M-am dus la Oradea să văd cum votează cei mai înfocați fani ai Coaliției pentru Familie

Oradea este orașul în care, în 2016, s-a ținut unul dintre cele mai mari mitinguri anti-gay din țară. Atunci, în jur de 10 000 de oameni s-au întrunit în Piața Unirii ca să exprime susținerea pentru demersul Coaliției pentru Familie. Uniunea asta sfântă dintre cultele orașului (zona metropolitană, în care locuiesc cam un sfert de milion de oameni, adăpostește 60 de lăcașe de cult) și ONG-urile care alcătuiesc coaliția m-a făcut dornic să văd cum se desfășoară votul în weekendul ce tocmai a trecut.

Așa că m-am acreditat ca observator în Oradea și am luat trenul de dimineață din Timișoara, ca să-ți povestesc de la fața locului cum au votat bihorenii.

Deși vreau să mă anunț la Jandarmeria Bihor, ca alți colegi observatori, „ca să nu fie probleme”, oamenii legii insistă că n-am ce să anunț. Așa că o iau la pas către centrul orașului, cu strategia de a merge aleator pe la orice secție îmi iese-n cale.

Dau doar de secții cu numărul trecut de o sută, dar cu prezența la vot cu mult sub. La ora 13, la secția 126, își exercitaseră doar 34 de persoane dreptul la vot. La secția 130, doar 15. La 129, 28. La 127, 27. Lumea pare dezinteresată de referendum, iar pe la ora două, cât mă învârt pe la aceste unități, nu văd pe nimeni să ia ștampila. Plictisitor.

Imediat după aceea aud despre secția din localitatea Cadea, unde, la ora 10, prezența la vot raportată era de 100,10%, printre puținele cu prezență peste 100%. Însă mă despart 37,3 de kilometri de localitate, în timp ce distanța față de Biroul Electoral Județean (BEJ) Bihor e de doar un kilometru. Aleg să merg acolo, unde doamna președinte îmi explică situația în felul următor:

După pauza de masă, încep să dau târcoale prin câteva secții de cartier. Bihorul e lider ca prezență la nivel național (ora 13 - 3,66%, 16 - 5,53%), în fața dâmbovițenilor. Atmosfera în secții e una de plictiseală. La Secția 120, lumea îmi apreciază zâmbetul galeș atât de mult, încât mi se oferă struguri în repetate rânduri.

„Ah, de-aia zâmbeați așa, că sunteți observator!”, speculează una dintre membrii comisiei.

Un domn pompier, în schimb, îmi spune că „dacă referendumul ăsta se consideră că este pentru familie, pentru viitor, înseamnă că bătrânii hotărăsc viitorul și tinerii, nu”. Mai spune că întrebarea e prea vagă pentru a fi atractivă, iar mass media e un pic nu știu cum că leagă referendumul de Dragnea. Per total, la secția asta folosiseră ștampila 43 de cetățeni cu drept, din care trei pe listele suplimentare.

Peste tot unde trec, sunt bine primit. Votul se desfășoară conform regulilor, iar asta se citește în atitudinile membrilor comisiei. Sau membrelor, căci majoritatea sunt femei.

Aflu că la Liceul Teoretic „Ady Endre”, numărul trecuse de sută doar datorită urnei mobile. Aceasta fusese la penitenciar, unde și-au exprimat votul 165 de deținuți. Cei în libertate votaseră în număr de 71, dintre care 6 pe listele suplimentare.

Seara, ies să-mi fac o impresie despre oraș, că ne-am cunoscut doar în trecere. Tineri se țucă de mama focului pe stradă, la fel ca-n timpul zilei. Dragostea prevalează. În Parcul 1 Decembrie, adolescenții zbiară și cântă „Numa Numa”, de la O-Zone. Din mașini lălăiesc manele neironic. Weekendul e în toi, la fel ca Toamna Orădeană. În fine, cert e că ziua se încheie cu 8,67% prezență la urne la nivelul județului, municipiul atingând 9,30%.

A doua zi, am o abordare diferită. Înțeleg că toată baza se pune în acea dimineață. Mai precis, în votanții de dinainte și de după slujba duminicală. La Biserica romano-catolică Coborârea Sfântului Duh nu este slujbă, însă afișul de la intrare și zecile de pliante în maghiară de pe băncile pentru enoriași cheamă la urne.

Ortodocșii de la Biserica Izvorul Tămăduirii au doar un afiș pe ușă. Lăcașul de cult e în curtea unui spital, așa că rugăciunile îi au în vedere pe cei bolnavi. O bătrână a venit și face cruci pe mozaicurile de la intrare, în timp ce deasupra ușii dintre pridvor și pronaos se află router-ul și un prelungitor. Între ele, o icoană cu Fecioara Maria și pruncul Iisus e luminată de beculețe roșii, galbene și verzi, ce par de Crăciun.

La Biserica greco-catolică Sf. Gheorghe prind finalul, unde părintele îndeamnă credincioșii să meargă la vot. Însă nu într-un mod furios, e doar un îndemn. Pliantele referendumului sunt la discreție, la ușă. Biserica baptistă Golgota are doar două afișe la geam. Nu e prea multă activitate, în afară de o doamnă care ține o lecție de tipul „sunday school” pentru niște micuți.

Interiorul crem al Bisericii Creștine după Evanghelie adăpostește bărbații în partea dreaptă, și femeile în stânga și-n spate. Ar fi fost bine să știu maghiară sau germană. Din câte reușesc totuși să înțeleg, se citește doar din cartea sfântă, nimic despre familie sau referendum. Oamenii au și un LCD deasupra, care-ți indică exact unde s-a rămas cu lectura.

Între timp, se anunță și primul număr pe ziua asta. Prezența la vot, pe național, crește la 9,30%, iar Dâmbovița devansează Bihorul cu aproape un procent. Ajung la Catedrala Episcopală Învierea Domnului (ortodoxă), cea mai mare biserică din oraș. Stau chiar lângă afișul pro-referendum și ascult cum părintele spune că tinerii de azi sunt „morți spirituali, fără să fie conștienți ce se petrece în jurul lor”. N-aud însă un îndemn direct la vot.

După kilometri buni de plimbare pe jos, decid să-mi închiriez o bicicletă, să mă fac #observatorperoți. Observ că duminica asta nu pare una specială în viața credincioșilor orădeni. Totuși, încă mă tem că, după slujbă, vom asista la un tsunami care să încline balanța. La prânz, însă, mă mai liniștesc: 11,67% prezență națională la urne, 15,99% prezența-n Bihor, județ care rămâne-n continuare pe locul doi.

Spre seară, trec din nou pe la BEJ, unde aflasem despre un mic incident mai de dimineață: la intrarea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” (secțiile 21, 27-30), membrii comisiei au găsit mesajul „#boicot / Iubirea nu se votează”. Încalec bicicleta și merg acolo. Aflu că mesajul fusese șters cu benzină de angajații Primăriei.

În zona liceului, care adăpostește cinci secții de vot, o doamnă brunetă se contrazice în maghiară cu mama ei despre secția la care sunt arondate. Intră și pleacă familii tinere cu copiii preadolescenți - părinții par că vor fie să-i învețe importanța votului, fie să le transmită felul în care văd ei familia.

În drum spre alte secții, aud cum oamenii discută despre homosexuali. Dacă referendumul ăsta a dus ceva bun, e faptul că oamenii măcar încep să conștientizeze existența lor.

Cu puțin timp înainte de închiderea urnelor, înțeleg că prezența la vot e de maximum un sfert din numărul total al cetățenilor cu drept de vot. Secția 32 numără 341 votanți din 1496; 33 - 354 din 1507, 34 - 380 din 1523, 35 - 336 din 1505.

În timp ce revin către centrul orașului, ascult în căști rezultatele estimative. Indiferent cât de mulți au votat „Da”, cvorumul n-a fost întrunit: doar 20% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat. Bihorul sfârșește pe locul 3 în clasamentul național, după ce un mare val proiectase Suceava pe primul loc.