De ce Franța e țara cu cei mai mulți moștenitori miliardari din lume

Deși am aflat acum câteva luni că miliardarii francezi sunt cei a căror avere a crescut cel mai mult în ultimul deceniu (imediat după cei din China), un nou studiu a arătat că majoritatea averilor sunt moștenite.

Într-un articol din Financial Times, care examinează câștigurile bogaților în timpul pandemiei, un grafic arată că 80 la sută dintre miliardarii francezi și-au moștenit averile, ceea ce îi plasează în fruntea listei, după Germania și Indonezia, unde averile moștenite sunt în proporție de 70 la sută, respectiv 65 la sută. Prin comparație, doar un sfert dintre miliardarii americani (a doua țară cu cei mai mulți miliardari) au averile moștenite, conform autorilor studiului, care s-au bazat pe informații din lista miliardarilor din Forbes.

În top cinci, cu cele mai mari averi din Franța, sunt Bernard Arnault, care și-a moștenit afacerea de la tatăl lui și a reușit să o crească, Françoise Bettencourt-Meyers, care a moștenit averea de la mama ei, Liliane (și ea, la rândul ei, moștenitoare a grupului L'Oreal), și frații Wertheimer, moștenitorii casei de modă Chanel. Observația rămâne valabilă și dincolo de top cinci, mai ales în cazul copiilor lui Serge Dassault, care a murit în 2018. Aceștia se situează pe locurile 11, 12 și 13, cu o avere de 7,3 miliarde de euro fiecare.

E greu să înțelegi de ce Franța are atâția moștenitori miliardari, spune Nicolas Frémeaux, lector în economie la Paris II și autor al cărții The New Heirs. Depinde de mulți factori, cum ar fi industriile în care operează, care sunt mai transmisibile de la o generație la alta, sugerează economistul care, în același timp, spune că e nevoie de o analiză amănunțită a acestor statistici, pentru că definiția pentru moștenitor sau moștenire poate varia de la o țară la alta.

Pe de altă parte, ce e sigur e că greutatea moștenirilor din Franța are o revenire puternică la începutul secolului 21. Și, aparent, asta îi afectează pe miliardari, a descifrat Frémeaux. În secolul 19, averea francezilor consta în principal în moștenire, până la 80 la sută. Apoi, în timpul secolului douăzeci, care a avut multe conflicte și crize mondiale, rata moștenirilor a scăzut considerabil. După care s-a revenit astăzi la niveluri comparabile cu cele din secolul 19, care pot fi explicate de mai mulți factori: relaxarea legislației fiscale, gestionarea crizelor prin datorii publice, un control mai mic asupra averilor.

Dacă ai crede că taxa pe moștenire în Franța e foarte mare, asta e valabil în special pentru transferuri în afara familiei formată de soți și copii. Rata medie a taxei de moștenire între părinți și copii e de aproximativ doi la sută. „Chiar și în cazul transferurilor de peste cinci milioane de euro între părinți și copii, taxa e de 25 la sută, ceea ce nu e așa de rău”, notează economistul, care compară această taxă cu impozitul pe salariu, care e cam aceeași pentru salarii de cinci mii de euro pe lună – o sumă frumoasă, dar mult mai mică decât o moștenire cu șapte cifre.

Mai ales că sistemul de moștenire în Franța e nebulos și are multe portițe pe care bogații le pot folosi pentru transmiterea unor averi mari. „Pe hârtie, taxa e progresistă: cu cât primești o moștenire mai mare, cu atât trebuie să plătești mai mult. Dar, în realitate, există mai multe soluții legale – cum ar fi asigurarea de viață, transferurile de business, scutirile pentru lucrări de artă sau păduri – care reduc mult taxa. Dacă taxa pe moștenire ar fi mare, nu am mai avea atâția miliardari cu moșteniri în Franța”, a zis economistul.

Ca să se schimbe treaba asta, problema moștenirilor ar trebui să facă parte din dezbaterile publice. „Astăzi, moștenirea nu e un subiect care agită partidele politice sau jurnaliștii, deși e una dintre trăsăturile esențiale ale unei societăți cu oportunități egale, în care moștenirea nu e determinată de faptul că te-ai născut într-o familie bună.” În orice caz, în secolul 19, când rata moștenirii atinsese un nivel similar cu cel din prezent, mulți gânditori și economiști au cerut reforma sistemului de succesiune. Unul dintre ei a fost Saint-Simon, urmat de sociologul Emile Durkheim, care a propus treaba asta în Socialismul: definiție, începuturi, doctrina Saint-Simoniană.

O opțiune menționată de Frémeaux ar fi să începem cu educația, într-o țară în care francezii sunt, inexplicabil, suficient de numeroși împotriva unei reforme a succesiunii cât să nu fie preocupați de asta. „85 la sută din populație e scutită de această taxă pentru că nu are ce moștenire să lase mai departe, și totuși, aproape aceeași proporție din populație dorește eliminarea sau reducerea acestei taxe”, a notat el. „Asta se explică prin faptul că francezii nu știu prea multe despre taxe. Trebuie să le arătăm cine pierde și cine câștigă din acest sistem.”

Revizuirea impozitului pe moștenire nu înseamnă targetarea persoanelor care au o locuință și un cont de economii. Asta îi privește pe moștenitorii a căror avere se ridică la milioane sau miliarde de euro. O poziție împărtășită și de Lucas Chancel, profesor de economie la Sciences Po și Academia de Economie din Paris, care spune că impozitul pe moștenire ar trebui să fie mult mai mare. „Dincolo de o anumită sumă transmisă descendenților, statul ar trebui să impoziteze moștenirile la o rată mult mai mare.” Chancel notează, pe de altă parte, că un impozit mai mare pe moștenire nu va fi de ajuns, mai ales pentru că e mereu posibil ca oamenii să îl evite prin intermediul portițelor din legislație menționate mai sus. „Trebuie să impozităm moștenirile, dar și averea de-a lungul vieții și să prevenim nivelurile de concentrare a averii care sunt incompatibile cu democrația.”

Un alt economist care a analizat chestiunea, Thomas Piketty, director de studii la EHESS și la Academia de Economie din Paris, propune un sistem de moștenire pentru toți, care ar permite întregii populații să primească o moștenire. După cum a explicat într-un editorial, cei care nu moștenesc nimic în prezent ar primi 120 de mii de euro (sau 60 la sută din averea medie per adult), iar cei care moștenesc un milion de euro ar primi șase sute de mii de euro, după plata impozitului. Ca să finanțeze această schemă, Piketty a explicat că „toți miliardarii – moștenitori sau nu – ar trebui să fie foarte implicați în redistribuirea averii și finanțarea acestei moșteniri pentru toți”.

O idee pe placul lui Nicolas Frémeaux. „Cu o astfel de schimbare, alegerile tale în viață n-ar mai fi la fel: nu mai ești nevoit să accepți primul job de curier care ți se oferă, îți poți lua mai mult timp ca să te pregătești, ca să te ocupi de proiecte personale. Pe scurt, ai la dispoziție timpul pe care îl au și moștenitorii.”

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.