Educație

De ce orele online pe telefon sunt o glumă proastă pe seama elevilor din România

Ce-ar fi dacă politicienii ar organiza o ședință de guvern folosind doar telefonul mobil?
ore online in Romania, ore pe telefon
Fotografii din arhivele subiecților

Dintre cei peste nouă sute de mii de elevi care au nevoie de echipamente electronice pentru a accesa resursele educaționale digitale, doar puțin peste 40 de mii au primit tablete de la guvern. Pentru restul, e pauză. O lungă pauză pentru învățare, căci pandemia e departe de a fi pe o pantă descendentă, iar creșterea ratei abandonului școlar în noua realitate educațională – tot mai aproape de o pantă ascendentă. Un studiu realizat de Organizația „Salvați Copiii” indică faptul că 47 la sută dintre copii au folosit doar telefonul mobil pentru a intra la cursuri cât timp școlile au fost închise. 

Publicitate

Între un telefon mobil și o tabletă oferită de guvern nu e foarte mare diferență, efectul e cam același: n-ai o tastatură pe care să scrii, ești obligat să-ți faci temele pe un caiet separat, să pozezi (cu o cameră foto cât mai performantă, pentru mai multe șanse să beneficiezi de un proces autentic de evaluare și feedback alături de cadrul didactic) și să încarci pe o platformă.

Am vorbit despre asta cu elevii implicați în proiectul Școli curate, liceeni activiști pentru o educație mai bine guvernată, mai transparentă, pentru șanse egale la educație incluzivă de calitate. Fac voluntariat tot online, pe perioada pandemiei, iar în offline pun la cale audiențe săptămânale cu primarii, pentru a-i convinge să mărească bugetul local și să includă fonduri necesare pentru acordarea burselor pentru elevi. 

Natanael Iriciuc, Lugoj

Natanael Iriciuc.jpg

Natanael Iriciuc, fotografie din arhiva personală

Am vorbit mai întâi cu Natanael Iriciuc din Lugoj, membru al Consiliului elevilor în Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” în care învață și ambasador junior în Programul „Școli-ambasador” ale Parlamentului European (EPAS).

„De la început am observat că e mult mai greu să urmărești ora de pe telefon. De multe ori, nu se înțelege ce se scrie pe tablă, trebuie mărită imaginea și e greu să țin pasul cu clasa.

Am ajuns și la orele unde trebuia să intru pe manual, la liceul meu toate manualele sunt puse pe Classroom, și practic trebuia să intru pe manual, să aștept să mi se încarce, să urmăresc cu restul colegilor exercițiile, iar apoi, când eram solicitat, să mă întorc pe întâlnire, să pornesc microfonul, să mă reîntorc pe manual, să aștept din nou să mi se încarce manualul și să răspund. Dacă n-ai internet bun, e greu să ții pasul.

Publicitate

În timpul unui test online, iarăși viteza internetului devine foarte importantă, dacă nu chiar decisivă. Toți profesorii pun o limită de timp în care poți trimite testul și am fost nevoit să mă mișc foarte repede, să trimit testul la timp pentru că nu voiam să rămân cu punctele din oficiu!”

Delia Dobrovăț, Cluj-Napoca

Delia.jpg

Delia Dobrovăț, fotografie din arhiva personală

Delia Dobrovăț e în clasa a XI-a la un liceu din Cluj-Napoca, iar timp de câteva zile a fost nevoită să facă școală fără laptop.

„Vreau să-ți fac o idee de ansamblu asupra problemei actuale. Din motive tehnice, n-am avut laptop trei zile. Singura soluție pe care am găsit-o a fost să particip de pe telefon, nu îmi permiteam să pierd cinci ore de informatică, trei de matematică, două de fizică, două de limba română și alte câteva, așa că m-am pus în pielea multor elevi din țară care nu beneficiază de accesul la un laptop, elevi de care statul nu doar că a uitat, dar a decis să nu-i bage în seamă, să îi lase pe lângă materie. 

Am enumerat materiile pentru a avea o idee asupra complexității orarului din aceste zile și să-ți imaginezi situația în care m-am aflat și problemele pe care le-am întâmpinat. Având în vedere că n-am putut scrie într-o aplicație specifică, problemele de informatică a trebuit să le rezolv pe caiet, fără să le pot verifica. Bineînțeles că nemulțumirea a fost și de partea profesorilor, care au trebuit să verifice și să-mi prelucreze ei codurile, după ce le-am trimis.

Publicitate

Matematica și fizica mi-au dat probabil cele mai multe bătăi de cap. Trebuia să măresc mereu imaginea pentru a vedea ce se predă, să fac poze exercițiilor la care eram numită și să le trimit, să răspund întrebărilor de pe parcursul orelor, să urmăresc ce postează profesorii pe platforme, să rog colegii să mă ajute cu neclaritățile din predare… Toate astea cu un singur dispozitiv, un telefon care pe lângă faptul că nu e de ultimă generație și nu oferă o experiență cât de cât acceptabilă, trebuia să fie conectat tot timpul la o sursă de curent.”

Miruna Oltei, Vâlcea

Miruna.jpeg

Miruna, fotografie din arhiva personală

Decidenții probabil nu își pun problema cum e să fii elev online la o școală vocațională. Miruna Oltei e elevă la un astfel de liceu, având specializarea muzică.

Miruna studiază oboiul și pianul și e implicată în lupta pentru drepturile elevilor, fiind președinte al Consiliului Județean al Elevilor din Vâlcea. Coincidență sau nu, e vorba despre același județ aflat la coada clasamentului privind modul în care se acordă bursele școlare – în municipiul Drăgășani, spre exemplu, o bursă socială are o valoare de zece lei pe lună. Atâta aleg autoritățile să investească în elevii dezavantajați.

„Fiind un liceu vocațional, prost cotat de foarte multă lume, mulți dintre elevi n-au o situație financiară stabilă, astfel încât să își permită achiziționarea, în situație de criză, a unui laptop, calculator etc. Din această pricină, mulți elevi sunt nevoiți să participe la orele online de pe telefonul mobil.

Publicitate

Săptămâna trecută am încercat să fac acest lucru, pentru a înțelege mai bine dificultățile pe care aceștia le invocă și în speranța că voi găsi o soluție pentru a le ușura munca. Am încercat timp de două zile: joi și vineri. Joi e o zi importantă, am două ore de limba română, două de limba engleză și o oră de informatică. La toate voi susține probe la bacalaureat. A fost o zi copleșitoare, e greu să urmărești ce explică profesorul, să ai camera constant deschisă, să vezi ce e postat de către cadrele didactice, materialele pe care nu le avem acasă și care sunt necesare materiei din care vom susține examenul.

A fost nevoie să stau întreaga zi cu telefonul la încărcat, probabil s-a stricat deja, nu pot să nu mă gandesc la colegii mei care nu dispun de astfel de facilități. În plus, m-am simțit extraordinar de obosită după o zi întreagă de urmărit lecții pe un ecran mic, apoi realizat teme.

Știam că la noi în țară mai important decât orice sunt banii, dar când văd cum colegii mei, prietenii mei, elevii acestei țări își strică sănătatea pe zgârcenia altora, mă întreb foarte serios dacă se merită să rămânem sau nu acasă să le asigurăm pensia.”

Editor: Mihai Tița