De ce nu-l plâng gălățenii pe Adamescu, miliardarul corupt care a distrus Oțelul

(În 2011, Oțelul învingea Timișoara și câștiga campionatul. Fotografia din deschidere de Iulian Grosu)

M-am gândit întodeauna la ce simt suporterii gălățeni atunci când văd la televizor cum încearcă familia Adamescu să se dea victimă a justiției din România. Adică miliardarii ăia care le-au distrus echipa de fotbal, imediat după ce a câștigat campionatul, spun acum nu au nicio vină pentru nimic, că au fost înșelați și că statul român l-a omorât, de fapt, pe Dan Grigore Adamescu. Ca să-ți dau doar un exemplu, am văzut recent la Antena 3 o emisiune în care nora decedatului mai avea un pic și-l propunea pe Adamescu senior pentru canonizare. Că săracul om a fost părăsit în cele mai grele clipe, de arest la domiciliu, de Carmen, nevastă-sa. Că domnu' Dan, care în esență nu era un om rău, a fost victima procurorilor DNA, care l-au azvârlit în arestul plin de toate bolile pământului.

Bun, acum știu că românii au vorba aia că „despre morți, numai de bine". Pe de altă parte, nici nu pot fi de acord cu mistificarea istoriei. Pentru noi, gălățenii, trecerea acestui om prin oraș a fost o adevărată pacoste. Gândește-te și tu, câte bucurii pot avea în viață siderurgiștii din Galați? Mergeau la muncă toată săptămâna pentru niște salarii de rahat, iar în weekend se duceau și ei pe stadion să spargă niște semințe și să strige la fotbaliștii ăia de pe teren ca să bage mingea în poartă.

Așa că m-am dus să-i întreb pe câțiva dintre fanii mai înfocați ai fostei echipe dacă sunt în momentul ăsta impresionați de drama familiei Adamescu. Uite ce mi-au răspuns.

Ani la rând, suporterii Oțelului Galați au afișat undeva la peluză un mesh pe care scria simplu: „Mamă, te iubesc, dar nu ca pe Oțelul!". Asta spune totul despre atașamentul suporterilor față de „echipa fanion a orașului", cum ar zice Ovidiu Ioanițioaia. Unora s-ar putea să li se pară ciudat că niște bărbați în toată firea au ajuns să aibă sentimente atât de intense nu pentru vreo bunăciune din Playboy, ci pentru o echipă de fotbal. Însă, într-un oraș de provincie care se anima doar atunci când se dădeau salariile în Sidex, e de înțeles că oamenii au intrat într-o relație de durată cu Oțelul Galați.

Virgil Toderașcu, 44 de ani, a devenit suporter înfocat al Oțelului cam pe vremea când era în clasa a VII-a. Tatăl său l-a dus la un meci de fotbal pe arena Oțelul, moment care l-a marcat definitiv. „M-a impresionat faptul că tribunele erau foarte aproape de teren, de puteai să auzi și respirația jucătorilor. În 1988, cînd aveam 16 ani, Oțelul a ieșit pe locul 4 în campionat și a picat în Cupa UEFA cu Juventus Torino. Eu și fratele meu am muncit toată vacanța de vară ca zilieri, ca să facem rost de bani pentru bilete. Țin minte că un bilet costa 80 de lei, ceea ce era enorm pentru acele vremuri. Am cumpărat bilete de la un sindicalist din Sidex și am fost la meciul cu Juventus. Doamne, ce meci! Am câștigat cu 1-0, gol Profir din penalti, în minutul 59, Oțelul fiind și la ora actuală singura echipă din România care a învins-o pe marea Juventus Torino", povestește Virgil.

E plin Galațiul de suporteri ca Virgil. Oameni care au fost alături de Oțelul și atunci cînd a jucat cu Juventus Torino, și acum, când dă piept cu Juventus 2007 Toflea, în anonimatul Ligii a 4-a. Practic, Oțelul nu mai are nimic acum, în afară de o mână de suporteri inimoși. Palmaresul echipei a fost cumpărat la licitație de un bucureștean, contra sumei de 10 000 de euro, iar terenul pe care joacă în prezent este unul sintetic, aflat într-o bază sportivă în mizerie – Baza Sportivă Siderurgistul.

Cumpărarea Oțelului de către miliardarul Adamescu a coincis cu începutul sfârșitului pentru echipa gălățeană. În luna mai 2011, Oțelul ajungea campioană. Peste 50 de mii de gălățeni au ieșit atunci în stradă pentru a sărbători neașteptatul succes al fotbaliștilor de la Oțelul. S-a cântat, s-a dansat și s-a băut vreme de trei zile. Cinci ani mai târziu, clubul Oțelul Galați intra, oficial, în faliment. Cei 21 de milioane de euro câștigați de Oțelul în urma calificării în grupele Ligii Campionilor și din drepturile de televizare din Liga I au dispărut în 60 de secunde, vorba filmului.

Nea Neculai Ion are 70 de ani acum și a prins multe meciuri ale Oțelului. „E păcat, mare păcat. Nu trebuia vândută echipa. Dacă șefii de la Combinat nu au mai vrut-o, trebuia să o dea suporterilor, nu la hoțomanul ăla de Adamescu", zice nea Ion. E absolut de neînțeles cum foștii patroni ai Oțelului (patronii combinatului Arcelor Mittal Galați) au putut să vândă echipa cu șapte milioane de euro în conturi. Păi, e ca și cum ți-ai vinde mașina, iar în torpedo ai lăsa intenționat două milioane de euro, să zicem. Adamescu, care era el miliardar, dar a zis mersi pentru pomana de șapte milioane de euro. La două săptămâni de la preluarea Oțelului Galați, Adamescu a transferat 5,5 milioane de euro în conturile Astra Asigurări, sanchi, pentru polițele de asigurare ale fotbaliștilor de la Oțelul. Suma este enormă, ținând cont că până atunci polițele de asigurarea ale tuturor jucătorilor de la Oțelul nu depășeau suma de 250 de mii de euro anual.

Virgil Toderașcu, care spune că a fost în nenumărate deplasări pe banii lui, cu mașina personală, este convins că sfârșitul lui Adamescu i s-a tras de la blestemele suporterilor gălățeni. „Adamescu este și acum, după moartea sa, cel mai hulit om din Galați. Și asta pentru că el le-a luat bucuria unor oameni… De exemplu, aș fi vrut și eu să îi cultiv fiului meu pasiunea pentru Oțelul, așa cum am moștenit-o de la tatăl meu. Dar acum echipa e în Liga a 4-a, trăind din donațiile suporterilor, vreo 250 la număr, care nu vor putea susține la nesfârșit echipa. Este trist ceea ce se întâmplă, iar pentru asta numai Adamescu e de vină. Atunci când a luat echipa, a promis că va investi 10 milioane de euro la Oțelul. El nu numai că nu a investit niciun leu, ci a furat tot ce a găsit în vistieria clubului. Cred că nu întâmplător Adamescu a murit la un an și ceva după ce a falimentat cu bună știință. L-au blestemat suporterii, nu ați văzut că au ajuns să se certe rudele pe cadavrul lui, la morgă?", spune Virgil Toderașcu.

Nea Ion este și el tranșant și la fel de pesimist cu privire la viitorul Oțelului: „O să fie greu. Îmi spunea cineva că o echipă are nevoie de trei sute de mii de euro buget pentru a se menține în Liga a 3-a. De unde să strângă Oțelul atâția bani? Suporterii susțin echipa, dar numai cu donații nu se poate. Asta e, am rămas fără echipa noastră de suflet, că atâta bucurie mai avea și orașul ăsta – Galați, și pe aia ne-a luat-o un escroc care poza în mare miliardar".

Gălățenii sunt atât de porniți pe întreaga situație pentru că nu înțeleg de ce s-a lăcomit Dan Adamescu la 6-7 milioane de euro, cât avea Oțelul în conturi, din moment ce averea lui era estimată undeva la 900 de milioane de euro. Păi, pentru Adamescu 5 milioane de euro însemna probabil bacșiș la ospătari. Suporterii au luat-o personal, ca și cum Adamescu ar fi fost chitit să îngroape Oțelul. De asta îl urăsc oamenii pe Adamescu și acum, după moartea acestuia. Legenda spune că galeria Oțelului ar fi vrut la un moment dat să trimită o coroană de flori la înmormântarea lui Adamescu, cu mesajul: „Nu te vom uita niciodată!" iar dedesubt să fie adăugat „Te vom blestema în veci!".

Să sperăm totuși că e vorba doar despre o legendă.