Am vorbit cu femei care mi-au povestit despre sclavia modernă din America

Internetul s-a aprins săptămâna trecută de la articolul lui Alex Tizon, „My Family's Slave", care a apărut în publicația The Atlantic. Articolul, care se întinde pe toată durata vieții lui Tizon, prezintă versiunea lui a poveștii lui Eudocia „Lola" Tomas Polido, o femeie care a fost înrobită de familia lui, mai întâi în Filipine, iar apoi în Statele Unite. În timp ce unii au putut rezona cu articolul, ca pe o explorare personală curajoasă, criticii au spus că Tizon părea să se eschiveze de culpabilitate, plus să-i ia dreptul lui Eudocia: practic era povestea ei, spusă de el.

Poate nu ai realizat cât de multe povești ca a Eudociei există. Conform Organizației Internaționale de Forță de Muncă, aproximativ 21 de milioane de persoane din lume lucrează ca niște sclavi. Serviciul domestic alcătuiește un procentaj destul de mare și e cea mai mare industrie unde s-au raportat trafic de muncă la National Human Trafficking Hotline. Lucrătoarele domestice care au fost traficate raportează izolare, manipulare, muncă excesivă, abuz fizic și emoțional.

De exemplu, Lydia Catina-Amaya și Judith Dulaz, ambele din Filipine, au reprezentat majoritatea supraviețuitoarelor traficului de muncă de la NDWA's Beyond Survival Report. Ele au vorbit cu Broadly despre cum au venit în State din Filipine, experiențele lor cu locurile de muncă abuzive și cum au scăpat din situațiileastea și au devenit organizatoare.

Locul nașterii: Luzon, Filipine

Lydia a fost recrutată ca misionar pentru o biserică din Filipine și a fost adusă în Statele Unite sub auspiciile de a ajuta biserica să strângă bani. A petrecut câțiva ani ca asistent personal pentru membrii bisericii și apoi a primit o funcție de domiciliu pentru directorul bisericii.

Despre munca ei: Ei m-au făcut să cred că sunt „o misionară, că trebuie să fac ceea ce mi se spune." Așa că nu am știut ce să zic, cum să refuz. Nu îmi cunoșteam drepturile, iar când am ajuns, ei mi-au luat pașaportul.

Era un job de 24 de ore pe zi. Mereu mi-era foame. Nu îmi dădeau alocație, nimic! Ei nu mi-au dat nici salariu. Țin minte că mi-au dăruit o haină și ceasuri, Gucci, dar nu mă tratau cu adevărat ca o ființă umană. Odată, m-am îmbolnăvit și mi s-a spus că am o problemă spirituală, pentru că nu puteam să-mi fac treaba… totul era foarte controlat. Nici măcar nu puteam să vorbesc cu familia mea. Nu aveam voie să am prieteni.

Despre povestea lui Tizon: Chiar mă înfurie! E foarte trist pentru că… a existat violență domestică, nu o plăteau și nu îi ofereau oportunități să se bucure de viața ei. Ea chiar era izolată. Bunicul nu o trata ca pe o ființă umană, doar ca o jucărie pe care puteai s-o faci cadou. A fost un abuz emoțional și psihologic, monitorizarea acțiunilor ei… Asta chiar e o situație extremă de trafic de carne vie. Nu sunt doar tristă, mă înfurie! Mi s-a întâmplat și mie timp de trei ani, dar situația asta a durat 56 de ani.

Locul nașterii: Dasmarinas, Cavite, Filipine

În 2005, Judith și-a lăsat soțul și copiii din FIlipine ca să vină în Statele Unite, cu speranța că strânge bani pentru familia ei. Ea a lucrat pentru un diplomat, care i-a promis un salariu de o mie opt sute de dolari pe lună și o oportunitate de cetățenie. Dar, așa cum a spus pentru Broadly, asta s-a dovedit a fi o promisiune deșartă. Diplomatul i-a tăiat salariul la cinci sute de dolari pe lună, iar condițiile de muncă erau mizerabile.

Despre condițiile ei de lucru: Fără vacanțe. Eu lucram non stop. Mereu stăteam în casă, în caz că aveau nevoie de mine și nu primeam suficientă mâncare. Odată, când au plecat undeva în concediu, timp de trei săptămâni, șeful meu mi-a spus să nu mă ating de mâncarea din debara, pentru că e scumpă, așa că am mâncat doar ce era în frigider. Ea mi-a dat 20 de dolari ca să mă hrănesc trei săptămâni.

Despre izolare: Soțul și soția îmi spuneau că dacă spun cuiva despre situația mea, o să mă trimită înapoi acasă… Deci evident, eram speriată. Nu am vrut să mai vorbesc cu vreo cineva despre povestea mea. Ei mi-au confiscat pașaportul. Sora mea mi-a spus: „E ușor să fii deportată pentru că pașaportul tău e la șeful tău."

Astfel de izolare și amenințările cu deportarea sunt lucruri comune în traficul de lucrătoare domestice. De fapt, National Domestic Workers Alliance (NDWA) Beyond Survival Report a descoperit că 78% din lucrătoarele domestice din organizații afiliate cu NDWA erau amenințate cu deportarea dacă raportau situațiile abuzive de trai.

Lydia și Judith, la fel ca multe alte lucrătoare traficate, au fost descurajate în a-și face prieteni sau să-și formeze comunități. În ciuda acestui lucru, ambele au reușit să scape și să devină organizatoare în comunitate, militând pentru femeile captive din situațiile de exploatare, la fel ca situațiile de care au scăpat ele.

Atunci când Lydia a realizat că angajatorii ei nu o s-o ajute cu cetățenia, ea a fugit la niște prieteni din Chicago, unde s-a întâlnit cu soțul ei. Mai târziu, el a pus-o în contact cu Damayan, o asociație de lucrători imigranți din New York, condusă de și pentru lucrătoarele din Filipine.

Contactul cu Damayan? Soțul meu a aflat că că există filipineze care organizează. El îmi spunea, „poți să te conectezi cu comunitatea", dar nu l-am crezut. Mi-a fost foarte greu să am încredere din nou în oameni. Mi-a luat ceva să mă emancipez. A durat aproape un an de contradicții cu șotul meu, în care îi spuneam: „Nu te cred!". Eu eram traumatizată, paranoică. Ai nevoie doar de grupul potrivit și de comunitatea potrivită. Noi vrem ca supraviețuitorii să știe că sunt în siguranță. Putem să-i primim cu brațele deschise și să-i sprijinim.

Despre munca ei ca organizator: Acum mă ocup de organizarea comunității. Eu mă concentrez pe locuințe de bază, cunoașterea drepturilor și militez pentru drepturile lucrătoarelor. Cu ajutorul liderilor noștri și membrilor Damayan (și al prietenilor lor) noi ajutăm muncitori pe salariu minim, cum sunt lucrătoarele domestice. Misiunea nostră este să educăm, mobilizăm și organizăm comunitatea. Noi încurajăm membrii să împărtășească cunoștințele lor, pentru a emancipa alte lucrătoare.

În mare parte, a fost datorită acestui tip de organizare comunitară, că Judith a reușit să scape de situația sa și, eventual, să se conecteze cu Damayan. În ciuda izolării impuse de angajatorii ei, ea a reușit să facă conexiuni.

Despre prietenia care a ajutat-o să evadeze: Mi-am făcut doi prieteni buni, care locuiau chiar peste stradă. Mereu aveau grijă de mine. Eu i-am spus despre situația mea, nu în foarte multe detalii, dar ea îmi aducea mâncare. Prima oară când am văzut-o a fost la un supermarket și ea m-a invitat să vin cu ea la jobul ei și să ne plimbăm cu câinele ei. Așa că ne-am plimbat și ne-am împrietenit. Câteodată îmi aducea mâncare și o lăsa la portar.

Persoana asta, doamna asta m-a ajutat să fug. Ea m-a consolat și mi-a zis: „Trebuie să pleci, să fugi! Nu vei fi deportată și nu vei ajunge la pușcărie." Ea a spus: „nu trebuie să-ți fie frică. Trebuie doar să scapi."

Despre obținerea autonomiei: Noi am construit o nouă cooperativă, Damayan Workers Cooperative. Noi avem cursuri: cursuri de siguranță pentru locul de muncă, cum să conduci o afacere. E o afacere condusă de muncitori. Chiar m-a ajutat, pentru că nu a mai trebuit să lucrez pentru un șef. Eu sunt șefa și muncitorul…e atât de bine. Putem să avem propriile noastre joburi. Noi suntem proprietarii. Noi suntem șefii. Nu trebuie să mai căutăm alte joburi, pentru că le avem pe ale noastre. E foarte OK pentru mine. Noi suntem șefele muncii.

Lydia și Judith încurajează oamenii să se informeze mai mult despre traficul de lucrătoare domestice și să doneze pentru organizațiile care conduc lupta împotriva traficului.

Pentru oricine captiv într-o situație la fel ca cea prin care a trecut ea, Judith are un sfat pasional. „Dacă simți că ești într-o situație abuzivă, trebuie s-o raportezi. Ar trebui să vorbești cu cineva care te poate ajuta", a insistat ea. „Nu ai de ce să-ți fie frică, trebuie să vorbești despre asta. Noi lucrăm cu acești oameni abuzivi, deci trebuie să te faci auzită. Noi mereu vom fi aici ca să ajutăm victimele. Sunt dispusă să ajut, chiar și noaptea…Noi nu vrem să se mai întâmple asta cu poporul nostru."