Am vorbit cu rockerii care reprezintă România la cel mai mare festival de metal din Europa

Dacă îți place muzica rock și n-ai auzit de festivalul Wacken Open Air, s-ar putea să ai o problemă. E cel mai cunoscut eveniment din Europa pe zona asta și adună toate metalele grele în Germania, din 1990 încoace. În fiecare an, are loc un concurs în cadrul festivalului, unde mai bine de 40 de țări participă cu câte o trupă de metal. De-a lungul anilor, România a fost reprezentată de X-Plod, Altar, Bucovina, Gothic, GOD, Dirty Shirt, Dark Fusion și Hteththemeth.

Anul ăsta, E-an-na, o trupă tânără de folk metal, au fost desemnați să ne reprezinte la Wacken Open Air. Oamenii au avut peste 60 de concerte, în peste 40 de locații, inclusiv în Polonia și Ungaria (heh), deci au totuși ceva experiență. M-am gândit că e o ocazie bună să înțeleg mai bine exact cu ce investiție și ce eforturi se ține o trupă de metal în România, dar și în turnee internaționale. Am vorbit cu Ovidiu (chitară), Andrei (voce, fluier, cimpoi) și Roxana (vioară, voce) despre drumul lor spre succes, compromisuri și costuri.

VICE: Ce sacrificii ați făcut ca să ajungeți să cântați la Wacken?
Andrei: Am sacrificat aproape orice altceva. Certuri cu familia, prietenii, prietena, renunţarea la aproape toate weekend-urile din an în care altfel ne-am fi relaxat. Multă muncă, multă repetiţie, multă dorinţă. Găsirea unui echilibru foarte fragil între trupă-joburi-facultăţi-familie.

Ovidiu: Noi suntem din patru orașe diferite (Sibiu, Timișoara, Brașov, Iași), asta înseamnă că unii dintre noi trebuie să pornească cu o zi înainte spre un punct comun. Apropo de facultate, eu am ajuns să-mi fac licența pe drumuri, fie pe tren, fie în pauze la soundcheck.

Roxana: Fiecare din noi a făcut sacrificii pe alte planuri, dar, în acelaşi timp, fiecare a ales să le facă pentru că, pe plan lung, înseamna împlinire profesională, dar şi personală. Reprezentarea României la Wacken anul acesta este una din aceste împliniri, şi merita absolut fiecare noapte nedormită, ninsoare, drum lung, răceala sau pagină scrisă pentru doctorat în situaţii nefireşti.

Cât de greu este să ții o trupă de metal în România?
Andrei: Nu o poţi face fără un job. Nu ştiu dacă există actualmente o trupă de metal în toată ţara asta care să trăiască exclusiv din muzică și turnee. Noi avem noroc că avem un fanbase destul de solid și în 70-80% din cazuri nu ieşim pe minus când ne deplasăm în ţară. Afară e o cu totul altă poveste, un capitol care nu se lasă atât de uşor explorat şi care e exponenţial mai costisitor.

Ovidiu: În urma drumurilor, ne-am trezit de multe ori cu echipament stricat. Chiar azi, după repetiții, m-am trezit că mi-a cedat placa de sunet. Nu există o asigurare sau ceva pentru ele, lucru care doar adaugă costuri la care nu te aștepți. Niciunul dintre noi nu e dintr-un mediu înstărit, deci nu avem vreo portiță magică pregătită.

Roxana: Fără sprijin din partea apropiaţilor şi mai ales din partea celor care ne ascultă cu plăcere şi ne susţin activ venind la concerte sau cumpărând merch, cu greu ne-am fi descurcat. Un instrument bun nu vine fără un preţ pe măsură. La fel şi un set de corzi, un arcuş sau producţia efectivă a unui album.

Cu toate acestea, ați reușit să ieșiți cu trupa și în alte țări. Cum a fost experiența de acolo, comparativ cu România?
Andrei: Turneul nostru cu Netherfell şi Niburta a fost o gaură neagră din punct de vedere financiar. Dar măcar am fost primiţi cu căldură şi entuziasm în fiecare locaţie, lucru care ne-a demonstrat că, dacă pe viitor vom face acest lucru mai cu cap, adică să nu mai fie nevoie să luăm şi preţul rinichilor în calcul, o să iasă chiar bine. Momentan tot în România e mai bine, fiindcă aici suntem mai cunoscuţi.

Ovidiu: De foarte multe ori, în România, ne-am trezit acuzați cu tot felul de povești de tipul unor „pile" sau faptul că avem fani care ne-ar îndrăgi oricum am cânta. Am ajuns afară și am văzut că nu e deloc așa. În fiecare oraș am reușit să trecem de la un public timid care stătea în spate, la un public care trăia concertul împreună cu noi. A fost o experiență încredibilă care ne-a dat și încredere în prestația noastră. Barurile, în general, sunt la un nivel peste ale noastre, majoritatea sunt dotate cu mixere digitale, lumini, backstage mai încăpător.

A contat faptul că melodiile E-an-na sunt în limba română?
Roxana: Una e să cânţi în România, unde îţi sunt înţelese versurile şi oamenii rezonează cu tine prin prisma lor, iar alta este să îți faci înţelese doar liniile melodice în faţa unui public absolut nou. Totuşi, energia noastră de pe scenă s-a reflectat foarte bine în feedback-ul primit de la public şi sunt sigură ca o să repetăm experienţă cel putin la același nivel atât la CAMF în Ucraina, cât şi la Wacken.

Cât de mari sunt costurile unui concert în România față de unul în afară?
Andrei: Tu trebuie să calculezi din start cât te va costa drumul, cazarea, PA, sunestistul, orice legat de organizarea fiecărui concert şi să vezi ce buget ai, să estimezi ce venituri vei avea. Costurile diferă de la ţară la ţară, dar se vor resimţi cel mai tare din pricina distanţei, dacă treci graniţa.

Ovidiu: Sunt atât de multe variabile încât nu ai de unde să știi de ce o să te lovești și de multe ori intervin probleme când ajungi la fața locului. E un risc foarte mare într-un sistem destul de haotic. Până acum nu am reușit vreodată să estimez corect numărul de participanți.

Aţi fost vreodată puşi în situaţia de a spune „pas" unui concert din cauza cheltuielilor?
Andrei: Am mers de destule ori cu oameni lipsă sau chiar şi cu înlocuitori. Am hotărât să continuăm să susţinem şi concerte care se prevesteau a fi dezastruoase din punct de vedere financiar. Dacă nu mă înşel, am anulat doar două concerte până acum: unul a ţinut strict de organizator, amânarea nu a avut nicio legătură cu trupa. La celălalt erau circumstanţele de aşa natură încât jumătate de trupă nu putea ajunge, iar în acest sens încercăm să ne revanşăm.

Până acum ați ajuns în Polonia și Ungaria, urmează Wacken. Cum vă pregătiți?
Ovidiu: Problema concursului e că te trezești într-o stare de șoc în care ai un concert la două mii de kilometri de casă, după ce tot anul ai susținut concerte de promovare și din care nu ți-ai revenit financiar. Încercăm să vedem cum am putea să facem rost de o sumă necesară, adică vreo patru mii de euro, pe un drum de nouă zile, că mai avem și un concert în Ucraina înainte. Totul cât să fie o experiență plăcută, dar și eficientă din punct de vedere al promovării.

Acum că se văd și celelalte detalii din spate, parcă nu mai sună totul roz. V-ați gândit cum să rezolvați problema costurilor pentru drumul spre Wacken?
Ovidiu: Din păcate, e o problemă destul de mare pe care încercăm să o abordăm într-un mod matur. Ne-am gândit și la varianta de crowd funding, dar nu consider că ar fi tocmai cinstit, pentru că nu am putea să oferim ceva legat de concert în sine. Noi ne dorim să și oferim ceva celor care ne ajută financiar, nu să întindem mâna fără să dăm ceva la schimb. Momentan încercăm pe cât posibil să găsim sponsori, oameni dornici să ne ajute să trecem prin asta fără să ne afecteze pe un termen prea lung. Mai avem partea de merch, adică CD-uri, tricouri, articole din lemn făurite de L'Ateliemn, brățări, medalioane, pene de chitară, în sensul că încercăm să ne ajutăm reciproc.

Roxana: Pe lângă sponsorizările personale, noi avem încrederea că reprezentarea culturii româneşti într-un mediu internaţional va fi sprijinită şi pe plan local, prin intermediul Consiliilor Locale sau Judeţene ale oraşelor din care provenim: Sibiu, Iaşi, Rm. Vâlcea, Timişoara si Braşov. Implicarea acestora la acoperirea unora din costurile necesare deplasării la Wacken va demonstra că metal-ul romanesc este recunoscut ca un act de cultură autentic.