Toate tipurile de bărbați care hărțuiesc femeile în România, conform #metoo

#metoo a luat amploare zilele astea și cu siguranță te-ai lovit și tu de astfel de relatări pe Facebook. Este una dintre cele mai eficiente campanii de conștientizare din social media, în România, pentru că a reușit să încurajeze o grămadă de femei să vorbească deschis despre hărțuire. S-a făcut mult mișto pe subiect și multe persoane, deopotrivă bărbați și femei, și-au exprimat indiferența față de mișcare.

Textul ăsta nu este, însă, despre trolli, ci despre acele femei care au avut curajul să-și povestească adevăratele traume. E trist că a trebuit să jonglez printre atâtea miștouri ieftine pe subiect și postări care dau vina pe victimă, în timp ce dădeam scroll pe #metoo. Mulți nu au înțeles că această campanie nu a fost făcută cu scopul de a-i învăța pe hărțuitori că nu e bine să hărțuiască. Trebuie să fii foarte naiv să crezi că e atât de simplu. De fapt, #metoo are ca scop încurajarea oamenilor să vorbească despre hărțuire, să nu se considere vinovați pentru ce li s-a întâmplat și să nu creadă că păstrarea secretului este soluția. Victimele hărțuirii au nevoie să știe că pot vorbi despre asta și pot cere ajutor fără să fie judecate.

În timp ce am citit poveștile traumatizante despre hărțuire, am identificat câteva categorii de hărțuitori în România și încerc să ți le prezint și ție, ca să știi la ce să te aștepți. Cu siguranță nu i-am cuprins pe toți, însă genul ăsta de cazuri s-au dovedit a fi cele mai comune în România.

Bine, cazul Rimaru din trupa R.A.C.L.A merită un loc special în istoria cazurilor de hărțuire sexuală din România și poate că va crea un precedent care să ducă la o legislație mai concretă în sensul ăsta. Sau, măcar, la curajul de a încerca să schimbăm atitudini.

Din păcate, spațiul nu-mi permite să includ toate poveștile relatate, așa că, pe lângă lectura asta, îți recomand să urmărești hashtag-ul pe Facebook.

Prin lista mea sunt câțiva care se întreabă de ce toate femeile au avut o experiență cu un libidinos care și-o freacă într-un spațiu public. Știu că pare ciudat că doar noi îi remarcăm, dar s-ar putea să aibă legătură cu faptul că genul ăsta de oameni chiar își doresc să fie surprinși. Chestia asta se subînțelege din povestea de mai sus în care un astfel de scârbos întâmpină deschis, cu ștremeleagul în mână, o copilă de clasa a patra, ba chiar îi mai cere și ajutorul.

Serios, nu e greu să-ți dai seama că unul care se masturbează în public n-are absolut nicio problemă cu faptul că ar putea fi văzut. Pe lângă asta, nu-mi amintesc să fi văzut pe unul care să se grăbească să-și ascundă rușinea de ochii mei. Din contră, m-au privit în ochi și au continuat s-o frece ca și cum ar fi cel mai banal lucru din lume. Pe bune, am văzut oameni care-și legau șireturile mai discret decât o fac acești lăbari.

Locurile de muncă nu sunt nici ele ferite de hărțuire, pentru că mulți indivizi de genul se folosesc de poziția lor în firmă ca să-și intimideze angajatele. Cunosc fete care au trecut prin avansuri nesimțite și care au fugit mâncând pământul din acel mediu. Din păcate, nu toate iau decizia corectă, iar genul ăsta de hărțuitori se bazează pe faptul că vor veni mereu altele care sunt suficient de disperate după acel job.

Povestea de mai sus îți arată cât de repede poate escalada situația. Prima interacțiune este modestă și ușor de ignorat, până când ești prins într-o situație pe care nu știi cum să o abordezi. S-ar putea să fii într-o delegație, în biroul omului sau chiar și în afară programului de lucru.

Genul ăsta de relatări te pot pregăti, te pot ajuta să recunoști semnele și să iei o decizie corectă dacă te lovești de astfel de personaje. Niciun job nu merită să înghiți avansurile angajatorului și să-i accepți cele mai indecente propuneri. Unele interacțiuni pot părea inofensive, gen o atingere sau un mic apropo cu subînțeles, dar, mai de vreme sau mai târziu, tot ajung să aibă un efect negativ asupra femeii, mai ales dacă se repetă constant. Nimeni nu-și dorește să lucreze într-un mediu de lucru în care se permite ciupirea de cur, de exemplu, iar genul ăsta de comportament nu ar trebui să fie considerat o banalitate, o chichiță peste care trebuie să treci.

Asta este categoria în care pot băga și eu un #metoo, pentru că am locuit într-un cartier în care unor băieți li se părea cool să dai fetelor pumni la ficat, așa, pentru că locuiau în zonă și s-au nimerit să treacă pe lângă scara lor. Nu vorbesc de hârjoneli între copii care trag fetițele de codițe, ci băieți trecuți de 20 de ani care o făceau cu bună știință. La fel ca și în povestea de mai sus, nu am povestit nimănui la momentul respectiv despre cele pățite, de rușine și teamă de urmări. Ce urmări habar n-am, dar îți pot spune că atitudinea asta fost din cauza că nimeni nu vorbea despre ceea ce se întâmpla.

De-aia zic, campania asta este foarte utilă pentru că te încurajează să discuți despre traumă, să găsești povești cu care poți rezona și să nu trăiești cu impresia că ești un caz izolat care nu merită atenție. Eu mi-am rezolvat singură problemele pentru că am învățat în timp să comunic, însă nu toate persoanele reușesc să iasă din impas și să treacă cu bine peste genul ăsta de episoade.

Probabil că molestarea și violul reprezintă cea mai cumplită categorie posibilă și refuz să mă gândesc la ceva mai jos de atât. Din păcate se întâmplă, iar femeile care au vorbit deschis despre asta au dat o dovadă incredibilă de curaj. Povestea de mai sus nu cuprinde detalii despre cele întâmplate, pentru că nu contează în acest context. Însă te face să înțelegi ce se întâmplă în sufletul unei femei care a trecut printr-o asemenea traumă și de ce atâtea victime au ales să tacă sau să vorbească „prea târziu" despre asta.

De fapt nu e prea târziu nici acum, atâta timp cât povestea poate încuraja o altă victimă să vorbească. Cei care molestează au numai de câștigat dacă victima își ține gura de frică și de rușine. Mulți vor spune că o plângere nu este băgată în seamă, că râde poliția de tine și te face să te simți responsabilă de ceea ce se întâmplă. Înțeleg că nu se iau tot timpul măsurile necesare, dar bula asta ignorantă se poate sparge doar dacă victimele vor discuta și vor face plângere, în ciuda reacțiilor. O ființă abjectă care molestează și violează nu se va limita neapărat la o singură victimă, iar odată ce a întrat în evidența poliției, e destul să o facă a doua oară.

Toate relatările de genul devin și mai revoltătoare pe măsură ce realizezi că victimele sunt niște bieți copii. O femeie mai poate reacționa, se impune, fuge, dă cu geanta în cap - egal, important e că poate realiza ceea ce i se întâmplă. Dar când e vorba de o copilă de șapte-opt ani îmbrâncită într-o scară de bloc, nu poți decât să te enervezi, pentru că aia e o traumă care rămâne și lasă sechele.

Am stabilit deja că #metoo încurajează femeile să vorbească despre hărțuire, dar pe lângă asta îmi place să cred că și părinții au înțeles că trebuie să discute cu copiii despre importanța comunicării. Tipa de mai sus nu a vorbit depre asta la momentul respectiv de rușine și pentru că nu i-a spus nimeni că părinții trebuie să afle. Repet, hărțuitorii au numai de câștigat dacă victimele tac, însă cel mai trist lucru e că și copiii sunt expuși aceluiași pericol.

Am ales acest exemplu mai mult din cauza reacțiilor primite, pentru că sunt oglinda acestei societăți care caută să justifice mereu abuzul. O tipă își povestește experiența traumatizantă cu profesorul de matematică cu care a făcut meditații. Explică cum se desfășurau orele, cum s-a simțit și de ce nu a avut curajul să vorbească până acum despre asta. Alte foste eleve prind curaj și îi confirmă în privat că profesorul procedează mai mereu așa.

În timp ce scriu asta, elevii liceului își bat joc de tipa asta în cel mai revoltător mod. Susțin că așa e profesorul mai hazliu, iar glumele cu conotație sexuală sunt inofensive și e problema victimei că nu le înghite. Toți aprobă comportamentul profesorului, ba chiar se mândresc să participe la orele unui individ atât de glumeț. În fond e doar o mână pe crac, ce atâta filosofie?

Da, cam ăsta este nivelul comentariilor primite și sincer nici nu știu pe ce să dau vina. Elevii ăștia sunt la vârsta pe care o avea victima când a fost hărțuită de profesor. La momentul respectiv, ea nu știa cât de greșit este ceea ce se întâmplă, chiar dacă nu se simțea în siguranță în preajma lui. Poate că elevii ăștia se vor prinde peste câțiva ani cât de mult au greșit, deși ideal ar fi să știe de la bun început care e diferența dintre glumă și hărțuire.

Poveștile cu taximetriști libidinoși sunt multe, din păcate, și nu cred că există vreo tipă care să fi fost scutită până acum de asemenea personaje. Am avut o perioadă în care comandam taxi aproximativ la aceeași ora, seara, și nimeream același șofer. Fiecare cursă era plină de întrebări despre viața mea, de ce merg singură cu taxiul, de ce nu mă duce prietenul cu mașina, de ce sunt bosumflată, câți ani am, dacă locuiesc singură sau dacă e cineva acasă. S-a limitat la întrebări agasante pentru că i-am spus că i-am dat prietenului meu indicativul și numele lui. După patru curse în același mod, am făcut comandă cu precizarea că nu vreau să vină șoferul cutare, pentru că îmi face avansuri și nu mă simt în siguranță. Nu l-am mai văzut de atunci.

Experiența mea este mic copil pe lângă ultima poveste din postarea de mai sus. Dar da, există oameni care fac un plan de poștă cu prietenii, cu tine de față, așa, că poate ai nevoie să te pregătești moral pentru ceea ce va urma. Am auzit de nenumărate cazuri în care șoferul a făcut un ocol prin câmp și a profitat de clientă, iar ăsta este motivul pentru care mereu comunic cuiva indicativul taxiului și anunț că am ajuns acasă.

Genul ăsta de povești te fac să nu mai ai încredere în nimeni, dar parcă nici asta nu e o atitudine sănătoasă. Știu că mai avem mult până să ajungem într-un punct în care oamenii nu se mai tem să vorbească despre hărțuire, dar îmi place să cred că acest #metoo e un început bun. Asta nu înseamnă că problemele de genul se vor rezolva în mod miraculos dacă postăm pe Facebook povești despre hărțuire, nu ăsta a fost scopul campaniei. Ideea e să se vorbească despre asta cu cine și când trebuie și, dacă se poate, să fie încurajate și persoanele care au tăcut mereu.