6 lucruri pe care le-am învățat pe pielea mea după ce mi-am făcut tatuaj în România

În ultimele decenii, tatuajele au devenit din ce în ce mai populare, în sensul c-au depășit stadiul de simbol al renegaților și-s purtate de oameni cu joburi, care plătesc taxe, respectă legea și ajută bătrânele să treacă strada.

Nici România nu face excepție de la acest trend global, chiar dacă suntem în urmă la alte capitole. Foarte mulți dintre prietenii mei au tatuaje, Clujul s-a umplut de saloane, iar acum le văd peste tot la oameni random în parcuri, cluburi și alte eveniment.

Dacă ești pus pe hatereală că nu-ți plac tatuajele și vrei să sari la gât că am prieteni distruși sau că umblu prin locuri dubioase, vezi că am avut până acum doi șefi ink addicted la două companii diferite, prietenii mei care au tatuaje sunt studenți sau oameni cu diferite job-uri gen asistent medical, programator, barman sau bucătar. E adevărat că știu și niște distruși care n-au nicio perspectivă de viitor, dar dintre ei unii au tatuaje și alții nu, așa că d-aia zic că prejudecățile că, dacă ești tatuat, ești pleava societății sunt ridicole și absurde.

Câteva chestii pe care le-am simțit pe pielea mea după ce m-am tatuat:

Dacă ești genul care s-a uitat de multe ori la tatuaje cu admirația și privirea unui copil entuziasmat, e foarte probabil să fii ink addicted. Probabil că ți-a plăcut ideea de când lumea, dar încă nu ți-ai făcut unul din diferite motive (părinți, frica de durere, bani).

Eu așa am fost și am purtat lupta pe fiecare front posibil: am vorbit cu părinții (nu-i ok să te ascunzi, minciuna are picioare scurte), am strâns bani și mi-am căutat un model care să-mi placă. Așa am reușit să-mi fac în decembrie anul trecut primul tatuaj. Mi-am ales ceva mic să văd cum e senzația, să văd dacă e pentru mine sau nu chestia asta. Sfatul meu e să nu te arunci la ceva de peste două ore (se măsoară-n timp), când îți faci primul tatuaj, pentru că nici Pământul nu s-a creat într-o singură zi.

Eu așa am făcut și mi-a plăcut maxim. Al doilea mi l-am făcut luna trecută și a durat șase ore. Pe următorul vreau să mi-l fac luna viitoare și vreau să fie ceva mai mare și mai complex, care să dureze 18-20 de ore.

Eram în fața unui local cu mai mulți prieteni la o țigară și o fată cu ambele mâini pline de tatuaje stătea acolo, dar nu fuma. Așa că am întrebat-o dacă vrea o țigară, la care ea mi-a răspuns că nu fumează, pentru că preferă să dea banii pe tatuaje. Deci o să bagi bani pe viciul ăsta de te usucă.

Poți să ai noroc, să ți-l faci la cineva acasă și să dai 700-800 de lei pentru un full-sleeve (care la salon costă minimum 3 000-4 000 de lei). Ideea este că la saloanele consacrate din oraș ai o siguranță a calității și mergi cu inima împăcată. Când îți faci la cineva acasă, trebuie să ai noroc la mai multe chestii – ca artistul să fie bun, ca materialele să fie de calitate.

Nu mai vorbesc de sterilizare și igienă, ăsta este un motiv evident pentru care să alegi salonul în pofida unui tatuator wannabe, care și-a deschis ink shop în apartamentul bunică-sii. Dar asta este în final decizia fiecăruia, trebuie luate în calcul mai multe variabile și cea mai importantă este raportul calitate/ preț. Eu n-am avut bani să merg la un salon pentru ceea ce mi-am dorit eu, dar în schimb am mers la cineva recomandat de niște prieteni, am văzut niște tatuaje făcute de el și am făcut alegerea în cunoștință de cauză. Dar dacă nu ești constrâns de bani, îți recomand din toată inima să mergi la un salon, pentru că alea arată mega bine.

Mulți cred că un tatuaj ți-l faci o dată și gata, îl ai până la moarte, așa cum ți l-ai dorit dintotdeauna. Nu chiar. Pe cât este tatuajul o plăcere pentru purtător, pe atât de mult este un chin și o responsabilitate, pentru că trebuie să ai grijă de el.

La început, trebuie să ai o grijă deosebită de el, pentru că în primele săptămâni tatuajul în sine e o rană deschisă. Atunci când ți-l faci, acele cu tuș trec prin straturile superficiale epidermă și hipoderm pentru a fixa tușul în derm. Trebuie să folosești un unguent în primele două săptămâni pentru a evita infecțiile și pentru ca tușul să rămână în piele, iar apoi trebuie să folosești cremă cam toată viața ta dacă vrei ca tatuajul să „vibreze", să arate clar.

Dacă nu ai grijă de el, tușul se estompează și o să arate din ce în ce mai rău, și vei fi nevoit să îl bați iar (ceea ce oricum va trebui să faci după un număr de ani, pentru că celulele din corp se schimbă și e normal ca în timpul acestui proces tatuajul să își piardă culoarea). În plus, expunerea mult timp la raze solare îți poate îți poate strica tatuajul, de asta e recomandat pe zonele unde ai tatuaje să folosești loțiune cu factor de protecție de 30 sau mai mare. În rest, așa cum zice și artistul care mi-a făcut mie tatuajele, cum îl îngrijești așa îl ai. Niciun artist nu își asumă responsabilitatea pentru felul în care arată un tatuaj dacă tu nu ai avut grijă de el.

Despre model nu pot să spun prea multe pentru că tu trebuie să trăiești cu tatuajul și nimeni altcineva. E alegerea ta în întregime, de la tribale, mandalale, portretul mamei sau ceva insignă de vikingi, cel mai important este să fii sigur de ceea ce vrei și să-ți alegi un artist bun, ca să fii mulțumit de rezultat.

Artistul o să-ți facă designul în funcție de ceea ce îți dorești și o să-ți lipească o chestie ca la indigo pe piele care o să-ți lase conturul tatuajului pe care ți-l dorești cu un fel de pastă de pix, contur după care acesta se va ghida ca să te înțepe cu tușul permanent. Cam pe aici te întreabă o ultimă dată dacă ești sigur de modelul și de locul în care ți-l dorești, după care începe distracția.

Durerea e o percepție personală, așa că variază de la persoană la persoană. Mai sunt unii care leșină din cauză că își țin respirația, deci e foarte important să respiri. Oricum artistul te mai întreabă din când în când dacă ești ok sau dacă vrei o pauză. Părerea mea este că e o durere normală, ca la dentist, însă atunci când sesiunea trece de trei-patru ore și pielea e deja foarte inflamată, durerea o să crească exponențial și poate fi o agonie. Însă ai libertatea oricând să îi spui artistului să se oprească și să continuați într-o altă sesiune.

Cât despre mers beat, fumat, pastilat sau mai știu eu în ce stări de conștiință alterată ca să eviți durerea – uită de asta. Orice persoană care a încercat asta poate să ateste că durerea e de nșpe mii de ori mai nașpa dacă nu ești treaz, să nu mai zic de bad trip-uri și alte chestii. Cel mai ok e să mergi complet treaz și cu zâmbetul pe buze pentru că e chiar o experiență mișto pe care merită să o trăiești complet conștient.

Dar nu-ți face griji, pentru că tot ei sunt ăia care te vor judeca orice ai face. Sunt genul de oameni care îți vor găsi un cusur, indiferent de cât de mult ai încerca să fii perfect în fața lor. Te întrebi, probabil dacă o să fie un astfel de om căruia nu-i plac tatuajele în spatele biroului, când dai interviu pentru job-ul visurilor tale.

Soluția e simplă - într-o ținută smart casual nu e vizibilă foarte multă piele. Eu mi-am propus să nu îmi tatuez locurile vizibile (gât, față, palme), decât după ce am o carieră stabilă și un CV destul de stufos încăt să le fie greu unor recruiteri să mă refuze din cauza înfățisării mele. În America există o vorbă de genul „Never get a tattoo where a judge can see it."

Trebuie specificat din start că rolul funcțional al unui tatuaj este pur estetic. E ca orice altă modificare pe care o aduci look-ului, o faci ca să poți reprezenta în exterior o stare interioară, să te simți bine în pielea ta. Dacă ești unul din oamenii ăia enervanți care întreabă obsesiv „dar ce semnifică pentru tine tatuajul ăla?", oprește-te.

E ok să întrebi pe cineva de unde a pornit ideea pentru un tatuaj, ce l-a motivat să și-l facă, dar nu încerca să cauți nu știu ce explicație metafizică, pentru că de multe ori aceasta nu există. Și, dacă în unele cazuri există acel motiv deep pentru un tatuaj, cel mai probabil e o chestie personală pe care purtătorul tatuajului vrea să o păstreze pentru el, eventual pentru cei foarte apropiați. Pe tine dacă te-ar întreba cineva de zece ori ce te-a motivat să-ți schimbi freza, nu cred că ți-ar plăcea și ți-ar deveni foarte antipatică persoana respectivă.