Clubul secret pentru bărbați bogați în care femeile nu au voie să vorbească

Articolul original a apărut pe VICE Germania.

E 6 seara când mă întâlnesc cu omul de afaceri neamț Michael*, într-o parcare din spatele Pieței Theresienwiese din Munchen – locul unde milioane de oameni se adună în fiecare an, pentru celebrele petreceri Oktoberfest din oraș.

Michael nu e numele adevărat al lui Michael; nu vrea să fie asociat cu articolul, pentru că s-a ales deja cu prea multe reprezentări negative în presă în ultimele câteva luni. În centrul acelei atenții s-a aflat imperiul pe care l-a construit sub această parcare, la patru metri mai jos de picioarele mele – un spațiu ca un palat, împodobit cu candelabre strălucitoare și mobilă prețioasă, rococo, care arată ca și cum ar fi fost furată de la departamentul de recuzită al unei opere.

Proiectul lui Michael e un club privat pentru bărbați, numit The Contenance Club. Localul s-a deschis în decembrie 2017 și momentan nu adăpostește decât evenimente private, dar Michael speră că în curând va atrage mulți membri noi, care să poată veni în fiecare seară a săptămânii.

Deși „contenance” e un vechi cuvânt franțuzesc pentru moderație și cumpătare, n-are nimic de a face cu viziunea lui Michael. Vrea ca acest club să fie un adăpost zgomotos și obraznic unde să socializeze bărbați influenți și bogați, în timp ce sunt înconjurați de femei frumoase, care – conform regulilor casei din club – nu au voie să vorbească decât după ce li se adresează cineva mai întâi.

Cluburile sociale private pentru domni au început să răsară în Londra în secolul al XVII-lea, ca spații în care bărbații din clasa superioară să poată merge ca să socializeze. În Germania, ceonceptul n-a prea existat niciodată sub forma asta. Spre deosebire de Contenance Club, puținele cluburi cu membri care există în Germania nu se marketează drept peșteri cu petreceri pentru bărbați bogați, motivul pentru care conceptul lui Michael a atras atât de multă atenție negativă în mass media, și furie din partea publicului când s-a deschis – și motivul pentru care voiam să văd dacă reacția asta e corectă sau nu.

La scurt timp după ora șase seara, Michael iese pe o ușă albă care dă în parcare, unde-l aștept eu. E îmbrăcat în negru din cap până-n picioare – un look destul de elegant, dar are privirea obosită. E însoțit de managerul său de evenimente, o tipă brunetă pe la 25 de ani, care nu-mi vrea să spună cum o cheamă.

După câteva politețuri pe fugă, Michael mă conduce în club. Primul lucru pe care-l observ înăuntru e un candelabru uriaș care atârnă din tavan. Pe o parte a încăperii principale se află o canapea albastră pe care e cusut „Beluga” cu litere aurii. „E un fel de caviar”, îmi explică Michael, presupunând că n-aș ști, în timp ce coborâm încă niște trepte. „300 de euro suta de grame”, continuă acesta. „Am mâncat atât de mult că nici nu mai pot să mă ating de așa ceva.”

Sub nivelul principal se află un beci cu patru camere, o suprafață de 400 de metri pătrați, cu pereți din cărămidă și un plafon boltit. Michael își propune să transforme spațiul într-un bar unde să se servească stridii și vită Kobe. „Vita Kobe are un gust demențial”, spune Michael. „Carnea e masată și mângâiată toată ziua.”

Pe pereți atârnă imagini uriașe – cu îngeri goi, Cina cea de Taină și una cu o femeie care face sex în patru în timp ce atârnă din cer. Michael îmi spune că a durat cam o lună să fie gata fiecare tablou și că au fost făcute de o studentă la arte de la seral.

Singurele două chestii pe care le știu despre viața personală a lui Michael sunt că are 63 de ani și că s-a născut la Munchen. „Nu mai vreau publicitate”, spune el. O percepție publică de care se bucură, însă, e aceea că e „prieten cu cei bogați, celebri și frumoși.” Aruncă încontinuu cu nume de staruri rock nemțești, actori și vedete – de exemplu, îmi spune că odată l-a avertizat pe Boris Becker s-o lase în pace pe prima lui soție.

Michael se așază pe canapea în viitoarea încăpere a clubului în care poți fuma trabucuri, care va servi și drept spațiu în care membrii să se uite la meciuri de fotbal live. Momentan servește drept cameră de depozitare pentru ceea ce pare cea mai mare rezervă de canapele tapițate aurii. Pe măsură ce se-ntinde și mai tare pe spate, dezvăluie că n-a băgat deloc din banii proprii în club. Principalul investitor al Contenance Club e un prieten, iar în ceea ce-l privește pe el, Michael spune că a încheiat niște contracte de sponsorizare cu câteva branduri de șampanie și vodcă.

Cu toate astea, își asumă tot creditul pentru conceptul și designul locului: „N-am nevoie de designer de interioare”, spune el cu mândrie. „Visez la asta de cinci ani încoace.”

Michael nu vrea să-mi spună câți membri are deja clubul, dar susține că atrage câte două noi cereri de înscriere în fiecare zi. De curând, se laudă, fiul unui celebru fotbalist a cerut să se înscrie. Dacă e acceptat, va plăti o cotă de înscriere situată între 10 000 și un milion de euro. „Pentru un milion, te ia un avion privat de oriunde în Europa”, promite Michael.

Diferența dintre categoriile de preț e simplă: cu cât plătești mai puțin, cu atât trebuie să-ți rezervi locul la club în orice seară mai din timp. Conform lui Michael, bărbaților bogați nu le place să aștepte, așa că crede că mereu o să le fie util să plătească un pic mai mult. „Oamenii normali”, spune el, n-au voie aici. „Se plâng prea mult. Nu vreau pe nimeni aici care să stea într-un colț toată seara, să bea Cola și să aibă o moacă acră.”

Misterioasa manageriță de evenimente a lui Michael se ocupă de angajarea femeilor care vor lucra la club. De curând, un tabloid nemțesc a publicat dimensiunile, vârsta, greutatea și cerințele personale pentru toate posibilele angajate: trebuie să aibă peste 1,75 de metri, sub 35 de ani, să nu cântărească mai mult de 57 de kilograme și să fie singure.

Michael susține că sunt doar orientative. „De exemplu, eu cântăresc peste 57 de kilograme”, spune asociata lui. „Femeile de-aici trebuie doar să fie elegante”, adaugă Michael, „și sexy”.

De curând, un model a refuzat o ofertă de a lucra la The Contenance Club. „N-a vrut să lucreze pentru 200 de euro pe noapte”, spune Michael uluit. După părerea lui, toate femeile visează să dețină pantofi scumpi și poșete Gucci, iar cel mai simplu mod prin care poți să le obții e să agăți un bărbat bogat. „99% dintre femei se prostituează într-un fel sau altul”, îmi explică el.

Cu toate astea, se simte nevoit să adauge că nu e un club de sex. „Uită-te în jur – nu există niciun pat aici. Angajăm fete care să se spioneze între ele și să se asigure că niciuna dintre ele nu se oferă bărbaților. Dacă fac asta, sunt concediate. Ca să ne asigurăm, avem o regulă strictă: femeile de-aici n-au voie să inițieze conversații cu oaspeții bărbați. Dar, ca să fiu sincer, nu cred c-ar trebui să avem nevoie de regula asta, pentru că o femeie normală n-ar face oricum așa ceva.” La schimb pentru că stau mute dacă nu li se vorbește direct, Michael susține că le oferă angajatelor lui un mediu sigur de lucru, în care paza o să fie tot timpul prezentă, ca să-i împiedice pe membri să pună mâna prea mult.

Încăperea preferată a lui Michael e Camera Bavareză. Pe o coloană de sticlă se află un bust al lui Ludwig al II-lea al Bavariei – „Regele Nebun” care a construit kitchosul Castel Neuschwanstein în secolul al XIX-lea. Michael spune că nu-l deranjează dacă oamenii îi consideră gusturile de amenajări interioare teribil de kitchoase. „Castelul Neuschwanstein e vizitat anual de două milioane de ani”, contracarează el. „Sunt toți niște muiști?”

Contenance Club nu e un Neuschwanstein – e, în mare parte, o hrubă plină cu aur fals și sclipici – dar clar lui Michael îi stă pe cap comparația. „Sunt monarhist”, spune el, înainte de a descrie frumusețea altui castel de-al regelui Ludwig al II-lea, Schloss Herrenchiemsee, cu mesele sale îngropate, teleferice și decorațiuni bogate pe plafoane. „Și eu sunt un visător, un nebun”, îmi mărturisește cu mândrie.

Dă drumul la niște muzică – „Așa grăit-a Zarathustra”, de Richard Strauss. Zarathustra a fost un filosof iranian de secol VI, care, conform lui Nietzsche, a coborât de pe un munte ca să-i învețe pe oameni care-s scopurile mai înalte pentru care merită să te străduiești.

Urmează apoi Andrea Bocelli. Michael începe să cânte odată cu muzica – cu brațele ridicate, ca și cum ar cânta pentru un public mare, deși nu suntem decât eu și managerița lui de evenimente. Ajunge rapid să nu mai cânte, doar să urle aiurea pe muzică. Îl întreb ce s-a întâmplat. „Sincer, îmi place pur și simplu să mă joc cu mințile oamenilor”, îmi spune el. „Vreau ca oamenii să simtă că s-ar putea întâmpla oricând orice, în preajma mea.”

Dacă te uiți în jur, e clar că Michael vrea să fie asociat cu frumosul, exclusivismul și strălucirea – dar în primul rând pare să nu fi prins ideea. Locul arată de parcă s-ar afla într-o epocă demult apusă, unde bărbații cu perspectiva lui asupra vieții nu erau niciodată contraziși, iar femeile erau niște obiecte pentru care deschizi tu ușa, dar nu le iei îndeajuns de în serios încât să inițiezi o conversație pe bune cu ele.

De curând, Michael și-a făcut cont pe Instagram. „E plin de femei pe jumătate dezbrăcate, care-și fac selfie-uri”, pufnește acesta. „Dar dac-ar fi să se apropie pe stradă un bărbat de vreuna dintre femeile astea și să le invite la el acasă sau să le facă un compliment, ar zice Nu sunt genul ăla de fată.” Într-o lume în care femeile au chestii care te bagă-n ceață, precum „autonomie sexuală”, e clar că Contenance Club e sanctuarul lui.

Michael a închis muzica. Brusc, se grăbește – a sosit alt jurnalist să facă poze cu „cel mai secret loc din Munchen”. Mă conduce înapoi în parcare. Îl întreb dacă e convins că o să funcționeze toată chestia. „Sigur că da”, îmi zice. „Și, orice-ar fi, o să ne distrăm.”