Ce am învățat despre tinerii din România dintr-un clip care-ți arată cât de cool e să-ți dai demisia

Pe Ziarul Financiar a apărut un clip cu un nene, omul este de fapt directorul editorial al ziarului, care-ți vorbește despre tinerii care nu știu să aprecieze un job. Cu ocazia asta am aflat c-au auzit și ăia mai bătrâni de „millennials", adică generația care este greu de tradus în românește - fiindcă eticheta asta s-ar aplica oamenilor născuți în perioada 1982 - 2004. De fapt, millennials este un cuvânt mai pompos pentru clasicul „tinerii din ziua de azi" și este folosit, evident, pe același ton de superioritate și dispreț.

În clip se vorbește despre felul în care generația asta percepe un job, cum s-au schimbat vremurile și cât de răsfățați putem fi: auzi, să vrei să-ți placă jobul pe care-l faci?!? Sigur, ideile sunt exclusiv truisme și, dacă ai răbdarea să-l urmărești, vei avea parte de trei minute de clișee și generalității pe care sigur nu le-ai întâlnit în realitate.

Este destul de greu să-l urmărești pe Cristian Hostiuc cum citește un articol de pe prompter. Îi lipsește dicția, cursivitatea și orice expresie. Asta e, omul nu a fost înzestrat cu calități de orator, așa că recomand mai bine să lecturezi speech-ul omului, deși nici așa nu cred că te va mișca cu ceva. Mai departe, o să-ți explic pe larg cam tot ce am învățat de la Hostiuc despre generația ta, ca să vezi și tu ce părere au oamenii ca el despre tine.

Oamenii trecuți de 40 de ani tind să folosească cuvinte „tinerești" într-un mod mai artificial decât unele dialoguri din filmele românești. De fapt, pe parcursul întregului clip mi-l imaginam pe Steve Buscemi cum intervine în platou, cu un skateboard în spate și spune: „how do you do, fellow kids?".

Mă rog, ideea e că Hostiuc crede că jobul este o chestie „cool" pe care tinerii o încearcă așa, ca să se afle în treabă, iar demisia este genul de decizie pe care o discuți la o bere, cu prietenii. Ba chiar omul crede că tu te lauzi în fața prietenilor tăi cu demisia, pentru că „i-ai spart" și le-ai arat lor cine-i șmecher.

În realitate, nimeni nu-și dorește să ajungă la pasul ăsta și sub nicio formă nu este genul de chestie pe care tinerii să o facă din plictiseală sau așa, pentru că pot, sunt mari rebeli cu coaie.

Demisia ți-o dai mai mult din motive care sunt, în general, firești: gen ai găsit o ofertă mai bună sau pur și simplu nu-ți mai priește acel mediu de lucru. Nu ar trebui să fii judecat pentru astfel de decizii. Poate te-ai pripit, asta e, fiecare dintre noi are voie să greșească și, când ești la început de drum, ai tot dreptul să îți cauți un mediu de lucru de care să nu-ți fie lehamite.

Aici intră ideile tipice unui comunist care își amintește cum tinerii nu-și permiteau să schimbe un job, iar postul ăla din fabrică era sfânt și pentru totdeauna. Hostiuc vorbește despre cum tinerii munceau pe vremuri de foame și cum nu aveai posibilitatea să renunți la un job. Sigur, mai dădeai cu sapa și pentru chirie, o vacanță sau alte chestii la care mai aveai acces atunci, deci tot trebuia să fii recunoscător pentru un job mizerabil.

Adică lucrai oriunde puteai, pentru că doar așa supraviețuiai. Nu este corect să compari perioada respectivă cu niște vremuri în care chiar ai posibilitatea să îți cauți ceva care să-ți placă. Este un privilegiu de care ai dreptul să profiți, fără să te simți judecat.

Dacă nu-ți place jobul tău, asta e, îl schimbi, pentru că poți și pentru că-ți permiți. Că unii fac abuz de chestia asta, e partea a doua. Nu-i un capăt de lume pentru că, la urma urmei, chestia asta se reflectă în CV și tot angajatorul are ultimul cuvânt.

Seria generalităților absurde continuă cu niște idei de care nu m-am lovit până acum. Hostiuc vorbește despre niște tineri care își schimbă mașina în fiecare an, ca să nu râdă prietenii de ei. Nu știu în ce cercuri te învârți tu, dar eu personal nu cunosc astfel de cazuri. Nimeni nu-și schimbă mașina în fiecare an, oricât de mult te-ar da banii afară din casă. Ca fapt divers, dacă-ți permiți să ai în fiecare an o mașină nouă, îmi place să cred că nici măcar nu ai nevoie de un job.

Mai departe zice ceva de hainele de H&M și Zara, ca și cum acestea ar fi un etalon al luxului. E clar că omul înșiră cuvinte și idei pe care nu le stăpânește, ca să-ți demonstreze că generația asta este iresponsabilă, superficială și o victimă a modei. Nu cred că mai trebuie să explic că magazinele astea sunt accesibile pentru toți săracii și nu reprezintă un lux cu care să te lauzi.

De aici, ideile lui Hostiuc încep să aibă mai mult sens, dar numai parțial.

Îți vorbește despre cum primul job este greu și nu e ceva la care un tânăr absolvent aspiră. Dă exemplu de studenți care au terminat Literele și ajung într-un call center, vorbește despre așteptările tinerilor și cum ajung să fie dezamăgiți de prima interacțiune cu munca. Are dreptate, însă, când spune că școala nu te pregătește pentru job.

Apoi se strică și o bagă iar pe aia cu „demisia este ceva cool, dar pentru primul şi poate al doilea job". Nu, nu este ceva cool. Încetează! Demisia nu este și nu a fost niciodată ceva mișto cu care să te lauzi, e genul de chestie pe care o faci cu un nod în gât și speri să o repeți cât mai rar în viață.

Totuși, mai are dreptate într-un sens: tinerii de azi nu vor să reziste la un loc de muncă doar pentru un salariu de 1 500 de lei, așa că mai degrabă ar face freelance. Nu știu dacă domnul Hostiuc cunoaște termenul. Se câștigă, cu multă muncă și mulți nervi, și din treaba asta rebelă.

Doar că, este absolut firesc să fii dezamăgit de primele joburi - ideal ar fi să fie doar unul sau maximum două, dacă ai noroc, apoi să-ți găsești stabilitatea - chiar dacă ajungi corporatist. Dar Hostiuc poate nu știe asta fiindcă e un jurnalist statornic, de 17 ani la Ziarul Financiar.

Așa că-i amintesc că oamenii de cele mai multe ori, părăsesc șefii, nu jobul în sine, pentru că nu toți pleacă cu intenția de a-și schimba cariera, ci doar de a scăpa de un management prost.

Atitudinea lui Hostiuc este fix cea a unui șef iritat de faptul că-i pleacă angajații și dă vina pe toată generația, deși atitudinea lui este motivul pentru care tinerii fug de el. Poate că dacă cei responsabili de management ar reflecta puțin la conduita lor și s-ar preocupa mai mult de mediul de lucru, decât să se plângă că tinerii nu stau prea mult pe un post, nu ar mai avea parte de atâtea „demisii cool".