FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Suedia taie fondurile ONG-urilor care sunt antiavort

Într-un gest clar de sfidare a administrației Trump, Suedia a anunțat că va tăia finanțarea ONG-urilor care se supun regulii de cenzură la nivel global, o celebră politică antiavort.

Fotografie de Ron Sachs via Getty Images

Într-o înțepătură nu foarte subtilă la adresa președintelui Trump, Suedia a jurat că nu va mai acorda sprijin financiar la nivel internațional organizațiilor care se supun celebrei reguli a cenzurii la nivel global, o politică prin care se interzic organizațiile din afara Statelor Unite care primesc sprijin financiar din partea acestora, pentru simplul fapt că menționează avortul.

Publicitate

Una dintre primele măsuri luate de Trump după preluarea mandatului a fost semnarea unui ordin executiv care a reinstaurat regula cenzurii globale, un gest tipic pentru președinții republicani. Cu toate acestea, administrația Trump și-a întrecut predecesorii și a extins din plin efectul politicii, afectând grav drepturile femeilor în jurul lumii.

Citește și Ca să scape de hărţuirea sexuală, un festival din Suedia le interzice accesul bărbaţilor

Formula extinsă de către Trump a regulii cenzurii globale nu se aplică doar asupra organizațiilor care primesc asistență pentru sănătatea reproducerii și planning familial, spre deosebire de versiunile mai vechi ale politicii, ci afectează fonduri de 15 ori mai mari, adică circa 8,8 miliarde de dolari. (Politica extinsă se aplică și asupra programelor pentru sănătatea mamei și a copilului, HIV/SIDA, malarie și boli tropicale, printre altele). Ironia face ca această politică să sporească, de fapt numărul anual al avorturilor cu 2,2 milioane, pentru că sporește numărul de sarcini nedorite.

Decizia lui Trump de a reinstaura și extinde regula atât de drastic a fost condamnată la scară largă de comunitatea internațională. Isabella Lövin, prim-ministru adjunct al Suediei, a fost una dintre primele care și-a exprimat criticile și a descris mișcarea drept „un drum foarte nasol de parcurs dacă vrei să salvezi viețile femeilor". Ulterior, Suedia s-a alăturat unei inițiative formate din opt state, care își propune să contribuie la strângerea milioanelor de dolari care vor înlocui finanțările pierdute în urma regulii de cenzură.

Publicitate

Și după ce s-a viralizat o fotografie cu Trump semnând ordinul executiv prin care se reinstaura regula cenzurii, în timp ce o gașcă de bărbați îl privea aprobator, din motivul remarcabil că nici măcar o singură femeie nu era de față la semnare, Suedia a reacționat cu o imagine interpretată, în general, drept un mișto la adresa președintelui american. Lövin a postat pe Twitter o fotografie în care semna o lege de mediu, flancată doar de colege, o parodie a imaginii originale. A fost un gest de trollaj geopolitic care a adus mulți fani Suediei.



Dar acum țara scandinavă s-a dus un pas mai departe – și deși intențiile sunt bune, s-ar putea ca rezultatul să nu fie bun. La începutul săptămânii, Sida (organizația internațională de dezvoltare a guvernului suedez) a anunțat că va îngheța sprijinul financiar acordat organizațiilor care se supun regulii cenzurii.

„E vorba de dreptul femeii de a decide când și dacă vrea să aibă copii și câți copii își dorește. Sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile în domeniu (SRHR) sunt o condiție obligatorie pentru a putea merge la școală și a activa pe piața forței de muncă", a spus Carin Jämtin, directoarea generală a Sida, într-o serie de comentarii publicate de The Local. „Trebuie să apărăm SRHR și dreptul la avort pentru fetele și femeile din țările sărace, iar când Statele Unite implementează o politică ale cărei efecte vor afecta cele mai sărace țări și cele mai vulnerabile grupuri – femeile și fetele care au nevoie de îngrijire – Sida trebuie să se asigure că sprijinul Suediei se duce în continuare către activitățile asupra cărora am convenit."

Publicitate

Până la ora actuală, e neclar câte ONG-uri vor fi afectate de mișcarea Suediei. Autoritățile suedeze întreprind un audit și au nominalizat doar Salvați Copiii drept organizație direct afectată. Dar, în practică, organizațiile caritabile și ONG-urile din țările în curs de dezvoltare vor fi forțate să aleagă între finanțarea de sprijin din partea Americii și a Suediei. Se presupune că Suedia încearcă să încurajeze alte țări să-i urmeze exemplul.

Citește și Reclama asta compară jobul la McDonald's cu Armata

Impactul mișcării Suediei asupra serviciilor de sprijin internațional din jurul lumii e greu de cuantificat. Bugetul total de susținere a dezvoltării din partea Suediei pe 2017 e de 46,1 miliarede de coroane, adică 5,51 miliarde de dolari. Deși Suedia a anunțat că-și va mări finanțările pentru organizațiile care oferă servicii de sănătate sexuală cu încă 170 de milioane de coroane (26 de milioane de dolari), bugetul țării tot e nimic pe lângă cât cheltuie SUA în total pe sprijin – adică 37,6 miliarde de dolari în 2018.

Deși mișcarea Suediei e un gest bine inteționat de sfidare a lui Trump, riscă să afecteze negativ și mai multe fete și femei vulnerabile. Regula globală a cenzurii pune organizațiile într-o poziție dificilă, iar unele sunt forțate să accepte condițiile regulii, pentru că finanțarea din partea SUA e esențială pentru misiunea lor de a îi ajuta pe nevoiași cu măsuri contraceptive și alte servicii de sănătate reproductivă.
„Propunerea de restricții din partea Suediei e efectiv un fel de regulă a cenzurii pe invers, care nu va face decât să sporească starea de confuzie și să sufoce colaborarea între ONG-uri", spune Jonathan Rucks, de la grupul de advocacy Population Action International (PAI). „Deși e esențial ca guvernele să se opună atacului letal al lui Trump împotriva autonomiei femeilor, mișcarea aceasta din partea Suediei, deși bine intenționată fără doar și poate, nu va face decât să sporească haosul, în cele din urmă, și să îngreuneze accesul femeilor la servicii medicale."

„Știm că regula cenzurii globale creează coterii, împarte sectoarele în ONG-uri", a explicat un alt purtător de cuvânt al PAI. „Odată ce politica asta va fi implementată, beneficiarii Sida se vor confrunta cu o barieră în calea colaborării cu beneficiarii USAID. Cheia implementării de politici progresiste e să ai o coaliție amplă de stakeholderi din toate sectoarele industriei medicale, care colaborează. Regula cenzurii globale deja nu le permite organizațiilor finanțate de SUA să ia parte în astfel de coaliții. Asta face prăpastia mult mai amplă, pentru că alienează organizațiile mai puțin progresiste, care sunt esențiale în aceste coaliții pentru comunitate în general."

Multe depind de detaliile politicii Suediei; deși aceasta a fost anunțată, nu s-au publicat încă formulări exacte pentru ONG-uri. Cu toate acestea, e posibil ca măsura, în ciuda bunelor sale intenții, să facă exact ce și-a propus să împiedice: să pună în pericol sănătatea femeilor și a fetelor de pe tot cuprinsul lumii.