Cultura ballroom din București îți arată cum poți să dai moda când te simți cu adevărat liber

Acoperit de funingine din cap până-n picioare, Zook arată ca o regină goth. Numai machiajul i-a luat trei ore, iar acum termină ultimele pregătiri pentru outfit. Cineva îi ține părul ridicat ca să-și poată aranja topul din franjuri și să-și exerseze mersul.

În timpul ăsta, altcineva caută ac și ață pentru costumul care pare că i se deșiră. O altă persoană pășește cu grijă, ca să nu-și agațe coarnele în tocul ușii. Pe jos sunt geamantane desfăcute, bocanci, genți de machiaj, peruci și o rolă de bandă adezivă. Pe scaunul de lângă mine sunt trei unghii false, în timp ce niște picioroange stau sprijinite de perete.

Sunt în backstage la Teatrul Apollo111, unde urmează o nouă ediție a ball-ului Lil’ Paris is Burning, și nu-mi vine să cred cât de intens se simt pregătirile. Aici l-am cunoscut pe Zook, 23 de ani, care lucrează ca make up artist. În ciuda emoțiilor, se simte ca peștele-n apă.

Dacă și tu ai binge-uit Pose, probabil știi deja câteva lucruri despre ballroom. Dacă nu, ia de-aici câteva coordonate: deși își are originile în New York-ul anilor ‘20, această mișcare a persoanelor queer de culoare și latino a luat amploare în anii ‘80, când epidemia HIV a început să facă ravagii, iar discriminarea era mai dură ca niciodată.

Comunitatea LGBT avea nevoie ca de aer de niște spații sigure pentru oricine, în care se puteau exprima liber. Ball-urile presupun mai multe probe, cum ar fi vogue – un stil de dans inspirat din postura modelelor care pozează pentru celebra revistă de modă –, lip sync sau runway, pentru care concurentx trebuie să defileze ca pe un catwalk. 

Pentru că mulți adolescenți queer erau marginalizați de familiile lor biologice, aceștia intrau în așa-numitele „case”, unde persoane mai trecute prin viață le deveneau mamă și tată. Iar casele participă împreună la ball-uri, pentru a câștiga faimă și trofee.

Numele ball-ului din București, Lil’ Paris is Burning, vine de la celebrul documentar care prezintă poate cel mai bine evoluția acestei culturi în anii ‘80, înainte ca Madonna să facă celebru vogueing-ul sau RuPaul să creeze o isterie mondială cu concursurile de drag.

Dar în timp ce show-uri de drag — un tip de performance baza pe arta teatrală a travestiului, dar care nu delimitează clar genurile, ci dimpotrivă, le chestionează prin actul artistic — s-au mai văzut în România, ball-urile sunt ceva nou. Primul astfel de eveniment s-a ținut în 2019, coordonat de Alina Dumitriu, Paula Dunker și Eugen Rădescu.

La noi, casele sunt la început de drum, cu câteva care se conturează, dar sunt și persoane tot mai deschise să-și accepte rolurile de mentori. Inclusiv organizatorii balului sunt pentru mulți „mamă” sau „tată”, pentru că au ajutat la crearea unui spațiu sigur de exprimare și creativitate care consolidează comunitatea. 

În timp ce concurentx repetă pe holul din backstage și își fac ultimele retușuri, din sala arhiplină de la Apollo se aud țipete de entuziasm și nerăbdare. 

„Am nevoie de ajutor, I don't know. I'm so scared about this”, zice una dintre ele. „Te doare, nu contează că te doare!”, se aude o altă voce din backstage. E genul de atmosferă care te molipsește. Pare că asist la o demonstrație de libertate, în toată exuberanța ei. Majoritatea celor din sala de la Apollo s-a născut după dezincriminarea homosexualității. Practic, acum 22 de ani, acest eveniment ar fi fost ilegal. 

Show-ul e deschis de Raj-Alexandru Udrea (Ramya), artist activist cunoscut în comunitatea LGBT locală: „Pentru toate confuzele, pentru toate queersele, toate transele, toți tranșii, toate vrăjitoarele. Haideee, iesiți din dulap și haideți în familie!”. Alături îi e Paula, care poartă niște coarne care-mi amintesc de versul lui RuPaul, „cu toții ne naștem goi, restul e drag”.

Un număr record de 37 de persoane s-au înscris la ediția asta a ball-ului, care e specială pentru că îl are ca invitat special în juriu pe Archie Burnett, 64 de ani, unul dintre pionierii acestei culturi.

A ajuns în București la invitația coregrafei Oana Neagu, organizatoarea primului festival de waacking — un stil de street dance născut în cluburile LGBT din Los Angeles în anii ‘70 — din țară, Feed the Flame, și care de obicei face parte din juriu.

Nu trec cinci minute de când intră Archie pe scenă și deja face terapie cu toată sala: „Each one of you is good enough. It's about the belief system, what matters is that you believe in yourselves and you walk like you’re the only bitch in this room.”

Zook ascultă cuvintele lui Archie și pășește cu siguranța unui pluton la proba de runway, unde trebuie să defileze ca la o prezentare de modă. E runda lui preferată, la care azi poartă și ținuta de care e cel mai mândru de până acum. I se vede încrederea când își înfige tocurile în scenă, iar publicul o ia razna.

Chiar dacă afișează o imagine puternică, e abia la a patra ediție în care-și asumă persona drag. Spune că la început nu se simțea suficient de liber cât să meargă până la capăt, dar că atunci când ești queer, „de cele mai multe ori e ereditar să-ți placă drag-ul”. Până la ball-uri, Halloween era petrecerea lui preferată pentru că putea să-și lase imaginația liberă și să creeze ce personaj avea chef. 

Zook din viața de zi cu zi nu e același cu Zook în drag, poate purta tocuri, dar îl găsești și cu blugi și hanorace și chestii foarte trashy. „E important că la finalul zilei, după toate luptele astea, să pot să ies pe stradă cum vreau eu. Mi se pare că am ajuns să fiu fericit în momentul în care am ajuns imaginea imaginației mele. E o libertate pe care cu greu am obținut-o, dar de care vreau să profit la maximum.” 

Aspectul său fizic depinde de ce gig-uri are. „E nasol pentru că în momentul în care te transformi total ți se schimbă perspectiva de la orice te înconjoară.” Trebuie să sacrifice pe cineva, iar dacă persona de drag arată bombă, atunci persoana din spatele lui arată mai prost decât ar arăta în mod normal, spune el: „Că na, dacă i-ai luat barba unui bărbat care poartă barbă, s-a dus naibii, așa că trebuie să alegi pe cine sacrifici”.

Nu percepe schimbarea ca pe ceva tragic, dar spune că îi afectează puțin încrederea în sine și îi vine să iasă din casă numai în drag, pentru că atunci i se pare că arată cel mai bine.

Pentru Zook, pregătirile pentru balul de vineri au durat câteva zile. Marți și-a cumpărat materialele pentru ținută, de la sârmă la bandă adezivă, miercuri și-a dat seama că-i mai trebuie material, joi noaptea a făcut accesoriile pentru coroană, a tăiat materialele în franjuri și a asamblat ținutele până la 7 dimineața. Asta pe lângă job. 

În ziua balului a început pregătirile pe la 16 după amiaza, în condițiile în care show-ul a început pe la 23. Și-a permis să facă asta pentru că pentru acest look nu a fost nevoie să se epileze, ceea ce ar mai fi adăuga vreo oră de pregătiri. „Să nu creadă cineva că e ușor!” spune el.

I se pare că nu se vorbește suficient de faptul că pentru un astfel de show, concurentx poartă corset, gene, lentile, unghii, perucă care le strânge capul și, „cel mai important lucru, ai penisul lipit de șira spinării. Constant. O noapte întreagă. M-a întrebat cineva dacă nu mă doare și i-am zis că nu mai știu ce durere să simt, e din toate părțile.”

Cât despre ball, spune că ce contează cu adevărat e aprecierea pentru munca lui, nu premiile, dar că până nu umple cu trofee raftul de lângă televizorul din camera lui, nu se lasă de ball-uri și performance-uri. La ediția asta a fost unul dintre participantx care au pierdut în fața celor care de obicei ar fi fost în juriu, dar nu face o tragedie din asta, ci dimpotrivă – i se pare o realizare că a ajuns în finală alături de oamenii care de obicei îi dau note.

„Mi-a plăcut că am apucat să vorbesc cu Archie după ball și mi-a dat niște sfaturi foarte bune. A fost o onoare imensă ca cineva care mănâncă asta pe pâine mi-a zis ce să îmbunătățesc. Dacă ești în stare să iei toate sfaturile astea, să vezi ce poți îmbunătăți și să înveți să-ți drămuiești focul ăla care arde în tine, o să devii o forță de neoprit. Sunt oameni care fac asta de ani de zile și n-au ajuns să aibă controlul ăsta sută la sută, ce pretenție să am de la mine, care fac asta de 20 de minute?” 

Zook spune despre persona lui că e un cameleon – poate să fie și drag, și non drag, dar în ambele variante „nu e cineva peste care să poți trece, pentru că te incită. Mă plâng că e greu, dar îmi place ce fac și-mi place să mă aplaude lumea.” 

A plecat de acasă la 16 ani de acasă și spune că tot timpul a ținut o barieră între viața personală și ai săi. Pur și simplu, crede că anumite lucruri nu ar trebui să-i privească. „Încurajez coming out-urile, dar pentru mine nu funcționează. Aș vrea o societate în care să nu mai conteze dacă nu ești straight. Ăsta e obiectivul meu: să-ți zic că-mi place să mi-o ard cu băieți și tu să n-ai nimic de zis, să treci peste de parcă ți-aș spune că-mi place să mănânc pâine.”

Uneori, le trimite părinților poze cu ținutele lui și spune că au potențial să se transforme din „îndoctrinați în fanii numărul unu”. Ultima dată când a performat în clubul Gaia i-a trimis poze mamei, care a zis că arată superb. „Bravo, mama, te-am educat bine”, glumește el. „Nu le arată nici dracu’ la Ploiești ce e o drag queen. Cred că e datoria noastră să-i familiarizăm cu astfel de lucruri, că altfel n-au de unde să știe. Mama mă compară cu ăia de la Te cunosc de undeva, dar i-am zis «hai să ne înțelegem puțin, mai sunt transformați și prost, dar noi facem tot, știi? E de două ori mai greu»”.

Ar vrea ca oamenii să înțeleagă că e okay să arate fix ca-n imaginația lor și să nu mai țină cont atât de mult de gura târgului. „Dacă tu mâine vrei să te simți country, îți pui o fustă scurtă și porți un ruj roșu, du-te, fetiță, liniștită, că n-ai nicio problemă. Eu pentru asta militez: fără frică.” 

Nu mă așteptam să văd printre participanți și o femeie căsătorită, straight și cis, iar asta nu arată decât ignoranța mea față de ball-uri, pentru că ele sunt deschise pentru oricine. Aici am cunoscut-o pe Ioana Cristea Urlan, celebrity makeup artist și trainer. Pentru că tema acestei ediții a fost fantasy, și-a dorit să fie o zână. La final a ieșit un elf cu aripi, făcut cu materiale luate din Obor, spune ea. A fost o muncă de familie – soțul i-a făcut susținerea aripilor de pe spate, iar ea le-a croit. E prima dată când participă la Lil’ Paris is Burning și spune că se regăsește în cultura asta, „chiar dacă nu e vorba de sexualitate”. 

Nu se aștepta să aibă emoții, însă când s-a văzut pe scenă cu aripile și cu pantofii cu toc de 20 de centimetri i s-a cam tăiat. „Am crezut că vede toată lumea că tremuram. Mă bucur că nu m-am dezechilibrat. Când mi-a zis Archie «ten across the board» am crezut că leșin, am zis că-mi trăiesc visul. Mulțumesc întregii comunități că m-a acceptat indiferent de gen, orientare sexuală, vârstă, și m-au primit cu brațele deschise. Asta mi s-a părut absolut genial și îmi dă speranță.”

„Cultura drag a existat încă de la începutul divertismentului. A fost unul dintre cele mai sigure moduri, dacă nu chiar singurul mod, în funcție de perioada istorică, prin care era «tolerat» stilul de viață alternativ al unei persoane. Chiar dacă de multe ori era luat în râs, oferea un anumit nivel de siguranță și o acceptare surprinzătoare”, îmi spune Archie Burnett, care adaugă că datorită unor show-uri ca RuPaul această cultură a ajuns să fie privită ca o artă, așa cum merită. Spune că scena de la noi are multe de oferit și ține să-l menționeze pe Raj, pe care îl vede ca pe un motor central al scenei queer locale.

Iar în România, unde comunitatea LGBT se lovește deseori de violențe și discriminare, un astfel de eveniment poate deveni o sursă de speranță. Octavia, care se identifică ca persoană non-binară, spune că aici poate fi liberă. „În viața de zi cu zi nu mă pot exprima astfel. Dacă aș fi eu probabil că nu aș avea parte de ce am parte în momentul ăsta și asta mă ajută să mă detașez de această persoană pe care eu am creat-o astfel încât să supraviețuiesc mai departe în viața de zi cu zi.” Octavia a fost susținutx în comunitate de Irina Lalciu, dansatoare profesionistă, membră a juriului Lil’ Paris is Burning și membră a House of Elle.

„Mă refer la Irina ca mamă pentru că mi-a oferit un sistem de sprijin la fel de puternic precum e privită familia biologică în societate și atât ea, cât și Oana Neagu, au reușit să mă ajute să mă dezvolt pe atât de multe planuri.” Pe Irina, care a introdus-o în cultura ball-ului, o vede ca un trailblazer al culturii ballroom din România. Ea l-a dus prima oară la categoria de vogueing, la care a și câștigat, iar recent a avut curajul de a participa și la o competiție internațională de waacking. Asta pe lângă participarea la Red Bull Dance Your Style, alături de alți 15 dansatori din țară. 

Irina, la fel ca Oana Neagu, organizatoarea festivalului Feed the Flame, au șansa de a fi parte din case internaționale. La începutul mișcării, să fii parte dintr-o casă chiar însemna să locuiești sub același acoperiș cu alți oameni, pentru că mulți erau pe stradă și erau ajutați să supraviețuiască.

 „Chestia cu dansul era și o chestie terapeutică”, explică Oana. „Vorbim de persoane care erau date afară din casă din cauza orientării sexuale. Ca tradiția să meargă mai departe, profesorii ăștia și-au ales reprezentanți care să se asigure că mișcarea dansului merge mai departe în lume, respectând rădăcinile și valorile din care s-au dezvoltat. Nu țin cursuri de dans ca să dansăm, ci ca să creăm o comunitate, să ajungem la ce erau casele la început”.