Educatie

5 măsuri urgente pentru educație pe care politicienii din România le ignoră

Ce-ar putea face guvernul pentru educația elevilor noștri. De mâine.
29.10.20
masuri pentru educatie, meditatiile n-ar trebui sa existe
Vlad așteaptă să intre la prima probă a examenului de Bacalaureant în condiții speciale, la Colegiul Ion Creangă din București, 22 iunie 2020. Fotografie de Octav Ganea / Inquam Photos

Cu alegerile parlamentare care bat la ușă și sistemul educațional în aer, programele de guvernare ale partidelor politice sunt pline cu promisiuni. Cum ar arăta însă cinci măsuri urgente pe care ar trebui să și le asume guvernul, de mâine, indiferent de culoarea sa? Cam așa.

Mergem la școală, dar cu ce? Rezolvarea problemei transportului pentru elevi

Actualul guvern a promis elevilor gratuitate pe toate tipurile de transport, însă a emis o ordonanță de urgență care mai rău a făcut. Un sondaj realizat de Consiliul Național al Elevilor arată că 34,5 la sută dintre elevi spun că prețul abonamentului de călătorie a crescut în această perioadă în care școlile au fost închise – acesta variază oricum între 30 și 200 de lei, ceea ce înseamnă că atunci când trăiești la limita subzistenței te deranjează serios la buzunar. În plus, din același sondaj afli că 78,8 la sută dintre participanți mai spun că nu beneficiază de niciun fel de facilitate pentru transportul de persoane, județean și interjudețean, în această perioadă. 

Ca tabloul să fie și mai dramatic, operatorii de transport nu doar că au mărit prețurile pentru bilete și abonamente, pe fondul necesității de a recupera veniturile pierdute în pandemie, dar refuză să transporte elevii, pentru că mecanismul de decontare e neclar și inaplicabil.

Există, totuși, o soluție: un proiect de lege aprobat de Parlament, care garantează elevilor gratuitate pentru toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic – o inițiativă care a fost susținută și promovată de reprezentanții elevilor, profesorilor și părinților. Ce-i drept, proiectul legislativ a fost asumat de opoziție, iar acum se află la promulgare pe masa unui președinte reprezentant al aceluiași partid care guvernează. Accesul la educație n-ar trebui tranzacționat, deci, vom asista oare la o degrevare de politică de partid pentru elevii navetiști? Rămâne de văzut, suntem totuși în an electoral, iar elevii, mulți, nu au încă drept de vot. 

Stimulente pe bune pentru elevii merituoși și cei pentru care dreptul la educație e un lux

La începutul acestui an școlar, Societatea Academică din România lansa primul raport privind respectarea dreptului la bursă școlară, un raport care arată cât de mult le pasă politicienilor locali de educație. În 3 002 de localități din România (94,34%), dreptul elevilor de a beneficia de bursă școlară e încălcat. Întrebați de ce nu dau burse elevilor, deși sunt obligați prin lege s-o facă, primarii răspund, cel mai des, că nu au bani de la bugetul de stat. 

În comuna Călui din Olt, bursa socială e de patru lei pe lună, iar în municipiul Drăgăşani din Vâlcea de zece lei pe lună. Rațiunea de a fi a bursei școlare e contribuția la incluziunea elevului în sistemul educațional, respectiv încurajarea performanței, însă realitatea contrazice legea. Ne aflăm în acel moment al anului în care guvernul realizează proiecția bugetară pentru anul 2021, motiv pentru care aceștia trebuie să conștientizeze importanța investiției în educație, alocând fonduri pentru stabilirea unui cuantum minim la nivel național, astfel încât să nu mai fie nici măcar un elev beneficiar al unei burse de… patru lei. 

Diagnoză – ce s-a întâmplat din martie până acum

În lipsa unor date care să radiografieze starea actuală a sistemului educațional, privită în dimensiunea pedagogică, putem doar să speculăm despre ceea ce s-a întâmplat cu sistemul din 11 martie 2020 până astăzi. Fără un contact direct cu profesorul, elevul s-a trezit într-o dimineață înconjurat de schițe de lecții și fișe de lucru. Sistemul i-a spus atunci: descurcă-te, ne vedem la vară! Vara a venit, iar la Evaluarea Națională, la disciplina matematică, doar jumătate dintre elevi au reușit să ia notă de trecere.

Sistemul educațional nu va mai fi același, la fel cum nici sistemul sanitar, cel economic sau politic nu vor rămâne în afara influenței Covid-19 și a digitalizării accelerate. Elev de astăzi trebuie să fie împuternicit să devină autonom în raport cu propriul său parcurs educațional.

Pentru că nicio transformare nu poate să aibă loc fără un proces de diagnoză, dacă eram ministrul Educației aș fi organizat o testare națională, standardizată, cu subiecte de tip PISA-OECD. Rezultatele PISA 2018 ne arată că nivelul de analfabetism funcțional în România sare de 40%, dar echipa guvernamentală nu a luat nicio măsură în acest sens. 

Publicitate

Nu vorbesc despre o evaluare coercitivă, nu despre o evaluare la finalul căreia elevii să fie îngroziți de ceea ce va apărea prin catalog, ci despre o evaluare care să reflecte onest nivelul elevului în raport cu competențele cheie pe care trebuie să le dobândească, iar procesul pedagogic să înceapă tocmai de la rezultatul acelei evaluări, prin adoptarea unor strategii de învățare particularizată și feedback constat între educator și beneficiar. 

Digitalizarea echitabilă a educației

Când spun să digitalizăm echitabil educația, nu mă refer doar la achiziționarea tabletelor și a laptopurilor pentru elevi și profesori, ci vreau să punctez nevoia de a aduce sistemul educațional în prezent. Ministerul Educației și Cercetării trebuie să se asigure că, pe lângă echipamente informatice, elevii și profesorii au acces la resurse educaționale deschise, optimizate pentru niveluri de învățare, accesibile, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale și/sau dizabilități, pentru care accesul la sistemul de învățământ românesc e o provocare în sine.

Tot la acest capitol vreau să punctez faptul că e ineficient ca un profesor să fie nevoit să piardă mai mult de jumătate din ora de curs să se asigure că elevii sunt conectați, că totul e în regulă din punct de vedere tehnic. Guvernul are datoria de a garanta faptul că acel capital uman din școli, departamentul de IT, e format continuu pentru a răspunde provocărilor ce pot apărea în digitalizarea procesului educațional.

Publicitate

Biblioteca școlară virtuală ar trebui dotată cu un catalog școlar electronic, care să aibă o interfață prietenoasă, și cu un avizier virtual în care să fie încărcate anunțuri, să fie operaționalizat un secretariat virtual pentru a evita fenomenul plimbatului de hârtii și al birocrației excesive.

Nu în ultimul rând, pentru a asigura predictibilitate în microsistemele școlare, transparența trebuie să primeze. Ai fi surprins câte școli din România n-au nici măcar o pagină de internet unde elevii să se informeze cu privire la regulamentele interne din școală. 

Zero toleranță pentru industria meditațiilor

Doar pentru că orele online nu sunt operaționalizate la un nivel decent, chiar și după o lungă vacanță în care cei de la Ministerul Educației și Cercetării aveau tot timpul din lume să pună în funcțiune promisa Bibliotecă școlară virtuală, asta nu înseamnă că industria meditațiilor a luat pauză. Chiar dacă o fac de acasă, de pe laptop, părinții își trimit copiii la meditații, uneori chiar cu profesorul de la clasă, deși codul cadru de etică pentru personalul didactic, aprobat prin ordin de ministru, interzice această practică.

Se conturează, astfel, un sistem educațional paralel, toxic, inechitabil, la care au acces doar cei privilegiați, cei ai căror părinți se pot lipsi de câteva sute de lei pe săptămână să cotizeze la eșecul sistemului public de educație. Ceea ce e cu atât mai trist e că nu există nici măcar o cercetare în România cu privire la amploarea acestui fenomen, la cauzele sale structurale și la efectele sale asupra performanței copiilor.

Soluția pe care o propun e interzicerea meditațiilor prin lege și operaționalizarea comisiilor de etică din școli. Profesorii care girează asemenea practici ar trebui introduși într-un proces de cercetare disciplinară și sancționați. 

Publicitate

Ceea ce e cu atât mai imoral e că niciun Guvern nu a adresat problema industriei meditațiilor – oare pentru că și ei își trimiteau copiii la meditații? Ceea ce e cu atât mai descurajator e atunci când nici președintele țării, despre care media relata că a prestat chiar el meditații la fizică în Sibiu, președintele care și-a asumat proiectul de țară România Educată, nu ia nicio poziție în acest sens, în timp ce sistemul educațional se duce încet, dar sigur, pe apa sâmbetei și a inechității.

Antonia Pup e studentă la Istorie la Universitatea de Vest din Timișoara, membră a comisiei de monitorizare în OBESSU, organizația europeană de reprezentare a elevilor. A fost președintele Consiliului Național al Elevilor în mandatul 2019-2020.

Editor: Mihai Tița