Ce-am înțeles despre România din filmele lansate în anul în care m-am născut

E final de 2022, anul în care s-au întâmplat mai multe decât putea oricine să anticipeze după doi ani de inerție dată de pandemie. A pornit războiul din Ucraina, s-au ridicat restricțiile, s-au făcut iar rezerve de conserve și casele de schimb valutar au bubuit, s-au dat pastile de iod și toate astea în caz de orice. De cealaltă parte, s-au întors festivalurile și industria cinematografică românească pare mai prosperă ca oricând, dacă iei în calcul vâlva cu filmele românești Teambuilding și Capra cu trei iezi.

Cu douăzeci de ani înainte, în 2002, apăreau filme românești bune ca Filantropica și Occident, care-ți arată România la un deceniu după revoluție: săracă, haotică, cu rămășițe ale comunismului și oameni care caută să facă bani ușor sau să fugă din țară.

Anii ‛90 și începutul anilor 2000 au marcat trecerea României de granița dintre comunism și democrație. Românii abia se obișnuiau cu libertatea și cu tot ce se presupune ea, așa că fiecare se descurca după cum putea. Fie că era vorba despre cerșetorie organizată sau așteptai să-ți moară o rudă ca să te muți la ea în casă, nimeni nu știa exact cu ce se mânca democrația.

E și anul în care m-am născut, așa că am văzut Filantropica și Occident abia în 2022, ca să înțeleg mai bine românii și trecerea asta de la comunism la capitalism.

CE: Filantropica

CÂND: 15 martie 2002

ACTORI: Mircea Diaconu (Ovidiu, profesor de liceu și scriitor sărac), Viorica Vodă (Diana, supermodel), Mara Nicolescu (Miruna, angajată la Fundația Filantropica), Gheorghe Dinică (Pepe, șeful Fundației Filantropica, textier pentru cerșetorie organizată), Cristian Gheorghe (Robert, copilul rebel din clasa lui Ovidiu), Florin Zamfirescu (Poetul Gării de Nord).

PLOT: Profesorul de liceu aspiră să devină un scriitor de renume, a publicat o carte de nuvele care nu se vinde și ajunge să se împotmolească în lumea interlopilor. E sărac, stă cu părinții și te face să te gândești din start că n-ai vrea să ajungi vreodată așa, dar poate că personajul în sine e o satiră la adresa învățământului românesc. Robert, elevul problemă din clasa pe care o are la dirigenție, ajunge în pragul exmatriculării, iar Ovidiu e nevoit să discute cu părinții lui. În locul lor, apare Diana, un supermodel și presupusa soră a lui Robert. Tânăra îi dă peste cap hormonii de om în criza vârstei mijlocii și el e pregătit să facă orice ca să se vadă cu ea, chiar și să cerșească.

CE: Occident

CÂND: 27 septembrie 2002

ACTORI: Alexandru Papadopol (Luci, jobless și hopeless), Anca Androne (Sorina, soția lui Luci, educatoare care vrea mai mult de la viață), Eugenia Bosânceanu (Tanti Leana, l-a crescut pe Luci), Tania Popa (Mihaela, ideologista nemăritată), Coca Bloos (mama Mihaelei, nu moare până nu-și mărită fiica), Samuel Tastet (francezul fermecător și cu bani, mă rog, mai mult cu bani)

PLOT: Urmărește poveștile a șase cunoscuți, care își influențează inconștient destinele unul altuia. Luci e omul care se simte doborât de sărăcie și își găsește confortul alături de soția lui, Sorina. Femeia realizează însă punctul mort al relației când sunt dați afară din garsoniera în care locuiesc. Personajul lui Papadopol ajunge totuși să se angajeze și o cunoaște pe Mihaela, o scriitoare boemă, neinteresată de bani și cu ghinion în relații. Mama Mihaelei face tot posibilul să o vadă măritată și ajunge să-i facă lipeala cu un italian printr-o agenție de matrimoniale. Bărbatul are o editură, iar conversațiile telefonice pe care le au îi plantează mamei speranța nunții care nu-i aparține. Ți-am zis, trecuse abia un deceniu de la Revoluție și românii erau încă ostili cu tot ce însemna alte țări și culturi, așa că intriga o constituie italianul cu origini africane.

Reminiscențele din haosul anilor ‘90 și incertitudinea zilei de mâine reprezintă fundamentul ambelor filme românești. Vorbesc în aceeași măsură despre metode rapide de a te îmbogăți, sărăcie și mentalități retrograde, precum scopul suprem de provider care-i revine bărbatului sau întemeierea unei familii asap.

În Filantropica, Ovidiu își pune jobul de profesor de liceu – o muncă cinstită, ai zice – în plan secund și ajunge să prioritizeze oportunitățile date de lumea interlopă. Îndrăgostit de Diana și determinat să vândă cărțile pe care le-a scris ca să se îmbogățească și să-i intre în grații, ajunge să observe obiectiv lumea cerșetoriei.

În goana după bani, îl cunoaște pe Pavel Puiuț, cel care conduce și Fundația Filantropica și, crede Ovidiu, cheia spre împlinirea relației lui cu Diana. Nu-l ajută cu vânzarea cărților, însă îi arată cealaltă latură a meseriei lui și se prezintă ca „textier pentru cerșetori”, acești liberi profesioniști ai anilor 2000. El coordonează, de fapt, o rețea de cerșetorie organizată, creează povești pentru oamenii străzii și colectează banii căpătați de ei.

Îi propune să devină unul din oamenii lui și-i promite că nu va trebui să stea cu mâna întinsă. Ovidiu se zbate între moral și imoral, dar ideea de a fi cu Diana primează pentru el și acceptă oferta lui Pavel. Ajunge să joace rolul clientului care n-are bani de nota mare de la restaurant, alături de Miruna. Pentru câteva ore în fiecare seară ea îi este soție de zece ani.

Chiar dacă ambele filme arată lupta unor bărbați pentru, vezi Doamne, iubirea ideală, ambii protagoniști joacă la două capete. Ovidiu o are și pe Miruna, căreia-i dă un soi de speranță cât suspină după Diana. În timp ce Luci o lasă pe Mihaela să se îndrăgostească de el și omite să-i spună că are o iubită pe care o și cere în căsătorie cât cealaltă femeie îi scrie cuvinte siropoase de adio.

Occident te lovește și cu niște tradiționalism prin mama Mihaelei, care încearcă din răsputeri să-și mărite fiica. Îi e teamă că nimeni n-o va lua de soție după ce a fost părăsită la altar, așa că recurge la agenții de matrimoniale, în pofida rugăminților Mihaelei, care nu-și dorește căsătoria. Măritișul e pentru mamă apogeul statutului unei femei, în timp ce fiica visează să scrie și să călătorească. Contrastează frumos cele două generații și modul în care s-au schimbat valorile într-un deceniu și-un pic.

Ai și o altă metodă de a face bani rapid, perpetuată la vremea aia: Luci așteaptă ca tanti Leana să moară, pentru că femeia îi promisese garsoniera în care locuia. 

Ce-am mai înțeles e că românii vedeau plecarea din țară ca pe o salvare sigură din sărăcie, dar asta e încă de actualitate. Poate că se trage tot din dorința de a face bani rapid și preconcepția că asta se poate în afară ori poate că are legătură cu modul în care românii au fost privați de libertatea asta decenii la rând. Tind să cred că e vorba despre ambele.

De altfel, scena din finalul filmului Filantropica îți arată încă o dată că banii și înșelăciunea primează, dar și modul în care e văzut consumul de droguri. Când Ovidiu îl găsește pe elevul lui, Robert, sprijinit de un copac, cu haine jerpelite și o pungă de aurolac în mână, îi dă vestea că i-a achitat datoriile și nu mai e nevoie să se ascundă. Tot atunci află că Diana nu era sora lui Robert, ci o fată din cartier, care plecase cu tot cu banii pe care-i dăduse și ajunge să regrete tentativa gestului său de caritate. Elevul îi întinde profesorului punga și trag amândoi.

Au fost câteva scene care m-au făcut să mă întreb ce-a vrut să zică autorul, cum e cea în care Sorina din Occident îl vede pe soțul ei în casa în care ea se mutase cu francezul – cum a intrat Papadopol acolo??? – și decide să se întoarcă la el, măcar pentru un moment. Atunci iese din mașina francezului și aleargă cu patos prin ploaie. Sună okay, dar vreau să știi că în timp ce aleargă prin parcare și noroi, se și descalță.

Mă rog, astea-s mici și ai putea să le treci la licența poetică. Într-adevăr deranjante au fost modalitățile ambilor regizori de a portretiza femeia. Cristian Mungiu și Nae Caranfil s-au folosit de aceeași formulă în construirea bietelor personaje feminine și ar putea fi rezumată simplu prin cuvântul „parvenitism”. Dar au folosit-o pe aceeași și în conturarea protagoniștilor: doi bărbați săraci care ar face orice pentru iubire.

Sorina, iubita lui Luci din Occident, își dorește ceva mai mult de la viață, să plece din țară și să scape de sărăcie și e dispusă să renunțe la relația ei pentru asta. Sigur, aici mai e un substrat, că amândoi voiau lucruri diferite de la viață și era clar că nu urma să funcționeze, dar impresia cu care te lasă filmul e că bietul Luci e părăsit de iubita lui pentru un francez cu bani. 

Până și Mihaela, care susținea cu tot avântul că n-o interesează banii și vrea doar să călătorească și să scrie, pleacă din țară la insistențele mamei.

În Filantropica, Diana, interesul romantic al lui Ovidiu, e conturată ca o femeie întreținută, care-l face pe protagonist să „înțeleagă” că „femeile sunt scumpe”, în timp ce Miruna e o fostă lucrătoare sexuală care continuă să facă mulți bani din cerșetoria organizată.

Într-o scenă, când Ovidiu o duce într-o casă care pretinde că e a lui și Diana înțelege că e mințită, protagonistul o trage agresiv prin camere ca să-și susțină ideea.

Actrița Viorica Vodă, cea care a jucat-o pe Diana în Filantropica, a vorbit la Gala Premiilor Gopo din mai 2022 despre abuzurile și hărțuirea sexuală prin care a trecut în carieră. După lansarea filmului din 2002, actrița susține că a ajuns să fie confundată de mai mulți regizori și directori de teatru cu personajul pe care-l interpretase. Ca urmare a hărțuirii sexuale, ar fi avut nevoie de mai mulți ani de psihoterapie.

„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană! Fii profesionist, ce dracu’!”

„Sigur, nu scriu lucrări ample, ca dumneata. Dar ale mele au un avantaj: se vând!”

„Demnitatea ta? La banii tăi, tu-ți permiți să ai demnitate?”

„Există trei meserii pe lume: bogăția, sărăcia și sexul. Din oricare câștigi o pâine. Dar din dragoste și din scris mori de foame, mă, idiotule! Mori pe gratis!”

„Când ai venit la mine cu fața asta de nimeni în proză, ce mi-am zis eu?”

„Atâta perspicacitate mă emoționează.”

„Că dacă se ocupă băieții mei de moaca dumitale, dădeai la dentist de-ți sărea capacele, băi.”

„Decât să ne certăm, hai mai bine-un cântec vesel să cântăm.”

„Ce ţară mică! Câteva mese...”

„Să ai casa ta, banii tăi. Ascultă-mă pe mine care am tras toată viața de bani că știu cum e.”