Am ieșit la trei date-uri și-n toate bărbații au încercat să arate că-s mai deștepți decât mine

Dacă ești femeie înseamnă că știi foarte ce bine ce înseamnă mansplaining. Eu una n-am găsit până acum un mod prin care să evit afirmațiile îngâmfate ale bărbaților. Poate că am avut abordarea greșită. Fiindcă în loc să rezist, s-ar putea ca prin retragerea mea să le ofer și mai multe oportunități. Vreau să aflu cât de grozavă e dorința de a fi entuziasmat de ignoranța feminină. Așa începe experimentul meu: Timp de trei date-uri permit să mi se facă mansplaining. 

Dar unde găsesc mansplainerul meu? Îl caut pe Tinder. Dau doar câteva swipe-uri ca să-mi dau seama că aplicația de dating este un loc bun când vine vorba de exces de încredere. 

Acum două luni, mi-am șters aplicația după ce m-am enervat din cauza mesajelor de la tipi beți. O iau de la capăt cu un cont nou. Îmi pun aceleași imagini, dar îmi schimb comportamentul de swiping. Noua mea țintă sunt gamerii profesioniști și tipii care au în bio emoji-ul pentru Berghain sau fraze precum „Sunt un capitalist și iubesc asta”. Tipii care vor să mă cunoască cel mai rapid primesc șansa de a-și prezenta opiniile. 

Ne întâlnim într-o librărie care are și cafenea. Nu merg pe acolo de obicei. Nu merge foarte bine aerul condiționat nici vara, nici iarna. Ne așezăm la o masă în fața unui raft plin de cărți de care n-am auzit niciodată.

„Deci îți place să citești”, spun eu. 

„Da. Din păcate, nu atât de des ca înainte. Îți place și ție să citești?”

„Nu, nu chiar. Ce-ți place să citești?”

„Tocmai ce am terminat Game of Thrones.”

„Titlul îmi spune ceva…”, zâmbesc ca să mă scuz. 

Își ascunde rapid neîncrederea: „Poate că știi serialul. A fost foarte popular.”

„Nu cred că-l știu. Despre ce e vorba?” Cum anume am evitat toată nebunia de pe internet despre ultimul sezon nici eu nu știu. Dar nu și el. Profită de oportunitate ca să mă educe.

Seria se bazează pe istoria Europei de Vest, îmi spune el și are mai multe fapte reale decât pare. Trebuie doar să știi la ce să fii atentă. Bineînțeles că nu știu nici azi. 

Mut conversația spre filmele lui preferate. 

„Dar te referi la filmele mele preferate din ultimul an? Altfel ar fi prea dificil”, râde el. Clar. Dau din cap. 

„Sigur Ad Astra.” Se uită la mine și eu dau din cap. „Un film despre spațiu cu Brad Pitt.” Nu îndrăznesc să întreb cine e Brad Pitt. 

„Sau cred că noul Joker a fost foarte mișto.”

Vreau să-l contrazic, dar spun: „Din păcate, nu știu nimic despre supereroi.” - „Jokerul nu e un supererou, ci un răufăcător.” Trebuie să casc și apoi îi spun cât de obosită am fost în ultimele zile, deși am dormit mult. „Prea mult somn e la fel de rău ca prea puțin. De fapt, ar trebui să-ți pui alarmă și în weekend.”

Mă întreabă dacă am hobby-uri. O întrebare bună, având în vedere că până acum m-am arătat complet dezinteresată de orice formă de cultură pop. Îmi amintesc că am citit un articol despre brodat în relație cu sedarea mentală a femeilor. „Brodatul”, îi spun. „Și yoga”. Într-un final, conversația se duce către jocuri de rol cu creion și hârtie. „Ca Dungeons and Dragons”, spune el, iar eu trebuie să casc din nou și să mă scuz. „Oh, e un fel de joc de rol. Dar e pentru tocilari”, mă liniștește el că nu sunt proastă, ci doar femeie. 

În timp ce ne îmbrăcăm, mă întreabă dacă sunt liberă și săptămâna viitoare. „Sigur”, îi răspund eu. Ne luăm la revedere în fața cafenelei și apoi aștept un moment până pleacă și mă întorc să mă uit la cărți. 

Barul e plin și trebuie să mă apropii de el ca să înțeleg lucrurile despre care aparent nu ar fi trebuit să știu. E un fost student de film care acum e freelancer și spune lucruri ca „Ador economia în comun a Berlinului” sau „Bineînțeles că fac microdosing acum?!”

Probabil că n-are cadru de pat acasă. 

Ignoranța mea nu pare să fie o problemă pentru discuția noastră. Vocea mea îi sună foarte frumos și n-are nicio problemă să-mi îmbunătățească cunoștințele despre cultura pop. Mă întreabă de ce vorbesc engleza fără accent. Spun „Mă uit mult la Keeping up with the Kardashians”. Râde și mă întreabă: „Te uiți vreodată la ceva cu substanță?”- „Nu prea”. - „Înțeleg atracția ta pentru reality tv”. Norocos. 

„Trebuie totuși să recunoști că e o diferență clară între divertismentul de calitate și cel de duzină. The Kardashians clar nu sunt Kubrick.” - „Kubrick?”, dau întrebător din gene și sper să nu se înece cu cocktailul cu zmeură și busuioc. Începe să-mi înșire filme. După fiecare, dau din cap și mă gândesc la posterul de la mine din cameră cu „2001: A Space Odyssey”. Mă întreabă în ce fel de peșteră exist, zâmbește și nu pare să creadă că a zis ceva nasol. 

Trecem prin ABC-ul primelor date-uri. „Ce cauți pe Tinder?” Dar nu trebuie să răspund la întrebarea asta fiindcă o face el pentru mine. „Probabil că vrei să cunoști la un moment dat un tip bogat cu care să te măriți.” Adevărat. De aia ies cu freelanceri.

„Cu toate astea, în momentul de față, societatea vă oferă tot ce aveți nevoie pentru o viață bună. Tu decizi ce faci cu asta.” Suprimarea este o alegere activă. În sfârșit știu că sexismul este doar în capul meu. 

„Ești o tipă amuzantă”, îmi spune el în timp ce ne luăm la revedere și îmi vine să-l întreb „Funny Girl? Filmul regizat de William Wyler cu Barbara Streisand?” Dar o las așa. 

Stau în fața unui bar și îmi aștept cel de-al treilea date de pe Tinder. Întârzii zece minute, ceea ce înseamnă la timp pentru un date de pe Tinder. Pantalonii lui sunt prea scurți și își comandă un gin tonic. 

Îmi spune că a avut bilete pentru culise la un concert când avea 14 ani. Mă prefac că nu știu niciun artist dintre cei menționați de el. Se strâmbă și nu mă crede deloc. Când mă întreabă ce caut de fapt pe Tinder, mă dau bătută. „Ei bine, scriu un articol acum. Îmi las date-urile de pe Tinder să-mi facă cât mai mult mansplaining posibil.” Râde și pare foarte încântat să participe la cercetarea mea. „Și de fapt n-ar trebui să-ți spun asta, dar nu m-am putut abține. M-am jenat puțin.”

„Și ce le spui tipilor?”

„De fapt, că nu știu prea multe. I-am spus unuia că unul dintre hobby-urile mele este brodatul. Și asta numai fiindcă cu o zi în urmă am citit un articol în care spunea că brodatul sedează mental femeile. M-am gândit că se potrivește cu mansplaining-ul.”

„Sedare mentală pentru femei? Unde ai citit asta? Pare cam fals.” - „Zeit Magazine”. 

„Care sunt sursele?”. Sunt confuză. 

„Nu le-am notat, dar o să-ți pregătesc o prezentare PowerPoint pentru următorul date, okay?”

„Nu cred că e adevărat. Care era argumentul principal?”

În ciuda avertismentului meu, a făcut-o oricum. 

Este totuși un date pe bune dacă nu ajungi într-un final la subiecte precum conflictul din Orientul Mijlociu și te enervezi foarte tare? Probabil că nu. „Eu unul ador cartea Capitalism de James Fulcher”, spune el. „Da, și eu cred că e grozav cum câțiva oameni pot câștiga o tonă de bani. O să o comand de pe Amazon imediat cum ajung acasă.”

Și apoi îmi spune: „Ce-mi zici? Jeff Bezos nu e un capitalist. Lucrurile nu sunt prea bune nici sub comunism. Eu am crescut cu bani puțini, dar cred că capitalismul e grozav. Nu cred că ai habar ce e capitalismul.”

Plecăm din bar cu un scor de 7-3 pentru mine și el continuă să insiste cât de anticapitalist e Jeff Bezos. Îmi comand un Uber. 

„Să-mi spui când ți-a ajuns pachetul.”

Dau din cap.

Articolul a apărut inițial în VICE DACH.