Am analizat secundele dinainte să-și ia Mircea Badea KO ca să-ți zic unde a greșit

Uneori, în viață, când privilegiul se transformă în aroganță, un strop de umilință poate să facă minuni. Iar când ești om de televiziune, umilința, ca să-și facă efectul tămăduitor până la capăt, trebuie să fie direct proporțională cu venitul și faima.

Cu ce lecție pleci acasă după ce o țară întreagă a văzut un om de televiziune cu un ego super umflat înghenuncheat de un pseudo-sportiv (sportivii adevărați, cu adevărat profesioniști nu acceptă spectacole de circ, în care să se bată cu amatori entuziaști, fie ei și oameni de televiziune)?

Imediat după gong, prezentatorul Mircea Badea întinde mâna dreaptă – nu e foarte clar dacă încearcă să-și ciocnească mănușa cu cea a adversarului (o formă de salut uzuală înaintea luptei) sau e doar un jab aruncat timid în față, pentru evaluarea distanței și calibrarea unei directe solide de stânga (eventual). De remarcat că, în debutul luptei, Badea se află în poziție de „southpaw”, sau, pe românește, are „gardă inversă” (cu dreapta în față), în condițiile în care, la prima bătaie încasată, cea din noiembrie 2014, a adoptat poziția de gardă „ortodoxă” (cu brațul și piciorul stâng în față). O schimbare radicală de tactică sau ceva întâmplător? Nu cred că voi afla vreodată.

Totuși, Mircea Badea are piciorul drept prea mult în față. Șiret, motociclistul Teodor „Tedi” Constantin (îi voi spune „motociclist” pentru că nu-l consider „luptător” și nici măcar „artist marțial” – voi explica mai jos de ce) sesizează o fisură în apărarea lui Badea și profită din plin de oportunitatea creată.

Motociclistul lovește rapid cu un low-kick aplicat pe coapsa interioară a piciorului. Aș fi putut scrie „un low-kick năpraznic”, dar aș minți. În realitate, lovitura de picior e destul de dezlânată pentru un „multiplu campion național”. Eu, de pildă, aș putea da un low-kick de genul ăsta, dar, de la un posesor de „centură neagră 3 dan în kickbox”, parcă te aștepți la mai multă disciplină în execuție.

În orice caz, șutul ăla a fost suficient pentru a-l dezechilibra pe Mircea Badea. Acesta se retrage, motociclistul îl urmărește. Mircea Badea repetă greșeala din 2014: face doar pași înapoi, nu se deplasează lateral, nu pivotează, nu schimbă direcția. E o vorbă în box, mă mir că nu o știe Badea: boxerul care se deplasează în față va fi întotdeauna mai rapid decât ăla care merge cu spatele.

Rezultatul e previzibil: Mircea ajunge fixat în colțul ringului. Spre deosebire de bătaia din 2014, desfășurată pe o platformă „liberă”, aici, în ring, Mircea Badea nu mai are unde să fugă. Motociclistul continuă cu una din cele mai banale combinații din Muay Thai – directă stânga (ratată), directă dreapta (foarte moale), prins de cap și genunchi la mufă.

Cert e că izbitura de genunchi nu a avut potrivnic. Mircea Badea e incapabil să pareze (mai mult ca sigur nu se aștepta la genunchiul ăla) și cade oribil la podea, cu fața în jos. Dacă dai „freeze” la secunda respectivă, e un miracol că nu și-a rupt gâtul în cădere. Badea a fost foarte aproape de momentul deslușirii înspăimântătoarei taine a morții, această eternă frământare a omului.

Din imaginile filmate de sus, parcă s-ar vedea, pe la secunda 36-37, mișcarea accelerată a capului omului de televiziune Mircea Badea. Aș putea paria că genunchiul a nimerit bărbia, dar nu se vede foarte clar unde a fost lovit. Unii susțin că i-ar fi nimerit gâtul în zona carotidei. E posibil și așa ceva. Demonstrația mea arată ce s-ar întâmpla în cazul unei lovituri la bărbie. În cazul în care a fost așa, succesiunea micro-evenimentelor e următoarea.

În primele milisecunde de după încasarea loviturii, scăfârliei lui Mircea Badea i s-a imprimat o accelerație bruscă, urmată, după o fracțiune de secundă, de o decelerație, la fel de bruscă, provocată de mușchii, oasele și tendoanele care, de regulă, îl ajută pe omul de televiziune să-și țină capul pe umeri.

Creierul lui Mircea Badea, la fel ca la toate creaturile Homo Sapiens, „plutește” în interiorul cutiei craniene în lichidul cefalo-rahidian. Șocul loviturii de genunchi a făcut ca emisferele sale cerebrale să plece la plimbare prin cutia craniană.

Această deplasare produce, de regulă, leziuni atât în punctul de impact, cât și în regiunea opusă („leziuni de contraimpact”). Pentru o mai bună vizualizare, recomand punerea unui ou într-un borcan umplut pe jumătate cu apă. Astupă gura borcanului cu un capac. Scutură puternic borcanul.

Mircea Badea a zăcut la podea mai bine de două minute. Din imagini vezi cum și-a mișcat mâna abia după un minut și jumătate. Este foarte posibil ca Mircea Badea să fi suferit, în acele momente ceea ce medicii denumesc „amnezie posttraumatică” (momentul în care pui întrebările fundamentale de tipul: „Cine sunt? sau „Unde mă aflu?”). Am fost și eu în situația asta, știu ce spun.

În situațiile mai grave, există riscul să suferi o „leziune axonică difuză”. În acest caz, impactul produce un defect la nivelul membranei axonului (chestia aia prin intermediul căreia sunt transmise informațiile de la și spre creier), ceea ce duce la anomalii ale transmiterii impulsurilor în rețeaua neuronală. Acest lucru sigur nu i s-a întâmplat lui Mircea Badea, pentru că e vorba de o situație în care subiectul e deja în comă.

Ani la rând, Mircea Badea și-a delectat audiența cu șpagatele sale din emisiune și apropourile că deține centura neagră în karate. Bravo lui, nimic de zis. Au urmat postări pe YouTube cu lovituri de pumni și picioare date în saci. Am urmărit atent imaginile și pot să spun că, da, Mircea Badea știe să dea cu pumnul. De pe loc. Problema e când trebuie să dai cu pumnul (ori piciorul) din mișcare. Împotriva unui adversar care se mișcă și el. Și vrea să te lovească și el. Tot din mișcare.

D-aia „jocului de picioare” i se acordă o atât de mare importanță în sporturile de contact. Mircea Badea a făcut greșeala pe care foarte mulți oameni încă o mai fac în secolul XXI: confundă artele marțiale „de autoapărare” cu „artele marțiale de contact”. Sunt două ramuri diferite, bazate pe filozofii total opuse. Autoapărarea te învață ce să faci împotriva unui agresor, de regulă, nătâng (și care, la toate demonstrațiile de genul Aikido, karate ori jiu-jitsu e „cu garda jos” și telefonează loviturile).

„Contactul” te învață ce să faci împotriva unui adversar care e deja pus în gardă. Dar asta nu înseamnă că e „superior” artelor marțiale de autoapărare (e plin internetul de artiști marțiali care și-au luat-o pe stradă grupa mare).

Postura de karate, jocul de picioare sunt complet diferite față de Muay Thai, disciplina aleasă și acceptată de Mircea Badea pentru dubla provocare cu Teodor Constantin. Nu știu de ce, dacă tot e karatist, Badea nu a vrut un meci „pe tatami”, în kimono și cu protecții adecvate. Pentru bătaia asta de cinci secunde, este absolut strigător la cer să pui un amator în ring să se bată fără cască de protecție.

Dacă murea Mircea Badea? Cine era tras la răspundere? Cine ajungea la pârnaie? Că nu e vorba de un meci oficial, în cadrul unui circuit aprobat, în cadrul unei federații, cu o tonă de hârtii semnate și aprobări luate. Nu. A fost un eveniment de marketing ieftin în care doi nătărăi s-au bătut la mall. De aceea, în ciuda palmaresului pe care îl afișează, Teodor Constantin nu are „atitudine” de artist marțial autentic ori de luptător profesionist. Dacă ești cu adevărat șmecher, nu te bați cu Mircea Badea, că nu demonstrezi nimic, nimănui.

De fapt, acest meci trist arată de ce artele marțiale au ajuns, din păcate, una din cele mai fabuloase escrocherii ale epocii moderne. Artele marțiale nu mai au „spiritul” de odinioară, dar îți „vând”, în schimb, aura de invincibilitate. Unii se antrenează de două ori pe săptămână și cred că-și pot lua centura neagră în câțiva ani, cu ușurința cu care ai lua, de pildă, un doctorat.

Artele marțiale, în secolul XXI, sunt, de fapt, o imensă schemă piramidală. „Baza de jos” e formată din masele de centuri albe și galbene, iar sus, în vârful piramidei, zac sensei pe post de guru. Vrei să ajungi cât mai sus, dai banul: pe abonament, pe echipament, pe „taxe de examinare”.

Mircea Badea a crezut prea mult. La fel cum a crezut și motociclistul Teodor. Care și-a luat-o și el zdravăn, la un moment dat, când a încercat să urce în altă ligă. Totul e despre umilință. Asta nu se prea mai predă în sălile de arte marțiale, din păcate.