Poveștile de iubire din Ferentari îți arată că toți suntem la fel de proști când dăm de dragoste

Știu c-a trecut Valentine's Day demult, dar iubirile colorate din Ferentari continuă. Ca peste tot, nu? Doar că aici sunt ceva mai piperate, că te arde inima când sună în cartier Salam și nevastă-ta a plecat să facă bani pă Spania. Sau îți părăsești bărbatul că ți-ai dat seama că e ultima sărăcie de om. Și tu nu ești nici măcar pe interes.

O treabă-i sigură: relațiile de iubire din Ferentari sunt mai diferite. Adică, dacă la 15-16 ani nu ai făcut măcar un rachiu sau nu l-a bătut tac-tu pe vreunul, că nu a vrut sa te ia de nevastă, ești proasta cartierului. Recunosc eu sunt aia și-ți zic de ce:

Abia la 21 de ani am adus și eu un tip acasă, să-l prezint mamei. Ăsta o ardea gen antreprenor. Dar mereu se plângea că n-are bani. Îl vedeam că se uita mereu pe reviste d-astea cu mașini de lux, de-mi stătea în gât să-i zic:

„Trăiască familia ta, ai bani de chirie luna asta?"

În fine, eu cum iubesc cu sufletul, nu mă interesa că e sărăcie, dar mă deranja că încerca să o ardă pe lux. Cu toate astea, l-am adus într-o zi acasă să-l cunoască ai mei. Intru în casă. Tata era indiferent, nu îmi amintesc dacă l-a salutat. Mama era în al nouălea cer, că are fiică-sa iubit. Era topită toată când i-a dat ăsta și niște flori, am uitat să-i zic atunci, că s-a tocmit săracia cu florăreasa zece minute ca să-i dea buchetul mai ieftin.

L-am convins până la urmă pe tata să stea cu el la un pahar, să-l cunoască. Taică-miu nu părea prea interesat de ideile ăstuia de business, cred că l-a mirosit că-i sărăcie. Când să plece, maica-mea îl strigă, toată numai un zâmbet:

Se întoarce maică-mea, dezamăgită total. Își duce o mână la cap și-mi zice încet: „Futu-te-n gură viață, l-a luat și handicapat!" Am murit de râs și oricum am terminat relația la puțin timp. Nu ne potriveam, ghinion, dom'le.

Cu toate astea, nici prietenii mei nu au fost ocoliți de ghinionul în dragoste. Să-ți povestesc istoria plină de iubire a lui Vijăi.

Vijăi este omul cartierului. De fiecare dată când apare prin zonă vreun Logan suspect, de obicei alb, toți se panichează pentru că ăștia de la poliție o ard, în civil. Așa că Vijăi anunță pe toată lumea.

Idolul lui era Fane Spoitorul. Vijăi a suferit foarte mult când a aflat că a trecut în neființă. Mi-a și explicat de ce a murit:

„Sor-meo, a murit pentru că și-a făcut baie la cap."

Vijăi se ocupă cu toate în cartier, mătură în fața blocului, duce gunoaiele, contra cost evident. De obicei ia zece lei, dar dacă-l prindea pe vreunul mai fraier, se arunca la 15 lei. Vijăi face și cumpărături dacă-l rogi și poate ai noroc să-ți aducă și restul înapoi. Sau produsele în sine, depinde.

Când îl întrebi însă de meseria lui, îi e rușine să spună că e femeie de serviciu. Minte și zice că are femei la produs în Cipru. Se laudă că face bani gârlă, dar când te vede pe-afară, ori îți zice că-i e foame, ori îți cere să-i dai o țigară. Se dă șmecher prin cartier și mereu își ia bătaie, ultima dată era să o încaseze de la unii din zonă, care abia ieșiseră din pârnaie. Erau în fața magazinului meu și discutau ceva. Vijăi era și el pe acolo, dădea cu mătura.

Unul dintre aia zice: „Bă, cât am fost la pârnaie am auzit că ăla a lu' cutare e filat demult de gardă."

Prietenul lui continuă: „Da, mă, eu am auzit că cică l-au ridicat pe fii-su acu' o săptămână". Se bagă și Vijăi în seamă: „Du-teeee, băăă, că eu nu cred!!!" La care unul dintre ăia se uită urât și zice: „Cine e, mă, ăsta?"

Vijăi, când a auzit așa, și-a luat repede mătura și a fugit.

Vara trecută ne-a zis tuturor că el se însoară, o găsise pe una pe care o alinta „Globuleț". Era grăsuță. S-a plimbat toată vara cu o sacoșă de haine după el, erau ale fetei pe care când o gonea, când o aducea înapoi. Fata nu era pe placul mamei lui Vijăi (Tanti A.), care tot se plângea că nu făcea niciodată treabă în casă. Sau uneori făcea, dădea cu mătura, dar, când se plictisea, băga restul de gunoi sub pat. Tanti A. venea mereu la magazin și-mi zicea focul ei:

„Uite și tu, fata mea, asta nu vrea să facă curățenie în casă. Mereu când o întreb: «Ai spălat vasele?» Îmi zice: «Am uitat!». Are boală d-aia… Haizmaiz!" (Te-ai prins că Tanti A. voia să zică Alzheimer, dar nu știa să pronunțe).

Tanti A. le-a zis din prima: „În casa mea nu mai stați, luați-vă de muncă și plecați." Și-au luat o garsonieră în chirie și Vijăi, bărbat responsabil, a plecat în Franța să muncească cică. Eu cred că s-a dus la cerșit sau la furat. Oricum, înainte să plece în Franța a trecut pe la magazin și mi-a zis: „Dă-mi și mie, sora mea, două țigări, că plec până în Franța. Îți aduc ceva frumos".

La câteva luni a venit acasă, fiert pe nevastă-sa, și a zis la tot cartierul:

Mă-sa îl liniștea mereu: „Lasă, boss-ul meu, tu ești pui de șmecher, îi faci la loc". În cele din urmă, a trimis-o acasă de tot pe româncă. A plâns o perioadă bună după ea, pe aici prin cartier, dar a revenit la obiceiurile lui, sortarea gunoielor și ciordeala.

Ultima dată când l-am văzut pe Vijăi, a venit la mine să-mi vândă un mir d-ăla de la biserică, cică adus de la Ierusalim. Voia doar cinci lei pe el, „că cică-s de-a lui".

Dacă povestea lui de dragoste s-a încheiat prost, stai să vezi cum a pățit-o Bianca, vecină-mea.

Tipa avea și ea niște porniri d-astea, de antreprenor și, într-o zi, mi-a zis așa:

Am leșinat de râs, n-avea rost să-i zic că fraierii aia de Louis Vuitton sunt deja în România, așa că i-am zis: „Da, fată! Bună idee, bravo!"

Bia îmi zicea tot ce făcea, așa că, atunci când s-a îndrăgostit, a venit tot la mine să-mi povestească.

O agățase pe Facebook unul, Traian. Îi comentase la o postare de-ale ei, când pusese ea o melodie: Florin Salam și Lucian Prințul, „Femeie Vip".

I-a zis atunci:

„Melodia asta te reprezintă, băbuțo!"

Apoi i-a scris în privat: „Să te pup, ești mare șucărime, semeni cu aia de cântă, Antonia, ai ochii verzi ca ea".

Ăsta făcea mișto de ea, într-adevăr are ochii verzi, numai că, săraca, se uită strâmb. În fine, ea a luat-o de bună și apoi mergea cu nasul pe sus prin cartier. Băiatul ăsta o păcălise că lucrează la firmă la taică-su, se dădea că ar avea bani. De fapt, era o sărăcie de om și voia să o ardă de bani.

Tatăl Biancăi avea bani mulți și mergea pe la toate nunțile din cartier, dar când era să dea darul, o ușchia repede. Cam ca românii ăia de prin Spania, care trag clapă pe la cârciumi după ce se ghiftuiesc. Se făcea că iese până afară să vorbească la telefon sau se duce la baie. Aveau și ei un magazin și, de obicei, când veneau controale în cartier, toți închideam magazinele în afară de ta-su că era chitră. „Da' cum să închid? Să pierd vânzarea? Nici măcar n-am dat toată pâinea." Și nu închidea, apoi râdeam toți că își lua mereu amenzi.

Bianca îl vedea pe ăsta în poze, că era la volanul unei mașini d-aia piesă și avea și haine mișto. Credea ea, că-s ale lui. În final am aflat că, de fapt, erau ale lui vără-su. Ăla avea bani pe bune, că avea femei la produs afară. El s-a recomandat în fața ei ca fiind asociat cu unchiul și vărul lui la o agenție de imobiliare. Pe unchi-su îl cunosc, îl iubea tare pe Vanghelie, cât a avut ăsta mandat îi dădea autorizații pe bandă rulantă și își ridica omul niște căsuțe (blocuri). Ce-i drept și eu îl simpatizez acum pe Vanghelie. Imediat ce a născut nevasta-să el se mira într-o declarație, cică:

Bine, sunt putin supărată pe el că, de Crăciun, în anii precedenți, decora și el cartierul cu luminițe, arunca niște beculețe d-alea prin pomi, te străduiai puțin, dar pân' la urmă intra spiritul Crăciunului în tine.

În fine, îl aduce Bianca pe Traian acasă să îl cunoască ta-su. L-a păcalit și pe tata-socru că el lucrează în imobiliare, până când, într-o zi, eram la Mega Image, pe la Sebastian, și când să ies văd o moacă de bodyguard tare cunoscută… era Traian. I-am zis imediat Biancăi. Când a aflat ta-su, nu l-a mai vrut.

Oricum Bianca era îndrăgostită, ăsta a păcălit-o că, dacă se mărită cu el, îi oferă tot ce vrea. Fata a pus botul. I-a promis c-o duce în Saint Tropez, că erau fani Salam. Să mor că cel mai departe a dus-o în spatele blocului, în parc, la Livezilor. Era concert Copilu' de aur.

Dar omul o scotea și în oraș. Mi-a povestit Bianca o fază, cică erau în mall, la o pizzerie, și când a venit nota de plată, Traian i-a zis: „Am doar șapte lei, descurcă-te!". Noroc că avea asta bani că altfel frecau la farfurii vreo juma de zi.

Când mai dădea și el de bani, zicea: „Ia, nevăstica mea, să îți iei și tu un suc!", și îi întindea o hârtie de o sută de lei. Era cam panaramă Traian, că alte dăți o înjura de toți morții dacă nu făcea rost de doi lei să-i ajungă să-și cumpere un pachet de Kent lung.

Dar un lucru era sigur în ceea ce-l privea pe Traian: când era scandal, omul sărea primul. Îi zicea Biancăi doar atât:

Tare-n gură și prost în meserie, era odată să îl bată niște bețivi, că unul dintre ei se luase de femeia lui. Se duce Traian la el, viteaz, și strigă pe toată aleea: „Băăăă, lua-v-aș pula-n gură, vă omor!"

Ne-a bufnit râsul pe toți. Bine că l-au scăpat niște vecini pe fraier.

Relația Biancăi cu Traian a durat cam un an. Și în urma ei, a apărut un băiețel, Mario. În timpul ăsta, Traian nu mai era nici bodyguard la Mega, nici așa-zis asociat în imobiliare. A plecat și el în străinătate. Bianca a rămas cu copilul, s-a angajat la o firmă de curățenie pentru că ta-su n-o mai ajută cu bani. Știu că seamănă cu un film românesc lung, prost și deprimant, dar așa-i în viață, boss. Și cu ciorbă, și cu faianță și cu dragoste d-asta de căcat.

Alt pățit în dragoste despre care vreau să-ți zic o poveste e Ion, un prieten.

Umblase mult mă-sa să îl angajeze careva și pe el, în cele din urmă, l-a băgat o cunoștință la Selgros, să aranjeze marfa p-acolo. Ce să zic, relaxant job. Doar că omul nu se ducea niciodată îmbrăcat în uniforma aia de le-o dau ăia. El se ducea cum voia el: tricou de club, șapcă într-o parte. Șefa de raion îi zicea că se crede 50 Cent. Acum, nu știu, dar lui Ion îi plăcea mult să se mândrească pe la prieteni cu prostiile lui.

Uneori mai zicea și de managerul lui, cică îi spunea omul: „Mă, Ioane, uite, se plâng fetele astea de aici". Și Ion al meu: „Mă, frate, dar nu îmi arde mie de ele." Era glumeț foc săracul ăsta. Bine, și el râdea când îmi spunea că nu crede că-l mai țin ăia mult p-acolo.

Dar să ajung la povestea lui de dragoste orbitoare. Acum trei ani, s-a îndrăgostit Ion, de una, Crina, tot din cartier. Era vagaboandă, eu i-am zis de la început, dar nu m-a ascultat.

La vreo două luni după ce s-au combinat, Crina a zis că ea pleacă în Spania, la cules de căpșune. El a zis că rămâne în țară. Așa că s-a dus Crina la spanioli, cu încă o prietenă, și se plângea mereu de cât muncește. Doar că femeia, zicea Ion, și-o ardea mai mult prin cluburi. L-a și cunoscut pe unul din Maroc.

Am leșinat de râs când îmi povestea Ion. Cică ăla era barman, s-au combinat și femeia i-a dat papucii lui Ion al meu.

Supărat foc, Ion a vrut să-și înece amarul, așa că s-a combinat cu una, Luminița. Urâtă rău, fără doi dinți, și mai era și zurlie. La scurt timp a lăsat-o gravidă și asta a înnebunit-o pe săraca mă-sa, de a încercat toată viața să scoată ceva mai bun din Ion. Urla de nebună pe stradă:

„Eu nu vreau așa noră! N-are nici dinți în gură și mai e și ciorditoare ca ta-su!"

Luminița, pe de altă parte, i-a zis lui Ion că să-i dea bani să se ducă la doctor, că ea nu vrea copilul ăsta. Ion i-a dat, dar și-a luat iar țeapă, că nu era al lui. I-a recunoscut Luminița dup-aia, cică rămăsese gravidă cu un spoitor de pe aici, de la capăt de Zețari.

Și uite așa a rămas Ion al meu și fără Crina, și fără Luminița. Și el tot n-a învățat nimic din treaba asta.

Notă: Numele personajelor din text au fost schimbate.