Soții de lăutari din România mi-au povestit cum au ajuns să fie șefele supreme

Sigur ai dansat la nunți, botezuri sau la festivaluri balcanice pe muzica lor. Cred că ai văzut cel puțin un străin fascinat de cum mânuiesc ei vioara, țambalul sau acordeonul. Probabil i-ai auzit cântând pe străzi sau în metrouri în Occident. Romii lăutari au rupt mai întâi străinătatea și abia dup-aia i-am băgat și noi în seamă ca lumea. Taraf de Haidouks, o trupă din satul Clejani, a făcut furori în Europa și America încă de la începutul anilor '90. În România s-a auzit de ei prima dată în anii 2000 și abia în ultimii câțiva ani îi vedem pe la festivalurile de la noi.

De doi ani merg prin sate de lăutari cu jurnaliști sau muzicieni străini care vor să-i cunoască. Într-o seară, m-am dus cu un jurnalist american și unul lituanian la Nea Vasile de la Mârșa (o comună din Giurgiu ), zis și DJ Vasile, care e celebru pentru piesa Dimineața pe răcoare. Mă gândeam că lăutarii o să-i dea pe spate pe străini, dar când au început să filmeze, jurnaliștii zâmbeau în spatele camerelor. Tita, soția lui Nea Vasile, o femeie mică și slabă, de 81 de ani, începuse să danseze cu o energie rară. Ne-a cucerit pe loc.

Despre neveste se cântă mult în muzica lăutărească.

Pe lângă Tita, am mai vorbit cu alte două femei, una de la Clejani și una de la Movila Banului - un sat din Buzău, ca să văd ce înseamnă viața unei soții de lăutar.

Uite-o pe Tita cum dansează:

Tita vine dintr-o familie de romi lăutari din satul Mârșa, județul Giurgiu. A crescut în țigănie , o parte a satului în care locuiau vreo 35 de familii de romi. Pentru că era fiica cea mare și trebuia să aibă grijă de frații mai mici, după ce a făcut clasa întâi s-a lăsat de școală. „Ne lăsa părinții, maică cu toții acolo. Eu vedeam de ei, așa cum puteam eu."

Când s-a făcut mai mare, i-a spus tatălui că vrea să cânte și ea cu vocea. Deși frații ei învățau acorduri la vioară, ea n-a avut voie. „Tata mi-a zis: Ce, să se ia rumânii de tine?". Femeile care cântau erau considerate depravate.

La 17 ani Tita s-a îndrăgostit de un acordeonist frumos din sat. „Se ducea la femei, mamă, mamă, umbla bagabont". Nici ai lui n-o plăceau prea tare, că era săracă, așa că peste doi ani s-au despărțit.

La scurt timp, într-o iarnă, de Sfântul Ion, Tita s-a dus să o ajute la mâncare pe mama lui Vasile, un lăutar care cânta cu vocea și cu țambalul. Erau vecini și familia lui dădea o petrecere. Lui Vasile i-a plăcut de Tita că era „vrednică". Ei i-a plăcut cum cânta el. N-a contat că mai fusese măritată, că și el mai fusese însurat. Din seara aia au rămas împreună.

După ce s-au căsătorit, mai ieșeau împreună la petreceri. El cânta și ea dansa. „Toată viața mi-a plăcut să joc. Jucam cu oamenii, cu femeile, să-i fac necaz". Să danseze mai avea voie, dar să se machieze nu, fiindcă Vasile era gelos.

„N-aveam și eu voie să dau cu roșu ca în tinerețe, deh."

Și ea era geloasă pe el, dar a învățat să accepte. „Îți aduce bani, taci din gură. E al tău cât e în curte, când e plecat, nu mai e al tău."

După un an, Tita a născut primul copil, apoi încă doi. Cel mai greu i-a fost când a trebuit să-i învețe carte, fiindcă nu știa alfabetul. „Când am dat copiii la școală, nu știam să le arăt și eu." Vasile avea patru clase și știa să scrie și să citească. Îi mai învăța el, când era p-acasă.

Deși Vasile cânta la nunți în fiecare weekend și câștiga bani suficienți să-și întrețină familia, în anii '70 l-au chemat la primărie împreună cu alți romi. Le-a zis că îi trimite la pușcărie dacă nu se angajează. Muzica lor nu era considerată muncă. „Am plecat să nu râză de mine lumea din sat că e puturos țiganu'. Am fost paznic la o fabrică de beton din București. Cumnată-miu ăsta cu vioara a făcut pușcărie, că nu s-a dus." După ce termina lucrul, punea țambalul de gât.

În '92, Nea Vasile a ieșit prima dată din țară. S-a dus în Franța să cânte pentru Regele Mihai. Plecarea era organizată de etnomuzicologul Speranța Rădulescu. „Mi-a adus cearșafuri, fețe de perne", își amintește Tita. Ea nu știe numele tuturor țărilor în care a fost soțul ei. Le înșiră el, cu tot cu ani. „În '92 în Franța, '93 în Elveția, '95 în Ungaria, '96 în Grecia, cu Speranța Rădulescu. În '97 în Italia cu Taraf de Haidouks. Banii din cântări i-am dat la copii."

În 2000, de Revelion, Nea Vasile a avut un concert în București, la Lăptăria lui Enache. După cântare, au venit la el băieții de la Zdob și Zdub. Au bătut palma și de-atunci au cântat opt ani împreună. Nea Vasile a devenit DJ Vasile.

„DJ îi zice de la lăutărie, nu-i zice numele lui", mă asigură Tita.

În prezent, Nea Vasile colaborează cu trupa Nightlosers și cu alți lăutari. Tita face treabă de dimineața până seara. „Nu șade deloc. Dacă ai fi dimineața aci, ai râde. Ea iese de la 6, pleacă să ia pâine, după, se apucă să facă mâncare."

Au curtea plină de păsări. Opt găini, două curci, un curcan, unșpe rațe, ouă câte una pe zi. Pe lângă banii pe care-i face Nea Vasile la concerte sau nunți, mai ales vara, trăiesc din pensie. Ea are cinci sute de lei, el - șase sute pentru perioda în care a lucrat ca paznic, nu din muzică. Din ce au, dau și la copii.

„Eu nu pot, eu chiar dacă sunt săracă, nu sunt supărată. Nu trăiam 81 de ani dacă eram posacă", spune Tita. Râde cu atâta poftă, încât se lasă pe spate.

Ramona l-a cunoscut pe Stelian la 14 ani, la discoteca din sat. Zice că n-a fost dragoste la prima vedere. Se gândea că e prea mare pentru ea, că ea abia termina generala, iar el liceul și cânta deja la nunți. I-a plăcut totuși că era sincer și sufletist.

Stelian venea din neam de lăutari și cânta la acordeon și la orgă. „Eu, când m-am născut, aveam toate instrumentele în casă: țambal, acordeon, chitară, era și o cobză pe șifonier. Tata cânta la acordeon, bunică-miu la țambal și cobză."

Deși, la prima nuntă din viața lui, Stelian a cântat la chitară, s-a prins repede că toba și chitara încep să fie tot mai rare în muzica lăutărească, fiindcă apăruseră instrumentele electronice. „Și m-am axat mai mult pe acordeon și orgă. Am zis că astea n-o să dispară."

La scurt timp, Stelian a cerut-o în căsătorie. „Ai mei sunt români, eu sunt româncă. Eu nu aveam chestii gen: nu mă găsesc cu țiganul, nu vorbesc cu țiganul. În schimb, ei da. N-au vrut să accepte sub nicio formă."

La 15 ani, a fugit de-acasă. „Am renunțat la familie pentru el." S-au mutat la părinții lui. În casa socrilor, mai erau trei neveste de lăutari, soacra și două cumnate. De la ele a învățat să accepte că în weekenduri bărbații sunt plecați. Nu-l suna niciodată să-l întrebe unde e. Îi trimitea doar mesaje să vadă dacă e bine și-n rest spune că avea încredere în el.

După ce a terminat clasa a IX-a, a rămas însărcinată, așa că a trebuit să renunțe la școală. Când Florentin, copilul lor, a împlinit doi ani, s-au mutat la casa lor. „La început, chiar am fost săraci. Ne-am luat trei farfurii, trei linguri, trei furculițe."

Când s-a făcut băiatul mai mare, Ramona s-a reapucat de liceu, dar a dat la seral. Cât ea era la cursuri, stătea Stelian acasă cu copilul. Îi pare rău că n-a dat și bacul.

Deși trăiau decent din banii lui, de la nunți, botezuri și petreceri, în 2010 Ramona se săturase să fie casnică. S-a angajat la o croitorie din Buzău, care se află la 25 de kilometri distanță de satul lor. Câștiga 450 de lei pe lună.

„Lumea zice că la țară, dacă nu muncești, nu ești bun de nimic. Dar nu fac socoteala că e abonamentul două milioane, plus pachetul, mai vii acasă cu un milion jumate", spune Stelian.
Banii pe care ea îi făcea într-o lună el îi făcea uneori într-o noapte la o nuntă, așa că după trei luni s-a lăsat de jobul de croitoreasă.

La scurt timp, a mai născut un băiat, pe Darius.

În 2013, când a împlinit 30 de ani, Stelian s-a gândit că poate într-o zi n-o să-i mai meargă cu lăutăria. „Am zis: bă, ia să fac facultate, să fiu singurul țigan cu facultate din comună." Ar fi vrut să-și continue studiile imediat după ce terminase liceul, dar părinții lui n-au avut bani.

I-a spus Ramonei că vrea să se înscrie pe locurile speciale pentru romi la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială de la Universitatea București. Ramona s-a mândrit că soțul ei e și lăutar, și student, chiar dacă asta însemna să lipsească și mai mult de acasă și să stea la cămin în București.

Un an mai târziu, Stelian a intrat în politică. S-a înscris în Asociația Partida Romilor și a devenit consilier local la primăria din comuna lui. În localitate, sunt oficial aproximativ 250 de romi, dar Stelian crede că sunt mai mulți, nu toți se declară.

În timpul mandatului de consilier, omul a militat pentru racordarea la apă curentă și lumină în locurile din comună unde nu existau utilități, dar și pentru burse sociale pentru elevi. Primăria i-a aprobat proiectul de burse, dar nu l-a și finanțat.

După patru ani, s-a lăsat de politică. El se frustrase, iar soției i se părea părea că își bate capul pentru nimic. În plus, banii nu făceau mare diferență în bugetul familiei. Indemnizația de consilier era de 150 lei pe lună.

În prezent, Stelian câștigă cam 8 000 de lei pe lună ca lăutar, pe timp de vară, când sunt multe nunți. „Dar și iarna merge", zice el. Ramona îmi spune că are încredere în el când vine vorba de bani, dar îl mai verifică uneori. „Când vine de la cântare, nu-i iau banii. Doar îi număr și-i bag la loc, ca să văd dacă mă minte."

Lăutăria nu-i ușoară, câteodată cântă două-trei zile aproape non-stop. Au fost dimineți în care a venit cu cămașa murdară, că-i curgea sânge din nas de oboseală.

Stelian și Ramona își ridică o casă mai mare, pentru că în cea în care stau acum se înghesuie cu toții.

Ramona ar renunța la orice ca el să aibă cele mai bune instrumente. În 2000, ieșise o orgă nouă care costa 50 de milioane. N-aveau banii, dar aveau în curte un Opel Vectra care făcea 40 de milioane (lei vechi), așa că au vândut mașina și au mai pus diferența. „Chiar dacă ne era greu fără o mașină, l-am susținut."

Ramona spune că nu e geloasă și că nu se gândește că soțul ei o înșală când lipsește cu nopțile, dar se simte de multe ori singură. „Nu e ușor să rămâi acasă cu toate. Copiii nu pot să-i acopere lipsa mereu", spune Ramona.

Stelian încearcă să se împartă între familie, lăutărie și facultate. Din toamnă începe masterul în Studii Rome la SNSPA București.

Marcela e fată de romi lăutari din satul Clejani. Tatăl și patru frați de-ai ei erau muzicanți, printre care și o soră mai mare care cânta cu vocea și acordeonul.

La zece ani s-a îndrăgostit și ea de acordeon. Pentru că vedeau ce viață grea are sora ei care cânta deja la nunți, părinții n-au vrut să o lase și pe ea să se chinuie. „Știau că la nunți e stres și mai ales ca femeie să stai în picioare, mai te-atinge unul, mai vorbește un mesean urât…"

Părinții au băgat-o ucenică la o femeie din sat să învețe croitorie. Prindea repede, dar îi stătea capul doar la muzică.

Când părinții au văzut că vrea atât de mult să facă muzică, au dat-o la Foanca a lu' Terente, o femeie din sat care cânta la acordeon. Marcela avea deja urechea formată din familie și prindea repede gamele.

În clasa a VI-a s-a înscris și în ansamblul muzical pentru tineret care se ținea în școală. „Ne-a adus instrumente, fiecare cu ce cânta. Ce preferau copiii și ce au moștenit în casă. Îmi dăduse acordeon de la școală, îl aveam acasă."

La școală abia avea ce să-și ia de mâncare la pachet. „Dacă rămânea mămăligă de seara, mama o tăia frumos, ca pe cozonacul ăsta, și ne-o făcea pe plită. Era copii, români, care aveau pachețel, mânca mai bine, mă uitam, dar nu furam, nici nu ceream."

Peste un an, când au crezut că și-a făcut destul damblaua cu muzica, ai ei au dat-o din nou la croitorie. Și ea iar a fugit de la profesoară. Se ducea pe câmp și se ascundea în vie cu niște prietene.

Bunica ei a scos-o din mâinile tatălui și de-atunci a prins frică și s-a ținut de meseria pe care o voiau părinții. La 14 ani, tatăl ei i-a cumpărat mașină de cusut și făcea deja banii ei.

Și-a pus totuși ambiția să nu renunțe de tot la muzică, dar n-a mai putut să continue cu acordeonul. „Dacă nu studiezi și n-ai un profesor, nu merge mâna. Și de drag de muzică, am luat tobele. Că dacă era familie de muzicanți, aveam toate instrumentele în casă."

Când au văzut-o că e bună la tobe, tatăl și fratele ei au luat-o la nunți și la scurt timp a început să cânte și cu vocea.

Timp de cinci ani, Marcela a făcut bani și din croitorie, și din nunți.

La 19 ani s-a dus la o nuntă să cânte la tobe. Acolo a venit și Marin Sandu, un băiat din sat căruia i se zicea Țagoi și cânta cu vocea și acordeonul.

Ea n-ar fi vrut să se mărite de la vârsta aia. „Aveam prieteni români care murea după mine și mai îmi plăcea și mie. Nu să mă mărit, să ai obligație, că țiganii sunt periculoși când te-ai măritat. Nu e cum e la români, mergem, ne mai plimbăm. Te ține la oală. Ai mai făcut și copii, gata, ești terminată ca femeie. Înainte, acum e altă modă."

După ce s-a luat cu Țagoi s-a mutat la socri și a mai continuat să cânte un timp la nunți împreună cu el. „Dar când ești în cuplu undeva… Te simți mai sugrumată. Nu știi cum să stai, să nu se uite ăla pe tine, să nu glumești cu vreun mesean. N-ai voie, că te omoară."

La 20 de ani, Marcela a născut primul băiat și de-atunci a devenit casnică. Cu Țagoi se certa destul de des. „De curvăsărie. Bagi de seamă. Se schimbă". Mai ieșea scandal și din cauza banilor, că el nu-i lăsa ei nimic pe mână.

„Deci, eu am avut o viață grea cu el, nu că n-am avut ce să mănânc, că era muzicant, aducea, făcea, dar degeaba ai aur, palate, bani, totul dacă ești, cum să spun… așa, să nu ai responsabilitate."

În 1989, viața Marcelei și a familiei ei s-a schimbat. Stephane Karo, un impresar belgian, a venit la Clejani să-i caute pe lăutarii pe care-i auzise pe un CD înregistrat în Elveția. A înființat trupa Taraf de Haidouks care a devenit în scurt timp un fenomen. Muzicanții au avut concerte în toată lumea. Trei membri din taraf erau din familia lor: Țagoi, Neacșu Nicolae, tatăl lui, și Marinel, unul din copiii Marcelei și ai lui Țagoi. Marinel cânta la țambal și avea doar 14 ani când a învățat ce e succesul.

Marcela demonstrase că e femeia bună la toate, pentru că avea grijă de cei șase copii și gătea pentru străinii care le-au venit în curte, așa că impresarul a luat-o și pe ea în Belgia în turneu. Marcela a fost bucătăreasa lăutarilor și prima femeie din sat care a văzut Europa.

Cu banii făcuți, au cumpărat cercei de aur fetelor, un televizor, un casetofon cu lumini pe care Marcela încă-l ține ca amintire , îmbrăcăminte și și-au luat o Dacie roșie din târg.

La scurt timp, au făcut bani mulți și au cumpărat două apartamente în București.

Deși se mândrește că sunt romi lăutari, Marcela s-a simțit de-a lungul timpului discriminată pe baza etniei și a suferit când copiii ei au fost etichetați. „Când se ceartă la școală cu un copil de român, îi zice « măi, țigane» și copilul se simte rău când îi spune vorba asta."

În prezent, Marcela are șapte copii mari, dintre care trei băieți care cântă, și are grijă de doi nepoți. Crede că apariția Taraf de Haidouks le-a schimbat viața în bine, că nu le-a lipsit nimic și au văzut lumea, dar le-a adus și necazuri: unii din copii s-au apucat de droguri.

Pentru că a trecut prin toate astea cu fruntea sus și e în continuare cea care are grijă de toată casa, Marcela e considerată șefa supremă a familiei.

Pe 30 septembrie, familia Sandu organizează o mare petrecere la ei în curte la Clejani, la care te așteaptă să dansezi până ți se-ncing călcâiele. Țagoi o să cânte muzică lăutărească cu un taraf, iar băieții lui o să-ți bage live cu formația cele mai șmechere manele, de-o să te ungă la suflet. O să fie cu mâncare pe săturate, băutură și caractere fine.