Sex

Sunt mândră că pot face squirting și nu accept să fie stigmatizat

Prima dată când am făcut squirting, a fost o surpriză totală. De atunci, am îmbrățișat squirting-ul ca pe o modalitate de eliberare.
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
Sirin Kale
consemnat de Sirin Kale
placere squirting

Nu-mi place să planific sexul - prefer ca lucrurile să decurgă organic. Așa că prima dată când am făcut squirting, a fost o surpriză totală.

Tocmai ieșisem dintr-o relație de lungă durată cu o femeie. Înainte să ne despărțim, deja nu mai făceam sex. Apoi am început să mă întâlnesc cu un cuplu, iar ei m-au făcut să mă simt super confortabil în corpul meu. Am căpătat încredere în mine. Sunt o tipă masivă; am vergeturi, vene varicoase și celulită și am fost hărțuită mult în școală pe motiv că aveam fundul mare. Într-o zi m-am gândit: „O să fiu stăpână pe corpul meu. O să fiu o zeiță sexy.” Din momentul ăla, am trăit în armonie în corpul meu, iar asta m-a relaxat mult.

Așadar, îmi făceam de cap cu cuplul ăsta la ei acasă. Am pus muzică sexy, am întins niște plăpumi pe jos și am aprins lumânări. Le făceam sex oral amândurora de aproape două ore. Femeia s-a ridicat ca să meargă la toaletă după ce a avut câteva orgasme, iar eu m-am gândit să mă autosatisfac. Mi-am strecurat în vagin dildoul de sticlă pentru punctul G și m-am simțit atât de bine, pentru că așteptam de mult timp să fiu penetrată. Când am scos jucăria din mine, un jet de lichid a zburat prin cameră.

Publicitate

Nu semăna cu nimic din ce experimentasem până atunci. Se simțea uimitor, jetul ăsta ieșea din mine ca o cascadă. Am stropit toată camera, până și masa cu calculatorul. I-am zis tipului: „Doamne, tu ai văzut ce s-a întâmplat?” Ne-am ridicat amândoi să investigăm lichidul și nu părea să fie apă sau urină. Părea un fel de spermă diluată. În termeni de cantitate, să fi fost cam un pahar de shot.

Știam de squirting, dar nu mi se întâmplase niciodată. E un reflex involuntar care se simte ca o urinare, dar nu e. Mi s-a mai întâmplat de atunci, dar numai când am fost total excitată. Și am un sentiment foarte specific înainte să se întâmple. În mod ciudat - cel puțin pentru mine - tinde să se întâmple doar atunci când sunt la ovulație. Cred că e din cauză că atunci sunt mai excitată.

Am impresia că mai mulți oameni știu de squirting în zilele noastre, față de perioada în care am crescut eu. Asta pentru că acum există internetul.

Îmi amintesc că atunci când aveam 15 ani, cea mai bună prietenă a mea făcea sex cu un tip și mi-a mărturisit că urina des în timpul sexului. La momentul respectiv, nu știam ce vrea să spună și am întrebat-o dacă o deranja chestia asta. „E foarte jenant”, mi-a răspuns. Dar nu cred că tinerilor de azi li s-ar mai părea atât de jenant – cred că ar vedea-o ca pe ceva eliberator.

Nu-mi place faptul că squirting-ul e atât de fetișizat de pornografia mainstream, pentru că aceasta are impact masiv asupra percepției oamenilor cu privire la anatomia feminină. În multe filme porno hardcore, femeile urinează pentru că le e mai ușor decât să facă squirting și pentru că arată plăcut din punct de vedere estetic - dar totul e pentru plăcerea masculină. Eu, personal, prefer filmele porno făcute de regizoare feministe precum Erika Lust.

Publicitate

În același timp, partenerilor mei le place când fac squirting. Mă întâlnesc și cu bărbați și cu femei și, din experiența mea, bărbaților le place să creadă că s-a întâmplat datorită lor. Le place să vadă așa ceva pentru că e neobișnuit și mulți n-au mai asistat la asta. Iubita mea face și ea squirting și e un moment foarte intim când facem asta împreună. E foarte plăcut să poți împărtăși asta cu cineva.

Chestia cu squirtingul e că nu trebuie să-l privești ca pe un scop. Eu nu încerc să controlez sau să provoc chestia asta. Pur și simplu o accept când se întâmplă. Mulți oameni cred că poți să faci squirting la comandă, dar nu se poate. Trebuie să fii foarte excitat ca să se întâmple asta.

Dacă ești curioasă să vezi dacă îți iese, cel mai bine e să exersezi singură. Ia-ți o jucărie pentru punctul G, de preferat una curbată, și întinde multe prosoape pe pat. Dacă simți că trebuie să faci pipi, fă pipi. Îmbrățișează cu adevărat ideea de eliberare. Dacă te simți bine, continuă s-o faci. Așa înveți ce îți place  - fie că e vorba de squirting sau de altceva. Apoi, când ești cu un partener, poți să-i arăți ce îți face plăcere.

De-a lungul vieții, am învățat că trebuie să accepți în jurul tău doar oameni cărora le place de tine și care sunt încântați de pasiunile tale. Dacă întâlnesc o femeie care îmi spune că e temătoare cu privire la squirting, n-o încurajez să o facă. Îi spun să facă doar ce îi place ei și să-și iubească corpul. Eu ador să fac squirting și, sincer, dacă întâlnesc o persoană care îl consideră dezgustător, prefer să nu fac sex cu ea. Sau, dacă mi-ar plăcea mult de tot persoana, aș încerca să o educ.

Fac squirting pentru plăcerea mea și nu mi se pare ok să fie stigmatizat. Nu e ceva anormal, dimpotrivă. Sunt mândră că fac squirting.