Viața la bloc, în Ferentari, o să te facă să-ți apreciezi mai mult vecinii enervanți

Ți-am povestit deja despre bairamurile din Ferentari, ce melodii sunt la modă aici și despre cum se derulează destinele femeilor care trăiesc la mine-n cartier. Când mă gândesc la locul ăsta, din care provin, îmi vin în minte numai personaje a căror menire este să apară la știrile de la ora 17. Și asta nu pentru că ar câștiga vreun premiu Nobel.

Ai mei au talent la alte domenii mai cu greutate: infracțiuni, droguri, prostituție. Prima dată vreau să îți povestesc despre Blocul 11, în care locuiesc, și care ar trebui să fie renovat. Dar furau ăștia materialele sau le vindeau șefii de șantier pe țigări ăstora mai șmecheri din cartier care își ridicau vile. Așa că lucrările n-au fost încă finalizate.

O să încep, totuși, cu vecina de la parter, deși ăștia voiau demult să o dea afară că ea nu își plătea întreținerea, preferă să bage banii la pariuri sportive sau să își pună unghii false. O păcălea mereu nepoată-să, îi cădeau unghiile la nicio săptămâna, că aia habar n-are să facă o manichiură.

Pe vecina o cheamă Mariana, are 50 de ani și fumează iarbă de la fii-su. Bine, noi, în cartier, îi spunem Mariana-bărbați-mulți. Femeia are un băiat pe nume Ștefan, e genul ăla de om cu care stai de vorbă și nu știi cum și când îți dispare ceasul sau portofelul. Are 17 ani și e dependent de droguri și furăcios tare.

Mariana s-a mutat la noi în cartier în urmă cu patru ani. Femeia ne povestea că, vezi doamne, înainte să ajungă în acest cartier cu nume rușinos, locuia prin centru și avea o viață bună. Ceea ce poate fi adevărat, că ea cere de la magazine pe datorie doar un anumit tip de brânză și salam: să nu fie Victoria d-ăla ieftin că cică îi apăr bubițe. Îi râd mustățile când vede vreun ciorditor d-ăsta din zonă, care face sală și e tinerel, în condițiile în care ea are 50 de ani și pare de 60.

Bine, femeia e fire copilăroasă, acu' câțiva ani - când încercau ăștia să reabiliteze blocul - erau puse schele d-alea și ea se juca cu ăștia din cartier, copii de 14-16 ani, de-a v-ați ascunselea, se urca pe schele și făcea gălăgie toată noaptea, dimineața o luăm toți în primire cu înjurături. Cel mai tare o blestema o babă, de aia îi era frică rău că o mai bătuse o dată.

Cu toate astea, Mariana era și o mamă responsabilă, țin minte că fii-su fura mereu din mall și, când venea acasă cu câte ceva furat, ea îl certa:

„Bă, Ștefan! Da de cate ori ți-am zis: când furi, fură dracu' mărimea ta, nu vezi că blugii ăștia îți sunt scurți? Și iar ai furat tricou d-ăsta verde? Ți-am zis: albul te prinde cel mai bine."

Cu toate că fii-su era as în mangleală, au fost și ei prădați de alți hoți. Mi-a povestit odată femeia:

După ce mi-a povestit, mă gândeam: în Ferentari hoțul strigă „hoții!", tare asta.

Eu, pe femeia asta, am vrut să o ajut odată, că zicea că vrea să facă ceva pentru fii-su să se lase de droguri. I-am zis de emisiunea Simonei Gherghe. Ăștia se ocupă cu cazuri sociale, i-am făcut legătură cu cineva, dar femeia, de ce crezi că nu voia să meargă în platoul emisiunii? Că n-avea rochie frumoasă. Până la urmă, am convins-o. Prima curiozitate a Marianei a fost: dacă se oferă catering până intră în direct. Ți-am zis că vine din familie bună și știe cum merg lucrurile. Într-adevăr, când au ajuns, i-au întrebat ce vor să mănânce.

Ștefan zice: „Pizza, dar să fie Margherita". Au mâncat și-apoi am dat de dracu' eu, că îmi zice Ștefan:

„Dă și mie o țigare!" Îi dau, apoi mă bate iar pe umăr. „Auzi, vreau corn cu ciocolată, îmi dai bani?" I-am dat, apoi tot el îmi zice: „Hai, dă-mi să îmi iau și o Cola că îmi e sete." Au urmat și alte rugăminți până să intre în direct. Mi-au mâncat în ziua aia toți banii și mi-au fumat toate țigările și Ștefan tot drogat a rămas.

Cei de acolo au vrut să îl ajute, dar în ziua în care trebuia să fie internat la spital, pentru dezintoxicare, Ștefan a refuzat fără jenă: „N-am chef să merg."

Într-un fel, am înțeles de ce a ajuns băiatul ăsta așa: nu avea tată. Bărbatul Marianei era la pârnaie, deși ne-a zis că lucrează în Spania. Dar noi aveam o vecină tare băgăcioasă - o ardea ca Christian Sabbagh, simțea întotdeauna când e mințită. Activitatea ei preferată era să păzească cutia de scrisori, știa întotdeauna ce se afla în ele, înainte să le dea proprietarului. Și, uite-așa, am aflat toată scara că, de fapt, bărbatul Marianei nu era în Spania, ci la pârnaie, aici, la Jilava.

Cât era ziua de lungă, îl vedeai pe Ștefan prin cartier, încerca să vândă te miri ce monitor vechi ori adidași furați, dar avea omul și marketing frumos: întotdeauna îți specifica și magazinul de unde i-a furat, cât ar fi costat și ce preț frumos îți face el, că ești fratele lui, deși era prima oară când te vedea.

Ultima dată striga pe Alee:

„Băăă, am teneși buni de la Deichmann! Îi dau subțire că îmi e foame."

Cumva, dacă nu reușea să îi vândă, îl vedeai la scară la noi, cum mormăia trist, așa, cu o țigară în colțul gurii: „Păi, cum să cumpere sărăciile astea de teneși, ăștia n-au nici de pâine, las' că mă duc în oraș."

Marianei, în schimb, i-a surâs norocul: a luat-o de nevastă unu', Liviu de pe Aleea Imașului. Ăsta are pareză pe partea stângă, dar are pensie frumușică, ceea ce o bucură pe Mariana. Iar el, la rândul lui, se bucură că cică a pus mână pe o prospătură, deși ea arată ca mamaie Ioana și mamaie Ioana nu mai e în vremurile ei bune.

Acum, că ai cunoscut-o pe Mariana, hai să ți-l prezint pe nea Oane.

E caterincă rău omul, face mereu mișto de nevastă-sa, îi zice: „Nevastă frumoasă ești, bine că n-ai probleme cu ochii."

Și femeia, săraca, n-are un ochi.

Ăștia din cartier zic că-i scandalagiu. Bine, adevărul e că, de câte ori se îmbată, își amintește de una, Tanța, cu care s-a certat acum mulți ani și, de fiecare dată când bea, se duce la geam la „zdreanță" - cum îi zice el - și o înjură până dimineața sau până vine Poliția. I-a rupt sufletul Tanța.

Dar eu îmi amintesc frumos de el: atunci când eram mică, stăteam prin fața blocului, cât ai mei erau la muncă, iar nea Oane, în timp ce se ferea de „bulangii ăia de la Secția 24", cum le zicea el, își găsea timp să-mi mai cumpere și câte o înghețată sau să se joace cu mine până veneau ai mei acasă. A făcut ceva pârnaie pentru trafic de droguri și are trei fete, toate curve, după spusele lui. Adevărul e că fiecare dintre ele are cel puțin un copil și când le întrebi cine e tatăl, auzi același răspuns:

„Să mor în cancer, dacă nu ești obraznic! Ce întrebări sunt astea?".

Cu toate astea, nea Oane își iubește nepoatele, deși sunt genul ăla de copii care te-ar iubi mai mult dacă le dai o țigară în loc de bomboane și ciocolată. Mie, una, îmi e frică de ele. Vara trecută se jucau cu un briceag în loc să sară și ele la șotron, ca orice copil. Una dintre nepoate are opt ani și, într-o iarnă, puștoaica m-a împins în zăpadă și mi-a zis: „Na, fă, nebuno! N-ai vrut să-mi dai 70 de bani să-mi iau atunci chipsuri". N-am zis nimic că e copilă d-aia de mănâncă numai gogoși și pizza și te rupe cu bătaia dacă vrea.

Dar are și momente când e copil de treabă. Îmi zicea că vrea să fie cântăreață de manele când se face mare, ca Laura Vass.

Nea Oane, de când a ieșit de la pârnaie, s-a lăsat de combinații și, culmea, a devenit chiar el victima unei drogate din zona Marina.

Într-o dimineață, când era la scară, vine asta și îi zice: „Mânca-ți-aș sângele tău, nea Oane, îmi faci și mie buletin pe adresa ta? Că vreau să mă angajez și nu vrea românii ăștia să mă angajeze făra acte."

Nea Oane, om bun, îi zice: „Bine, tăicuță, hai că-ți fac."

După ce samariteanul Oane i-a făcut adresa, la câteva zile, râdeam toată scara că au intrat mascații peste el pentru că femeia vindea droguri. Au căutat ei pe acolo, dar norocul lui că n-au găsit nimic, că asta deja plecase cu ele să le vândă pe Alee.

Îmi amintesc că, în perioada aia, când voiam să urc la vreo vecină, făceam slalom printre seringi. Maică-mea oricum mereu îmi dădea să port adidași cu talpă foarte, foarte groasă, că pe scara blocului abunda de ace folosite. De atunci, nea Oane și-a învățat lecția și, de fiecare dată când îi cerea ajutorul vreun vecin, el zicea:

„Pleaaaacă, neică, vrei să mă bagi la pârnaie?!"

Acu', cercul lui de prieteni s-a limitat la câțiva bețivi din Blocul 12, cu care în fiecare seară de vară se uită după femei și bea bere. Uneori, când au poftă și bani de un grătar în fața blocului, fac toți chetă și cumpără carne. Întotdeauna, după masă, spre finalul sindrofiei, se iau la bătaie. Cred că e un fel de „să-ți fie de bine" al lor.

Și-a dat afară nevasta împreună cu fetele și nepoatele. Ca să nu se simtă singur, a adunat toți maidanezii din zonă și i-a băgat în casă. O arde ca Vadim. Iubește mult animalele, dar ne cere nouă, vecinilor, mâncare pentru ele. Noi îi cam dăm pentru că, dincolo de nebuniile lui, e un om bun. De fiecare dată când mă vede, îmi zice că, cică, îmi lasă mie casa când moare și, ca ultim sfat, îmi spune:

„Janin, ai grijă cu bărbații, că e carditori. Dacă vrei să îl dilesc pe vreunul, să îmi zici."

Eu îi mulțumesc mereu pentru grijă, dar îmi amintesc repede că abia se mai ridică din pat, așa că nu mă pot baza prea mult pe el. În ultima perioadă, știu că se simțea cam rău, sper să nu pățească nimic că, ți-am zis, mie îmi e un om drag. Plus că, cică îmi lasă și casa, dar iar nu mă pot baza prea mult pe el că, acum zice că moare și, dacă aude muzică pe Alee, iese repede cu o bere și face caterincă pe acolo.

Cam atât cu nea Oane al meu, hai să-ți zic două vorbe și despre Alina.

Locuiește aici împreună cu mama ei, baba Rada, dar înainte locuiau în Rahova. Când s-a mutat, Alina s-a împrietenit repede cu vecinii, mai mult cu bărbații, și mereu o înjura mă-sa. Își punea mâinile în cap și striga la toți vecinii: „Lu' asta îi place rău bărbații, n-am văzut așa ceva, parașuta dreacu'." Dar Alina nu o băga în seamă, ieșea în fiecare dimineață la scară cu o cafea și se uita pe puștoaicele astea de cartier și zicea:

Când te prindea prin fața blocului, femeia începea să-ți povestească fragmente din viața ei. Într-adevăr, cică a fost bine femeia, când era tânără, acum are 42 de ani. Toată viața i-a plăcut meseria de dansatoare prin baruri, avea și talent, ce-i drept. Ea spunea că s-ar fi măritat la 19 ani, dar mă-sa explica mereu:

„Nu e, maică, așa zice ea, că la 19 ani, dar eu cred că de pe la 15 ani s-a dus cu bărbații." O cam cred pe mă-sa, că Alina are tatuaje cu nume de bărbați și, când se desparte de vreunul și se combină cu altul, își pune leucoplast d-ăla să acopere unde nu-i convine. Dar ea oricum are varianta ei de poveste. Zicea că nu prea a mers relația cu primul ei iubit, Romică. Dar că o ducea regește, că avea ăla bani cu nemiluita. Zicea că merita viața asta, că era frumoasă rău, cică semăna cu Nicoleta Luciu.

Am înțeles că femeia asta avea o fabrică de alcool și că livra în mai multe orașe, pe vremea aia se făceau bani din așa ceva. Îmi povestea Alina că cică se duceau la Bingo cu saci de bani după ei și că ar fi avut chiar și șofer în timpurile alea. Zici că ar fi avut altă viață, pe una din planetele alea de le-a descoperit acum NASA. Păi, să-ți fac o paralelă: Alina o arde în prezent doar cu 139 și, când o prindeau controlorii, se făcea că îi era rău sau încerca să dea numele altcuiva, dar nu prea îi ieșea schema.

Să revin la poveste.

În cele din urmă, Romică a dat faliment cu fabrica de alcool, că spărgea banii pe petreceri și pe curve. Și, ca s-o împace mereu, o făcea nașă, cununa pe toată lumea. Cine nu avea naș, îl căuta pe Romică.

Femeia mi-a arătat câteva poze de când era nașă, avea meșe d-alea multe în păr, de ziceai că-i urs. Și rochii d-astea, în culori extravagante, cum se zice: mov, galbene și sclipicioase. Era tare urâtă. Dar chiar și așa, cu toate talentele ei de nașă, s-a despărțit de Romică pentru că nu mai suporta certurile și bătăile lui. Treaba asta cu bătaia nu-i mișto nici în Ferentari, să știi.

Romică oricum ajunsese un pârlit, a pierdut afacerea, casa și toți banii. Alina mi-a zis că s-a hotărât să plece în Cipru, să muncească. Mă-sa ne-a zis că a curvăsărit și pe acolo, dar ea nu spune dacă a fost sau nu așa. În orice caz, nu i-a mers bine, bănuiesc, că doar d-aia a plecat în Austria. Și cum era pasionată de dans, la bară - mai exact, s-a angajat într-un Night Club în Viena. Acolo l-a cunoscut pe unul Florin, român stabilit în Austria.

Și-a pierdut Alina vreo zece ani, timp în care ăsta o păcălea c-o ia de nevastă, dar până atunci trebuia să termine al doilea etaj la casă. Și, mai rău, Florin ăsta a băgat-o la produs, a recunoscut chiar ea asta, și când nu i-a mai fost de folos, a trimis-o în țară.

Acasă, Alina a intrat în depresie, de ciudă că s-a prostituat degeaba și ăla a profitat de pe urma ei. Se simțea din ce în ce mai rău, mereu venea la ea un domn doctor, care a murit între timp. Ăsta îi dădea mereu tratament antidepresiv, pe o perioadă determinată, dar ea îl întrerupea de fiecare dată când voia. A dat-o dracu' de depresie, în cele din urmă, și o auzeam cum își căuta de muncă.

Cu toate că focul ei era dansul la bară, acum zicea că vrea să fie femeie de serviciu. I se luase de viața de noapte. Găsise la un beauty salon un post de femeie de serviciu, dar se lua mereu cu coafezele la harță sau cu șefa salonului. Se stricase rău la cap și i se părea mereu totul pe dos. I-a zis odată șefei de salon:

Apoi, și-a încercat norocul la Cora. Zicea că vrea să aranjeze marfa pe acolo. Când o întreba vreun client unde e raionul cutare, ea zicea: „Da', de unde sânge să știu?? Du-te și caută." După câteva fraze de genul ăsta, au zburat-o și de acolo. Ea mi-a zis. Acum nu mai muncește nicăieri că a fost diagnosticată cu schizofrenie și primește o pensie d-aia de invaliditate. Stă toată ziua cu baba Rada la semințe, la scară, și și-au luat un câine. De fapt, l-au găsit pe stradă. Îl cheamă Max, are doar trei picioare și e șchiop ca baba Rada. Acum am înțeles de ce se spune că animalul de companie se aseamănă stăpânului.

Ăsta, toată vara, era mereu la noi pe Alee. Ultima dată îl țineau unii la ei acasă, prin blocul 5. Era caterincă rău cu el, venea mereu la mine la magazin, deja era de-al casei, și îmi povestea tot ce i se întâmpla.

Dracu' m-a pus să îi zic asta, că el chiar așa a făcut. A doua zi, a venit și mi-a arătat că își tatuase „Geanyna" și lângă, numărul de la mașină. Am leșinat de râs, îți dai seama. Pe lângă faptul că m-am simțit de-a dreptul măgulită, adică pe trupul lui tronează nume grele: Dan Armeanca, Florin Salam, Nuțu Cămătaru, Sile Cămătaru, plus multe alte nume. De fapt, omul își tatua numele oricui îi dădea bani sau haine. În semn de respect.

Era combinator mare Mihăiță al meu, s-a dus odată la unul acasă și a văzut că își cumpărase un frigider nou și îi zice: „Să moară copiii mei, îți dau adidașii pe frigiderul ăla?" Uneori, omul se credea și d-ăsta de la recuperări, îl auzise pe unul cum se plângea că are să-i dea bani una, Dana.

Mihăiță nu o cunoștea, nu știa cum arată Dana, dar îi zice ăluia: „Hai, domne, peste ea!". Ajung ei la ușă, la femeie, și când o vede Mihăiță pe Dana, una grasă rău, cu părul vâlvoi și privire ascuțită de te tăia la inimă, îi spune ăluia: „Am plecat, să moară copiii mei!". Și a fugit pe scări. Tare curajos Mihăiță al meu.

Altădată, mă duc cu el în Metro să fac cumpărături. Se uită el pe acolo și îl ademenesc niște ochelari de soare, îi ia lejer și îi bagă în buzunar. Eu n-am știut atunci, mi-a povestit el după. Ajungem la casă să plătim și vine un bodyguard d-ăla și îi zice: „Domnule, arată ce ai în buzunar!" Mihăiță scoate ochelarii și zice: „Am uitat, am uitat, au mooor!". Eu m-am făcut că nu-l cunosc și l-am lăsat acolo pe fraierul meu, i-am făcut manevră. Am plătit și-am plecat.

Seara, vine Mihăiță la mine și-mi zice: „Să moară copii mei, m-ai lăsat acolo, m-au băgat într-o dubă și m-a rupt cu bătaia o polițistă blondă." Am leșinat de râs.

Bine, și-a meritat-o fraierul, că mereu când mergeam la Metro împreună, el o făcea pe șmecherul. Se lua mereu de fetele alea de pe acolo care aranjau marfa pe raft. Mai întâi, încerca el ceva frumos: „Ce faci? Ce frumoasă ești! De unde ești frumoasa mea?" Apoi, se supără că fata nu-l bagă în seamă, și o strica: „Mânca-ți-aș căcatul tău de frumoasă! Vrei să te întâlnești cu mine?!"

Fetele se uită și mai urât, îți dai seama, iar eu mor de râs.

Odată, era să îl bată maică-mea că era să o dea de belea rău. Îl trimisese pe Mihăiță să îi repare și ei ochelarii de vedere. Satana a pus-o, că Mihăiță s-a dus să joace banii la cazino. L-a iertat mama până la urmă.

Bine, nu mai știu nimic de el acum, ultima dată când m-am întâlnit cu el, mi-a zis că a fost la Mihai Morar la emisiune. I-am zis că l-am văzut și că m-a bufnit râsul, că omul purta un trening cu care umblase, un timp, pe Alee, să-l vândă. Mi-a povestit că Morar a fost aiurea, că i-a promis că-i dă bani mulți și i-a dat doar o cămașă. Apoi a zis: „Să moară copiii mei! Oricum nu mă fac pe mine banii lui Morar, că eu am mai mulți decât el, auu moor!"

Nu știu unde mai stă acum, ultima dată știu că-l luase Adi Minune sub aripa lui, i-a dat o cămăruță și i-a pus și dantura. Al dracu, are dinți mai frumoși decât ai mei. Dar doar partea de sus i-a pus-o, jos nu are. Am înțeles că l-a dat afară de acolo că voia să vândă mobila de prin cameră. Oricum îmi e dor de el!

Notă: Numele personajelor au fost schimbate.