FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Cele mai bune seriale de pe Netflix la care să te uiți când ești spart

Ai fumat un mare joint și te întrebi ce serial nou să începi pe Netflix? Avem niște recomandări grozave pentru tine, de la drame la emisiuni de gătit.
Screenshoturi via Netflix

Nu știu dacă știai, dar 2Chainz are un cântec care se numește Netflix. E de pe albumul din 2013 B.O.A.T.S. II #MeTime și îl cântă împreună cu Fergie. „Am fumat un cui la cină și altul la micul dejun, 2 Chainz, le-am dat ceață cu lanțurile mele. Hai să facem un sextape și să-l punem pe Netflix."
După părerea mea, e un sfat util în viață (partea cu fumatul și Netflix, nu cu fumat și încărcat filme porno pe Netflix). Dacă citești articolul ăsta, înseamnă că ești de aceeași părere și probabil ești gata să fumezi un cuiuț și să-ți pui un serial mișto.

Publicitate

Dar ca să nu te uiți iar la Planet Earth, ți-am făcut o listă cu cele mai tari seriale de văzut pe Netflix când ești spart.

Round Planet

Round Planet e un fel de Planet Earth, dar scris de niște miștocari. Gazda emisiunii e comediantul Matt Lucas, care îl parodiază pe David Attenborough prin personajul Armstrong Wedgewood. Cel mai tare e că îți bucuri ochii cu arhiva spectaculoasă BBC despre natură, dar râzi de te caci pe tine.

Midnight Diner: Tokyo Stories

Midnight Diner: Tokyo Stories e o emisiune drăguță despre clienții care mănâncă în oraș în Tokyo noaptea târziu. Episoadele îți arată cum se leagă prietenii ciudate, uneori doar în baza pasiunii pentru un anumit fel de mâncare. O să te facă să simți ceva autentic, chiar dacă ești mega spart.

Amazing Hotels: Life Beyond the Lobby

Colega mea Katie de la muncă mi-a zis că emisiunea are un episod despre un hotel din Kenya unde girafele le mănâncă oaspeților micul dejun de pe masă. Ce-ți poți dori mai mult?

The Great British Baking Show

De cele mai multe ori, emisiunile tip concurs de gătit sunt o experiență mult prea agresivă și gălăgioasă pentru un om care a fumat mult. Aproape toate au prezentatori cu un ton exagerat și muzică dramatică pentru a ține spectatorii în priză. Nu și The Great British Baking Show, un concurs de gătit alternativ și calm, în care participanții gătesc liniștiți pe o pajiște.

The Joy of Painting

Pe Netflix sunt zeci de episoade din îndrăgita emisiune a lui Bob Ross, The Joy of Painting. Pregătește-ți cuiul și vopselele și pictează-ți o lume numai a ta cu copaci înfloriți.

Animal Fight Night

Netflix are doar trei episoade din Animal Fight Night, și toate sunt geniale. Lupte între morse, girafe care se mușcă, nevăstuici care se zgârie. Promit că n-o să te plictisești.

Publicitate

Baby Animals in the Wild

Awwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww.

The Crown

Noul serial cu buget mare de la Netflix, The Crown, e fix genul de serial la care n-ar trebui să te uiți când ești spart - motiv pentru care trebuie neapărat să-l vezi când ești spart. E o dramă istorică în care nu se întâmplă nimic - cu alte cuvinte, o alegere perfectă dacă vrei să adormi ca un bebeluș după ce ai fumat un joint gigantic.

Jane the Virgin

Jane the Virgin e un serial excelent de văzut, fie că ești treaz sau spart, dar momentele de realism magic ale serialului ies în evidență mai ales după ce ai fumat câteva cuie și începi să te întrebi dacă ești viu sau mort.

Ken Burns Presents: The West

Documentarul în nouă părți e o colecție de povești folclorice narate de un tip cu o voce foarte liniștitoare. Aprinde focul în sobă, rulează un păiuț și ascultă cum a fost cucerit Vestul (mai exact, furat de la bietele populații indigene).

Cosmos: A Spacetime Odyssey

Netflix nu are OG Cosmos cu Carl Sagan, așa că va trebui să te mulțumești cu versiunea cu Neil Degrasse Tyson. În zece episoade, Cosmos: A Spacetime Odyssey explorează subiecte diverse, de la cele mai minuscule molecule la cele mai adânci adevăruri din universul nostru. Există un episod care se cheamă „Un cer plin de fantome". Pfu.

Ai văzut deja toate serialele din lista asta? Sunt impresionat. N-am ce să te mai învăț.