Al doilea sezon din „Fargo” pare mai tare decât primul

Atenție: În acest articol apar SPOILERE din sezonul I din Fargo și din primul episod din cel de-al doilea sezon.

Recunosc, am fost sceptic în privința fraților Coen. Pentru mine, filmul Miller's Crossing, pe care l-au lansat în 1990, despre gangsterii dintr-un oraș mic și crimele de acolo a fost genial, atât de genial încât nu am crezut că cineva ar putea repeta isprava și am avut dreptate. Barton Fink și Hudsucker Proxy au fost următoarele lor filme care nu m-au impresionat deloc și, deși locuiam în Minneapolis când a ieșit Fargo prin 1996, am refuzat să-l văd. Era frig de te căcai pe tine afară și în plus, nu aveam de gând să mă car prin nămeți și cancer ca să văd cum o mediocritate criminalistică, distruge moștenirea lui Miller's Crossing.

În prezent, Fargo este unul din filmele mele preferate. Dar, când am auzit că planul celor de la FX să facă o serie ca omagiu pentru film, am trecut prin același proces de scepticism, privire a serialului cu-n ochi critic și realizarea că se petrecea ceva special acolo. Cu toate că are câteva scăpări, serialul reușește să surprindă epicentrul întunecat, sălbatic și amuzant al universului lui Coen, într-o poveste nouă despre crimă și eroism spontan într-un oraș micuț.

Sezonul cu numărul doi a debutat aseară. Fiind sceptic, m-am îndoit total că cei de la FX ar putea să mă surprindă din nou. Ei bine, chiar mă bucur foarte mult că m-am înșelat.

Serialul reproduce în continuare ritmul, atmosfera și sălbăticia primului sezon, dar și a filmului original.

Chiar în prima scenă a primului episod, din noul sezon, Rye Gerhardt (Kieran Culkin), mezinul unui clan mafiot sălbatic de talie mică, din North Dakota, intră într-un local din Luverne, Minnesota, pe undeva pe lângă Sioux Falls. Toată treaba se petrece în iarna rece a anului 1979. În timp ce Ray se așază pe un taburet la bar, luminile fade ale restaurantului se reflectă pe suprafața ieftină a plasticului de pe mese. Ray nu este acolo să mănânce, ci plănuiește să îl intimideze pe un judecător din Fargo care stă la o masă alăturată. El vrea să-l convingă pe judecător să deblocheze conturile partenerului său de afaceri, ca intre cu el într-o afacere cu mașini de scris IBM Selectric.

Până la sfârșitul scenei de mai sus, Rye va împușca trei persoane, apoi va părăsi locul crimei. Curând familia sa, poliția și membrii unei organizații criminale din Kansas City îl vor căuta. Din păcate, Rye era deja mort, corpul lui a fost eliminat, în stilul unei scene ce amintește de partea cu tocătorul de crengi a filmului fraților Coen. O stilistă și un măcelar, Peggy și Ed Blomquist (roluri interpretate de Kirsten Dunst și Jesee Deniels), se implică în caz, în timp ce organizația criminală din Kansas City și familia Gerhardt încep un război. Se anunță o iarnă rece și sângeroasă.

Fargo este cea mai recentă serie „antologică" a celor de la FX. Seriile antologice spun, în general, povești diferite, legate de anumite teme, aranjamente sau unu-două personaje care apar constant. Coordonatele temporale și spațiale tot oscilează înainte și înapoi, ceea ce face spectatorii să fie atrași de serie nu prin simpatia (sau ura) lor față de personaje sau de o poveste căreia îi află imediat deznodământul, ci prin implantarea unei atmosfere aparte. Este un stil mai vechi, specific unor seriale ca Twilight Zone sau The Outer Limits, care o luau de la capăt cu fiecare episod nou. Acum câțiva ani, cei de la FX au revigorat genul, într-o formă modernă, American Horror Story, care ne dovedește-n fiecare sezon că ne poate captiva cu niște povești terifiante. Filme ca: Murder House, Asylum, Coven și Freak Show s-au jucat toate cu stilul filmelor horror. Cea mai recentă chestie de genul ăsta scoasă de ei este Hotel, care a apărut săptămâna trecută.

Dar seriile antologice mai și eșuează. De exemplu, True Detective al celor de la HBO a încercat să facă pentru drama criminalistică, ceea ce a făcut AHS pentru horror-uri. Primul sezon a fost excelent, dar sezonul doi a fost una dintre cele mai mari dezamăgiri ale ultimului an. Ăsta e riscul pe care ți-l asumi când schimbi complet cadrul în care au loc poveștile și speri să-ți meargă același tip de acțiune acolo. Partea bună e că un sezon nasol nu înseamnă că următorul nu va fi foarte bun. În timp ce Kit Harrington este obligat să poarte părul lung pentru Game of Thrones, de câțiva ani buni, vedetele mari pot să se bage pentru un singur sezon al unei serii antologice.

Până la urmă, care este tematica din Fargo? Nu se încadrează într-o categorie clară precum „horror" sau „polițist" (sau cu tematica de „dramă în familie", precum seria antologică care urmează să apară pe HBO), deși toate poveștile sunt înrădăcinate în lumea criminală. Este fix American Gothic, numai că soțul a măcelărit pe cineva cu furca, iar nevasta a făcut plăcintă din săracii fraieri și a primit un premiu pentru rețetă la târgul de duminică din sat. Cam așa arată America fraților Coen, un tărâm al violenței, absurdității, al gangsterilor de doi bani care se cred Al Capone, al răzbunării și al unui optimism nihilistic sau mai degrabă un nihilism optimist. Filmele fraților Coen îți transmit un anume sentiment, foarte potent, au puterea de a surprinde perfect un loc sau o atmosferă anume, ceea ce s-a simțit perfect în sezonul I din Fargo. Sezonul doi, cu povestea sa despre America corporatistă în conflict cu afacerile de familie (unde afacerea e o organizație de crimă organizată), e și mai bun.

Să știți că nu am fost primul cu părerea asta. Primul sezon a câștigat o mulțime de premii, a ocupat pozițile de frunte în topurile serialelor și a fost lăudat ca un omagiu excelent adus filmului. Acțiunea din primul sezon, situată în anul 2006, începe când un agent de asigurări bătut de soartă, golani și femei numit Lester Nygaard (Martin Freeman), se întâlnește cu un asasin diabolic pe nume Lorne Malvo (Billy Bob Thorton). Amândoi se apucă de omorât, Nygaard pe nevastă-sa și Malvo pe șeful poliției. Cam de aici pornește povestea. Freeman și Thorton sunt numele mari care interpretează anti-eroii, dar adevaratul succes al serialului vine de la eroi: Alison Tolman și Gus Grimley. Alison (Molly Solverson) interpretează o polițistă dintr-un oraș mic, victimă a tot felul de glume misogine din partea bărbaților, care este singura care reușește să dea de cap cazului. Alături de ea este Gus, un polițai din Duluth căruia îi este prea frică să acționeze împotriva lui Malvo în primul episod și se chinuie să se redescopere tot restul sezonului. Molly se luptă cu patriarhia, Gus se luptă cu propria lașitate și în cele din urma se îndrăgostesc. Toate lucrurile astea m-au atras la serial, în ciuda a multor greșeli minore și tematici auxiliare ciudate.

Acum urmează veștile proaste: Molly Solverson nu mai apare în sezonul doi. E cam nasol că, în toate cele patru episoade pe care le-am văzut, eroii cad în categoria aia standard de „polițist bun", dar asta s-ar putea schimba. Vestea bună e că nu mai e niciun Billy Bob Thorton care să acapareze toată acțiunea. Mie chiar mi-a plăcut de Lorne Malvo, dar m-a distras cumva de la universul și oamenii din North Minnesota și North Dakota. El era pur și simplu un străin care perturba ordinea lucrurilor de acolo. În sezonul doi, totul este deja în neregulă, nu mai este necesară o forța malefică exterioară să intervină.

Atmosfera anului 1979 este evidențiată mai ales prin răspândirea sindromului post-traumatic de după războiul din Vietnam, în viețile bărbaților de peste 30 de ani. Aparent, în nordul Americii, un mediu complet diferit de Vietnam, războiul s-a întors acasă cu foștii soldați. Un exemplu este Lou Solverson, tatăl lui Molly, prezentat cât era în floarea vârstei. Soția lui se stinge de la cancer. Aici se reia un fir epic din primul sezon, „Incidentul din Sioux Falls", evenimentul care l-a transformat pe Lou din polițist în patron de restaurant și promite să dezvaluie toate amănuntele importante ale întâmplării. După patru episoade, războiul crimei e pe cale să devină foarte serios, prea multă lume le acordă atenție fraierilor din familia Blomquist și nu știu cum eu, telespectatorul, ar trebui să-i privesc pe Peggy și Ed. Îmi place ambiguitatea asta.

Serialul reproduce în continuare ritmul, atmosfera și sălbăticia primului sezon, dar și a filmului original.

Urmăriți-l pe David pe Twitter

Fargo este difuzat lunea la ora 10 PM pe FX

Traducere de Sebastian Andrușca

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre seriale:
Sezonul doi din True Detective s-ar putea să-ți placă mai mult decât primul
Serialul Mr Robot va revoluționa felul cum privești tehnologia
Jon Snow e singurul erou posibil din seria Game of Thrones