Locul tău de muncă nu contează

În 1930, economistul britanic John Maynard Keynes a prezis că până la finalul secolului al 20-lea, țările cele mai dezvoltate, precum SUA, ar avea – sau ar trebui – să aibă 15 ore de muncă pe săptămână. De ce? În mare parte pentru că tehnologia ar putea să te elibereze de multe sarcini absurde. Bineînțeles, asta nu s-a întâmplat. În schimb, nenumărați oameni lucrează excesiv ca avocați ai corporațiilor, clerici, consultanți, telemarketerii, etc.

Dar în timp ce mulți dintre noi ar putea crede că joburile noastre sunt de căcat, unele dintre ele chiar nu își au rostul, după spusele unui scriitor anarhist, David Graeber. În noua lui carte, Bullshit Jobs: A Theory, autorul spune că oamenii se blochează adesea făcând treabă lipsită de sens. Americanul Graeber, care a mai scris și Debt: The First 5 000 Years și The Utopia of Rules, predă la London School of Economics. Este profesor de antropologie și a fost una dintre cele cunoscute voci din mișcarea Occupy Wall Street (el este autorul citatului „Noi suntem cei 99 la sută.”)

VICE s-a văzut de curând cu Graeber să discute despre ce anume definește un „job de căcat”, de ce oamenii care au joburi cu valoare socială sunt plătiți mai puțin, și cum un venit de bază garantat ar putea rezolva îngrămădeala asta de rahat.

VICE: Ce sunt joburile de căcat și de ce există ele în primul rând?
David Graeber: Pe scurt, un job de căcat este unul în care persoana care îl face crede în secret că e complet fără sens sau nu produce absolut nimic. Și, de asemenea, dacă acel job ar dispărea, lumea ar fi chiar un loc puțin mai bun. Dar muncitorul nu poate recunoaște asta. Și de acolo vine acel element de căcat. Deci în mod esențial te prefaci că ceea ce faci merită, când de fapt nu este așa.

Sunt multe lucruri care adunate au creată situația asta ciudată și aiurea. Unul dintre ele este filosofia generală că munca – orice ar fi – este întotdeauna bună. Singurul lucru cu care sunt acord politicile de stânga și dreapta este că mai multe joburi sunt întotdeauna soluția la orice problemă. Nu spun joburi „bune” care chiar fac ceva. Deci când ești un conservator și spui că trebuie să-i scutim de taxe pe cei care oferă locuri de muncă, nu vorbești despre ce tipuri de joburi speri să creeze. Apoi este cel de stânga care vorbește despre cum avem nevoie de mai multe joburi ca să întreținem familiile muncitoare. Dar despre familiile care lucrează mai puțin? De ce să nu le ajutăm și pe ele?

Dar și joburile de căcat oferă oamenilor un venit din care să supraviețuiască. De ce este până la urmă ăsta un lucru rău?
Deci, întrebarea este dacă societatea are măsurile necesare să întrețină toți oamenii, lucru care așa și este, de ce tot insistăm ca muncitorii să acopere o gaură și apoi o facă la loc? Nu prea are sens, nu? În termeni sociali, seamănă cu sadismul arbitrar.

În termeni individuali, poate părea ca fiind o afacere bună. Dar oamenii din joburile ăstea sunt mizerabili. Te-ai gândi: „Iată-mă aici primind ceva pentru nimic”, nu? Ei bine, oamenii ăștia care sunt plătiți bine, adesea cu salarii la nivel executiv, cu siguranță salarii pentru clasa de mijloc cu beneficii, practic stau jos toată ziua, se joacă pe calculator sau își reîmprospătează profilul de Facebook. Sau poate răspund la telefon de două ori pe zi. Ar trebui să jubileze de fericire, nu? Dar nu o fac.

Oamenii adesea declară că sunt deprimați după ce lucrează așa. Vor urla și își vor bate joc unii de alții și se vor stresa din cauza termenelor de livrare pentru că sunt atât de rare. Și totuși, dacă ar găsi un scop comun la locul de muncă, multe din astea s-ar disipa. Bolile psihosomatice pe care le-au avut oamenii au dispărut imediat cum li s-a dat o sarcină reală sau au demisionat și au obținut un job real.

Scrii că societatea pune presiune pe studenți să caute experiențe de muncă arbitrare, iar scopul este să-i învețe cum să dea impresia că muncesc.
E interesant. Munca reală este atunci când muncitorul realizează ceva. Deci dacă ești student, scrii lucrări. Pregătești proiecte. Dacă ești un student la științe, faci muncă de laborator. Dai examene. Ești condus de rezultat și rămâne la latitudinea ta să îți organizezi munca în cel mai folositor mod ca să ai rezultate.

Și totuși joburile impuse studenților chiar implică de obicei să nu facă literalmente nimic. Stau acolo și se prefac că sunt ocupați, că sunt atenți în timp ce lucrează la o casierie la uniunea studenților, sau aprovizionează rafturile când nu e nimic de făcut. Adesea, sunt joburi administrative unde doar stai acolo și rearanjezi hârțogăraie toată ziua. Deci, de fapt, înveți oamenii cum să nu se plângă și să înțeleagă că odată ce ieși de la facultate, nu mai ești judecat după rezultate, ci pentru abilitatea de a respecta ordinele.

Dar despre joburile din media și tehnologie? Vezi rahatul și acolo?
Sigur. Am solicitat niște lucruri pe Twitter și am rugat oamenii să-mi trimită descrieri ale celor mai lipsite de sens locuri de muncă și am primit sute de răspunsuri. A fost de exemplu un tip care a creat anunțuri de tip banner pentru pagini web. A spus că aveau pe bune informații că nimeni nu dădea click pe căcatul ăla. Deci au trebuit să facă tot felul de modificări ca să impresioneze clienții, deci să dea ideea oamenilor că nu era total lipsit de sens.

În media, uite un exemplu interesant: revistele locale și ziarele pentru corporațiile mari. Sunt oameni implicați în producerea lucrului ăsta încât practic doar există ca să-i facă pe cei de la conducere să se simtă bine cu ei înșiși și nimeni altcineva nu bagă asta de seamă.

Automatizarea este adesea văzută ca un lucru negativ pentru societate, tu nu ești de acord, nu?
Exact. Pur și simplu nu o înțeleg. De ce nu am vrea să scăpăm de joburile nasoale? Prin 1900 sau chiar 1950, când oamenii își imaginau viitorul, se gândeau: Ah, oamenii vor munci doar 15 ore pe săptămână. Va fi grozav fiindcă vom avea roboți care vor face lucrurile pentru noi. Acum ne-am răzgândit și am zis: „Ah, nu. Roboții ne fură joburile.” În mare parte, asta se datorează faptului că nu ne mai imaginăm ce am face cu noi înșine dacă am avea o cantitate rezonabilă de timp liber.

În primul rând, ca antropolog, știu destul de bine că timpul liber în abundență nu te va face să stai aiurea deprimat. Oamenilor le vin idei de lucruri de făcut. Doar că nu știm ce anume, pentru că nu avem îndeajuns de mult timp ca să ne dăm seama de asta.

Și, vreau să spun, de ce oamenii se comportă ca și cum ideea de a elimina joburile care nu-s necesare ar fi o problemă? Te-ai gândi că un sistem eficient ar fi unul care ar zice: „Ok, avem mai puțină cerere pentru muncă. Avem mai multe lucruri. Vom redistribui locurile de muncă necesare într-un mod adecvat și ne vom da seama cum să transmitem lucrurile oamenilor.” De ce ar fi atât de greu? Dacă oamenii își imaginează că asta e complet imposibil, mă uimește că nu avem un sistem eficient.

Unul dintre lucrurile cele mai interesante din carte a fost digresiunea ta despre cum joburile care aduc valoare socială de obicei sunt plătite mai prost decât joburile de căcat.
Pentru mine, personal, a fost unul din cele mai mari șocuri când făceam cercetări. Am început să caut să văd dacă a studiat vreun economist lucrul ăsta și dacă a încercat să îl explice. De fapt, chiar au fost câțiva economiști. Unii dintre ei erau economiști de stânga, dar unii nu. Unii erau doar economiști de masă.

Toți au ajuns la aceeași concluze, totuși: Per total, există o tendință generală că cu cât mai mult beneficiu social aduce un job, cu atât mai puțin vei fi răsplătit pentru el. De asemenea, demnitatea, respectul și beneficiile. Asta este extraordinar. Sunt câteva excepții. Pe bune, excepțiile nu sunt chiar atât de excepționale precum ai crede. Doctorii, bineînțeles, sunt cea mai mare dintre ele. Este adevărat că doctorii sunt plătiți destul de bine și oferă beneficii sociale.

Oricum, există acest argument care spune, „Ei bine, nu ai vrea ca oamenii care sunt interesați doar de bani să predea copiilor noștri. Nu ar trebui să plătim profesorii prea mult. Atunci am avea parte de lacomi când ar trebui să vrem oameni care se sacrifică de fapt.” Dar există de asemenea ideea că dacă știi că munca ta oferă beneficii altora, ar trebui să fie îndeajuns. Cum ar fi, „Ce, vrei acum și bani?” Deci oamenii se plâng (în modul acela) despre oricine care și-a ales un job de sacrificiu, altruist sau chiar unul folositor.

Nu prea ești în favoarea ideii de job garantat, pe care Bernie Samders și alții au susținut-o, și ai preferat să vezi mai degrabă un venit de bază garantat.
Da, corect. Sunt un om care nu vrea să creeze mai multă birocrație și mai multe joburi de căcat. Există o dezbatere despre garanția jobului – despre care ai dreptate că Sanders o susține acum în America. Este ideea că guvernul ar trebui să se asigure că toată lumea are acces la un anumit tip de job. Dar ideea din spatele venitului universal este că oferi oamenilor îndeajuns de mulți bani încât să supraviețuiască. După aceea, rămâne la latitudinea ta cât de mult mai vrei.

Și, din nou, eu personal cred că garantarea jobului va crea doar mai multe locuri de muncă de căcat. Istoric, asta se întâmplă mereu. Și de ce am vrea ca guvernul să decidă ce vrem să facem cu noi înșine și cum vrem să contribuim la societate? Pare că ne-am autocondiționat să credem că, deși vorbim despre libertate ca fiind valoarea noastră cea mai importantă, nu o vrem cu adevărat. Iar un venit de bază ar ajuta să ne ofere fix asta. Nu ar fi grozav să spui, „Ok, nu trebuie să te mai îngrijorezi pentru supraviețuire. Acum du-te și decide ce vrei să faci cu tine.”?

Articolul a apărut inițial pe VICE US.