10 melodii nominalizate la Oscar pe care trebuie să le asculți

Articolul a apărut inițial pe i-D.

Categoria „Cel mai bun cântec original” a fost introdusă de abia la a șaptea ediție Academy Awards, din 1934. De atunci, peste patru sute de melodii au fost nominalizate. Unele, cum ar fi „My Heart Will Go On” din Titanic și „Lose Yourself” din 8 Mile sunt printre cele mai populare. Spin a estimat că melodia „Somewhere Over the Rainbow”, care a luat Oscarul în 1939, e la fel de cunoscută cum cântecul „Happy Birthday.”

Premiul onorează mai mult compozitorii care au creat o melodie originală pentru un film contemporan, decât interpreții. Așa că, atunci când „When You Believe” din filmul Prince of Egypt a luat trofeul în 1998, cu un duet fantastic dintre Mariah Carey și Whitney Houston, niciuna dintre dive nu a luat vreun EGOT (premiul a revenit compozitorului Stephen Schwartz). Dacă interpretul contribuie la versurile melodiei sau la producție, atunci este la rândul său onorat.

Anul ăsta am ținut cu Sufjan Steven pentru melodia „Mystery of Love”. E una dintre cele trei piese ale lui Sufjan care apar în coloana sonoră extraordinară a filmului Call Me By Your Name, o combinație evocatoare a unui Euro-pop din anii ‘80 și melodii pentru pian. „Există un fizicalism în lucrările regizorului Luca Guadagnino, care e cu adevărat profund, plus o experiență emoțională, ce insuflă o interacțiune divină”, a spus Sufjan pentru publicația Vulture. „Deci la asta am lucrat, ideea de prima dragoste care este irațională și senzațională și se simte ca o experiență nelimitată.” Chiar a nimerit-o.

În spiritul premiilor Oscar, am făcut o listă, deloc completă și total subiectivă, cu melodii originale care au câștigat o statuetă. Anul acesta a câștigat „Remember Me" a lui Ernesto de la Cruz. A fost în filmul Coco și o poți asculta pe YouTube.

Three 6 Mafia, „Hard Out Here for a Pimp": Grupul legendar din Memphis a luat premiul în 2006 pentru contribuția la filmul Hustle & Flow. Dj-ul Paul a descris seara într-un articol fantastic din Hollywood Reporter, unde prezintă realizarea artistului a ceea ce înseamnă un Oscar, discursul lui și menționarea lui George Clooney, plus reacția acestuia când nu i s-a permis intrarea la petrecerea de after a lui Prince. („Mai bine intri din nou și îi spui lui ăla micul îmbrăcat în mov cât de multe albume Purple Rain am cumpărat, OK?”)

Dolly Parton, „Nine To Five”: O altă bijuterie din trecutul premiilor Oscar: o scrisoare de felicitări din partea lui Dolly Parton, de asemenea nominalizată la Oscar și tot din Tennesee. „Sunt mândră de voi”, a scris emblema muzicii country, „și mă bucur că Oscarul s-a întors în Tennessee într-un fel sau altul.” („Ea e super tare”, a adăugat Paul).

Anul ăla, Parton a fost nominalizată pentru compoziția ei din Transamerica, „Travelin’ Thru”. Ea a mai fost nominalizată cu aproape trei decenii înainte, pentru piesa emblematică „Nine to Five”. Parton a cucerit comedia de la birou, alături de Jane Fonda și Lily Tomlin. Ah, ce mi-aș dori să fiu o muscă în scena în care fumează un cui.

Henry Mancini, „Moon River”: Henry Mancini a fost nominalizat pentru 11 cântece originale de-a lungul a 25 de ani. Primul, din 1961, a fost pentru Breakfast at Tiffany’s, cu melodia „Moon River”, poate cea mai populară compoziție a sa.

Piesa a fost preluată de toată lumea, de la Judy Garland, Louis Armstrong și Elton John, la Morrissey și mai recent, Frank Ocean. O interpretare a unei Amy Whinehouse la 16 ani, cu Orchestra Națională de Jazz e în deschiderea documentarului biografic.

Isaac Hayes, „Theme from Shaft": În 1971, Isaac Hayes a devenit primul muzician african-american care a câștigat un Oscar, cu piesa soul-funk „Theme from Shaft.” Ba mai mult, Hayes a fost primul artist de culoare care a câștigat un Oscar la o altă categorie decât actorie. Regizat de fotograful Gordon Parks, Shaft este unul dintre primele filme despre exploatarea negrilor.

Melodia începe cu un flanc de hituri ușor de recunoscut. A fost parodiată până la refuz, uneori cu participarea lui Hayes (a făcut două reclame Burger King cu Mr. Potato Head și Shaq). Parodia mea preferată este dintr-un episod timpuriu The Simpsons, în care Bart și Lisa cântă melodia într-un bar de karaoke. Mențiunea onorabilă este extinsă și în Sesame Street, când Cookie Monster adaptează piesa și o interpretează deghizat ca Hayes.

Donna Summer, „Last Dance”: Dacă ai citit istoricul disco excepțional al lui Tim Lawrence, „Love Saves the Day”, atunci ai o idee despre impactul pozitiv de o anvergură seismică pe care l-a avut filmul „Saturday Night Fever” pentru muzica pop și cultura americană. În următorul an, casa de discuri din Los Angeles, Casablanca Records, a vrut să mulgă această vacă și a produs propriul film despre disco, Thank God It’s Friday. Evident, filmul ăsta a fost de rahat (are un procentaj de 33% pe Rotten Tomatoes).

Însă publicul Oscar aparent era fan disco, iar în ciuda scenariul absurd, a premiat melodia „Last Dance” a lui Donna Summer, o coloană sonoră epică, din punct de vedere obiectiv. Asta i-a adus filmului Thank God it’s Friday o distincție unică din partea criticului Leonard Maltin: „Probabil cel mai prost film din toate timpurile care a câștigat un Oscar.”

Shel Silverstein, „I’m Checkin’ Out”: Filmul Postcards from the Edge o are în rol principal pe Meryl „leganda” Streep, pe post de actriță muritoare de foame, dependentă în recuperare și fiica lui Shirley MacLaine. O altă divă, Carly Simon, a compus o melodie originală pentru filmul din 1990, care se bazează pe romanul auto-biografic omonim al lui Carrie Fischer.

Nu știu cum de poetul pentru copii și ilustratorul Shel Silverstein a fost inclus în această mișcare #feministă #emblematică. El a compus muzica și versurile pentru „I’m Checkin' Out”, care a fost nominalizat pentru un Oscar în anul respectiv. Însăși Meryl cântă piesa asta country, la finalul filmului, ceea ce-i oferă personajului Patsy Cline autenticitate, cu o nuanță ușoară de Cher. Ce să mai vrei.

Björk, „I've Seen it All": Vara trecută am fost la o conferință cu Chloe Sevigny, în cadrul festivalului internațional de film Provincetown. John Waters se afla în public și a întrebat-o pe Sevigny despre colaborarea ei cu regizor Lars Von Trier din filmul Dogville. „Sper că ai avut o experiență mai plăcută decât Bjork”, a spus Waters, o referință la controversa legată de filmul Dancer in the Dark din 2000.

Arista islandeză a jucat în rolul principal al dramei muzicale povestea unei muncitoare la fabrică care încearcă să strângă bani pentru operația fiului ei, pentru a-i corecta boala degenerativă la ochi de care suferea. Deși a câștigat premiul Palme d’Or de la Cannes, Dancer s-a dovedit a fi un film destul de controversat.

Bjork a spus că producția a fost un proces extrem de stresant emoțional, iar ca rezultat ea nu va mai juca într-un film vreodată. (Anul trecut, ea a repovestit experiența într-un post pe Facebook, în urma mișcării #metoo, declarând că un „regizor danez", identificat mai târziu ca Von Trier, a hărțuit-o sexual pe platou). În ciuda acestor experiențe, ea a compus un cântec pozitiv deosebit, pe care l-a interpretat la premiile Oscar din 2001, în rochia de lebădă.

A.R. Rahman și M.I.A., „O…Saya”: Nu e o surpriză că piesa de la sfârșitul filmului Slumdog Millionaire a câștigat premiul în 2008. (Versiunea vocală originală a lui A.R. Rahman, nu piesa Pussycat Dolls remixată de Jimmy Iovine, lol). Eu am ținut cu „O…Saya” și colaborarea lui Rahman cu artista britanică, născută în Sri Lanka, al cărei fan sunt de la albumul ei de debut.

La sugestia regizorului Danny Boyle, acest duo a produs o melodie originală, compusă via email. Melodia capturează energia frenetică, texturile bogate și ritmul exaltant ce definesc filmul, nu doar sfârșitul fericit.

Elliott Smith, „Miss Misery”: Succesul neașteptat al lui Gus Van Sant cu filmul Good Will Hunting includea o piesă originală, „Miss Misery”, care a cântat la finalul filmului. Smith a interpretat o versiune mai scurtă a piesei la premiile Oscar din 1998, acompaniat de orchestră. (Aparent, el nu voia să facă asta, însă Academia i-a spus că oricum va pune melodia, indiferent dacă o cântă el sau nu).

O Madonna cu o față deloc expresivă a înmânat premiul după prestația lui Smith, storcând un zâmbet doar când i-a anunțat numele. Până la urmă, „My Heart Will Go On” a luat trofeul („Ce șocant”, a spus Madge sarcastic înainte să citească rezultatul). „A fost destul de ridicol”, a spus Smith. „Însă la un moment dat, m-am lăsat purtat de val, deoarece aparent i-a bucurat pe prietenii mei.”

Alan Menken, „Kiss the Girl": Balada calypso a lui Sebastian, crabul din Little Mermaid, a pierdut premiul Oscar din 1989, în fața altei melodii din film, „Under the Sea”. Mi se pare OK.

Într-o fabulă despre puterea superficialității și a interpretărilor binare de sexe, ăsta e un imn despre opusul unui consimțământ afirmativ! Pe listă mai apare și „Kiss the Girl”, deoarece eu cred că a fost „inspirat” (în sensul de aplicare a Dietei Prada) după melodia „Miss the Girl” de la The Creatures. Acest duo, compus din Siouxsie Sioux și toboșarul formației Banshees, Budgie, au înregistrat albumul de debut (Feast din 1983) în Hawaii, după o selecție aleatorie.

„Miss the Girl" se pupă cu percuția evocatoare în stil exotic, cu versurile deranjante inspirate de romanul controversat al lui J.G. Ballard, Crash. Știu ce-o să zici: pare destul de improbabil ca Disney să se inspire de la emblemele post-punk. N-aș fi așa de sigur, ținând cont că superstarul din Dreamlander, regina drag Divine, a fost muza pentru personajul Ursula, Vrăjitoarea Mării.