Chestii

Am citit Biblia și Kabbala ca să-mi dau seama de ce unii români cred că Diavolul e-n buletin

Nu doar românii au avut teama asta, ci și alte popoare.

de Dan Alexe
02 August 2017, 9:52am

Fotografie via contul de Facebook al lui Dan Alexe

Mulți din românii obișnuiți cu obsesia prezentării buletinului (așa îi zice chiar și acum, deși nu mai e de ceva vreme un carnet cu multe file) vor fi surprinși să afle că nu toate țările UE au cărți de identitate obligatorii.

Marea Britanie, de pildă. Dacă ești arestat când spargi vitrine sau vinzi iarbă, poți prezenta permisul de conducere. La fel, țările scandinave și Olanda nu au o carte de identitate obligatorie. Ea există pentru cine vrea, însă e opțională.

Diferența între Olanda și Belgia, țări vecine, este aici revelatorie: în Olanda cartea de identitate e opțională. În Belgia ea nu e doar obligatorie, dar până nu demult cetățeanul era chiar obligat s-o aibă la sine în permanență, iar acum este electronică, cu cip (chip).

Aici intrăm în domeniul, drag americanilor, al eternei lupte împotriva statului și dacă nu cumva Fiara 666 caută să ne controleze pe toți, în cele mai mici gesturi, deplasări și înghițituri. Recentele inițiative ale unor mari firme occidentale de a le oferi angajaților posibilitatea de a-și implanta un cip (chip) în piele ca să le faciliteze viața de zi cu zi și să sporească productivitatea muncii au confirmate cele mai negre spaime ale autorilor de literatură SF și inventatorilor de distopii.

Grecii au vrut să menționeze religia în cartea de identitate, dar nu i-a lăsat UE

Problema cu cartea de identitate electronică sau biometrică stă însă mai mult în cap decât în realitate. Sigur, cunoaștem scenariile apocaliptice în care cu toții vom avea implantat un cip în piele la naștere. Eu însumi am citit un înspăimântător interviu cu bătrânul Martin Cooper de la Motorola, inventatorul telefonului mobil, care deplângea faptul că nu i-a fost luată în seamă propunerea de a simplifica lucrurile cu telefonia. În loc să dăm banii pe telefoane scumpe pe care le pierdem, uităm sau stricăm, mai bine fiecare primim la naștere un număr de telefon personal unic, pe viață, cu un emițător/receptor plasat într-un dinte și activat prin voce.

În loc să apeși butoane, doar pronunți: „call mamma" și imediat vorbești cu ea. Sau cineva te cheamă, îți sună în cap, iar tu răspunzi direct, fără să te mai cauți în buzunare. Vrăjitorie, nu alta!

Asemenea scenariu de coșmar își imaginează cei care refuză cartea de identitate electronică obligatorie. Aceea va conține datele tale cele mai ascunse, de la dosarul medical până la preferințele tale sexuale și politice.

Sigur, în multe țări, chiar și înainte de era biometriei, cărțile de identitate au conținut informații pe care purtătorul ar fi preferat să le ascundă. In URSS și în Rusia până azi buletinul de identitate purta și mențiunea naționalității, iar nu doar a cetățeniei. Naționalitate, din perspectiva Moscovei, înseamnă că scrie acolo dacă ești cecen sau kalmîk, ceea ce poate nu ai avea chef să se știe la fiecare control, unde ai prefera să considerat doar ceea ce ești în primul rând: cetățean rus.

Citește și: Ce-i cu buletinul electronic care a pornit delirul cu diavoli și Apocalipsă în România

La fel, până spre anii noștri cărțile de identitate din Grecia precizau religia purtătorului. Aici majoritatea românilor n-ar vedea nicio problemă, cum nu o vedea nici majoritatea grecilor: suntem ortodocși, de ce să nu scrie? Da, dar dacă ești satanist, ateu sau evreu? Sau, și mai rău, toate la un loc: satanist-ateu-evreu?

Parcă nu vrei să vezi ridicându-se de fiecare dată sprâncenele polițistului când ai traversat pe roșu (delict care poate fi interpretat și teologic). Așa încât, sub presiunea pastafarienilor și masonilor de la Uniunea Europeană (din care Grecia face nevolnic parte) Atena a trebuit să renunțe la menționarea obligatorie a religiei pe cărțile de identitate.

Înainte, așadar, pe dreptunghiurile acelea de plastic era simplu de verificat ce scrie. Acum, însă, cu cărțile de identitate biometrice, până și grecii devin paranoici: de unde știm că nu scrie și religia acolo, pitit în drăcia aia electronică? Sau că sunt vegetarian de stânga?

Nu contează că există legi și autorități naționale care îți asigură accesul la informațiile care te privesc. Paranoia rămâne.

Într-o țară cum e Belgia, unde cărțile de identitate electronice sunt vechi și banale, cetățenii văd însă și avantajele: pe câțiva euro îți cumperi o cutiuță care se branșează USB, vâri cartea de identitate într-o fantă și ai acces la toată administrația statutului, îți plătești impozitele fără să stai la coadă, reglezi orice problemă administrativă, ai acces la informațiile tale etc.

Citește și: Fotografii de la protestul ortodocşilor conspiraţionişti din Grecia

Snowden și Assange te-au învățat să fii paranoic, da, însă dacă statul te vrea, ca să te înjunghie în final ca în Kafka, te va prinde oricum: vei face cumpărături cu cardul și se va ști unde și la ce oră, telefonul tău va activa anumite borne, camerele de filmat din stradă te vor prinde etc.

Cum și unde a apărut cartea de identitate

E drept, într-atât ne-am obișnuit cu cărțile de identitate încât rezistența altora ni se pare stranie, anacronică. Rar stăm să ne gândim că până în sec. al XIX-lea nu au existat acte de identitate.
Existența unei persoane era dovedită prin prezența sa fizica. Singurul act prin care traiectoria celor mai mulți pe pământ lăsa o urmă scrisă era registrul nașterilor de la parohie. Și încă, era vorba de un registru diferit de cel al morților, ceea ce, în absenta informaticii, făcea imposibil a ști în orice moment dacă cineva mai era în viață sau nu.

Așa se putea ajunge la situații cum e cea din Suflete moarte a lui Gogol, unde un pețitor fără scrupule cumpăra, de pe la boieri scăpătați, numele țăranilor morți, dar care, între două recensăminte, apăreau în registre ca vii. Cumpăra, așadar, „suflete moarte".

Ca multe alte metode administrative moderne, cartea de identitate a fost introdusă de Revoluția Franceză. Inițial, se căuta doar verificarea străinilor stabiliti în Franța. Se punea însă problema identificării unui individ care se prezintă la un post de control cu un pașaport. Ștampila e bună și datele sunt plauzibile. De unde știm însă că purtătorul e persoana cu pricina?

Citește și: Urmașii lui George Orwell vor să-ți interzică să mai folosești numărul „1984"

Lucrul a părut rezolvat o dată cu apariția fotografiei. Mai întâi, fotografia a fost folosită doar în fișierele infractorilor deținute de poliție. Dar, chiar și acolo, a fost admisă cu mare greutate, întrucât pentru mulți juriști asta echivala cu o agravare a pedepsei. Părea un fel de înfierare, or marcarea cu fierul roșu fusese abolită încă din 1832.

Totuși, începând din momentul introducerii fotografiei, echilibrul fragil dintre libertatea individuală și controlul statului avea să se aplece definitiv în favoarea statului. Totul a început, încă o dată, cu străinii. În 1882, Alphonse Bertillot inventează metoda antropometrică: o fotografie din față, una din profil, combinată cu o clasificare a semnelor particulare: par, greutate, înălțime, forma feței.

S-a creat astfel o mentalitate administrativă care astăzi e cvasigenerală: aceea de a împiedica uzurparea unei identități. Desigur, statele totalitare au mers foarte departe cu fantezia administrativă.

Iranul lui Khomeini ar fi dorit deja să implanteze sub pielea fiecărui cetățean un microprocesor în contact direct cu un enorm fișier de stat. Nu a avut însă tehnologia necesară. În Europa continentală și în toate fostele sale colonii, cartea de identitate, din ce în ce mai perfecționată, este astăzi universală și obligatorie. Rămâne însă un grup de țări anglo-saxone în care cartea de identitate e privită cu suspiciune și ostilitate de populație. Statele Unite, Australia si Marea Britanie au arătat că se poate trăi foarte bine și fără buletin.



Biserica ortodoxă și numărul Fiarei

Apoi, biserica ortodoxă a văzut acolo, în șirurile acelea de cifre și coduri, numărul Fiarei: 666. La fel cum îl găsesc popii și în esența internetului. Zic popii și călugării români, din cei care au identificat numărul fiarei (666) în cipurile noilor cărți de identitate, că internetul este și el drăcesc pentru că orice adresă de internet începe cu www., care e, în cabala ebraică, 666.

De ce? Ei bine, litera w corespunde, ca valoare fonetică, ebraicului waw, a șasea literă din alfabetul iudeilor ucigători de Mesia.

Cum zicea, de pildă, Părintele Hariton Negru, starețul mânăstirii Petru-Vodă, într-o predică postată pe site-ul mânăstirii:

„A intra pe internet cere acest mic obol satanei, a scrie numărul numelui fiarei, este o sfidare a sfințeniei sufletului creștin . "

Waw, da… A șasea literă, cu valoarea numerică 6.

În această banalitate, popii ortodocși anti-ecumenici au dreptate: w = 6…
Dar după aceea, spun ei, dacă ai trei waw înșirați, ca în adresele internet: www – atunci obții 666, de trei ori waw, numele Satanei, care va inaugura Apocalipsa după apariția Curvei celei Mari (identificată, în general, cu Vaticanul).

Demonstrație aparent de o claritate fără falie, dar… dar… Popii nu au, în mod vizibil, habar de Cabală și Ghematrie.

Căci numeralele ebraice nu se obțin prin adiționarea vizuală a literelor cu valoare cifrată, ca în cel folosit de noi, cu cifrele arabo-indiene, ci existau litere diferite pentru sute, zecimi și unități… Așa se face că 666 nu s-ar scrie niciodată WWW, pentru că asta ar însemna doar 18: 6+6+6. Pentru a scrie 666 în Cabală unim de fapt literele taw – reș (T și R, ת și ר), care au valorile 400 și 200, cu samekh, ס, care are valoarea 60, și în sfârșit waw, ו…

Așa încât 666 se scrie fie ת ''ריו, adică Theriou, al Fiarei, fie ת רס ו, altfel zis TRSW…

Există un singur site care, în mod evident, conține numele fiarei ת רס ו, altfel zis: TRSW

Aștept propuneri de consultanță de la Patriarhie pentru a desluși calea spre Armaghedon. Până atunci am în buzunar o carte de identitate electronică. Belgiană. Având-o în buzunarul de la spate, mă așez pe ea de câte ori vreau să dau o lovitură statului și lui Satan cel ranchiunos.

Citește și alte articole de Dan Alexe:
Cum să bei alcool fără să arăți ca un român de 60 de ani la 40

Ce greșeli fac bărbații români când vor să agațe pe net

Cum să îți dai seama când ești manipulat în cuplu sau în politica din România