
David Perry
Ce se va întâmpla în următorul sezon din Game of Thrones?
O să existe cineva care va trăi fericit până la adânci bătrâneți, măcar o zi-două?
„Game of Thrones” e fix atât de sângeros și plin de sex pe cât merită generația noastră
Va culmina sezonul șase cu o scenă la fel de intensă ca Nunta Roșie?
O să apară un serial nou bazat pe universul „Game of Thrones”
Deși HBO ar fi încântat să vadă că serialul le aduce noi abonați la nesfârșit, creatorii lui au clarificat că nu vor întinde serialul la infinit.
Ce o să te enerveze cel mai tare la sezonul șase din „Game of Thrones"
Vreau să fie clar: iubesc Game of Thrones. Dar mă termină cu fazele misogine și rasiste.
Tot ce știm despre noul sezon din Game of Thrones
Daenerys are probleme, Tyrion bea vin, King's Landing e un dezastru şi niciun nordic nu pare înfrigurat de gândul că vine iarna.
Noul sezon din serialul „Game of Thrones” va apărea înainte de lansarea cărții
Echipa din spatele Game of Thrones și A song of Ice and Fire plănuia să lanseze cartea în martie 2016, ca serialul să apară la o lună distanță.
O să se transforme Jon Snow într-un zombie în noul sezon Game of Thrones?
Magia din Game of Thrones nu salvează lumea, ci aduce apocalipsa.