Uite de ce opera Carmen nu e doar pentru snobi, ci poate fi la fel de mișto ca un serial Netflix

Într-o zi, pe vremea când work from home era o idee abstractă și birourile adunau oameni cu  gusturi și opinii diverse, fredonam o melodie. Una dintre colegele mele de lucru m-a întrebat ce  fredonez, că îi părea cunoscut. Era o arie din opera lui Bizet, „Carmen”, cea despre dragostea nedreaptă și seducție. Zic: „Păi… E din «Carmen»”. Carmen de la Sălciua sau Carmen Șerban? Nu tocmai, dar sper să te conving în acest articol, dacă nu ai făcut-o deja, să-i dai o șansă Carmencitei lui Georges Bizet. E opera perfectă pentru începători și, dacă îmi acorzi câteva minute, îți voi spune și de ce.

Dacă ești mare amator de muzică clasică, știi pe de rost câteva acte de operă sau ești la nivelul la care ai o soprană preferată, cred că poți trece liniștit peste acest paragraf. Dar, statistic vorbind, cel mai probabil ești unul dintre cei pe care opera nu i-a tentat niciodată. O s-o iau în ordine, cu niște argumente: opera n-are vârstă, nu ține de snobism, nu e plictisitoare și nu e nici despre „grase cu coafuri vikinge care țipă”. Doar dacă vorbim despre „Valkyria” lui Wagner, dar asta ar însemna să nu mergi nici la filme, ca să nu-l vezi pe Darth Vader. 

Dacă n-ar fi ceva de capul ei, opera n-ar fi rezistat atâtea sute de ani. Și, dacă mă întrebi pe mine, ingredientul secret e tocmai modul grafic, intens și primar de a trata niște subiecte profund umane. Spun că nu ține de snobism, pentru că de cele mai multe ori, în opere e vorba e vorba despre lucrurile care ne impresionează și în alte genuri muzicale: mult sex, multă dramă, certuri, bătăi, crime și uneori chiar comedie. Și nu, nu trebuie să știi italiană pentru că toate operele dispun acum de subtitrări sau supratitrări care să te ajute să urmărești povestea. 

În plus, producțiile majorității operelor au decoruri moderne, reinterpretate. De exemplu, Metropolitan Opera a reimaginat „Rigoletto”, povestea unui duce afemeiat și a bufonului de la curte, mutând acțiunea în Vegasul anilor ‘60. Ducele e un playboy cu sacou mișto, curtenii sunt un rat pack, iar oaspeții curteni devin, în această variantă, afaceriști din Emiratele Arabe. Pe scurt, poate fi foarte fun să încerci o astfel de experiență. 

Ca în orice gen, sunt opere mai accesibile și altele mai dificile. Până prinzi gustul. După mine, prima operă pe care ar trebui s-o vezi e „Carmen”, pentru că are toate elementele unei povești piperate, cu muzică pe măsură. „La Traviata” e mult prea tristă și tragică, „Bărbierul din Sevilla” parcă e prea comică, dar „Carmen” are totul. De la dragoste, sex, triunghiuri amoroase, o femeie fatală și striptease, la infracțiuni, personaje exotice, violență și omor.

Carmen începe cu o uvertură pe care o vei recunoaște din Tom și Jerry. Uvertura nu e nici ea acolo degeaba, pentru că introduce stilul muzical al operei. Acțiunea se petrece în Spania, iar protagonista e o femeie superbă, care învârte bărbații pe degete. Carmen e o „bohémienne”,  cuvântul folosit în epocă pentru etnia romă. Acum, dacă ai ocazia să vezi o mezzo-soprană bună în rolul lui Carmen, ea nu va cânta, ci va trăi rolul de femeie fatală. Dar parcă îți spuneam că acțiunea e relatable. Păi uite, opera începe cu o mână de soldați singuri și plictisiți. Când intră în scenă Carmen, ei o întreabă: 

„Carmen! Sur tes pas, nous nous pressons tous ! / Carmen! Sois gentille, au moins réponds-nous /Et dis-nous quel jour tu nous aimeras!” („Carmen! Toți umblăm după tine. Carmen! Măcar răspunde-ne și spune-ne când o să ne iubești”.)

Dacă asta nu sună ca inboxul de Instagram al oricărei femei moderne, nu știu cum altfel să pun problema. Doar că ea nu dă cu seen, ci răspunde: „Quand je vous aimerai ? / Ma foi, je ne sais pas. / Peut-être jamais, peut-être demain /Mais pas aujourd'hui, c'est certain.” („Când o să vă iubesc? Pe cuvânt că nu știu. Poate niciodată, poate mâine, dar cu siguranță astăzi nu.”)

Lui Carmen îi place toată această atenție, iar dintre toți, ea pune ochii pe unul. Bineînțeles că e fix cumințelul ăla cu iubită, care o ignoră. 

Ți s-a întâmplat vreodată să vrei pe cineva? Și, dacă nu e reciproc, cum reacționezi? Renunți sau vrei chiar mai mult? Vrei să cucerești? Prima arie a Carmencitei e fix despre dragostea asta, pe care parcă nicicum n-o poți prinde. „Dragostea e o pasăre rebelă, sălbatică, pe care  degeaba o strigi, dacă ea te refuză. Nici rugămințile, nici amenințările, nici vorbele nu o  conving”, spune ea, dansând provocator pe lângă soldații care o admiră, uitându-se drept la  Don José. 

„Dacă nu mă iubești, eu te iubesc / Și dacă eu te iubesc, atunci ține-te bine!” Fii sincer și spune că n-ai trăit asta niciodată. Când Carmen își termină aria, atât inimile soldaților, cât și a ta, ca spectator, vor bate puternic. Nu mă crezi? Uite o filmare de la o reprezentație cu Elīna Garanča în rolul principal. Nu se compară cu emoțiile pe care le vei trăi live, dar femeia e senzațională în rol: 

Triunghiul amoros din Carmen e simplu. Având nevoie de ajutorul lui Don José ca să scape din arest după o infracțiune minoră, Carmen îl seduce, printr-un dans lasciv și o invitație la o petrecere cu mult alcool. Don José va face și pușcărie pentru Carmen, dar se dovedește curând a fi exact ce scrie pe cutie: un băiat cuminte și plictisitor. Curând, apare o altă dragoste pentru Carmen, în persoana toreadorului Escamillo.

Apropo, Escamillo e un rol de bariton, adică pe voce mai groasă decât cea a lui Don José, care e tenor. Deci bad boy-ul absolut. Lucrurile se  complică și mai mult când Carmen și banda ei de hoți îl conving pe Don José, obligat-forțat, să se dedice unei vieți de bandit. Tarotul și vrăjitoria sunt alte teme interesante, dar n-o să îți stric nici acțiunea, nici surprizele de pe parcurs. 

Degeaba îți povestesc eu ce se petrece în „Carmen”, pentru că o astfel de experiență se trăiește  doar cu muzica, luminile și spectacolul, faptul că vezi oamenii ăia live, făcând ceva deosebit de greu, fiind actori și interpretând în același timp niște arii extrem de dificile. Trebuie să treci prin rollercoaster-ul emoțional și să iei pauzele de respiro dintre acte, necesare ca muzica să „se așeze”. La operă, și mai ales la o operă cum e „Carmen”, nu e despre snobism și afișat blănuri scumpe, ci despre a trăi ceva la intensitate maximă. 

Okay, dacă nu mă crezi pe mine, gândește-te că Nietzsche, celebrul filosof cunoscut pentru viziunea lui nihilistă asupra vieții, același cu „Dumnezeu e mort” și alte păreri destul de negre și  abisale, spunea următoarele despre „Carmen”: 

Dacă până și Nietzsche a putut fi cucerit de „Carmen”, tu ce scuză mai ai? 

Libretul operei era bazat pe o nuvelă intitulată tot „Carmen”, scrisă de Prosper Mérimé. La rândul lui, autorul scrisese povestea pe baza unui amestec inedit: auzise o poveste similară de la o contesă din Spania, dar era și un mare admirator al poeziei „Țiganii”, scrisă de Pușkin. Astfel, a decis ca protagonista seducătoare a poveștii să fie o „gitana” spaniolă.

Bizet a scris și muzica pentru a se potrivi întocmai atmosferei fierbinți și extravagante a Spaniei și era foarte mulțumit de munca lui, refuzând sugestiile angajatorilor săi de la Opéra Comique de a mai „tăia” din această pasiune. Nu cred că vei fi surprins să afli că premiera a fost controversată. 

Premiera de la Paris, din 1875, a șocat spectatorii pentru că aborda subiecte dintr-o lume dură și o făcea tot într-un mod dur. Oamenii au fost atât de revoltați de amestecul ăsta de sex, fărădelegi și moarte, încât ea nu s-a mai jucat la Paris. Abia după câțiva ani, după moartea lui Bizet, a putut fi „înghițită” de publicul francez de lume  bună. Compozitorul n-a știut niciodată cât de celebră a devenit opera lui. 

„Carmen” e astăzi una dintre cele mai populare opere din lume, deci nu-ți va fi greu s-o găsești jucată undeva. Dacă nu poți ajunge la București, Cluj, Iași sau Timișoara, îți recomand și reprezentațiile online. Metropolitan Opera oferă chiar un fel de Netflix pentru toate producțiile lor audio și video, numit Opera on Demand, la 15 dolari pe lună. Programul are și șapte zile gratuite, deci poți să experimentezi câteva producții și, dacă nu e pentru tine, să anulezi  abonamentul. 

Cât despre piesele muzicale din „Carmen”, vei recunoaște cu siguranță uvertura din Tom și Jerry, aria protagonistei despre dragoste, dar și aria toreadorului din actul al doilea. Okay, dacă nu din Tom și Jerry, atunci din Viața cu Louie, când Andy fredonează „Toreadorule nu scuipa pe jos /  Folosește scuipătoarea că pentru asta e”. Sau, dacă nu ești mare amator de desene animate, află că linia melodică din aria lui Escamillo e folosită și de galeriile de fotbal. Îmi amintesc chiar de la fața locului. 

Sigur, nu mă crede pe cuvânt. Am dat ca exemplu „Carmen” pentru că mi se pare un gateway drug perfect înspre operă. Nici măcar nu e opera mea preferată – aia e „Lucia di Lammermoor”, mulțumesc de întrebare. Alte variante bune pentru începători sunt „La Traviata”, „Rigoletto”, „Aida”, hituri de succes a căror poveste te prinde imediat. Totuși, dacă e să-ți dau  un sfat, nu merge pe comedii din prima. Vei fi tentat să crezi că o comedie va fi mai ușoară, dar, cel puțin din câte am văzut eu, opere precum „Bărbierul din Sevilla” prind mai greu. Tocmai pentru că, dacă e să dai o șansă Operei, e mai bine să te lași surprins cu toată paleta de emoții. 

Și, dacă nu o vezi nici pentru pasiune, nici pentru sfârșitul tragic, nici pentru succesul ei internațional, poți să vezi „Carmen” pentru protagonista puternică. Într-un prezent în care se pune mult accent pe diversitatea personajelor, iată un rol principal, titular, feminin și minoritar etnic. Că Bizet avea tupeul ăsta din 1875, să pună reflectoarele pe o femeie puternică. Nu  degeaba, în ultimul act, ea strigă către agresorul ei: 

„Jamais Carmen ne cédera ! / Libre elle est née et libre elle mourra !” („Carmen nu va ceda niciodată! / Ea s-a născut liberă și va muri liberă!”).

Sper că ai aflat ceva nou. Dacă te pasionează istoria sau doar ai curiozitatea de-a afla mai multe, apelează cu încredere la zecile de episoade pe care le-am adunat în podcastul Istoria României.