FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Câțiva tineri musulmani mi-au spus cum s-au îmbătat prima oară

„Am vomitat cu jet pe decolteul iubitei vărului meu.”

În Occident, să bei o bere cu taică-tu e ca un ritual de tranziție spre maturitate. Dar pentru tinerii musulmani – ca mine și prietenii mei – acest vis e o fantezie tabu. Tabu, dar nu imposibilă. Pentru că oricât le-ar plăcea băieților cuminți s-o nege, majoritatea musulmanilor pe care îi cunosc au încercat alcool înainte s-o ia pe calea cea dreaptă.

Am fost la o grămadă de petreceri cu musulmani. Nu știu de ce beau, pentru că alcoolul era fructul interzis, ca să pară cool în fața prietenilor sau din pur hedonism. În orice caz, curiozitatea mea caracteristică m-a făcut să-i iau la întrebări. Oare de ce beam și cum ne simțeam?

Publicitate

Moey, 29 de ani, tâmplar, afgan

Prima dată am băut când verișorii mei m-au scos în oraș de ziua mea. Împlinisem 16 ani. Eram într-o parcare de lângă KFC și am băut o bere Corona. Îmi amintesc că eram atât de stresat înainte de prima gură, de parcă toată lumea urma să explodeze. Am luat o gură și avea un gust oribil. Mi-au zis să pun o lămâie înăuntru ca să-i dea aromă. Dar tot gust de căcat avea.

În fine, nu m-am oprit, am băut vreo patru și îmi amintesc că am pornit spre Chasers, un club de noapte, și abia puteam merge drept. Simțeam că nu mă țin picioarele. Voiam să mă întind pe jos. M-au băgat în club prin spate și, după ce am intrat, vărul meu Hakim mi-a prezentat-o pe iubita lui. Mi s-a părut cea mai sexi tipă din lume, era blondă și avea un decolteu superb. A fost prietenoasă cu mine și m-am topit. Am vorbit cu ea non-stop, mă purtam de parcă era iubita mea, nu a lui Hakim.

Citește și: Ghidul VICE despre cum să ţi-o tragi cu musulmani

În fine, Hakim m-a întrebat dacă vreau să bem shoturi. Cum voiam să par cool în fața ei, am zis da. Shoturile au fost de o sută de ori mai nasoale ca berea. Cred că am băut tequila sau ceva. Am borât instant cu jet pe decolteul prietenei lu' văru-miu. Toată lumea a râs, numai ea nu. Din clipa aia n-a mai vorbit cu mine. Eram plin de vomă pe bluză și mi s-a făcut rău când am ajuns acasă și m-am uitat în oglindă. M-am simțit ca un bou.

După incidentul ăla, taică-miu nu m-a mai lăsat să ies din casă după ora 12 până n-am împlinit 21 de ani. M-am rugat de cinci ori pe zi timp de vreo doi ani, de rușine. N-am mai vrut să beau niciodată. Dar na, tot am mai băut câte un shot cu băieții de-a lungul timpului.

Publicitate

Abz, 26 de ani, măcelar, irakian

Prima oară am băut după un meci de fotbal cu băieții. Am mers acasă la un prieten de-al meu egiptean și băieții au propus să bem ceva. N-am vrut să mă fac de râs și să le zic că nu pot bea din motive religioase. Așa că am băut niște băuturi cu gust de lămâie și m-am amețit. Apoi am mers la spa și am început să bem shoturi. Băieții m-au convins s-o sun pe cea mai sexi fată din școală, dar tipa m-a flituit. Am încercat să mă scot și i-am zis că de fapt mă interesa prietena ei. A fost trist și jenant. Mi-a închis în nas în fața băieților, așa că am continuat să beau.

Nu știu de ce, dar nu mi-a trecut prin cap nicio clipă că, la un moment dat, o să trebuiască să plec acasă. Eram mega fericit și nu voiam să se mai termine. Și deodată m-a lovit realitatea: toți plecaseră acasă, unul câte unul. Era timpul să plec și eu. Îmi amintesc că am vorbit o grămadă de căcaturi despre familia mea și despre religie. Toți se adunaseră în jurul meu ca și cum mă susțineau, dar, de fapt, în ziua următoare mi-am dat seama că se distraseră pe seama mea.

Am ajuns acasă și cred că duhneam a băutură pentru că sora mea s-a ridicat și a plecat imediat ce m-am așezat lângă ea. Apoi, taică-miu a rugat politicos pe toată lumea să plece sus. Era ora 8:30-9 seara, nimeni nu se culca atât de devreme la noi în casă. Așa că m-am prins ce mă aștepta. Singura opțiune a fost lașitatea. Cum s-a apropiat taică-miu de mine, am început să plâng. Am plâns în hohote. I-am zis că eram deprimat și că nu știam ce să fac cu viața mea și că toată lumea mă ura. Eram supărat de faza cu fata de la telefon și nu mi-a fost deloc greu să plâng. Chiar eram supărat.

Publicitate

Citește și: Sunt musulman român și uite de ce mi se pare cool comunitatea din țară

Noorzia, 24 de ani, curatoare, libaneză

Prima oară am băut la majoratul prietenei mele Sarah. Împlinise 18 ani, așa că normal că am cumpărat niște cocktailuri cu vodcă la sticlă. Acasă la ea, maică-sa a fost de treabă și ne-a pregătit un platiu cu brânzeturi. Am pus un film și am deschis sticlele. Îmi amintesc că mă gândeam că o să aibă gust de otravă, că de la prima gură o să încep să cad spre Iad. Dar am gustat mi-a plăcut aroma. Era dulce și plăcută. M-am simțit puternică. Nu s-a întâmplat nimic rău.

Ne-am distrat toată noaptea, am râs, am dat mesaje la băieți. Nu m-am simțit deloc vinovată sau rușinată. M-am simțit responsabilă și matură. M-am simțit și un pic obraznică, dar toată chestia m-a făcut să-mi reconsider religia și m-am întristat că părinții mei își refuză atâtea experiențe variate pe care lumea le are de oferit doar pentru că au crescut într-o cultură în care li s-a zis că o să pățească lucruri rele după ce mor. Cui îi pasă ce se întâmplă după ce mori? Dacă ești un om de treabă, cu standarde morale relaxate, sunt sigură că o să fii ok.

Hassan, 22 de ani, mecanic, turc

Îți vine să crezi că am luat droguri înainte să consum alcool? Taică-miu mi-a vorbit toată copilăria despre cât de mult urăște alcoolul, așa că mi s-a întipărit în creier. Așa că, în timp ce toți prietenii mei beau, eu eram la budă și trăgeam liniuțe de speed. Efectul era ciudat pentru că eram în stare de alertă, în timp ce toți prietenii mei erau beți rangă și vorbeau tâmpenii. Într-o noapte, m-am certat cu iubita mea și dealerul meu era plecat din oraș, așa că am cumpărat o sticlă de whiskey și am dat-o pe gât în mașină. Simțeam cum îmi arde gâtul și îmi amintesc că m-am întrebat de ce dracu' beau oamenii chestia asta. Apoi, m-am îmbătat rangă și am vomitat în toată mașina.

A doua zi m-am trezit cu cea mai îngrozitoare mahmureală. M-am gândit: slavă Domnului că am ajuns acasă cu bine. Dar chiar atunci a intrat maică-mea în cameră plângând. Am crezut că o fi murit cineva. Dar nu, se pare că leșinasem în curte. Mi-au găsit portofelul și telefonul lângă mașină, cheile erau aruncate în curte. Trebuiseră să-l trezească pe taică-miu din somn în toiul nopții ca să-i ajute să mă transporte în pat. Cred că taică-miu n-a mai vorbit cu mine un an. Îl rănisem prea tare. Încă îmi aruncă priviri ucigașe de câte ori aduce cineva vorba despre alcool. Mai bine rămân la speed, nu?