Filme bune ca să înveți despre sănătate mintală și afecțiuni

Industria de filme e acuzată deseori că exagerează, micșorează sau perpetuează stereotipuri despre bolile mintale. Dar lucrurile nu stau chiar așa; au existat destule filme care au ilustrat bolile mintale foarte delicat și nuanțat și, tocmai de aceea, academicienii au folosit o gamă largă de filme ca să-i educe pe oameni despre problemele mintale.

De exemplu, un psihiatru ar putea folosi drama The Hours, după romanul Virginiei Woolf, ca să descrie, destul de complet, depresia, sau filmul Blue Jasmine, al lui Woody Allen, ca să ilustreze efectele tulburării histrionice de personalitate, o problemă greu de explicat studenților doar prin cuvintelor și ecranul unui calculator.

He loves me… He loves me not, cu Audrey Tautou, ilustrează destul de clar efectele unei tulburări iluzionale, iar în filmul A Beautiful Mind , Russell Crowe ne arată drama cauzată de schizofrenia severă în viața matematicianului John Nash.

Dr. Danny Wedding, director în Științe Comportamentale la Universitatea Americană Antigua, e autorul cărții Filmele și Tulburările Mintale, un volum imens care cataloghează ce se întâmplă când cinematografia ilustrează corect problemele de sănătate mintală.

Volumul conține aproape o mie de filme care pot fi folosite drept instrumente de predare de către psihiatri, psihologi sau asistenți sociali.

„Filmele sunt palpitante și distractive, de asta mergem la film", mi-a zis el. „Toată viața am predat studenților și rezidenților în psihiatrie, iar ei își amintesc fragmente din filme, pentru că sunt mai vii decât o prezentare PowerPoint. Pot face prezentări despre tulburarea bipolară sau pot prezenta un fragment dintr-un film precum Michael Clayton, în care să arăt pe cineva într-un episod maniacal, iar studenții o să-l țină minte pe ultimul, pentru că e mai viu, mai dramatic."

Argumentul e susținut și de dr. Susan Hatters Friedman, profesor asociat la Universitatea din Auckland, care predă cu ajutorul filmelor și a scris lucrări despre stereotipul „femeii nebune" în televiziunea contemporană și despre psihopatologia din Star Wars.

Friedman e de acord cu Wedding și a adăugat că această tehnică „face lucrurile să pară mai reale". A continuat: „A trecut mult timp de când am văzut filmul acela cu Russell Crowe, A Beautiful Mind, dar știu că avea halucinațiile alea pe care le vedeai și tu, ceea ce e diferit față de ședințele cu pacienții, când nu ți se pare totul atât de real pentru că nu vezi ce văd și ei."

Într-un film, spre deosebire de simple aluzii sau descrieri ale simptomelor dintr-o consultație, poți observa și experimenta trăsăturile bolii prin privirea actorului (care poate fi examinat și diagnosticat ca un pacient). Friedman mi-a amintit de următorul citat al unui psihiatru pasionat de cinematografie, Irving Schneider: „Dacă psihiatria n-ar fi existat, filmele ar fi fost nevoite s-o inventeze."

În ziua de azi, filmele de la Hollywood cu buget mare angajează deseori psihiatri pentru consiliere, ca să ajute la conturarea unor personaje cu probleme mintale (Alfred Hitchcock a fost unul dintre primii care a consultat psihiatri pentru realizarea filmului Marnie), și uneori, la finalul producției, rezultă niște portrete excelente și foarte exacte ale anumitor tulburări mintale.

Așadar, de ce n-am folosi filmele pentru a ne educa în legătură cu problemele mintale?

Clara, studentă la antropologie, a învățat multe despre sănătatea ei mintală din filmul Silver Linings Playbook, regizat de David O. Russell, care se concentrează pe tulburarea bipolară a protagonistei Pat.

A văzut filmul anul trecut și a renunțat la facultate din motive medicale. „Scena de deschidere mi s-a părut foarte emoționantă pentru că oglindește ce mi s-a întâmplat mie", mi-a zis ea.

„Niciun doctor nu era sigur ce se petrecea cu mine. Inițial mi s-a zis că e vorba de depresie, dar apoi am suferit de paranoia și de crize de agresivitate și continuam să repet aceleași lucruri și să mă concentrez pe mici detalii. Când am văzut filmul, mi-am dat seama că nu inventam chestii și nici nu eram manipulatoare. Ci doar aveam o tulburare mintală."

Scena de deschidere a ajutat-o pe Clara să-și retrăiască propriile experiențe, pentru că avea un personaj paranoic și distructiv, consumat mereu de detalii nesemnificative. Am întrebat-o dacă e de părere că astfel de scene ar fi instrumente utile pentru discuțiile despre tulburări mintale cu studenții?

„Cred că da, pentru că de multe ori studenții folosesc greșit termenul bipolar, ca să descrie persoane care alternează des stările de spirit", mi-a explicat ea. Deși persoanele bipolare au uneori fluctuații de stări; dar alternează episoade depresive prelungite cu câte două săptămâni de relaxare extremă. Sunt sigură că ați văzut cu toții statusuri de la persoane bipolare pe Facebook de genul: «Urăsc să fiu bipolar, e excelent.» Deci un astfel de film te ajută mult să înțelegi că o persoană bipolară nu înseamnă o persoană cu emoții puternice tot timpul."

Un articol publicat în BMJ în 2004 a descoperit că filmele pot educa publicul pentru că „le provoacă propriile credințe și îi ajută să-și dărâme propriile stereotipuri".

Deci chiar dacă anumite filme (de exemplu, Zbor deasupra unui cuib de cuci) perpetuează anumite mituri despre sănătatea mintală, de obicei prin personaje tipice, e totuși posibil ca, prin analizarea acestor mituri cinematografice și a reacțiilor noastre la persoanele cu tulburări mintale, putem contribui la dărâmarea stigmatului și a stereotipurilor și putem încuraja schimbarea.

Wedding organiza în trecut o seară lunară de film la Institutul de Sănătate Mintală din Missouri, la care participau peste o sută de persoane.

După film, un invitat expert în domeniu ținea un discurs. „Dacă era un film despre schizofrenie, invitam un psiholog expert în schizofrenie. Dacă e un film despre terapia de familie, chemam un psihiatru specializat în asta. S-a dovedit a fi un mecanism foarte util și participanții au fost mereu entuziasmați."

E un proiect care s-ar putea desfășura, cu rezultate foarte bune, în școli și în cinematografe independente. „N-ar trebui să fie obligatoriu", mi-a zis Wedding. „Dar oricum, proiecțiile de filme gratuite atrag multă lume."

Abordarea ar fi similară cu cea a inițiativei Hip-hop Psych, care folosește cultura și versurile hip-hop pentru a educa tinerii despre sănătatea mintală – am învățat multe despre psihoza lui Tupac și dependența lui Kendrick anul trecut, când am fost la unul dintre discursurile lor.

Nu există niciun motiv pentru care cinematografia n-ar putea face același lucru, dacă filmele ar fi selectate atent și ar fi prezentate în contextul potrivit.