Am vorbit cu persoane rome LGBT despre cum este să fii dublu discriminat în România

Studiile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării îți arată că persoanele LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender) și persoanele rome sunt printre grupurile cele mai discriminate din România. Adeseori, persoanele care aparțin ambelor grupuri se găsesc într-o situație de discriminare multiplă, lucru subliniat și de Consiliul Europei.

În ultimii ani, chestiunea persoanelor rome LGBT a început să fie abordată de tot mai multe grupuri și organizații, pionierii acestei mișcări fiind cei de la ARA ART, un grup de artiști romi din Cehia care au organizat deja trei conferințe cu tema romilor LGBT la Praga. Cele două conferințe de două zile au adunat activiști din întreaga Europă care au discutat onest despre realitățile din țările lor, precum și despre cadrul legal european.

În comunitatea LGBT din România rasismul este o realitate. Pe site-urile de dating vezi des statusuri care includ cerința: „fără țigani". În definitiv, comunitatea LGBT este o societate în miniatură, iar felul în care am fost educați să urâm romii este comparabil cu cel al persoanelor heterosexuale sau cisgender.

Din perspectiva mea de gadjiu nu cred că am neapărat dreptul să vorbesc în numele persoanelor rome LGBT, tocmai de-aia am încercat să nu scriu prea multe lucruri cu valoare de adevăr absolut. Pe tărâmul ambiguu al intersecționalității încă descoperim cum să abordăm chestiunea identităților care se suprapun și, mai ales, cum să fim aliați ai unei cauze. Am zis că cel mai bine ar fi să las persoanele rome LGBT să vorbească în nume propriu, inclusiv atunci când nu vor neapărat să fie băgate într-o categorie restrictivă când vine vorba de propria sexualitate.

VICE: Ce înseamnă pentru tine a fi și persoană romă și a aparține comunității LGBT în același timp?
Marian: Până nu demult, aceste două identități ale mele nu s-au ciocnit în vreun fel, au coexistat pașnic. Asta se întâmplă în continuare, dar – ca să răspund la întrebare – trebuie să spun că de vreo câțiva ani încoace, de când am devenit mult mai deschis la activismul LGBT (la cel rom eram deschis de prin 1997), am înțeles că aparțin – etnic – unei minorități care, prin gradul ei ridicat de tradiționalism, este mult mai puțin tolerantă cu oamenii LGB (persoanele T aproape că par niște ciudățenii ale naturii). Deci dubla mea identitate minoritară (rom gay) este, cel mai sigur, o rușine pentru co-etnicii mei, lucru care sper să se schimbe. Și, ca să fac o glumă: eu nu sufăr că sunt rom și gay, ci mă bucur de asta.

Există discriminare în comunitatea LGBT față de romi?
Din păcate, există și este aproape fățișă. Ca un efect pervers, ea este îndreptată mai ales împotriva romilor gay proveniți din medii defavorizate și/sau a celor cu ten mai închis – ceea ce mă face să cred că e vorba nu doar de xenofobie, ci (și) de rasism. Eu, unul, nu am perceput-o decât rar.

Își ascund persoanele rome orientarea sexuală sau identitatea de gen?
Cred că eu sunt un mare norocos atât pentru că am plecat de acasă la 18 ani și nu a trebuit să le (mai) dau socoteală alor mei despre viața mea privată, dar și pentru că nu am crescut într-o comunitate tradițională. Desigur, intoleranța față de fenomenul LGBT este una și aceeași, indiferent de gradul de tradiționalism al comunității, dar poate avea grade diferite. Înclin să cred că în comunitățile urbane șansa de a fi respins ca gay în comunitatea ta de romi este mai mică.

Există mulți oameni heterosexuali din activismul rom care au vorbit public în favoarea comunității LGBT în ultima vreme. Cum îți explici?
Cei pe care îi știu să fi făcut asta sunt, probabil fără excepție, oameni din lumea ONG-urilor, impregnați de valori liberale și cu expunere la societățile vestice. Pe de altă parte, e foarte posibil ca, din dorința de a lupta cu stereotipurile cei care au avut poziții pro-gay să o facă fără prea mare convingere, dar ca să dea o notă pozitivă etniei în peisajul social.

Care sunt două-trei stereotipuri despre romi care te deranjează cel mai tare? Dar despre persoanele LGBT?
Despre romi: că sunt leneși, hoți și nu vor să învețe. Despre persoanele LGBT: că nu au un Dumnezeu, că toți sunt promiscui și că sunt travestiți, colorați, gălăgioși, superficiali.

Care sunt problemele comune ale romilor și ale comunității LGBT, din perspectiva ta?
Respingerea de către majoritari, lipsa reală a accesului la servicii sociale și protecție socială, lipsa educației sexuale, lipsa reprezentării echidistante în mass-media, lipsa unor medii proprii de comunicare.

VICE: Spune-mi puțin despre tine, cine ești, de unde ești?
Antonella: Sunt din Iași și sunt femeie transgender. Lucrez ca ospătăriță într-un bar-pizzerie din Italia. Provin dintr-o familie de etnie romă. Am început procesul de tranziție de la o vârstă destul de fragedă, cu susținerea familiei, din acest punct de vedere sunt foarte norocoasă.

Cum le-ai spus părinților tăi că ești transgender?
La început, îmi era teamă, având în vedere tradițiile și obiceiurile noastre, dar într-o zi mi-am luat inima în dinți, nu mai suportam să nu pot fi ceea ce vreau de fapt și le-am spus. Tata inițial m-a negat, mama a spus că bănuia.

Cum vede mama ta persoanele transgender?
Acum, mama a devenit susținătoare LGBT creștină. Pentru ea, în fața lui Dumnezeu, suntem toți egali. Ea crede că nu ar trebui ne judecăm noi, oamenii, între noi și îi pare rău când vede la televizor cum sunt batjocorite persoanele transgender.

Cum crezi că sunt privite persoanele rome în societate?
Asemănător persoanelor care aparțin comunității LGBT, o minoritate nedorită, dar prezentă, chiar mai discriminați uneori. Am avut chiar episoade dure cu urmări fizice. Într-o seară ieșeam de la discotecă, mergeam să iau taxi, iar doi băieți care fumau la ieșire mi-au pus piedică și am căzut. Două secunde mai târziu am primit și un pumn în burtă și un picior în cap. M-am trezit în spital.

Spuneai ca îi auzeai în familie, în copilărie, vorbindu-se despre deportarea romilor în Transnistria, poți detalia?
Da, bunica îmi povestea cu lacrimi în ochi când stăteam de vorbă cu ea, se uita la mine și îmi spunea: „Te-a ferit Dumnezeu să nu nimerești pe vremea aia". Pe mama ei, străbunica mea, au luat-o din gară, bunica eram copilă și se juca la cișmeaua cu apă a stației de tren. A auzit un țipăt. Bunica a fugit spre mama ei și a văzut doi oameni care au luat-o pe sus. Străbunicul a luat-o pe bunica în brațe și a fugit. Toată lumea fugea în stânga și în dreapta, era un haos total. Zicea bunica: „Mare noroc aveai dacă te împușcau nenorociții ăia pe loc". Eu îi spun nadara (nu îți fie teamă), iar ea mă încurajează cu Jas devla (mergi cu Domnul).

VICE: Spune-mi te rog câte ceva despre tine, cu ce te ocupi?
Dana: Lucrez ca asistent educațional în școala 147 din zona Sălaj (București), lucrez cu copiii de la clasele I-VIII, de curând, mi-am înființat și un ONG.

Din ce familie provii?
Sunt de etnie romă, tata a murit din păcate acum trei ani, a fost barman 25 de ani, mama a stat mai mult cu noi acasă și ne-a crescut. Nu am fost neapărat o familie romă tradițională. Tata ne-a încurajat să mergem la școală, nu am învățat nici limba romani, eu din păcate nu pot să vorbesc romani, deși o înțeleg.

Știu că ai trei copii…
Da, am o fată de 18 ani și doi băieți, de 10 și 12 ani, m-am căsătorit de tânără.

Cum crezi că tratează societatea persoanele rome?
Mie nu mi s-a întâmplat să fiu discriminată, am o altă fire, alt caracter, unde m-am dus, am știut să mă comport. Ce pot spune este că din cauză că nu am reușit să termin școala, nu am putut să mă angajez în alte domenii. Da, cred că se întâmplă să fii privit altfel la muncă, dacă ești de etnie romă. Văd în jurul meu. De exemplu, copiii la școală, chiar dacă suntem în 2017, sunt discriminați că sunt romi, că vin din familii mai sărace, pentru că nu au condiții, poate nu au haine la fel de noi, chiar și unii profesori îi marginalizează.

Crezi că persoanele rome LGBT își ascund mai mult orientarea sexuală?
Mi se pare că generalizezi, nu e doar la persoanele de etnie romă. Poate că e o rușine să fii gay, însă nu ține doar de persoanele de etnie romă, cunosc foarte mulți români care își ascund orientarea sexuală, depinde de familia în care crești, dacă familia nu e deschisă, normal că trebuie să de ascunzi.

Spune-mi puțin despre familia ta, cum a recționat când le-ai spus că iubești o femeie?
Sunt un caz fericit, mama cu tata m-au susținut de la început, poate și datorită pentru că aveam un soț care mă bătea, iar orice părinte vrea binele copilului și dacă au văzut că sunt fericită nu au mai fost interesați de gura lumii.

Ce stereotipuri despre romi te deranjează, bazate pe prejudecăți?
Că nu ne place să muncim, că nu ne place să mergem la școală, că țiganii fură, lucruri de genul ăsta.

Lucrezi de multă vreme în activismul rom și LGBT, care crezi că sunt problemele comune?
Din discriminare decurg toate celelalte, marginalizarea, injuriile care se aruncă spre noi.

VICE: Ce înseamnă pentru tine să fii rom și să aparții comunității LGBT în același timp? E mai greu?
Iulian: Cu toții ne putem încadra într-un anumit grup, îmbrăcăm diverse haine, purtăm diferite pălării. Unii suntem vizibili, alții ne pierdem în decor. Am aflat de apartenența mea etnică și am devenit conștient de orientarea sexuală, încă din copilărie. Nu am făcut niciodată un caz din asta, nu pot spune că am avut de suferit, nici că aș fi fost privilegiat. Pur și simplu, am luat situația aceasta ca pe un dat, pe care nu-l poți schimba. Filosofia asta de viață m-a ajutat să fiu confortabil, mintal, cu statutul de dublu minoritar. Sau triplu, or cvadruplu, depinde din ce punct de vedere discutăm, dacă ar fi să ne dezbrăcăm fiecare „foaie de ceapă" a identității noastre.

Există discriminare în comunitatea LGBT față de romi?
Oh, da! Există rasism în rândul comunității LGBT, după cum există homofobie în rândul comunității rome. Rasismul, homofobia, misoginismul și orice altă formă de intoleranță sunt uniform distribuite în societate. Te-ai aștepta la o minimă coeziune socială între grupurile minoritare hulite în societatea noastră, însă natura umană pare să nu țină seamă de acest aspect.

Cum te-ai simțit tu, practic, discriminat?
Sincer, puține au fost situațiile în care să mă simt discriminat, probabil că mă integrez relativ bine. La școală m-am situat, în general, peste medie, am avut o copilărie și o adolescență cu multe relații de grup, din medii diferite, astfel încât cred că am avut posibiltatea să mă dezvolt echilibrat. Aș putea să mă consider norocos. Nu la fel de norocos poți fi dacă ești adolescent gay, vizibil, care trăiești într-o comunitate conservatoare.

Ești unul dintre puținii activiști romi și gay care activează în România de ani buni. Cum crezi că s-au schimbat lucrurile?
Am avut ocazia să ies de pe băncile școlii în democrație și să mă formez în această perioadă de tranziție postcomunistă. Lucrurile s-au schimbat, în mod radical față de perioada anilor '90. Oamenii călătoresc, observă și unii dintre ei învață să-și adapteze comportamentul față de semeni. De la atitudinea față de străini până la aruncatul hârtiei la coș. Cu toate astea, accesul la informație și schimbarea legislației antidiscriminare și cea în domeniul egalității de șanse ar fi trebuit să ne ajute mai mult.

Totuși, s-a inregistrat o ușoară ameliorare a atitudinii românilor față de minoritarii etnici sau sexuali: dacă acum 8-9 ani, barometrul de opinie publică arăta că 8 din 10 români nu vor să aibă membri ai familiei, colegi sau vecini romi sau gay, în ultimii ani situația pare că s-a mai îmbunătățit. Poate fi vorba de o îmbunătățire artificială, cauzată de faptul că oamenii au mai învățat că „nu dă bine să spui, chiar dacă o gândești", au învățat să-și mascheze în public atitudinile de ostilitate, de teama de a nu fi catalogați drept rasiști, homofobi, misogini etc.

Există mulți oameni heterosexuali din activismul rom care au vorbit public în favoarea comunității LGBT în ultima vreme. Cum îți explici?
Este adevărat sau cel puțin așa ar trebui. Dacă te numești activist pentru drepturile omului, nu poți să nu faci front comun cu cei care militează pentru aceeași cauză, chiar dacă dintr-un unghi ușor diferit. Mărturisesc că, personal, simt nevoia ca în primul rând minoritarii înșiși să pledeze în favoarea propriei cauze din ce în ce mai mult. În domeniul activismului pro-drepturile omului fiecare voce contează.

Am fost plăcut impresionat să văd, an de an, că tot mai mulți tineri se alătură cauzelor pro-drepturile omului și că la fiecare marș al diversității sporim numărul, comparativ cu primul marș organizat cu peste un deceniu în urmă. Sincer, mă aștept ca mai mulți activiști romi, în special la nivel local, să devină conștienți de această problemă și să discute în comunitate despre nevoia de deschidere și acceptare a minoritarilor prin propria comunitate.