Am vorbit cu studenți de la UMF Iași și am înțeles de ce-ar pleca din țară fără să se uite înapoi

Pe 26 iunie, câteva sute de studenți au protestat pe esplanada Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Odată cu demersul lor mi-a atras atenția un mesaj de pe o pancartă: „De ce să înveți de plăcere când poți învăța de frică”.

Mi-au venit în minte toate momentele pe care le-am trăit sau pe care le-am auzit cu profesori și directori de școli care se cred mai presus de orice normă, morală sau legală, și patronează peste elevi și studenți prin măsuri abuzive. Așa că am aflat direct de la studenți ai UMF Iași cum e situația lor, una care mă așteptam să nu fie deloc roz dacă a putut duce la un astfel de mesaj.

Ce-am descoperit, după cum poți vedea în prima parte a acestui subiect cu protestul studenților mediciniști, a fost mai rău decât îmi puteam imagina. Abuzuri verbale, condiții oribile în cămine, umilințe și profesori despre care te-ai putea întreba cum au ajuns universitari sunt doar câteva dintre acuzele studenților, și nu-s puțini.

Studenții UMF Iași au fost ignorați ani la rândul când și-au spus nemulțumirile. Și aproape de fiecare dată ei sunt cei criticați și acuzați că exagerează, că nu-și dau silința sau că ar trebui să se obișnuiască, medicina nu e ușoară. 

Fără îndoială că specializarea asta nu e ușoară, dar absolvenții unor astfel de facultăți sunt medicii de mâine de la care, odată ajunși la ei, așteptăm să ne facă un pic mai bine. Când vezi însă cum e mediul în care trebuie să învețe și să se pregătească pentru meserie ajungi să fii uimit că reușesc să ducă școala până la capăt.

Asta e partea a doua despre problemele cu care se confruntă studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Cei pe care i-am citat în prima parte, și pe care îi vei citi și mai jos, sunt: Ioana și Andreea – anul patru la Medicină Generală; Luca – anul cinci la Medicină Dentară; C.D. – Medicină Generală.

În finalul primului articol am amintit de lipsa de vestiare, care a dus atât la furturi, cât și la diverse forme de hărțuire. „La Gastro domnii infirmieri abia așteaptă să vină fetele de anul trei să vadă cum se schimbă. Ne este greață. Aveam 20 de minute să ne schimbăm și în timpul ăsta intra din cinci în cinci minute infirmierul și spunea: «Haideți, fetelor, mai repede.» Și noi eram în chiloți și sutien”, după cum a povestit Andreea.

Vestiarele – atât disponibile, cât și îngrijite – nu sunt doar o formă de lipsă de respect la adresa studenților, ci și la adresa actului medical. „Am ajuns să ne schimbăm în același vestiar în care se schimbă pacienții cu arsuri. Noi venim de afară cu mizerie și apoi se întreabă de ce avem infecții nosocomiale. Spiridonul (Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași – n.r.) nu spune ce există”, a explicat Ioana. 

„Bunica mea a murit din cauza a trei bacterii acolo. După ce mi-a dat-o să moară acasă, mi-au spus că are X, Y, Z. Am umblat doar cu mănuși după, pentru că îmi era frică să nu iau și eu ce-a luat ea din spital.”

În ianuarie, UMF Iași se mândrea că a făcut cel mai important pas în reforma curriculară: evaluarea digitală. Practic, examenele să fie date tip grilă, pe tablete. Achiziția tabletelor și aplicația au costat o avere. O zice chiar UMF Iași: „[...] o investiție de aproape 800.000 euro în achiziționarea de tablete necesare pentru examinare, soft dedicat, infrastructura hardware și software, rețea și WIFI”. 

Toată povestea s-a dovedit un fiasco. 

„Grilele au 10 variante de răspuns, cinci corecte, cinci greșite. S-a întâmplat de foarte multe ori să găsesc în cărți șase, șapte sau opt variante corecte. Și atunci ce pui, când totul e automatizat?”, a povestit Luca. 

„Există variantă de contestații, dar multora dintre colegi nu li s-a răspuns. Eu nu înțeleg cum ar putea să se rezolve contestațiile dacă tu le faci la cei care administrează aplicația. Nu știu dacă așa le bagă profesorii sau e vina sistemului, dar nu prind toate literele. Semestrul trecut am fost întrebat: «ce e aia ia». Nici până azi nu am aflat”, a adăugat Luca. 

Digitalizarea de tipul ăsta sună excelent, mai puțin când vine cu un minus imens: cele mai multe grile-s greșite.

„Cineva care chiar a învățat poate să piardă un punct, două, trei și la nesfârșit din examen din cauza răspunsurilor greșite de pe platformă”, a adăugat C.D.. În aceeași notă, contestațiile sunt o cale, dacă cineva chiar le-ar soluționa. „De semestrul trecut încă sunt persoane care nu au primit răspuns și practic vorbim și de note de 4,99. Fără contestație acceptată înseamnă că cineva a ratat cu 0,01 sutime examenul.”

Ea a prezentat un scenariu și mai absurd decât crezi că poate fi. „Ajungi să trebuiască să memorezi două pagini pentru o singură grilă și aceea dintr-o informație eronată, scoasă din niște cursuri pe care lumea nu le are. La Chirurgie anul patru am găsit grile pe internet. Grilele acestea le înveți azi și până poimâine le uiți. Nu e în regulă. Să nu mai zic că tabletele stau să strângă praful pe ele, nu au nicio utilitate.”

Valentina e anul doi la Medicină Generală și spune că atunci când a venit la facultate nu se aștepta să fie într-un mediu atât de toxic. În primul semestru a încercat să fie înțelegătoare și a presupus că nu a fost timp pentru sute de grile. „Semestrul ăsta nu aveau însă nicio scuză. Au fost făcute în bătaie de joc.”

Ea a dat și exemplul unor grile cu răspunsuri care se întindeau peste o pagină A4 și care aveau un singur cuvânt schimbat. „Trebuia să stai să cauți în câteva rânduri cuvântul cheie, nu să o gândești logic.”

Problemele n-au fost însă doar cu grilele – incomplete, incorecte –, ci și cu aplicația. „Sesiunea asta într-o zi cei care au fost programați la 10.30 n-au putut da examen pentru c-a căzut platforma. Au fost reprogramați în aceeași zi la 19.30”, a povestit ea. „Nu știu câți au avut starea mentală necesară de a da un examen atât de târziu după ce au așteptat două ore pe bănci. Mai mult ca sigur printre ei se regăseau studenți care fac naveta și nu puteau să se întoarcă acasă doar ca să vină din nou pentru examen în aceeași zi.”

Valentina a depus o contestație pentru un examen. Cumva, a primit răspuns: e respinsă, iar decizia a venit fix după ce a participat la protest. 

„După protest am primit mail-urile cu «contestație respinsă». Nici nu ni se spune de ce, doar că e respinsă. Acum nu vreau să vorbesc în numele tuturor, poate unii au primit un răspuns pozitiv în urma contestațiilor, dar eu și colegii mei asta am pățit fix după protest”, a adăugat ea.

Toată povestea cu grilele și taxele exorbitante – UMF Iași a decis să le majoreze la 10.000 de lei pe an și 10.000 euro (circa 49.500 lei) la secția de limbi străine – i-a făcut pe studenți să ducă o luptă pentru supraviețuire. „Trebuia cu niște colegi să facem schimb de răspunsuri la materii între noi. Am realizat în ziua examenului că cei de la care am primit rezolvările au schimbat intenționat pe ici, pe colo răspunsuri ca eu și o colegă să greșim la examen”, a povestit Valentina. 

„Din cauza sistemului colegii ar fi în stare să se calce în picioare doar ca să nu ajungă la taxă. Odată cu acest nou mod de a evalua, suntem nevoiți să tocim grilele”, a adăugat ea. 

Goana după note a fost evidențiată și de C.D.. „De aici și reputația asta nasoală pe care o avem, pentru că taxa e foarte mare și atunci normal colegii nu îți dau materialele mai departe.”

Problema e că, în ciuda muncii sisifice, a performanței și notelor mari, după rezidențiat, mulți dintre mediciniști riscă să rămână muritori de foame. 

Andreea a menționat că au crescut locurile la Medicină Generală. „Sunt circa 500 – 600 pe universitate, dar locurile pe care statul le oferă sunt tot ca înainte de Revoluție, adică 200 pe an. Restul ori lucrează în privat, ori pleacă afară.”

Ioana a amintit și cum abuzul profesorilor merge și după absolvire. „Ca să aibă post în Spiridon după rezidențiat, îi angajează cu condiția să lucreze și la UMF. Și le scriu cărțile profilor sau ce mai fac ei. Le zic: «Vrei loc? Bine, atunci stai 30 de ani sclavul meu, asistent de grupă vai steaua ta.» Cine e titular de curs, nu mai pleacă de acolo.”

Tot calvarul din facultate și instabilitatea de după îi face pe mulți dintre cei care ar putea să fie medici de succes în România să plece din țară sau să renunțe complet la medicină. 

„Am intrat cu o pasiune foarte mare pe care am avut-o primii doi ani”, a povestit Luca. „Cel mai probabil nu voi profesa pentru că nu suport sistemul medical și felul în care se comportă profesorii. Chiar dacă ești rezident tot mai ai de-a face cu ei, pentru că te pun și să predai în locul lor. Fără niciun ban, ofc.”

C.D. a amintit de stresul imens pe care îl ai ca medic într-un sistem care pare că a dezvoltat o imunitate aparte la mizerii și abuzuri. „N-aș prea vrea să rămân aici. Nu aș putea rezista stresului. Să stau cu gândul că pacientul meu moare pentru că ia o infecție nosocomială, pentru că aparatura nu este bună, pentru că nu am suficiente medicamente, pentru că nu am avut suficienți markeri să facă nu știu ce analiză la sânge. Nu aș putea trăi cu chestia asta.”

Sentimentul pe care îl cultivi în fața unor astfel de lipsuri, și la finalul anilor în care ai trecut prin astfel de universitate, e de neputință, după cum l-a subliniat C.D.. „Sunt cadre medicale mai în vârstă în România care iau șpagă, dar sunt și alte cadre medicale care nu îți iau din buzunar, ci îți pun. Avem pacienți care nu își permit o anumită medicație și sunt medici care cumpără din banii lor și dau pacienților. România are potențial, facultatea aceasta are potențial, dar nu ai cu cine.”

Clara, care mi-a povestit expriențele ei horror din cămin, dar și cu profesorii în primul articol, e în ultimul an la medicină. În anul precedent, profesoara de Gastroenterologie i-a promis de față cu alte 15 persoane că o ajută să se lase de medicină, dacă ea nu vrea. Ea vrea medicina și chiar este unul dintre aceia care ar vrea să rămână în țară. 

Alții ar rămâne și ca să schimbe ceva. Valentina, spre exemplu, e în fața unei dileme imense: „Ar fi mai bine pentru mine să plec din țară, dar nu știu dacă să fac ce-i bine pentru mine sau să încerc sa fac o schimbare.”

Ea ar vrea să fie și următorul profesor căruia studenții îi sunt recunoscători pentru felul în care își face treaba. „Am văzut la protest cum studenții le mulțumeau profesorilor care chiar își fac treaba. Aș vrea să ajung în viitor să fiu genul acela de profesor. Cred că mulți au dat în sistem peste doctori lipsiți de empatie, fără chef și formarea din timpul facultății are un rol foarte important în această situație.”

Deși este abia anul doi, simte că deja a investit mai mult de atât în facultate. A avut câteva luni în care nu a ieșit din casă pentru că tot timpul a fost distribuit în colocvii, pre-sesiune, sesiune – parcă după atâta efort, știind și cât mai urmează, ar fi și păcat să plece, după cum mi-a spus.

„Pe lângă stabilitatea mentală de care ai nevoie să faci față unui val uriaș de informații, trebuie să fii și foarte puternic să faci față nedreptăților și atitudinii unor oameni care zici că-i jobul lor să tortureze psihic studenți”, a conchis Valentina. 

Atât cu prima parte a acestei povești, cât și cu a doua pe care o închei acum e posibil să crezi că-i despre studenți. Și, da, a pornit de la ei și de la protestul din 26 iunie. Toți acești studenți cer să le fie respectat dreptul firesc la educație, în condiții bune. După ce-am vorbit cu ei, am ajuns și la o concluzie amară: la finalul zilei cei care au cel mai mult de suferit suntem tot noi toți cei care ajungem pacienți în sistemul medical din România.