Femeile și bărbații din Ucraina care sunt violați de separatiștii ruși

Au trecut patru ani de la începerea războiului și abuzurile sexuale continuă să contamineze estul Ucrainei.

În vidul legislativ creat de conflictul dintre armata Ucrainei și separatiștii pro-ruși, nimeni nu e în siguranță.

În luna iulie 2014, Gayde Rizaeva, o mamă ucraineană de 36 de ani, a zis că mergea pe stradă cu trei colegi ca să le ducă provizii trupelor militare, când o mașină a parcat lângă ei. Li s-au pus saci pe cap și au fost târâte în spatele mașinii.

Rizaeva și cei trei prieteni ai ei fuseseră răpiți de militanții pro-ruși și duși la cea mai apropiată bază în Republica Poporului Lugansk (LPR), unde au fost închiși într-o închisoare temporară și acuzați că ar fi sniperi ai armatei ucrainene.

În timpul torturii, militanții i-au întrebat care sunt locațiile bazelor militare ucrainene. A fost obligată să vadă cum colegii ei au fost dezbrăcați și violați, dar ea a fost scutită de acest abuz cumplit.

Pe vremea aceea era însărcinată în patru luni și a fost bătută atât de rău încât a pierdut sarcina. „Am plâns, i-am implorat să se oprească."

După 98 de zile petrecute în izolare, Rizaeva și ceilalți au fost eliberați în schimbul altor prizonieri.
Războiul ucrainean a izbucnit în martie 2014, după protestele Euromaidan care cereau integrarea în Europa. De atunci, și-au pierdut viața peste 10 000 de oameni, printre care trei mii de civili, și au fost evacuate peste 1,7 milioane de persoane, conform datelor ONU.

Violența sexuală - violul, sclavia sexuală și prostituția forțată - e o metodă de tortură răspândită în zona de conflict a Ucrainei, conform informațiilor ONG-ului Justice for Peace in Donbas. Una din trei femei și unul din patru bărbați au suferit sau au asistat la un abuz sexual comis de ofițeri din ambele tabere ale conflictului.

Organizațiile pentru drepturile omului nu au căzut de acord în ce măsură poate fi considerată violența sexuală o armă de război în Ucraina. EUCCI consideră că a fost folosită deliberat ca formă de tortură și intimidare politică pentru obținerea victoriei în conflict, dar un raport ONU din 2016 a concluzionat că nu există dovezi că vreuna dintre tabere ar folosi strategic violența sexuală.

„Dar ideologia politică e o motivație puternică pentru violența sexuală. De multe ori, ofițerii au violat prizonierii în fața altora, ca avertisment", a zis Hanna Yanova, co-autoarea raportului JPD.

Uneori, politica n-are nicio legătură cu asta, a zis Anna Mokrousova, psiholoagă și șefa ONG-ului Blue Bird. Moskrousova a fost răpită și amenințată și ea cu violul. „De multe ori, prizonierii se confruntă cu o cruzime pură", a zis ea.

Irina Dovgan, o fostă prizonieră de război ucraineană, a fost răpită în august 2014 și a fost amenințată cu violul ca să le ofere răpitorilor datele contului ei bancar. Ne-a povestit cum au trântit-o răpitorii în celulă cu fața în jos. „Cum vrei să te violăm? Câți vrei să fie? Zece, douăzeci? Suntem mulți, să știi."

Dovgan le-a oferit informațiile și a scăpat de viol. Dar familia ei a pierdut economii de șapte mii de dolari.

„La începutul conflictului, soldații nu erau limitați de nicio lege și făceau acte oribile de cruzime doar ca să se simtă puternici", a zis Evgen Shlyakhtin, un fost prizonier de război din Lugansk.

JPD și ONU sunt de acord că violența sexuală e încurajată de o cultură a tăcerii și a impunității.
„Multe persoane nu raportează violențele pentru că se tem de stigmatizare", a zis Yanova.
Iar autoritățile oricum ignoră astfel de cazuri.

Conform ONU, spre finalul anului 2016, șeful poliției ucrainene deschisese doar trei investigații de cazuri de violență sexuală. Acelea au fost oricum închise din lipsă de dovezi.

În luna iulie, unui fost soldat acuzat de violarea unei fete de 16 ani i s-a suspendat sentința ca să poată continua să lupte în război, lucru care i-a indignat pentru activiștii pentru drepturile omului.

„Nu cred că o să trec niciodată peste trauma suferită, dar învăț să trăiesc cu ea", a zis Rizaeva. Ea consideră că programele de reabilitare pentru foștii prizonieri de război sunt „absolut necesare".
Dar foștii prizonieri au acces limitat la asistență medicală și socială.

„Majoritatea supraviețuitorilor sunt persoane evacuate, fără casă, fără job și cu multe probleme de sănătate. Nu primesc deloc ajutor de la stat", a zis Moskrousova.

Astăzi, toate programele de reabilitare psihologică sunt furnizate de ONG-uri și voluntari.

Rizaeva, care trăiește în prezent în Kiev împreună cu fiul ei de 17 ani, refuză să fie călcată în picioare de experiența prin care a trecut. Acum, la job, coordonează schimburile de prizonieri dintre ruși și ucraineni.

„Majoritatea supraviețuitorilor sunt persoane evacuate, fără casă, fără job și cu multe probleme de sănătate. Nu primesc deloc ajutor de la stat."

Sunt mândră de mine că sunt atât de puternică. N-au reușit să-mi distrugă dragostea de viață, dragostea pentru țara și poporul meu", a zis ea.