Cât de unic ești de fapt

Când ești tânăr, toată lumea îți spune că ești un individ unic. Ideea de individualitate e veche de câteva secole, dar pe măsură ce învățăm mai multe despre corpurile noastre, unii biologi sugerează că microorganismele din noi arată că am fi mai mult o colecție de trilioane de organisme decât o persoană individuală.

Un articol publicat la începutul lunii februarie în revista PLOS susține că microorganismele care trăiesc în gura, stomacul și pe pielea ta „pun la îndoială conceptul de sine”.

Abia în 1965, în timpul unei plimbări prin gădină cu o prințesă germană, a conceput filosoful Gottfried Wilhelm Leibniz ideea de individ. Povestea spune că prințesa Sophie i-a zis că nu credea că poate găsi două frunze care să fie la fel. Așa că au început să culeagă frunze și, evident, fiecare frunză era diferită, mi-a zis profesorul Tobias Rees de la Universitatea McGill. Leibniz a sugerat că fiecare frunză era individuală.

Înainte de asta, „oamenii erau considerați parte dintr-un cosmos natural creat de Dumnezeu și nu erau separați de natură. Chiar și lucrurile artificiale sau tehnice erau lăsate ca să completeze ce lăsase natura incomplet”, mi-a zis Rees.

Totuși, pe măsură ce științele naturale s-au dezvoltat, am început să gândim mai mult cum gândea Leibniz despre frunze: creierul, sistemul imunitar și genomul păreau să ne facă individuali.

Fizicianul Franz Gall i-a zis la un moment dat lui Immanuel Kant că forma creierului și a craniului său îl făceau filosof. Mulți filosofi consideră acest moment punctul de tranziție în care oamenii au început să considere creierul individual.

În 1960, un imunolog australian pe nume Sir Frank MacFarlan Burnet a câștigat premiul Nobel pentru munca lui după ce a demonstrat că sistemul imunitar diferenția sinele de non-sine. Sistemul imun ne separă de patogeni, viruși și bacteriile care ne îmbolnăvesc.

Studiile genetice și descoperirea ADN-ului de către Watson și Crick au dat și mai mult credit ideii de individualitate.

Dar pe măsură ce oamenii de știință au aflat mai multe despre microbiom, ideea că oamenii ar fi un organism singular e pusă la îndoială: „Acum există dovezi copleșitoare că dezvoltarea normală și menținerea în viață a organismului depind de microoorganismele pe care le producem”, spun ei.

Microbii, care compun jumătate dintre celulele din corpurile noastre, exercită o influență asupra creierului uman, a sistemului imunitar și a expresiei genelor, printre alte procese corporale.

Microbii pot produce neurotransmițători precum dopamina, care e implicată în sentimentele de euforie și agresiune, mi-a zis prin e-mail Thomas Bosch, profesor de zoologie la universitatea Kiel din Germania și unul dintre autorii studiului. Dezechilibrul florei microbiene intestinale a fost asociat cu autism, depresie, Alzheimer, Parkinson, reacții alergice și anumite boli autoimune.

Asta nu înseamnă că oamenii nu sunt unici – evident că suntem diferiți – ci că această unicitate nu provine doar din genetică sau din creier, ci și din organismele care trăiesc în corpurile noastre.

„Ce înainte era considerat o parte din sinele uman e, de fapt, de origine bacteriană, adică non-sine”, a zis Bosch.

„Noile descoperiri ale cercetărilor asupra microbilor sunt o invitație filosofică și artistică să ne privim altfel”, a zis Rees.

Genele microbiene contribuie mult la formarea trăsăturilor umane.

Dacă ne gândim că microbii au o influență atât de mare asupra creierelor noastre, asupra genomilor și a sistemelor imunitare, ne e greu să definim un individ uman. Rees a zis că și echipa de cercetători care au făcut studiul a fost tulburată de rezultate.

„Cum adică? Deodată nu mai suntem indivizi?”, a zis Rees.

Rees și echipa lui de cercetători argumentează că definiția unui individ uman e mult mai fluidă decât credeam până acum. Suntem o comunitate vibrantă sau, după cum au zis autorii, un „megaorganism”.
Dar nu toți microbiologii și filosofii sunt convinși de treaba asta. Ellen Clarke, lector în filosofie la universitatea Leeds din Marea Britanie, care e specializată în filosofia biologiei, a zis că contribuția microbilor la un organism uman nu ne schimbă fundamental sinele.

„Avem multe trăsături care depind de gene din afara noastră – de exemplu, nu mă pot reproduce fără un partener”, mi-a scris ea într-un mail. Așadar, de ce ar trebui să conteze atât de mult influența microbilor?

În mod similar, Jonathan Eisen, microbiolog și profesor la UC Davis, crede că autorii exagerează influența microbilor asupra comportamentului nostru.

„E evident că microbiomii au un impact asupra comportamentului mamiferelor și al oamenilor”, mi-a scris el într-un e-mail. „Dar la fel au și drogurile. Și televizorul. Și școala. Asta înseamnă că sinele nostru ar trebui să includă și drogurile pe care le consumăm?”

Eisen a mai zis că aceste idei nu sunt complet noi. Au mai existat cercetări care au analizat ideea extinsă de umanitate, precum conceptul hologenomului dezvoltat în anii 1990, conform căruia un genom e definit ca suma tuturor genelor celulelor din corp. Dar a zis că asta nu înseamnă că trebuie să schimbăm definiția sinelui.

Totuși, poate că avem nevoie de mai multe astfel de discuții între biologi și filosofi ca să stabilim exact cum ar trebui să gândim despre noi înșine. Chiar dacă există argumente contrare, e dificil să respingem influența microbiomilor.

După cum au scris și autorii în studiu, „omul e mai mult decât umanul.”