Istorie

Marele geniu Nikola Tesla n-a fost român oricât de mult ți-ai dori asta

Omul a fost un geniu, iar acum a ajuns subiect de ceartă între popoare în care s-au băgat și românii.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
istorie tesla, cine e nikola tesla
Tesla când vede cum încearcă românii să-l facă român. Fotografie de Wikimedia Commons via Flickr

Sunt unul dintre oamenii fascinați de Nikola Tesla, pentru că a gândit curentul wireless într-o vreme în care unii nici nu știau ce-i ăla asfalt și pentru că a pus bazele electricității care, zilnic, alimentează sute de milioane de prize ale celor care au ceva electronic în casă. O bună bucată de vreme n-am știut că sunt români care încearcă să-l tragă mai spre România. Au ajuns chiar să-i spună „Nicolae Teslea” și să-i inventeze o istorie pe care n-o poate confirma și demonta nimeni cu adevărat. 

Publicitate

Am profitat de un subiect actual ca să explorez un pic cum a ajuns Tesla să fie crezut de-al României de către unii cetățeni avizi de idoli, genii și eroi. Actualitatea, pe scurt, e că Tesla ar putea ajunge pe monedele euro ale Croației. Dezbaterea, pe scurt, e asta: inventatorul s-a născut în ceea ce-i Croația acum, dar originea lui e sârbă. Ba chiar și el și-a asumat identitatea asta.

Croația încă îi ridică statui și nuanțează problematica în favoarea sa: nu neagă că Tesla era sârb, dar s-a născut și a trăit în ceea ce-i teritoriu croat azi, așa că își permite să-l considere cetățean, după cum notează Dan Alexe în revista presei pentru Europa Liberă. În cotidianul croat Jutarnji List, jurnalistul Augustin Palokaj notează că și românii ar vrea să-l treacă pe Tesla drept inventator român. Teza asta a apărut undeva la granița anilor ‘90-2000, avut un vârf prin anii 2010, iar acum a ajuns subiect de glume despre Nikola „Teslea”. 

Președintele sârb Aleksandar Vučić a încercat să tranșeze problema punerii lui Tesla pe bani printr-o metodă destul de simplă și, posibil, eficientă: să-l pună croații pe viitoarele monede euro, dar să nu o facă pe mărunțiș. Ceea ce a înțeles și România în urmă cu ceva ani, când l-a mutat pe Mihai Eminescu de pe leu pe suta de lei. În fine, noi pe ce bancnote sau monede îl punem pe inventatorul sârb? Am încercat să aflu. Iată o „investigație”.

Publicitate

Nikola Tesla a gândit cât pentru toată Europa de Est de la acea vreme

Omul pe care știința îl apreciază pentru cercetările în inginerie electrică s-a născut în 1856 într-o Europă care mai avea câteva decenii bune până să genereze Primul Război Mondial. Tatăl a fost Milutin Tesla, preot ortodox sârb, iar mama Georgina-Djuka (cu numele Mandić înainte de căsătorie). Atât bunicul, cât și străbunicul lui Tesla din partea mamei au fost preoți ortodocși sârbi. Dilema originii lui ar putea fi tranșată aici, dar se mai adaugă câteva detalii pe care le-am găsit. 

E posibil ca nebunia cu Tesla „românul nostru” să fi pătruns și rămas în mentalul colectiv printr-un articol din 1999 publicat în Formula AS. L-am găsit în arhivă aici. În el, un membru al Academiei Oamenilor de Știință din România îi face un portret și zice următoarele: „Numele inițial de familie era Drăghici, dar el a fost înlocuit în timp, prin porecla de Teslea, după meseria transmisă în familie, de dulgher (teslari)”. Aceste cuvinte au fost apoi preluate și reluate de presă când a avut nevoie să mai stoarcă niște mândrie din suflete de români. 

În contextul haosului de la finalul anilor ‘90, când inflația pulveriza salarii și Constantinescu părea să fi fost răul cel mai mic, dar și cel mai ineficient, românii aveau o poftă incredibilă de-a fi optimiști. Era și o perioadă în care, ca om obișnuit, ți-era extrem de greu să găsești informații care să contrazică ce s-a dat „la gazetă”. Așa că înainte de ce ziceam mai sus a apărut cartea Extraterestrul român de Valentin Ovidiu Văzdoagă. Ai ghicit, era despre Tesla și, în linii mari, despre cum ar fi fost un geniu atât de mare, încât ar fi luat contact și cu alte civilizații. Sârbii au criticat abordarea asta, dar pentru români nu mai conta.

Publicitate

Antena 3 a reluat ideea în 2012: „Românul care a stabilit primul contact cu EXTRATEREŞTRII şi a inventat sistemul de comunicaţie wireless”. Câțiva ani mai târziu, ideea încă era circulată. De exemplu, în 2019, Antena 1 publică articolul: „Nikola Tesla, geniul cu origini românești, se numea, de fapt, Drăghici. Ce l-a învățat mama sa despre Biblie”. Dar articolul era copiat de la Shtiu care îl propunea cu alt titlu: „Mama lui Nikola Tesla era româncă? De ce Tesla avea 18 șervețele la masă?” 

Dinu-Ștefan Morarul, inginerul care semnează articolul citat mai sus, amintește și de Henri Coandă care l-ar prezenta pe Tesla drept un român bănățean din Banatul sârbesc. „[...] realitatea era că prietenul său Nicolae era istro-român din Croația. Provincia Lica era locuită compact de istro-românii morlaci, încă din sec. XV-XVI. Gospici se afla la câțiva kilometri de țărmurile Marii Adriatice, iar satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla, Teslea, Tesla.”

Publicitate

Carevasăzică, poate că știa Coandă una-alta, dar nu știa, de fapt. Așa că l-am căutat pe Coandă la povești. Apare un fragment despre Tesla, cu un presupus dialog din 1970 pe care Radu Homescu l-ar fi avut cu Henri Coandă după o conferință la ASE. În dialog, Coandă ar fi zis așa: „Știi care era numele tatălui său? Teslea, după numele uneltei de dulgherie, numită și teslă în română. Preotul Tesla, tatăl marelui inventator, a fost român, valah, și conform lui Nicola Tesla vorbea română cu un puternic accent de Banat, caracteristică lingvistică moștenită de la familiile care au emigrat în Croația din Banatul sârbesc. Dar nici Nicola Tesla, nici mama lui, sârboaică stabilită în Croația, nu putea vorbi română de niciun fel”.

Tesla a promis o armă de distrugere în masă, iar Americii i-a plăcut

Dezbaterea despre Nikola Tesla și originea lui a devenit un fel de subiect popular al internetului și pentru că fiecare îl poate trage în ce direcție vrea. De exemplu, un utilizator român al platformei Quora a luat datele care există până acum, inclusiv articolul din Formula AS din 1999, și a mai adăugat câteva ingrediente din Balcani pentru a-i contura o oarecare identitate românească lui Tesla. Concluzia, deși deloc una definitivă, e că a fost atât de incert ce se întâmpla în regiune acum două sau trei sute de ani, încât e posibil ca Tesla să fi fost și român. Chiar dacă ideea de a fi român nici nu exista atunci. 

Ce nu ajută deloc în istoria lui Tesla e că a gândit enorm, a gândit cât jumătate de continent, iar unele dintre proiectele sale includea și o armă de distrugere în masă care ar fi putut fi mai eficientă decât o bombă atomică. E relevantă nuanța asta în întâlnirea lui cu „extratereștri”. El a susținut că, prin dispozitivele sale, a recepționat semnale de pe Marte și Venus. Ceea ce era la fel de probabil cu a fi doar zgomot de fond, radiație electromagnetică din spațiu, dar la vremea aceea nu era clar.

Publicitate

Totuși, ideea că el ar putea dezvolta o armă de distrugere în masă i-a făcut pe cei de la FBI, după moartea lui, să clasifice ca fiind secrete vreo 250 de pagini din documentele lui. Documente încă mai lipsesc, poate și pentru că Tesla poate chiar era aproape de a inventa ceva mai tare decât bomba atomică. Dar, deocamdată, pe ce avem, nu a inventat așa ceva, și nici român n-a fost.

Realitatea ceva mai greu de acceptat de balcanici mândri, de la croați și sârbi până la români și alții, e că Tesla a devenit ceea ce-i în prezent în Statele Unite ale Americii. Aici, în Europa de Est, nici nu era momentul pentru așa ceva, nici nu era cadrul în care el să creeze ceva. Așa că punerea lui pe monede de țara pe al cărei teritoriu s-a născut poate fi o compensație decentă după aproape un secol de când s-a remarcat. Totuși, mi-a rămas în minte remarca aia frumoasă: să nu fie pus pe mărunțiș.