Filmele românești pe care poți să le vezi în Delta Dunării și să nu regreți că te-nțeapă țânțarii

Dacă n-ai mai fost până acum, ce trebuie să știi despre Sfântul Gheorghe – satul din Dunăre, nu orașul din Covasna – e că e unul dintre cele mai frumoase locuri pe care poți să le găsești în România. În plus, e locul unde de 19 ani încoace are loc un festival important de film independent. Despre Anonimul e vorba, care anul ăsta e între 8 și 14 august.

Ca să ajungi în satul din Delta Dunării unde fluviul se varsă în mare trebuie să iei o ambarcațiune din Tulcea, care în funcție de cât plătești poate să fie mai rapidă sau mai degrabă nu. Ultima variantă presupune patru ore pe apă. Sigur, poți lua și elicopterul, dacă ești bazat.

Unde te cazezi la festival? Vilele din complexele Green Village și Dolphin se dau primele, așa că ies din discuție. Rămâne să întrebi localnicii dacă te primesc în gazdă sau să-ți pui cortul în camping, ceea ce nu e o experiență rea deloc. Nu uita că filmele le poți vedea inclusiv acolo, în aer liber, sub cerul înstelat. Am zis că intrarea e liberă?

Păi, filme. Cât privește selecția, festivalul a știut întotdeauna să combine titluri care și-au făcut deja un nume la festivalurile importante din anul precedent, pe care toată lumea așteaptă să intre în cinema, cu descoperiri mai low key cu care o să te poți lăuda după prietenilor la bere.

Okay, poate nu e tocmai genul de film cu care te gândeai să-ți începi vacanța, dar ar fi cazul să nu ratezi Mariupolis 2, care deschide ediția a 19-a de Anonimul. După ce a început războiul din Ucraina, regizorul și antropologul lituanian Mantas Kvedaravičius a început să documenteze viețile unor civili care se adăposteau într-o biserică. Acesta a fost capturat de soldații ruși și ucis pe 2 aprilie. 

Filmul, care-ți taie răsuflarea în timp ce prezintă viața supraviețuitorilor războiului cât mai frust, a fost montat în timp record de logodnica regizorului pentru a fi prezentat în premieră la festivalul de film de la Cannes. Mariupolis 2 face parte, împreună cu Butterfly Vision și Bad Roads, din programul Focus Ucraina.

Dacă te uiți la poveștile filmelor din competiția oficială o să observi rapid că și ele sunt destul de ancorate în realitatea din jur care, după cum ai observat, n-a fost ea prea roz niciodată, dar parcă în ultima vreme e din ce în ce mai sumbră: 107 Mothers e despre mamele dintr-o închisoare de femei din Odesa, I’m So Sorry îți arată ce dezastre poate produce energia nucleară, în timp ce Mighty Flash vorbește despre cât de nasol e să trăiești într-o societate patriarhală cu mentalități învechite. Sunt filme care promit că o să te facă să vezi viața cu alți ochi și n-o să le găsești pe Netflix.

În primul rând, R.M.N. al lui Cristian Mungiu. Dacă uiți repede de clișeul cu „filmul care-ți prezintă o radiografie a societății românești” (se numește R.M.N., got it?), o să dai de o poveste profund umană care-ți arată la ce duc xenofobia și naționalismul. Filmul care a avut premiera în competiția oficială la Cannes pornește de la cazul de discriminare din Ditrău, județul Covasna, unde sătenii au protestat împotriva angajării la o brutărie locală a doi bărbați din Sri Lanka. Momentul culminant din R.M.N. e cel al adunării care ar trebui să decidă soarta imigranților, unde vei recunoaște toate atitudinile pe care le întâlnești în viața ta de zi cu zi din România.

Balaur pornește și el de la un fapt real: un elev din Piatra Neamț s-a sinucis după ce a avut o relația cu profesoara de religie, soție de preot. Deși premisa sună a știre de cancan, filmul îți prezintă, pe de-o parte, viața unei femei captive în propria viață dintr-un oraș de provincie, dar și cum e să ți se dea viața peste cap când ești preot și se presupune să ai răspunsuri la orice întrebare. Până ajungi la Anonimul sau îl prinzi în cinema (începând cu 9 septembrie), poți să citești acest interviu pe care VICE l-a făcut cu regizorul Octav Chelaru.

România din comunism a fost prezentată atât de des în cinemaul de după ‘89, încât probabil ai deja niște clișee în cap despre cum era viața pe-atunci chiar dacă n-ai trăit-o. Metronom e diferit de ce ai văzut până acum și-ți arată un grup de puștani care fac petreceri dansante de apartament cu muzică la pick-up. Dacă n-ar veni Securitatea peste ei pentru că încearcă să trimită o scrisoare la Radio Europa Liberă nici n-ai face legătura cu Ceaușescu & co. 

Din seria filmelor românești care n-au rulat încă în cinematografe și pe care le poți vedea la Anonimul, n-ar trebui să ratezi nici Marocco sau Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric. Plus scurtmetrajele, pe care nu le găsești așa ușor în general și care-ți arată cine-s regizorii care promit să facă următoarele filme blanao care o să rupă la festivaluri. Plus că-i poți prinde și la discuțiile de după, dacă ești curios ce-a vrut să spună autorul.

Acestea fiind zise, îți recomandăm să arunci un ochi pe programul complet al festivalului și să te înarmezi cu cremă cu SPF și Autan. Țânțarii nu iartă pe nimeni.