Sunt româncă și am câștigat alegerile în Marea Britanie la doar 27 de ani, în ciuda xenofobiei

Alexandra Bulat a plecat din România în Marea Britanie în 2012. Nouă ani mai târziu a devenit consilier județean din partea Partidului Laburist în comitatul Cambridgeshire. Ea a candidat în cartierul Abbey din orașul Cambridge. A câștigat cu 1.129 de voturi, adică 42 la sută. Contracandidatul a strâns 34 la sută din voturi. Comentariile xenofobe au venit aproape la fel de repede ca vestea că a câștigat, dar Alexandra susține că se aștepta la așa reacții. 

Am venit în Marea Britanie cu două valize în 2012. Până la succesul de acum am terminat un doctorat și am lucrat în diverse domenii. Am reușit să intru în politică și să câștig alegerile fără să am bani și niciun fel de pile care să mă ajute. Cred că asta le lipsește multor tineri plecați afară pentru a se întoarce în România: o societate în care, dacă lucrezi și ai ambiție, un proiect sau un plan, poți să reușești.

Acel moment n-a fost însă primul meu contact cu această țară. Copilăria mea a început aici, unde tata lucra ca medic. Am revenit în România în 1998, pe când țara încă nu era în Uniunea Europeană și haosul de după Revoluție încă se resimțea. Eu încă aveam amintiri din Anglia și plănuiam să mă întorc într-o bună zi. Prin clasa a unșpea am aplicat la cinci facultăți, am primit o ofertă și am plecat cu gândul să studiez, dar și să rămân permanent. Cred că și dacă nu aveam o ofertă de studii, tot aș fi încercat să plec să lucrez și să aplic pentru facultate puțin mai târziu.

Totodată, Marea Britanie avea o imagine foarte bună în România. Când eram la liceu în Iași, aduceau diverși foști elevi care studiau acolo. Era un moment de mândrie, pentru că era prezentată ca cea mai bună țară unde poți studia. M-a influențat și că eram într-un grup de prieteni și într-o școală în care mulți aveau de gând să plece. Totuși, am plecat și din motive personale. Am avut relații care m-au marcat și am vrut să plec și pentru a începe o altă etapă a vieții cu alte grupuri de prieteni și alte experiențe.

Când am plecat la 18 ani mă așteptam ca totul să fie foarte diferit, dar după ce locuiești mai mult timp aici, mai ales dacă nu locuiești în cele mai bogate zone ale Angliei, îți dai seama de două lucruri. Întâi, că oamenii tot oameni sunt și că în fiecare țară sunt și rasiști, și xenofobi. Apoi, realizezi că Anglia, deși este una dintre cele mai bogate țări din lume, este o societate foarte inegală. 

Am avut șocul ăsta în urma deplasărilor mele prin țară. Am călătorit destul de mult cu proiecte în estul Angliei și am petrecut foarte mult timp în satele de acolo, inclusiv în Jaywick. La momentul respectiv era în top 10 cele mai sărace zone din Uniunea Europeană. Era prin 2017 - 2018 și am fost șocată, pentru că îmi amintea de satele din România anilor ‘90. Mă întrebam cum poate Marea Britanie să fie în top cinci cele mai bogate țări din lume și să existe zone în care se trăiește atât de prost. 

Așa mi-am dat seama că noi plecăm din România cu gândul că studiem acolo, prindem un job și trăim regește în Marea Britanie. Dar foarte mulți români trăiesc în condiții dificile, mai ales cei care lucrează în domenii de curățenie sau construcții, care sunt foarte prost plătite comparativ cu cât costă viața aici. Pentru unii este într-adevăr mai bine, dar pentru cei mai mulți nu-i chiar ca planul de-acasă. 

Cu toate astea, îmi dau seama că sunt mai legată de lumea asta decât de cea din România. Am venit la 18 ani și toate studiile, de la licență la doctorat, mi le-am făcut aici. Totodată, toată experiența mea de muncă a fost și este în Marea Britanie. Nu mă leagă nimic de România. 

În România nu am fost neapărat o familie bogată, dar nu am avut asemenea probleme ca cele pe care le-am avut aici. Cât am studiat pentru licență, master și apoi doctorat, am lucrat tot timpul. Cu toate astea, nu mi-am permis foarte multe în Marea Britanie. Am avut condiții mai grele aici, dar într-un fel nu pot să le compar. În România locuiam în apartament cu mama, nu plăteam chirie, era viața mai ușoară și eram la vârsta la care nu aveam nevoie să lucrez sau să locuiesc singură. Dar acum, după atâția ani, s-au mai îmbunătățit lucrurile. 

Ca să închei ideea revenirii, am foarte mulți prieteni care s-au întors sau au vrut să se întoarcă pentru că au o casă sau afaceri în România. Eu nu am toate astea și, dacă ar fi să mă întorc, ar trebui să încep cumva de la zero. Pentru mine, viitorul, pe termen scurt, e construit în jurul mandatului de patru ani în Abbey, Cambridge.  

Ca persoană politică reprezint toți oamenii din zona Abbey, nu doar români și alți europeni. Dar e foarte important să se implice și persoane care nu au fost crescute în Marea Britanie, deoarece putem avea un impact prin viziunea mai diversă, care nu ține doar de naționalitate și cetățenie. E nevoie de mai mulți tineri în politică, mai mulți oameni care au experiențe diferite sau care nu trăiesc neapărat în condiții foarte bune.

Unde locuiesc eu, la nivel local, avem două feluri de consilii. Primul este city council (consiliul orășenesc), împărțit diferit față de cum e împărțit orașul. Celălalt e consiliul județean. Pentru județ orașul Cambridge e împărțit în nouă zone diferite și fiecare dintre acestea are între opt - nouă mii de oameni cu drept de vot. Dar în total votează doar 11 - 12 mii de oameni. 

E însă o populație foarte diversă. De exemplu, în toate zonele din Cambridge, cam unul din șase locuitori e dintr-o țară din Uniunea Europeană și unul dintre șase e dintr-o țară din afara UE. Chiar dacă majoritatea oamenilor sunt englezi, nu neapărat născuți aici, Cambridge e o zonă multiculturală și care în general susține imigrația. La Brexit, peste 70 la sută din populație a votat să rămână în UE. Totuși, Brexitul s-a întâmplat și a picat fix în perioada de lockdown și pandemie. 

După lockdown va fi foarte greu pentru oamenii care lucrează în HoReCa să-și revină la normal și să aibă joburile pe care le-au avut înainte. Va fi o perioadă de recuperare economică pentru câțiva ani și ne va afecta pe toți cei care locuim în Marea Britanie. Indiferent de părerile pe care le-am avut în ultimii patru ani, perioada de tranziție s-a terminat la 1 ianuarie 2021.

Acum suntem în etapa post-Brexit în care sper ca oamenii politici să asculte mai mult, să vină să viziteze alte zone, cum ar fi cele defavorizate, și să vorbească cu oamenii de acolo. Politicienii trebuie să implice imigranți în diverse decizii și să le afle perspectivele, nu e de ajuns doar dreptul la vot. Aș vrea să fim o societate care vorbește mai puțin și ascultă mai mult.

La nivel local chiar cred că poți avea un impact. Pentru consiliul județean, politicienii locali decid bugetul pentru autostrăzi, strategiile de mediu, bugetul pentru tineri și activități, centre comunitare, parcuri, activități de educație, școlile, grădinițele. Pot deschide o școală acolo unde e nevoie. Dar rămâne o realitate: nu pot schimba lucruri care țin de politica națională, cum ar fi legea imigrației. Până și bugetul general este decis tot de guvern.

Nici nu se punea problema să mă fi gândit la viață politică în perioada în care eram în România. Nici când am ajuns aici nu aveam așa ceva în minte. Îi vedeam pe politicieni în Parlament și luau decizii a căror finalitate n-o observam să-mi afecteze direct viața. Referendumul pentru Brexit a fost primul moment din politică în care mi-am dat seama că deciziile făcute la nivelul ăsta chiar au un impact imens asupra mea. Și, totodată, mi-a arătat că sunt decizii în care eu nu am dreptul să votez. Așa că am început să mă informez. 

Am câștigat un loc în consiliu ca femeie la o vârstă pe care n-o asociezi prea des cu viața politică (media e de aproape 60 de ani). Și mai sunt și din România. Așa că, din păcate, mă așteptam la reacții xenofobe, pentru că am făcut câțiva ani buni campanii pentru drepturile imigranților în Marea Britanie.

Răspunsul Alexandrei la comentariile xenofobe pe care le-a primit după vestea că e câștigătoare în alegeri

Am început cu voluntariat în campanii pentru drepturile europenilor după Brexit. Așa că, de-a lungul anilor, am adunat campanii, proiecte, am ținut discursuri la evenimente și am fost destul de activă pe social media. N-au întârziat să vină comentariile. Cam același tip de reacții negative l-am văzut și după alegeri. De ce nu candidezi în țara ta, de ce nu te întorci acasă, go home, dar și foarte multe stereotipuri negative, cum ar fi că românii sunt criminali, fură joburi, abuzează de beneficiile sociale și așa mai departe.

Poate nu mă așteptam la atât de multe, dar știrea a fost distribuită masiv pe diverse grupuri și rețele sociale ceea ce-a mărit considerabil numărul comentariilor. Nu am fost surprinsă însă de conținutul acestora. 

Pe unele le ignor că sunt rasiste sau le raportez dacă sunt hate speech. La altele reacționez cu umor, cred eu. Depinde de persoana care îl lasă, de conținut. Aș spune însă că sunt obișnuită. Nu mă afectează neapărat, însă cred că este foarte important să vorbim împotriva acestor comentarii și să spunem de ce nu e okay să faci afirmații rasiste sau xenofobe. 

Știu alți tineri sau prieteni din politică care s-au lovit de așa ceva și n-au mai fost încurajați să mai meargă la întâlniri sau să vorbească despre liderii lor. Asta nu e ok. Trebuie să avem mai multă egalitate politică, mai mulți imigranți implicați în activitățile astea și mai mulți tineri în politică. Indiferent cât de mult trebuie să luptăm pentru asta.

Aș spune însă că, după ce am fost aleasă, peste 90 la sută din comentarii au fost pozitive, inclusiv de la britanici implicați în alte partide. Unii chiar și-au cerut scuze pentru comentariile negative pe care le-am primit.  

Sfatul meu pentru alți români care aleg Marea Britanie este să fie cât mai informați. Eu nu știam exact care era salariul minim în Anglia, ce drepturi de concediu am sau cum funcționează sistemul de pensii. Toate lucrurile astea par mărunte, mai ales la 20 de ani, când nu te gândești neapărat la pensie sau concediu. Zici că ești tânăr, sănătos, le poți duce pe toate.

Dacă și când se întâmplă ceva, trebuie să știi unde și la cine să apelezi pentru ajutor. Totodată, ajută enorm să ai o rețea de cunoștințe la care să poți apela, nu trebuie neapărat să fie un grup de prieteni. Sunt mulți români care vin aici singuri și le e foarte greu să se acomodeze dacă nu au pe cineva să le dea un sfat și să-i ajute să înțeleagă felul în care funcționează lucrurile. Totodată, contează să te simți în siguranță unde locuiești. Eu, ca femeie și imigrant în Marea Britanie, vreau să pot merge până la magazin sau să mă plimb seara fără să-mi fie teamă. 

Să trăiești nu e doar despre muncă și strânsul banilor. E și despre viață socială, prietenii și mediul în care să te simți confortabil și acceptat.

În cazul vieții mele, cred că lumea politică îmi va adăuga foarte multe ore de muncă pe lângă joburile pe care le am acum. Sunt Postdoctoral Research Associate la Universitatea din Strathclyde și co-manager în departamentul Young Europeans Network al ONG-ului the3million. Dorm foarte puțin, dar pot spune că o fac mai liniștită când știu că pot avea un impact și că-i pot ajuta pe ceilalți.