Am făcut un RMN prăjită ca să văd cum arată creierul meu pe iarbă

Din când în când, viaţa te pune în câte o situaţie care te face să te întrebi cât de uşor ar fi să-ţi vinzi un rinichi. În cazul meu, asta s-a întâmplat după ce am renunţat la un job cu un şef groaznic. Nu aveam economii şi nicio altă opţiune de job, aşa că m-am gândit că ar fi timpul să dau click pe una dintre reclamele alea de pe Facebook care oferă bani în schimbul participării la experimente ştiinţifice. Mi-ar plăcea să pot spune că e cel mai ciudat lucru pe care l-am făcut vreodată pentru bani, dar odată am scris un articol de beauty pentru care a trebuit să-mi aplic machiajul cu un prezervativ.

Reclama m-a dus la CannTeen, un studiu al colegiului Universitar din Londra (UCL) care explora impactul canabisului asupra sănătăţii mintale şi a abilităţilor cognitive. „Suntem interesaţi să aflăm dacă tipurile diferite de canabis au efecte diferite”, mi-a zis Anya Borissova, o autoare a studiului.

A continuat: „E important să avem mai multe informaţii despre asta pentru că rezultatele ar putea fi utile pentru legislatori şi i-ar ajuta pe oameni să ia decizii informate despre tipul de canabis de care au nevoie.”

Să ajut oamenii să aleagă tipul de canabis potrivit pentru ei? Să contribui la o cercetare care ar încuraja guvernul să legalizeze iarba? Şi să fiu plătită pentru asta? Părea să fie jobul perfect pentru mine, așa că am semnat documentele pe loc.

Experimentul a avut trei etape: una în care am utilizat CBD, alta în care am luat THC şi a treia în care am primit un placebo. Participanţii trebuiau să inhaleze vapori de marijuana şi apoi să îndeplinească nişte sarcini în timp ce li se scana creierul cu un aparat RMN. Cercetătorii îţi luau şi patru mostre de sânge în timpul ăsta.

„Ştim că marijuana are efecte pozitive şi negative variate pentru oameni diferiţi, a explicat Borissova. Vrem să aflăm cum afectează diversele tipuri de canabis adolescenţii şi adulţii şi cum putem asocia asta cu activităţile creierului pe care le observăm prin RMN.”

Am ajuns la sediul UCL din Hammersmith pentru prima şedinţă şi un cercetător m-a întrebat despre tot alcoolul şi toate drogurile pe care le-am consumat vreodată. A fost o sarcină dificilă care m-a făcut să-mi doresc să nu mai consum nimic niciodată. Dar n-am avut mult timp de reflecţie pentru că mi-au băgat o branulă în braţ ca să-mi ia sânge.

Apoi a urmat momentul meu preferat: timpul de fumat iarbă. Şi când spun fumat, mă refer la inhalat vapori de marijuana dintr-un balon. Ca să mă relaxez, cercetătorii mi-au pus muzică liniştitoare şi mi-au oferit limonadă cu miere. După care mi-au luat sânge a doua oară.

În punctul acesta mă simţeam spartă bine deja. Iar sentimentul era amplificat de faptul că mă aflam într-un mediu medical, alături de oameni de ştiinţă, şi nu acasă pe canapea.

A venit momentul să intru în scanner. Nu mai făcusem vreun RMN înainte şi m-am alarmat un pic atunci când cercetătoarea m-a avertizat că exista o şansă ca steriletul meu din cupru să se încălzească în interiorul meu. Dar mi-am zis că e paranoia de la iarbă şi m-am întins pe pat, pregătită să intru în scanner. Mi-au aplicat pe piept un aparat de monitorizare a respiraţiei şi pe cap o cască.

După ce am trecut de şocul iniţial cauzat de spaţiul închis, am reuşit să mă relaxez. Simţeam că sunt scufundată într-o instalaţie de artă sau în realitate virtuală. A fost o experienţă ciudată. Să te spargi într-un context non-medical e, de obicei, un mod de a-ți face viața să pară mai distractivă şi interesantă. Aici, printre aparate şi maşinării, mă simţeam ca într-un episod din Dosarele X.

În timpul scanării, cercetătorii m-au rugat să completez un set de jocuri IQ care determinau atenţia, memoria pe termen scurt şi timpul de reacţie. Sună simplu, dar e groaznic de greu atunci când zaci spart într-un scanner timp de oră şi încerci să nu adormi. Memoria îmi era îngreunată de toată iarba pe care o fumasem.

Dar, conform spuselor lui Borissova, toate acestea făceau parte din experiment. „Cercetările anterioare au descoperit că marijuana afectează activitatea creierului în moduri diferite”, a explicat ea. „O descoperire recentă a echipei noastre arată că soiurile de canabis bogate în THC par să afecteze activitatea dintr-o parte a creierului care stabileşte la ce suntem atenţi, iar soiurile bogate în CBD afectează mult mai puţin această regiune.”

Tocmai când mă obişnuisem cu ideea că o să-mi petrec toată viaţa în scannerul ăla, o voce din căşti m-a anunţat că timpul s-a scurs. Am ieşit din aparat şi mi s-a luat din nou sânge, după care mi-au dat sarcina să apăs cu degetul mic pe tasta space cât de repede pot. Eram în spital de patru ore şi mai aveam o singură sarcină de îndeplinit. Din fericire, era una uşoară: am primit un pătrăţel de ciocolată şi a trebuit să dau experienţei o notă de la unu la zece.

Borissova m-a asigurat că toate testele, inclusiv cele de sânge, au un motiv. „Sarcinile completate de participanţi au fost folosite în studii anterioare despre efectele canabisului”, a zis ea. „Au scopul de a determina diferite aspecte ale funcţiilor psihologice, cum ar fi memoria, starea şi experienţa generală de a fi sub influenţa unui drog.”

La sfârşitul şedinţei, mă simţeam spartă şi extrem de obosită. Dar sunt fericită că mi-am adus contribuţia la un experiment ştiinţific care ne ajută să înţelegem mai bine canabisul. O să-mi rulez un cui ca să sărbătoresc treaba asta.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.