Mi-am ascultat vocea în somn ca să-mi tratez insomnia

Prima oară când am luat Ativan a fost la 15 ani. A trebuit să petrec o noapte la urgențe și mi s-a dat o pastilă ca să mă calmez. Apoi au descoperit că am leucemie și au mai urmat încă două sute de nopți petrecute în spital, doar în anul respectiv. Am cerut un Ativan aproape în fiecare noapte din spital.

În cei 14 ani care au urmat am trecut printr-o duzine de rețete pentru insomnie, de la Ambien la Zopiclone. Am încercat și pastile pe care le poți lua fără rețetă, cum ar fi Benadryl, Gravol și Unisom. Nu m-am simțit în nicio clipă vinovată. Eu consider somniferele soluția problemei mele, nu o problemă în sine. Însă, un incident recent m-a forțat să iau o pauză: o insomnie profundă de-o săptămână. Pastilele și tratamentele naturiste pentru somn (în valoare de 120 de dolari) nu își mai făceau efectul. Mi-am sunat doctorul și l-am rugat să-mi dea o rețetă de Ativan în regim de urgență, convinsă că o să fac un atac de cord dacă nu iau pastila aia blestemată ca să dorm.

Mi-am luat rețeta, am băgat un Ativan și am dormit. Am rămas cu trei pastile de 0,5 mg, dar pentru prima oară m-am simțit ca un dependent. Iar pentru prima dată m-am gândit că e cazul să mă opresc.

Învățarea prin somn sau „hypnopedia" este o tentativă de a păcăli mintea să asimileze informații în somn. Prima aplicație comercială a fost în 1927, când Alois Benjamin Saliger a scos pe piață Psycho-Phone, un dispozitiv audio care promitea să exploreze „vasta putere a minții în starea de inconștiență din timpul somnului", prin ascultarea repetată a unor fraze specifice. „A fost demonstrat", spunea Saliger pentru New Yorker, în 1933, „că somnul natural este identic cu cel hipnotic, iar în timpul acestui somn natural mintea inconștientă este mai receptivă la sugestii".

Saliger a vândut înregistrări inspiraționale pentru prosperitate, inspirație, o greutate normală, chiar și pentru prelungirea vieții. Scenariul „amoros" era ceva de genul: „Îmi doresc un partener ideal. Radiez iubire. Am o personalitate fascinantă și atrăgătoare. Conversația mea este interesantă. Compania mea este încântătoare." Înregistrarea continuă să repete asta pe tot parcursul nopții.

După 15 ani de la lansarea acestui dispozitiv, în vara anului 1942, psihologul Lawrence LeShan a făcut un experiment de învățare prin somn. LeShan a dus un grup de băieți tineri care își rodeau unghiile într-o casă de la țară și în timp ce dormeau le punea înregistrări cu vocea lui care repeta: „Unghiile mele au un gust foarte amar. Unghiile mele au un gust foarte amar." Se spune că atunci când i s-a stricat casetofonul, s-a dus personal în camera băieților și le-a șoptit acest mesaj.

După 54 de nopți de ascultat mantra, LeShan a raportat că 40% dintre băieți nu și-au mai ros unghiile. De atunci, comunitatea oamenilor de știință nu s-a mai ocupat să verifice dacă învățarea prin somn chiar funcționează, dar studiile arată că somnul joacă un rol imperativ pentru consolidarea informațiilor învățate iar un audio pus în timpul nopții poate spori marginal învățarea limbilor străine.

Am vrut să văd dacă învățarea prin somn poate să mă ajute să dorm. Mi-am luat un carnețel nou și, inspirată de Psycho-Phone, m-am înregistrat: „O să dorm atât de adânc în seara asta. O să am o noapte odihnitoare și o să mă trezesc energică și vioaie". Am ascultat asta timp de două săptămâni, în speranța că aș putea să-mi păcălesc mintea inconștientă să treacă de noapte fără somnifere.

Astea sunt notițele mele din prima săptămână:

Am vrut să încep de azi, dar nu am dormit aseară și mi-era frică să nu intru într-un nou ciclu de insomnie. Am luat ultimul Ativan. O sa încep de mâine.

Am fost obosită toată ziua pentru că am luat somnifere și nu m-am odihnit cum trebuie. Mi-am setat înregistrarea să înceapă la o oră după ce mă bag în pat și am adormit instant pe la 10 seara. M-am trezit la 1 noaptea cu vocea mea pe fundal și m-am gândit: „Să mă fut în ea de mantra".

Am fost la yoga în seara asta, care mă ajută câteodată să dorm mai adânc, dar tot m-am trezit pe la patru dimineața. Când m-am trezit, am oprit mantra pentru o oră ca să fiu sigură că nu o ascult cât sunt trează. E „învățare prin somn" nu „învățare de veghe". Dar nu prea am mai dormit după asta și m-am trezit dintr-un vis tulburător cu cinci minute înainte să-mi sune alarma.

Am petrecut noaptea pentru prima oară cu tipul cu care mă văd. Evident, mi-a fost prea rușine să pun înregistrarea. Nu am dormit prea mult, dar nu m-am simțit obosită a doua zi.

Am adormit atât de repede încât colegul de pat mi-a spus că parcă fac asta ca sport de performanță. A fost intrigat si m-a sprijinit cu înregistrarea din timpul somnului. Un semn bun!

În weekend le-am spus prietenilor mei despre proiectul meu. Nu am vorbit cu prea mulți oameni despre problemele mele de insomnie. Încercam să evit faptul că e o problemă, pentru că pare ceva atât de banal. Prietenii mei au fost drăguți și încurajatori. Mi-au spus că am toate motivele să folosesc somnifere pentru somn și nu să îmi amorțesc stările emoționale sau să evit problemele. Au fost intrigați de experimentul meu de învățare prin somn. Cu toții am fost de acord că seamănă cu hipnoza.

În a doua săptămână a experimentului meu, am continuat să folosesc înregistrarea în locul pastilelor, dar am dormit neregulat. Au fost trei nopți în care am auzit-o înainte să adorm și deveneam anxioasă la gândul că o să mai stau o oră trează. Dar, în general, m-am simțit mai calmă la ideea că nu pot să dorm, o schimbare uriașă pentru mine. Nu am putut să-mi dau seama dacă asta s-a datorat învățării prin somn sau faptului că m-am gândit și am vorbit mai mult despre asta decât de obicei, adică am început să normalizez problema.

Insomnia cronică este definită de Asociația Americană de Somn prin cel puțin trei nopți neliniștite pe săptămână pe o perioadă de cel puțin o lună. După standardul ăsta mă mir cum nu suferă toată lumea de insomnie. De când am început să vorbesc despre problemele mele cu somnul, se pare că aproape toată lumea suferă de ceva similar. Într-adevăr, Academia Americană de Medicină a Somnului susține că 30% dintre adulți prezintă simptome de insomnie.

Un studiu recent făcut de Colegiul American de Medici sugerează pacienților să încerce, înainte de medicamente, o terapie cognitivă comportamentală (TCC). Nu au putut afirma faptul dacă terapia cognitivă comportamentală este mai bună decât medicamentele, dar spun că e mai puțin riscantă.

Am menționat asta prietenei mele Sarahjane, care studiază psihoterapie în Toronto: „TCC este recondiționarea conștientă în ideea schimbării obiceiurile", îmi spune ea. „Dar somnul și implicit insomnia provin din inconștient și cred că tu ai nevoie de o terapie care aprofundează problema mai adânc."

Adică, înapoi la rădăcinile problemei. Nu m-am gândit niciodată că insomnia mea poate fi legată de stările cauzate de cancerul din adolescență, dar acest experiment m-a pus pe gânduri. Insomnia primară este definită ca probleme ale somnului separate de alte condiții de sănătate. Insomnia secundară poate să apară din cauza anxietății, depresiei, stresului post-traumatic, dar și o mutare, pierderea jobului sau o despărțire pot afecta somnul.

De când am terminat experimentul, am revenit la obiceiurile mele normale de somn și insomnie. Am luat medicamente fără rețete cam o dată la două nopți. Consider în continuare că insomnia este o problemă mai mare decât dependența de somnifere. Deși nu pot spune că experimentul meu de învățare prin somn a avut vreun efect direct asupra insomniei, faptul că m-am gândit mai mult la obiceiurile și istoricul meu de somn a schimbat perspectiva pentru mine, într-un fel în care nu mă așteptam.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre insomnie:
De ce ești mai creativ când iei somnifere Cum e să ai halucinații de la lipsa somnului Cât de nociv e să adormi cu televizorul deschis?