De ce unii bărbați fug de pisoare ca de dracu

Este sâmbătă noapte și sunt într-un bar local. După trei pahare de votcă cu suc proaspăt de lime și merișor (da, sunt gay), mi se umple vezica. După ce mă duc la toaleta bărbaților fricile îmi sunt confirmate: sunt pline ochi.

Pentru un bărbat căruia nu-i place să urineze la pisoare, aceste circumstanțe au două variante. În prima aștepți la coadă să se elibereze un pisoar, dar cumva de la depărtare, mai umilitor și faci semne fiecărui bărbat că te caci pe tine – chiar dacă nu este așa. Alternativ, poți doar să aștepți și să speri că atunci când ajungi acolo, vezica ta își va face treaba. Regretabil, aleg a doua opțiune. După 30 de secunde de stat mă apucă panica și se transformă într-o catastrofă mentală când realizez că nu merge. Improvizez rapid și mă fac că-mi scutur penisul și apoi o întind cu coada între picioare.

Am urât mereu pisoarele. Aproape de fiecare dată se termină cum am zis mai sus, cu excepția momentului când am băut șapte sucuri cu votcă. Ca homosexual, n-am nicio problemă cu penisurile în marea majoritate a situațiilor – de fapt, chiar opusul – dar așteptarea să folosesc pisoarul și să mă piș din picioare sunt două dintre cele mai mari dezavantaje când ai un penis. Acasă sunt mult mai relaxat, stau pe budă în timp ce judec mâncărurile altora pe Instagram. Dar imediat cum intru într-o toaletă publică, ies cât mai rapid cu putință.

Se pare că nu sunt singur în antipatia pentru pisoare. James, în vârstă de 29 de ani, îmi spune că acum vreo cinci ani a început să aibă „trac” când folosea pisoarele. „Nu am avut probleme cu asta”, explică el. „Dar după ce am avut un blocaj urinar oribil la pisoarele aglomerate de la festival, mă gândesc că m-a marcat mental”. Când vine vorba despre evitarea pisoarelor, James spune că „depinde de caz – dacă toaleta e goală, voi folosi pisoarul. Dacă mai e o persoană acolo și o cabină goală, o voi folosi pe aia.”

Este destul de comun pentru bărbații care folosesc pisoarele să se poziționeze la depărtare de ceilalți tipi. De fapt, simulatorul online de pisoare urinalman.com este dedicat acestei dileme. Folosit de aproape trei milioane de ori, simulatorul arată că majoritatea aleg pisoarele care sunt la distanța cea mai mare de ceilalți bărbați când li se dau opțiuni diferite.

Dar sunt și excepții de la regulă. Liam* a încetat să mai folosească pisoarele la muncă după ce un coleg urina lângă el. „Chiar dacă sunt cinci pisoare la muncă, chiar și dacă îl folosesc pe ultimul, mereu vine un director de vânzări care va urina lângă mine și mă va ține de vorbă”, explică el. „E ca un joc de putere, ca și cum mă provoacă să mă simt inconfortabil.”

Și Hentry* încearcă să evite pisoarele, aducându-și aminte de o experiență cu „trac”. „Stăteam cu socrii pentru prima oară. Nu-l cunoscusem încă pe tatăl iubitei mele, așa că voiam să fac o impresie bună. Într-o zi am fost la cinema. După film m-am pișat lângă socru pentru că era o coadă infernală la pisoare. Nu am reușit să urinez și m-am simțit foarte rușinat – până astăzi, încă mă mai întreb dacă a observat. De atunci nu am mai folosit vreunul.”

Conform psihologului Rachel Hard, paruresis sau „vezica timidă” este foarte comună în rândul bărbaților. Se referă la faptul că este dificil sau imposibil să urinezi în preajma altora. Se datorează stresului care provoacă strâmtorarea sfincterului care nu lasă urina să iasă. „Odată ce urinarea a fost legată de o situație care cauzează stres, individul s-ar putea să își facă griji sau gânduri negative legate de urinat, cum ar fi Nu pot să o fac sau Oamenii se uită la mine și cred că nu sunt normal”, explică ea. „Aceste gânduri vor întrerupe apoi curgerea urinei, iar starea de dificultate sau incapacitate de a urina începe să fie întărită.”

Terapeuta Sally Barker este de acord că tensiunea legată de urinat este una dintre cele mai comune forme de anxietate socială masculină. O descrie ca pe un exemplu tipic masculin de gândire „totul sau nimic”: „Câteodată bărbații permit unei experiențe de anxietate ușoară legată de urinatul în public să le domine gândirea, până când ajung complet blocați și uită de orice ocazie când nu aveau această problemă.”

Și Rachel și Sally menționează că amintirile din copilărie legate de urinarea în public – în special în apropierea străinilor mai vârstă sau membrilor familiei care par intimidante – îi pot bântui pe bărbați în viețile lor adulte. Cu siguranță îmi aduc aminte când eram mic și nu voiam să merg la toaletă singur, așa că mă lua mama adesea cu ea.

Stephen*, un alt homosexual timid, a avut o experiență similară. „Ideea de trac îmi amintește de momentul când a devenit responsabilitatea mea să intru în toaleta băieților mari și m-am speriat”, explică el. „Când am mai crescut, posibil chiar să mă fi excitat puțin, iar asta mi-a provocat rușine și confuzie. Este la fel ca în vestiarul de la sală, care îmi aduce aminte de vestiarele de la școală – dar măcar acolo nu mi se cerea să dau curs unei funcții corporale.”

Alți bărbați homosexuali cu care am vorbit au avut aceeași problemă ca Stephen legată de „spațiile pentru bărbați”. Conform Ginei Battye, coach de identitate LGBT+, anxietatea legată de pisoare poate declanșa factori psihologici care sunt comuni la bărbații homosexuali, cum ar fi dismorfia și problemele cu intimitatea fizică. „Tracul” poate de asemenea să-ți aducă aminte de copilărie și de sentimentele de nesiguranță sau de neadecvare. Rușinea pe care o simt copiii homosexuali în timp ce încearcă să reziste fiind „condiționați să trăiască într-o lume heterosexuală” poate fi foarte intensă în „spațiile pentru bărbați”, cum ar fi toaletele și vestiarele. Aceste spații au fost clădite pe ideea de heterosexualitate.

Jake*, homosexual cu fobie de pisoar, își descrie paranoia că alți bărbați vor afla că e gay: „Îmi fac griji că bărbații heterosexuali vor crede că mă uit la penisurile lor, chiar dacă nu știu că sunt gay și nu mă uit”, spune el. Josh* folosește pisoarele doar în locațiile de gay. „Evit pisoarele în baruri pentru heterosexuali, mai ales dacă sunt dintre cele cu fotbal. Dar în cele pentru homosexuali mă pot relaxa mai ușor din moment ce se înțelege deja că sunt gay.”

Să te simți îndeajuns de confortabil ca să folosești pisoarele este o temă recurentă – și nu numai la bărbații homosexuali. „Este mereu o atmosferă ciudată când este coadă la pisoare. Dacă doar unul este liber și e coadă, adesea oamenii vor rezista sau aștepta să se elibereze o cabină de toaletă”, explică Matt*. „Unii tipi sunt curajoași și pot să urineze oriunde, dar atmosfera mă afectează. Dacă sunt în afara zonei de confort, s-ar putea să fiu prea nesigur, dar dacă mă simt în elementul meu, atunci pot să urinez lângă oricine.”

Pentru că bărbații se simt adesea rușinați de vulnerabilitatea lor, să discute despre aceste nesiguranțe poate fi dificil. Băieții tineri cunosc deja presiunea de a fi „curajos” când se aventurează pentru prima oară în toaletele pentru adulți. Coach-ul pentru încrederea în sine, Lisa Phillips, spune că pisoarele – și eșecul potențial de a urina în ele – prezintă „un risc de a fi rușinat extern când individul deja se simte rușinat intern”.

Phillips sugerează că rușinea din copilărie poate rămâne cu noi. Prakash* își aduce aminte de batjocura legată de pisoare din cultura lui. „Am fost crescut într-o cultură sud-asiatică, unde este obiceiul să stai pe vine sau pe WC când urinezi”, explică el. „Nu am pus niciodată asta la îndoială până m-am mutat în Marea Britanie, iar prietenii mei făceau mișto de mine fiindcă credeau că mă duc să mă cac. Ca adult, dacă nu am nevoie urgentă să urinez, nu voi reuși să o fac în picioare – pur și simplu nu-mi vine natural.” Ca singurul evreu din clasă, penisul circumcis al lui Jonathan* a fost ridiculizat la școală: „Am descoperit asta când am folosit pisoarul pentru prima oară. Mi-am dat jos pantalonii total, deci eram deja pe drumul batjocurei pentru asta. Dar apoi au observat cum arăta penisul meu. De atunci folosesc doar cabinele.”

Bărbații au probleme cu pisoarele din mai multe motive, dar o temă recurentă este acel moment când s-au simțit inconfortabil sau au suferit de lipsa încrederii în sine. Având în vedere că penisul este văzut ca fiind „bărbăția” noastră, inabilitatea de a ne conforma așteptării de a urina în public, să stăm aproape unul de celălalt, poate fi frustrantă. Pisoarele și toaletele publice sunt un spațiu unde performanța masculină – la care participăm cu toții în moduri diferite – poate fi dificil de împăcat cu emoțiile legate de trecut, sexualitate, cultură sau dorința de intimitate.

Noi, bărbații, – și cei curajoși și cei timizi la urinat – ar trebui să continuăm să discutăm despre părțile vieții care ne fac să ne simțim inconfortabil. Dar urinatul la pisoar? Eu? Hai să nu…

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.