Nu mă pot opri din jucat, chiar dacă nu-mi place. Ce-i în neregulă cu mine?

A trecut din nou de 3 dimineața și încă mă joc The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom. De ore întregi. Din nou. Este exact tipul de joc care-mi place: cuprinzător, deschis și plin de posibilități nelimitate. Dar, deși am băgat deja peste 250 de ore în joc - mai mult de zece zile întregi din viața mea - nu am terminat încă. E vina nenorocitelor de semințe Korok. 

Aceste semințe sunt un fel de monede secundare în joc. Îți permit să-ți crești inventarul și să ai mai multe arme și scuturi, ceea ce e destul de util. În Hyrule, regatul unde are loc aproape fiecare joc Zelda de peste 37 de ani, există un total de o mie de semințe și sunt împrăștiate pe hartă. Am nevoie de toate ca să termin jocul? Nu. Îmi place să mă uit la ele? Nu. Mă pot opri? Nu. Nici după ore în șir.

Dar nu sunt singurul care stă compulsiv în fața ecranului când ar trebui să fie în pat până acum. Gaming-ul este o afacere mare.

Totuși, odată cu creșterea numărului de jucători, crește și numărul dependenților. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a clasificat dependența de jocuri video ca o dependență comportamentală separată din 2018. Studiile realizate de OMS arată că trei la sută din toți gamerii îndeplinesc criteriile pentru dependență. 

Am apelat la Nastasia Griffioen în speranța că voi afla ce anume mă mână pe mine, un bărbat în toată regula, să caut atât de disperat cele o mie de semințe virtuale încât să renunț la somn. Femeia în vârstă de 30 de ani a scris o teză de doctorat despre influența jocurilor pe computer asupra comportamentului uman. De asemenea, lucrează pentru Games for Emotional and Mental Health Lab din Eindhoven, Țările de Jos. Aduce împreună cercetători din jurul lumii ca să examineze relația dintre gaming și sănătatea mintală la copii și tineri adulți. 

Lui Griffioen îi place și ei să se joace pe computer și cunoaște foarte bine impulsul de a renunța la orice rațiune și de a continua să te joci pentru cele mai inutile motive. „Dorința de a finaliza toate sarcinile dintr-un joc are de-a face cu așa-numitul efect Zeigarnik.” 

Bluma Zeigarnik a fost o psiholoagă sovietică din Lituania. Este faimoasă pentru cercetările sale despre influența sarcinilor finalizate și incomplete asupra gândirii. Studiile ei arată că suntem mai predispuși să ne amintim lucrurile pe care le avem de făcut decât cele pe care deja le-am finalizat. „Dezvoltatorii de jocuri folosesc acest fenomen ca să te țină în joc”, spune Griffioen. „Toate sarcinile care nu pot fi rezolvate dintr-un foc sunt cele care ne domină mintea.”

Acest efect Zeigarnik joacă un rol major și în așa-numitul completionism. „Nu e numai despre finalizarea jocului, ci și despre colectarea fiecărui obiect, completarea fiecărei misiuni și explorarea fiecărui colț al hărții, indiferent cât de îndepărtat e el”, spune Griffioen. 

Există numeroase site-uri și forumuri unde gamerii își împărtășesc strategiile, fac schimb de idei și arată ce au reușit. Și așa cum a spus Griffioen, dezvoltatorii de jocuri folosesc acest mecanism intenționat ca să țină oamenii prinși în joc cât mai mult timp cu putință. Este un sistem de recompensă: Și eu caut semințele Korok în Hyrule fiindcă am citit pe forumuri că dacă le colectezi pe toate o mie, primești o recompensă. Această recompensă, oricare ar fi ea, m-a intrigat. 

Potrivit lui Griffioen, teoria „consumului conceptual” ar putea ajuta și să ne înțelegem impulsurile din gaming. Această teorie, care e în special importantă în marketing, spune că nevoile noastre de bază, cum ar fi mâncarea și un acoperiș deasupra capului, se obțin rapid în lumea noastră modernă și privilegiată - și că astfel căutăm alte supape pentru nevoile noastre psihologice: Consumăm concepte. „Cu cât e mai rară experiența din joc, cu atât mai bine se simte”, spune Griffioen. „Știi că nu sunt mulți jucători care colectează toate acele semințe. Și atunci când reușești, experimentezi ceva la care puțini au acces.”

Conform lui Griffioen, gamerii pot fi împărțiți în trei grupuri. „Sunt gamerii ocazionali ca mine. Mă joc un joc atâta timp cât îmi place și apoi trec la altceva”, spune ea. Apoi sunt compleționiștii, ca mine. „Și apoi oamenii care încearcă să completeze un nivel sau tot jocul cât mai rapid cu putință”, spune Griffioen. „Ca să faci asta, trebuie să fii atât de profund implicat în joc încât pierzi noțiunea timpului. Intri intr-un flow anume.”

Dar nu numai cei din ultima categorie se străduiesc să obțină acea stare, ci și jucătorii normali - și aparent ar avea efecte pozitive asupra sănătății mentale. „Presa vorbește mult despre efectele negative ale gaming-ului, dar flow-ul are un efect pozitiv asupra tulburărilor de anxietate și depresiei”, spune Griffioen. „Creierele noastre se gândesc adesea prea mult la noi înșine și la lume. Starea de flow poate ajuta la reglarea acestor impulsuri.”

Înțeleg perfect despre ce vorbește Griffioen. Când nu urlu la ecran, vânătoarea după semințe mi se pare foarte meditativă, deși necesită destul de mult timp. Mă întreb totuși dacă există și o latură întunecată a stilului meu de joc. Poate compleționiștii sunt mai predispuși la a dezvolta dependențe de jocuri video?

„Există o mulțime de oameni care se joacă ca tine. Nu ești mai predispus la dependență decât alți oameni”, spune Griffioen. „Ar trebui totuși să fii conștient de impactul pe care îl are gaming-ul asupra vieții tale. Uite cum să-ți dai seama dacă ceva este o dependență: îți afectează negativ alte aspecte ale vieții?” Și da, bineînțeles că asta include somnul. 

Cu toate astea, Griffioen e de părere că nici tendința mea de a mă juca mai mult decât îmi place nu e neapărat un semn de dependență. Dacă observi că jocul îți restricționează alte arii din viața ta, poți face ceva. „Aș încerca să mă joc mai puțin pe termen lung. Fă un pact cu tine să te joci mai rar. Nu trebuie nici să fii prea dur cu tine. Dar dacă observi că nu te mai distrezi, n-ar mai trebui să te joci timp îndelungat. Atunci totul va fi în regulă.”

Dacă observi că nu poți să-ți schimbi singur comportamentul de gaming, apelează la ajutorul unui terapeut. 

Articolul a apărut inițial pe VICE DACH