Cea mai bună muzică românească din iulie 2017

Luna iulie a fost plină de festivaluri de muzică, după cum e deja tradiția în România. A început cu Outernational Days, apoi toată lumea s-a spart la Electric Castle, unde nu a plouat, din fericire sau nu, depinde cum o vezi, și ăia care încă au mai avut putere s-au dus și la Timeshift Festival, să se rupă pe Mogwai și David Guetta. Între toate evenimentele astea, lumea a stat la umbră, pentru că am avut și o droaie de coduri nasoale de caniculă.

Dacă ai fost prea ocupat să-ți bei mințile pe la evenimente, sau pur și simplu ți-ai băgat piciorul în viață de la căldură, pentru că nimeni nu are chef să muncească la 40 de grade afară, probabil că nu ai rămas la curent cu ce muzică românească a mai ieșit pe piață. Păcat, pentru că artiștii se pare că nu au fost afectați de caniculă și au scos bucăți excelente în ultima lună. Uite despre ce vorbesc:

Faină-i viața pentru un șatrabont. Primești materiale audio gârlă, nici nu mai știi cum să ții pasul cu tot ce apare. Credeam că dacă bagi codeină totul încetinește în jurul tău, dar probabil că ciorile din Șatra BENZ o beau în combinație cu energizante. Nu am altă explicație pentru cât de mult muncesc. Dacă o țin în ritmul ăsta, până la finalul anului o să avem mai mult trap decât rap în România, ceea ce mi se pare normal în 2017.

După ce băieții de la Șatra BENZ au scos un album în martie, Killa Fonic, lama fină din combinație, a lansat primul lui material discografic. Asta dacă ești de părere că Ramses 1989 a fost un mixtape și de fapt ăsta-i debutul. Sau poate amândouă sunt mixtape-uri. Cine mai știe? Ideea e că a apărut Lamă Crimă, de la Lamă Fină.

Sunt 23 de piese în total, dacă nu pui la socoteală și single-urile „Dalai Lamă", „Exodus" și „Harneala", care în mod ciudat nu apar pe tracklist-ul final. E multă carne aici. Dar nu te lăsa intimidat de asta. Majoritatea sunt piese sub trei minute, deci experiența e cumva tolerabilă. Un șatrabont adevărat nu se sperie de numărul de piese, mai ales când ai „#Zilebanplm", „Fructul Lor", „8mm" sau „Îndoaie-te". Nu o să auzi ceva mai bun de la Killa.

Ascultă dacă: Nu te saturi de Lamă Fină. Sau crimă.

Știu ce o să fac data viitoare când o să merg pe faleză în Constanța. Nu contează ce faleză, toate falezele sunt create la fel. O să bag albumul Disappearer de la Cardinal la volum maxim și o să mă uit la cocalari cum se îneacă cu semințe în încercarea de a fugi după mine să-mi arunce telefonul în Marea Neagră. Să readuc un pic de echilibru în oraș, cel puțin din punct de vedere muzical. E nevoie de așa ceva.

Vezi tu, trupa asta e din Constanța, ceea ce e un șoc pentru mine. Nu aș fi crezut niciodată că cel mai bun material de stoner rock din România a fost produs în capitala fițelor. E încă o victorie pentru Constanța, după ce anul trecut Regele Hagi a luat campionatul. M-am bucurat pentru el, dar acum sunt și mai fericit că am dat de Cardinal.

Ascultă dacă: Vrei o schimbare!

Nu-mi aduc aminte când am ascultat ultima dată un album atât de chill. După ce am terminat audiția eram la un alt nivel de zen. Asta e chestia cea mai faină la timișorenii de la BAB. Îți schimbă total percepția legată de ce se întâmplă în jurul tău. Totul merge pe slow-motion când îi asculți, ceea ce e perfect, pentru că ai nevoie de așa ceva. Toată lumea te fute la icre, nu știi cum să jonglezi toți proștii din jurul tău, ce viață-i asta?

Vrei ceva care o să te calmeze? Bagă In Between de cel puțin două ori, pentru că are doar 35 de minute, lasă Xanax-ul. Sau ai putea să le combini și atunci ai atinge o stare de mă doare-n pulă cum nu ai mai trăit niciodată. Dar, nah, asta e doar opțional.

Ascultă dacă: Vrei să eviți o cădere nervoasă.

Dacă fanii ăia old school de rap fac crize când aud trap, pentru că „NU E RAP ADEVĂRAT, KRS-ONE, WU-TANG, ÎN CARTIEEEER", SOSU o să-i bage în spital. Omul bagă un memerap excelent, chiar el o zice: „Să n-am parte dacă nu-s bun / Tun după tun dau, ej nebun?". Totul e clar până acum, dar ce e memerap-ul? E un fel de a zice că scuipă în ciuda oamenilor care văd rap-ul ca pe o chestie sfântă. Nu e. Niciun gen muzical nu e sfânt, în pula mea, oricât de mult s-ar asemăna rapperii cu preoții. Știi, pentru că poartă lanțuri de aur și alea alea.

Memerap-ul e genial, dacă nu ești închis la scăfârlie. E la fel ca arta modernă. După ce-l asculți, rămâi cu impresia că „bă, și eu puteam să fac piesa asta". Dar nu ai făcut-o, a făcut-o SOSU, acest Mark Rothko al rap-ului românesc. Nu ai cum să fii hater pe un om care a scris rima asta: „Am prea multe spamuri de la bijuterii / știe Google că am bani și n-am datorii." Vă rog, un dab în cinstea lui.

Ascultă dacă: Nu mănânci gogoși.

Ai observat cum în ultima vreme, sau cel puțin de când există Beyonce, e cool să asculți muzică pop? Cool la modul că până și oamenii care-și dedică viața să pară că-s mai tari ca oricine ascultă genul ăsta. Mă refer la hipsteri/artiști/publicitari, care în mod normal ar asculta cele mai obscure piese din Liban sau Egipt. I-am văzut și în România, la Mirabela Dauer și Corina Chiriac. Nu mai e mult până o să vedem un concert 3 Sud Est în Control, ascultă ce-ți zic.

Eu sunt de acord cu asta. Fuck yeah, amintirile mă răscolesc. Dar adevărul e că nu tot pop-ul e de calitate. Deci trebuie să fii mai selectiv. Spre exemplu, Village – „Phantom" e faină, Lidia Buble e Liviu Dragnea în format audio. Mare atenție.

Ascultă dacă: Îți place pop-ul la modul neironic.

Hmm, ceva nu se potrivește aici. Instrumentalul e mult prea violent pentru vocea tipei. Asta a fost prima mea impresie după ce am auzit noua piesă de la Yvat. După mai multe audiții, mi-a picat proverbiala fisă. De fapt asta e și ideea. E un motiv pentru care există contrastul ăsta direct între cele două elemente. Când te simți în siguranță, pentru că vocea tipei e prea smooth, vine instrumentalul care bagă spaima-n tine.

Foarte bine. Așa e și-n viață. Când crezi că totul merge bine, îți aduci aminte că nu ai plătit factura la gaze. Realizarea asta ți-a futut toată ziua. Mă rog, e doar un exemplu, dar ce vreau să zic e că tot timpul trebuie să fii alert. Dacă totul merge prea bine, înseamnă că vine apocalipsa peste tine. Deci ascultă piesa asta pe repeat, ca să fii pregătit pentru orice.

Ascultă dacă: You're not a bitch.

Când combini două trupe geniale ca Omelette și Karpov Not Kasparov, nu are cum să nu iasă ceva super fain. Sună total diferit, nu reciclează idei muzicale, cu toate că există niște asemănări în conceptul proiectelor. Dacă în Karpov Not Kasparov s-a cântat despre șah și toate chestiile care au legătură cu sportul minții, în Kepler Not Kopernicus se vorbește despre stele și astronomie.

E cam devreme să zic asta, pentru că au scos doar o singură piesă, dar să fim serioși, cu un nume ca ăla, îți dai seama că nu vor cânta despre toate motivele pentru care ar trebui să-ți pui un gazon artificial în fața blocului. Abia aștept să văd ce alte piese mai scot pe filmul ăsta cosmic. Poate un cover de la „Ți-am dat un inel", dar despre inelele lui Saturn. Zic și eu.

Ascultă dacă: Îți aduci aminte de desenele animate din copilărie când luna era brânză.

Apropo de Omelette, noua lor piesă e tot în stilul synth-pop cu care ne-au obișnuit, doar că au înlocuit vocea lui Dez cu un vocoder sau talk box. Niciodată nu o să pot să fac distincția între cele două. Adevărul e că nu poți să ai o trupă care bagă genul ăla de muzică și să nu ai cel puțin o piesă cu efectul ăla pe voce. Dacă bagi retro, trebuie să fie autentic.

E bună de ascultat dimineața, înainte să-ți vezi de treabă. Are un mesaj pozitiv. Oh, baby, ce zi frumoasă. Îți dă încredere că nu va suge, la fel ca oricare altă zi. Te minți singur, da, dar ce altă opțiune ai?

Ascultă dacă: E prea multă liniște la cafea.

Phunk B ar trebui să fie mult mai cunoscut în România. E un rapper excelent, cu longevitate, care scoate constant materiale blană. Probabil că lipsa asta de atenție l-a sictirit în ultimul hal, așa că s-a decis ca în videoclipul pentru piesa „4:30" să-și bage pula și să cânte din cadă. Da, din cadă. În high-definition, să-i vedem cu toții flocii de pe umeri în toată splendoarea lor. E o imagine care va rămâne cu tine ani buni.

Singura problemă e că nu face baie cum trebuie. Unde sunt lumânările cu parfum de dimineață tropicală? Sau măcar o rățușcă să treacă timpul mai repede? Poate și ceva spumă care să acopere părul ăla care-i acoperă tot corpul. Aș putea să-i dau niște sfaturi. Data viitoare o să iasă un clip cum trebuie.

Ascultă dacă: Te simți tropical.

Uite că băieții de la Theory of Mind mai și experimentează. Nu toate piesele lor au structura aia clasică de strofă-refren-bla-bla-bla, deși cam așa părea la un moment dat. Mai bagă și ceva sunete interesate acolo, un efect pe voce, să fie bine la toată lumea. E loc pentru ele, mai ales dacă track-ul e despre monștri din vise.

Mi-e ușor să cred că Vladimir, compozitorul principal din Theory of Mind, a scris piesa după ce s-a trezit dintr-un coșmar. Ca o formă de terapie. Sunt sigur că l-a ajutat cu problema asta. Eu sper să aibă cât mai multe coșmaruri dacă scoate bucăți atât de faine după fiecare vis nasol. Sorry, sunt un egoist.

Ascultă dacă: Ai vise ciudate.

Sunt câteva lucruri în viața asta pe care nu o să le fac niciodată. Gen, să mă uit la Bravo, ai stil. Nu o să înțeleg niciodată care-i treaba cu show-ul ăla care i-a vrăjit pe toți. Și nu vreau să aud chestii de genul „păi, știi, mă uit la Bravo, ai stil pentru că mă deconectează de la realitate și mă eliberează de stres". Nu, de fapt vrei să fii prost timp de o oră sau cât ține chestia aia. Mai bine zi așa, măcar ai fi sincer.

Atât de bine se potrivește noul single de la Plurabelle cu oamenii care se uită la emisiunea aia. Pentru că e definiția superficialului. Din câte am înțeles, niște tipe sunt judecate de oameni din modă, de care nu a auzit nimeni până acum, în funcție de cum sunt îmbrăcate. Asta în teorie. În practică își bat pula de ele până plâng sau ceva de genul. Fain.

Ascultă dacă: Vrei să te simți superficial, fără să fii superficial.

Man, încă de la primul cadru din videoclipul „Hai că se poate", Vali Martor m-a prins. Omul umblă pe stradă îmbrăcat smart casual, cu o servietă în mână. La o privire mai atentă, vedem că e legat de ea cu o pereche de cătușe. Ce naiba e în ea? Cineva să-l sune pe Tarantino să aflăm ce-i în servieta aia.

Lângă el, fără nicio explicație, e un moș îmbrăcat gata de scandal, cu vestă de jandarm, două bastoane de polițist în spate și cu două linii făcute cu markerul pe ambii obraji. Coaie, de ce? Cu ce te ajută „camuflajul" ăla? Ești printre blocuri, nu în junglă, crezi că nu te recunoaște tanti de la magazinul de pe colț?

În fine, apoi omul face două mișcări cu bastoanele și din cer cade o ploaie de confetti. Aia-i, frate. Până la finalul clipului aflăm și ce-i în servietă. Doi lei. Doi amărâți de lei, pe care-i oferă Vali unui agent (!?), pentru un „contract de jmekerie". Vali nu e de acord cu ce scrie pe foaie, așa că îl pune pe moș să-i dea una peste muie. E excelent. Și piesa-i faină, apropo.

Ascultă dacă: Crezi că se poate.