Nu pot recunoaște fețele oamenilor, nici măcar pe a iubitului meu când facem sex

Prosopagnozia e o tulburare neurologică care afectează abilitatea oamenilor de a procesa și identifica fețe. Multor indivizi care suferă de această tulburare le e greu să recunoască fețele persoanelor pe care le știu deja – chiar și pe cele ale prietenilor apropiați, ale membrilor familiei sau ale partenerilor sexuali sau romantici.

În cazurile mai blânde de prosopagnozie, oamenii spun că, în timp, dacă depun suficient efort, reușesc să memoreze câteva trăsături faciale care îi ajută să recunoască o persoană. (Cum ar fi o aluniță proeminentă într-un loc specific sau un nas cu formă unică.) Dar alții nu reușesc să recunoască nicio trăsătură facială și se bazează pe alte elemente, cum ar fi tunsoarea, stilul, felul în care se mișcă o persoană.

Mai depinde și de mediu – unii nu pot recunoaște un coleg de birou dacă îl întâlnesc în afara mediului de lucru. Persoanele care suferă de prosopagnozie severă nu pot recunoaște nici emoțiile de pe fața altora. Din fericire, această tulburare nu afectează vederea, memoria sau învățarea.

Dacă rezonezi cu treaba asta până la un punct, e pentru că nu e o tulburare atât de rară, așa cum credeau doctorii mai demult. Un studiu sugerează că una din 50 de persoane suferă, mai mult sau mai puțin, de prosopagnozie. Dar cum majoritatea oamenilor nu au auzit de ea, persoanele care suferă de asta se gândesc că pur și simplu „nu țin minte fețele”.

Prosopagnozia e foarte cunoscută și acceptată de neurologi, dar, din cauză că nu există multe cercetări pe subiect, nici măcar experții nu știu cum funcționează. Știu doar că marea majoritate a persoanelor care suferă de prosopagnozie s-au născut așa și că e o tulburare ereditară.

Experții mai notează că prosopagnozia poate avea un impact puternic asupra vieții sociale a oamenilor care suferă de ea. Din cauză că se simt mereu confuzi pentru că încurcă oamenii și pentru că mulți din jurul lor se simt răniți că nu sunt recunoscuți, mulți oameni care suferă de prosopagnozie evită socializarea. Unii dintre ei au simptome de anxietate sau depresie din cauza asta.

Nu există tratament pentru prosopagnozie. Trebuie doar să dezvolți, împreună cu doctorii, tot felul de strategii, dacă suferi de așa ceva. Dar aceste strategii nu prea ating subiectul sex. Nu există nicio cercetare solidă despre impactul prosopagnoziei asupra sexului. Nici măcar pe grupurile de specialitate sau în interviurile publice pe subiect nu se vorbește despre cum afectează această tulburare viața sexuală și romantică a unei persoane.

Ca să aflăm asta chiar de la o persoană afectată de prosopagnozie, VICE a stat de vorbă cu Tiffany, o femeie care a aflat de curând că suferă de această tulburare, și cu soțul ei, Sean, despre cum le afectează viața sexuală.

Tiffany: Am știut mereu că nu mă pricep să recunosc fețe. Abilitatea mea de a recunoaște fețe variază de la o zi la alta. În zilele bune, recunosc imediat pe cineva, de obicei după anumite trăsături distinctive sau după tunsoare. Când recunosc rapid pe cineva, mă duc veselă acasă la Sean și mă laud cu victoria mea. [Râde]

Dar în alte zile, sunt groaznică. Nu numai că nu recunosc fețe, dar nu recunosc nici măcar obiecte. Încă nu știu de ce am zile proaste. Nu cred că are legătură cu cât am dormit, cu starea mea emoțională sau nivelul de stres. Într-o zi proastă, nu găsesc nici mașina în parcare.

Sean: Da, chiar dacă știe că e locul în care o parcăm mereu. Chiar dacă sunt pe locul șoferului și o claxonez și îi fac cu mâna.

Tiffany: Pentru că nu sunt sigură că tipul ăla e Sean! Nu știu dacă pot avea încredere în el!

Mi-e greu și să citesc emoțiile de pe fețele oamenilor. Dar nu știu dacă asta e de la prosopagnozie sau de la autism, pentru că sunt și pe spectru. Unele cercetări sugerează că ar fi o legătură între ele.

În timp, am învățat să mă descurc cu problema asta. De exemplu, ca oamenii să nu știe că nu-i recunosc, fac small talk și pun întrebări relaxate până când strâng suficiente informații să știu sigur cine sunt. Ca șef de business, mi-am învățat angajații să-mi spună cine sunt oamenii cu care lucrăm, pentru că nu pot să-mi dau mereu seama. Un lucru e clar: viața mea socială e afectată rău de chestia asta. Majoritatea oamenilor cred că sunt idioată sau încrezută, o nesimțită căreia nu-i pasă de nimeni și de aia nu țin minte cine sunt.

Până de curând, n-am știut că e o boală, așa că mă învinovățeam singură că nu fac suficiente eforturi să țin minte fețele oamenilor. Apoi, o prietenă bună de-ale mele a murit în timpul pandemiei. M-am înfuriat nasol la înmormântarea ei pentru că nu am văzut niciun prieten comun. Dar, după vreo douăzeci de minute, am început să pun cap la cap lucrurile pe care le spuneau oamenii și am realizat că oamenii de acolo erau prietenii noștri comuni. I-am spus cuiva de acolo prin ce trec și mi-a zis: Ah, probabil suferi de prosopagnozie. Era prima oară când auzeam termenul ăla, așa că am căutat pe Google și am fost șocată: Uau, fix așa sunt eu!

După ce am fost la doctor și mi s-a confirmat că am tulburarea, i-am zis și tatălui meu despre asta. Mi-a zis: „A, nu e nicio tulburare! Nimeni nu recunoaște o persoană până nu-i aude vocea.”

I-am zis: „Nu, tată, se pare că ai și tu aceeași tulburare. Felicitări! E ereditară și o avem amândoi.”

Sean: Eu nu auzisem de prosopagnozie în viața mea. Cred că prima mea reacție a fost să-i spun că e o prostie, că pur și simplu are ea o problemă cu recunoașterea fețelor. Dar cu cât m-am interesat mai mult despre această tulburare, cu atât am început s-o recunosc mai mult în ea. Mi-am explicat multe lucruri. De exemplu, cum Tiffany nu mai recunoștea o persoană dacă aceasta își schimba freza. Și avea mai mult sens decât teoria că Tiffany era total dezinteresată de alți oameni, pentru că știu că iubește oamenii.

Tiffany: Nu știu de câte ori l-am văzut pe Sean până să fim împreună. Eu am un magazin, iar el e manager de district pentru un lanț de magazine situat chiar lângă al meu. Ne-am întâlnit sigur într-un context de muncă, apoi și seara prin oraș, pentru că locuim într-un orășel mic. Dar nu am realizat că era același tip de la muncă. Nu știu de câte ori am vorbit până m-am prins, într-un final, că era același tip.

Sean: Nu de multe ori!

Tiffany: Tu ai realizat că am o problemă înainte să fim împreună?

Sean: Am văzut că trebuia să facem cunoștință de fiecare dată, dar nu am băgat în seamă prea mult chestia asta.

Tiffany: Încă mai pățesc să vorbesc cu alți bărbați și să cred că vorbesc cu Sean. Intru în vorbă cu câte unul și apare Sean din spate și zice: „Vezi că nu vorbești cu mine.” [Râde] În zilele alea proaste, merg lângă el și deodată mă apucă senzația că nu-l cunosc, că nu știu cine merge lângă mine. Din fericire, Sean nu o ia niciodată personal.

Sean: Da, nu m-a deranjat niciodată. Am înțeles că așa e ea.

Tiffany: Încă din adolescență, când auzeam fetele că vorbesc despre cât de sexy e Johnny Depp și cum se gândesc la fața lui și se masturbează, nu rezonam niciodată. Nu am putut înțelege niciodată cum pot fi oamenii atrași de fețe. Pentru mine, fața nu are un rol important când îmi aleg partenerii. Mă interesează comportamentul și personalitatea. Sunt atrasă de mulți tipi pe care alte femei îi consideră urâți.

În timpul sexului, nu mă interesează fața lui Sean și expresiile lui – mă concentrez pe corp, pe sunet, pe atingere, pe mișcare. Din păcate, faptul că nu pot citi expresiile faciale devine un obstacol atunci când Sean încearcă să îmi transmită prin privire că e excitat și mă dorește. M-am luat de el uneori că mi se păream că nu inițiază niciodată sexul. Dar probabil că el încearcă și nu-i merge cu mine.

Sean: Da, e posibil să îi transmit semnale prin expresiile feței și ea să nu le vadă. Dar, din fericire, și eu sunt concentrat mai mult pe flirtul fizic, pe atingeri.

Tiffany: Când facem sex, cel mai des mă uit la un perete în loc să mă uit la Sean. Nu de alta, dar dacă m-aș uita la fața lui, m-aș concentra prea mult să înțeleg ce se petrece acolo și ce înseamnă expresiile lui. Mă liniștește să mă uit la o suprafață neutră și să mă concentrez pe senzații.

Știu că lui Sean îi place să se uite la fața mea când facem sex. Când mă uit la el, de obicei se uită la fața mea.

Sean: Da, îmi place să îți văd reacțiile emoționale pe față. Și apreciez contactul vizual în timpul sexului. Dar nu e ceva de care am nevoie neapărat. Doar apreciez când se întâmplă.

Tiffany: Mă ajută mult că Sean înțelege cum funcționez, atât în timpul sexului, cât și în lume. Fie că acceptă să mă uit la perete când facem sex sau că mă ajută să recunosc oamenii prin oraș, îi sunt foarte recunoscătoare. Toți avem problemele noastre. Dar când ai un partener grozav, te ajută să treci peste ele mai ușor.