Români de la Noua Dreaptă și PRIDE mi-au spus ce înseamnă o familie fericită
Două tinere se țineau de mână în timp ce treceau pe lângă „Marșul normalității” în centrul Capitalei.
Foto

Români de la Noua Dreaptă și PRIDE mi-au spus ce înseamnă o familie fericită

Cele două marșuri au totuși ceva în comun: și unii, și alții își doresc iubire.
fotografii de Eli Driu
11 Iunie 2018, 1:32pm

Ziua de 9 iunie a adunat laolaltă oameni de toate felurile, o Românie cu de toate. Primii de pe listă, la ora 12.30, au fost băieții de la Noua Dreaptă, cărora li s-au alăturat Camarazii, liderul fundației naționaliste Ogoranu, un reprezentant al Frăției Ortodoxe. Ceilalți frați erau plecați la o acțiune caritabilă, din câte am înțeles, așa că numărul susținătorilor „Marșului Normalității” n-a depășit o sută de oameni. Probabil cu tot cu jurnaliștii prezenți în Piața Victoriei.

Ca în fiecare an, din 2005 încoace, în București are loc contramanifestația organizată de Noua Dreaptă ca replică la Marșul Diversității. Anul acesta marșul împotriva căsătoriilor între cuplurile de același sex, dar și împotriva parteneriatelor civile, a fost poate mai ancorat în situația politică decât în trecut. Protestatarii au scandat, între altele, „Rușine Dragnea”, „Rușine Iohannis”, supărați că președintele „a tot amânat referendumul de modificare a Constituției”, iar „Dragnea este doar un demagog care încearcă să stoarcă voturi, și din partea creștină, și din partea cealaltă, a homosexualilor”, cum mi-a spus unul dintre membrii Noua Dreaptă.

Tudor Ionescu, liderul Noua Dreaptă, într-un interviu pentru Antena 3.

Am plecat împreună cu susținătorii vehemenți ai familiei tradiționale pe traseul: Piața Romană - Universitate - Unirii - Dealul Patriarhiei. Coloana s-a mișcat încetișor, sub un soare care ne pregătea deja pentru o lungă zi de mitinguri, dar noroc cu lozincile scandate care aproape că-i animau și pe cei mai supărați dintre ei - băieții cu forme de ultrași care te-ar fi tăiat cu privirea dacă și-ar fi dat jos ochelarii negri de soare.

Băieții intimidanți, supărați că erau fotografiați la un protest public, au aruncat cu apă spre fotografă.

Liderii ND au vorbit despre propaganda marxiștilor, a politicii oculte, a dictaturii minorităților, a corporațiilor și ambasadelor, s-a pus un mare accent pe exemple din țările vestice care vor să distrugă familia românească prin practicile lor: Canada, SUA, Irlanda, Franța, Marea Britanie etc. Sfârșitul e aproape.

Altfel, oamenii au fost pașnici, au scandat regulamentar sloganurile pregătite: „Adevărul, vrei nu vrei, omul nu se naște gay” sau „Familia naturală, comoară națională” sau „Defecții sexual, tratați medical”. Mai erau și altele, dar astea mi s-au părut cele mai inspirate.

Piesa lor de rezistență.

Odată ajunși la Patriarhie, Tudor Ionescu, liderul ND, a mai ținut un speech împotriva minorității LGBT+, au intervenit și alți reprezentanți, s-a spus Tatăl Nostru și s-a încheiat cu „noi nu suntem de acord cu voi. Doamne Ajută”. Am încercat să vorbesc cu câțiva dintre cei prezenți, mulți au fost reticenți să discute cu o sexo-marxistă, dar câțiva au căzut de acord cu mine: avem toți loc pe lumea asta.

George, 17 ani, București, simpatizant Noua Dreaptă

George are 17 ani, așa că i-am protejat identitatea.

VICE: De ce ai venit aici?
George: Am venit aici pentru a-mi proteja patria, în primul rând, neamul, de către degenerarea care ne este băgată pe gât în ziua de astăzi din partea neomarxiștilor.

Dar ce sunt neomarxiștii pentru tine?
Sunt acei oameni care vor să ne bage pe gât globalizarea, politica asta corectă.

Și tu ești împotriva politicii corecte?
Da, sunt împotriva globalizării, imperialismului american și, în primul rând, sunt împotriva LGBT, nu pentru că aș avea ceva personal cu ei, doar fiindcă nu este normal ce fac.

Ce înseamnă pentru tine ideea de familie fericită în România?
O familie fericită în primul rând trebuie să aibă la bază o mamă, care este femeie, un tată care este bărbat și un număr de copii. Asta decide familia respectivă câți.

Majoritatea familiilor din România sunt formate așa. Crezi că asta le face fericite?
Desigur că există și familii care au dificultăți din cauza statutului lor social sau economic, dar în general de asta e nevoie.

Eugen, simpatizant ND

Eugen e cel din stânga.

VICE: De ce ai venit aici?
Eugen: Am venit să susțin o cauză a normalității, o cauză a firescului, în ceea ce privește familia.

Ce este pentru tine o familie fericită?
O familie care trăiește conform tradiției creștine.

Consideri că majoritatea familiilor din România trăiesc conform tradiției creștine?
Toate neajunsurile din societate provin tocmai din pricina faptului că nu mai știm să trăim creștinește. Ele se răsfrâng asupra familiei în mod direct, care este prima celulă a societății, și asupra societății în sine.

Crezi că persoanele și cuplurile LGBT sunt o amenințare directă asupra familiilor din România?
Eu nu pot să le numesc cupluri, un cuplu este format între un bărbat și o femeie, nu vreau să le numesc în niciun fel. Dar nu atât relațiile lor intime sunt o amenințare, asta îi privește, ci tot cadrul de legi și toată propaganda care se face în jurul lor și încearcă să le definească ca și normă în fața întregii societăți. Asta este o amenințare. Faptul că încercăm prin acte normative, prin propagandă, să schimbăm o viziune normală a familiei tradiționale.

Care este legătură dintre cuplurile gay și scăderea natalității - una dintre retoricile folosite de Coaliția pentru Familie?
Cred că înainte să vorbim de scăderea natalității - un fenomen care ar trebui studiat cu multă băgare de seamă, pentru că în el intră mai multe elemente - ar trebui să vorbim de această plagă a societății care încearcă să se erijeze în normă.

Gabriela, București

Gabriela n-a acceptat o fotografie cu fața.

VICE: Faceți parte din Noua Dreaptă sau sunteți doar simpatizantă?
Gabriela: Nu și nu.

Atunci de ce sunteți aici, susțineți Coaliția pentru Familie?
Pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie, nu femeie-femeie, bărbat-bărbat și alte combinații. De Coaliția pentru Familie am auzit, îmi place ce fac.

Cum vedeți dumneavoastră o familie fericită în România?
Să fie respect între parteneri, să fie iubire - dar asta-i mai greu, măcar respect.

De ce credeți că persoanele LGBT sunt un pericol la adresa familiilor din România?
Ei nu-și dau seama de asta, din păcate. Ce fac ei este o perversiune sexuală care a fost scoasă din manualele de psihiatrie la tensiuni politice. Sunt chestii din copilărie, puteți să studiați să aflați de ce ajunge un om homosexual, sunt chestii adânci, traume și alte nenorociri.

Dar cum amenință ei neamul românesc?
Păi, dacă-i normalizăm prin lege, copiii noștri vor crede că fiind legal, e și normal. Și când vor avea o problemă cu soțul, soția, partenerul, partenera, heterosexuali, o să zică: „Ia să încerc și altceva”. Și odată intrat în așa ceva, greu te mai întorci, vreau să zic, în homosexualitate.

Marius Moldovan, coordonator filiala Mureș, Noua Dreaptă

VICE: Care este principalul pericol la adresa familiei din România? Sunt persoanele gay?
Marius: Nu, nu persoanele gay, nu ne interesează ce fac în casele lor, dar este clar că există o agendă homosexuală în străinătate care încearcă să se impună și aici. Acolo unde s-au legalizat căsătoriile sau parteneriatele civile. Activiștii din rândul lor sunt o amenințare prin tot ce fac, și dau exemple din Canada, SUA, Franța, Marea Britanie. A început să fie o presiune, să deranjeze cuvintele „mamă” și „tată”.

Nu s-a luat totuși decizia asta în Franța.
Nu, dar s-a discutat despre asta. Presiunea asta de a impune, de a le spune copiilor: tu nu știi dacă ești fată sau băiat, nu contează cum te-ai născut.

Vorbiți despre lucruri care n-au nicio legătură cu România, suntem departe de așa ceva și exemplele sunt extreme.
Da, așa este, dar am spus că vorbesc în perspectivă, crezi că nu se dorește același lucru?

Ce înseamnă o familie fericită în România?
O familie fericită este formată dintr-o mamă, un tată, copii care au loc de muncă, care nu au grija zilei de mâine sau, dacă au probleme, există comunicare, dragoste și se transmit valori morale de cetățean civilizat, creștin. Și, ca să revin la întrebarea ta, care e pericolul: în primul rând, partea asta de neînțelegere, lipsa de comunicare, aspectele financiare; sunt familii despărțite care au plecat în străinătate, într-adevăr, asta este un pericol. Și aș putea să spun că astăzi am ieșit aici și pentru asta. Dar, concret, Marșul este o reacție la activitatea cealaltă (PRIDE-ul).

Saltul dintr-o bulă într-alta

După marșul ND, m-am întors în Piața Victoriei care începuse să se umple de cămășile albe. Pe ecran încă juca Halep meciul care ne-a făcut pe toți mândri că suntem români, deși România n-are niciun merit pentru succesul ei. Jandarmii de la metrou îi direcționau pe oameni: „PSD sau PRIDE?”. Diversitatea ocupase deja Calea Victoriei și se pregătea de marș. Cel mai ciudat sentiment a fost trecerea graniței dinspre alb spre color.

A fost un București așa cum nu credeam că o să-l văd prea curând, undeva la opt mii de oameni s-au adunat la cea de-a 14-a ediție PRIDE. I s-a mai spus și petrecerea dată în cinstea cuplului Coman-Hamilton - care și-a câștigat dreptul de a fi recunoscuți ca soți în România. Chestie care i-a scos din sărite, evident, pe mulți cepefiști.

Soții Coman-Hamilton și ambasadorul Marii Britanii în România (stânga).

Diversitatea de sâmbătă a fost despre drepturi, libertate și bucurie. I-a scos pe oameni din case, a primit aplauze de la oamenii ieșiți la balcoane, de la angajații Teatrului de Revistă C. Tănase, dar și de la bătrânii care locuiesc în centrul Capitalei. Ba chiar și-un grup de pesediști privea cu jind spre distracția de pe Victoriei. Era clar mai fun decât discursul lui Dragnea.

Marșul a străbătut Calea Victoriei și s-a oprit în Piața Universității, unde reprezentanți ai comunității au urcat pe scena amenajată aici și au vorbit despre drepturile comunității LGBT+ din România. Au fost și două încercări plăpânde din partea unor contramanifestanți de a le arăta „homosexualilor și propagandiștilor” că familia tradițională e cea adevărată, dar nu au fost luate în serios de nimeni. Așa că n-au existat incidente de nicio parte.

Pentru o paralelă echitabilă, i-am întrebat pe câțiva dintre cei prezenți cam ce i-am întrebat și pe cei de la Noua Dreaptă: ce înseamnă o familie fericită pentru ei, dar și ce amenință cu adevărat societatea românească.

Emil Rengle

Emil Rengle și Andreea Bălan, una dintre susținătoarele cu vechime ale comunității LGBT.

VICE: E prima dată când participi la Pride?
Emil Rengle: E prima mea experiență la Pride, sunt pride virgin, și mă bucur că se întâmplă asta prima dată în România. Niciunde în lumea asta nu am mai fost la un pride. Și mă bucur că suntem peste cinci mii de oameni.

Ce înseamnă pentru tine o familie fericită în România?
Fericire, pentru mine, înseamnă dragoste, iar dragostea nu cunoaște forme, doar există. Iar o familie fericită înseamnă oameni care se iubesc, se susțin, și eu cred că noi, oamenii, suntem creați ca să trăim în cuplu. Cred că suntem făcuți să ne ajutăm reciproc să devenim cea mai bună variantă a noastră și nu cred că asta ar trebui îngrădit în formă fizică sau juridică.

Avem dreptul să trăim liberi.

Ai văzut și marșul PSD, nu? Cum vezi partea politică din România asupra comunității LGBT?
Bineînțeles că l-am văzut, punctul de întâlnire a fost același. Am văzut că sunt foarte mulți oameni, dar a fost o întâlnire pașnică. Eu am trăit foarte mulți ani în afară țării și sunt nou, într-adevăr, în comunitatea LGBT, am învățat despre legi și partea politică, dar mi-am dat seama că la noi în țară suntem un pic rămași în urmă cu ceea ce înseamnă drepturile omului. Dar eu sunt foarte optimist și cred că, pas cu pas, ne îndreptăm către o țară mai bună.

Raj, actor, Sibiu

VICE: E primul tău PRIDE?
Raj: Da, până acum am trăit într-un oraș puțin mai conservator și nu am avut parte de așa ceva. E superb, mă bucur că fac parte din comunitatea asta, sunt oameni cu calități frumoase pe care, din păcate, alții nu-i văd ca pe niște entități umane, din cauza orientării sexuale.

E diferit de Sibiu?
Da, e mult mai multă libertate aici, nu mi-a fost teamă deloc, am simțit că sunt alături de prietenii mei și asta le doresc tuturor oamenilor, indiferent de orientarea lor sexuală. Să fie safe și să fie alături de prietenii lor, să se simtă ei înșiși.

Ce înseamnă pentru tine o familie fericită?
În niciun caz nu înseamnă automat o familie tradițională. Dacă mă simt bine cu un bărbat lângă mine sau cu o femeie, dacă acolo îmi găsesc eu confortul, asta e tot ce contează. Să iubești și să fii iubit.

Iulian, 19 ani

VICE: Care crezi tu că sunt amenințările asupra societății din România?
Iulian: Religia e cea mai mare amenințare, pentru că religia e foarte îmbinată cu politica și cam asta e puterea la noi, în țară, din păcate. Eu sunt un fel de nomad, nu tind spre nimic în politică, dar nici în religie.

Cum vezi tu o familie fericită în România?
O familie care, deși are foarte multe probleme, și sunt multe lucruri care le stau în cale, trec prin toate astea și rezistă împreună. Bărbat-femeie, femeie-femeie, bărbat-bărbat, atât timp cât ești un om care iubește alt om, ești fericit.

Despina, 26 de ani, Giurgiu

VICE: E primul tău Pride?
Despina: Da, nu am fost în țară până acum, am locuit în Anglia și Franța.

Care sunt diferențele majore pe care le-ai observat referitor la comunitățile LGBT+ dintre noi și ei?
În primul rând, am plecat când eram foarte mică, pe la 18 ani, dar venind din Giurgiu, nu am avut niciun fel de contact cu comunitatea LGBT până atunci. Am avut direct acolo, dar acolo nu e nicio problemă, se discută foarte natural despre asta și oamenii reacționează normal. Sigur că mai există și la ei probleme, dar nu au contramanifestații atât de evidente.

Ce înseamnă pentru tine o familie fericită în România?
Am crescut pe principiul că nu contează atât de mult actul, documentul, în sine. Părinții mei au avut foarte mulți prieteni în jurul lor și am crescut cu toți. Am ajuns să am multe mătuși și mulți unchi și asta mi s-a părut foarte frumos.

Cred că o familie cu mulți prieteni, una mai extinsă, e mai sănătoasă și mai fericită, chiar dacă nu ai o legătură de sânge.

Care crezi tu că sunt adevăratele amenințări asupra României?
Faptul că există foarte multe tendințe extreme, nu exclusiv din partea celor cu familia tradițonală, probabil sunt și în comunitatea LGBT. Eu fac și kickboxing și mare parte din lumea aia e de dreapta extremă, sunt agresivi și se umflă în pene când vorbesc despre „România de altădată”. Cred că asta este o problemă mare: perspectivele extreme. Poți să gândești cum vrei tu, să comunici, dar nu să fii agresiv. E neplăcut și inutil, tot ce creezi este confuzie, anxietate și intimidare. La Victoriei a venit un tip la mine să mă întrebe de o altă gagică dacă e bărbat, i-am zis: „Nu, eu sunt bărbat”. L-am bulversat de tot.