FYI.

This story is over 5 years old.

Economie · Bani

10 joburi pe care le faci de oriunde și care te scapă de corporație

Joburile astea îți asigură banii și flexibilitatea necesară pentru o viață de nomad digital.
joburi la distanta
Fotografie din stânga e a lui Evie Carrick, fotografie dreapta e via Stocksy. 

Articolul a apărut inițial pe Free.

Cu toții avem un prieten (cel puțin pe Facebook, dacă nu și în viața reală) care pare că e mereu în călătorii. Urmărești cum într-o zi postează poze cum lucrează la piscină în Bali, iar în alta e în Laos, în drumeție. Cel mai probabil e un nomad digital sau genul de persoană care lucrează dintr-o cafenea sau alte spații alternative din lume.

Deși sună prea bine ca să fie adevărat, știu că așa ceva există, pentru că și eu am trecut prin asta. Timp de 10 luni, jobul de scriitor independent mi-a acoperit cheltuielile de călătorie și mi-a permis să stau în locuri variate, de la un cămin din Cambodgia, până la o rulotă în Japonia. Un loc cu o conexiune la Wi-Fi și cafea bună e de neprețuit, iar când dai de astfel de loc, poți fi sigur că nu eram singurul cu laptopul în față.

Publicitate

Aproape cinci milioane de americani se consideră nomazi digitali, adică lucrează de la distanță și călătoresc, conform firmei tehnologice MBO Partners. Unul din șase afirmă că pot câștiga cel puțin 75 de mii de dolari, dar majoritatea câștigă mai puțin de zece mii de dolari pe an. Dar pentru o mare parte dintre nomazii digitali, asta nu prea contează. Când călătorești în diverse țări, cu un buget de trai minimal, poți să câștigi mai puțin, să muncești doar câteva ore și să te bucuri de viață. Locații precum Bali, Vietnam și Columbia oferă o combinație bună de accesibilitate, confort modern și internet de calitate.

Cheia e să-ți asiguri un loc de muncă într-un domeniu convenabil pentru munca la distanță, care să se pupe cu abilitățile tale, dar în același timp să fii conștient de câteva realități. „Venitul tău poate varia, deci, da, ai nevoie de economii ca să amortizezi volumul mai mic de muncă, sau când de abia ești la început și încă îți faci un nume”, spune Caroline Ceniza-Levine, expert profesional și co-fondatoare inițiativei Costa Rica FIRE, în care oamenii muncesc ca să se pensioneze cât încă sunt tineri. Înainte să faci astfel de angajament, ea recomandă să pui deoparte cel puțin câteva luni de salariu, pentru perioade mai sărace sau ca să te întorci acasă.

După ce ți-ai format un fond de siguranță, ia în considerare costul de trai, atunci când plănuiești să te muți și să stabilești un venit lunar minim necesar ca să-ți susții stilul de viață. Nu uita să pui la socoteală asigurarea de sănătate și pentru taxe, de fiecare dată când ești plătit pentru un proiect (ca freelancer taxele nu sunt deductibile). Ceniza-Levine mai recomandă să-ți faci și o pensie privată.

Publicitate

Setarea unui cont de economii și unor cheltuieli lunare e doar o parte. Trebuie să-ți găsești un job de freelancer în care să-ți poți folosi abilitățile dobândite. Mai jos am făcut o listă cu zece dintre cele mai comune joburi de nomazi digitali.

Web design sau programare de aplicații

Salariu mediu: 93 000 de mii de dolari

Când faci site-uri, programare și aplicații, tot ce ai nevoie e ori pe cloud, ori pe computer. În astfel de job, nu prea interacționezi cu clienții, ceea ce înseamnă că nimeni nu știe că tu lucrezi din Vietnam.

Dacă nu ai experiență în programare sau studii în domeniu, poți urma o școală online de programare, care-ți oferă setul de skill-uri necesar pentru a aplica pentru un job inițiatic. Există joburi din plin, iar salariul e ok, ceea ce înseamnă că e alegerea preferată a nomazilor digitali.

Antreprenor în comerț online

Salariu mediu: variază

Tot ce ai nevoie pentru a promova și administra magazinul online e un laptop, iar furnizorul se ocupă de stocuri și de livrări. Fenomenul este cunoscut drept drop shipping, iar metoda asta oferă antreprenorilor libertatea de a călători oriunde. Platformele de fulfillment, ca cea de la Amazon sau soluții locale, oferă niște avantaje similare.

Brady Deforeest folosea o tehnică similară în timp ce naviga prin Mexic, America Centrală și Caraibe și se ocupa de afacerea ei cu bijuterii. „Am vândut angro conturilor deja stabilite, inclusiv Sundance Catalog. Aveam vreo două fete care făceau chestii în Statele Unite, iar restul le-am făcut eu cât eram pe mare și le livram când ajungeam în porturi. Cineva m-a ajutat pe partea de distribuție.”

Publicitate

Marketer digital

Salariu mediu: 65 000 dolari

Scopul unui marketer digital este de a genera trafic pentru clienți. Mulți se specializează în SEO, trafic plătit sau marketing afiliat și sunt profesioniști la decodarea algoritmilor de căutare Google și analizarea datelor comerciale de pe Facebook. Cu cât te descurci mai bine, cu atât clienții vor menține o relație de lucru cu tine, ceea ce ar putea duce la un job constant.

Editor de conținut

Salariu mediu: 50 800 dolari

Cererea în creștere de conținut pe web, a creat și nevoia de oameni atenți la detalii, care pot finisa și rafina munca unui scriitor. Editorii copy sunt de obicei ultimul set de ochii asupra unei postări pe blog, a conținutului web și a cărților, înainte să fie publicate. Dai de multe joburi de copy pe FlexJobs și Indeed, care nu îți impun un anumit program, deci ai parte de multă flexibilitate.

Graphic designer

Average salary: 52 500 dolari

Orice în graphic design se face în culise, de la logo-uri, la broșuri și cărți de vizită, dar ca să intri în domeniul ăsta, ai nevoie de o creativitate naturală, un portofoliu pus la punct și skill-uri de Adobe Creative Suite.

Stacie Buell, graphic designer independent care călătorește cu Remote Year în jurul lumii, spune că ea ți-a găsit toți clienții prin contacte personale. „Toți anii pe care i-am investit în vechea mea companie, prieteniile și mentorii pe care i-am avut pe parcurs, m-au ajutat să găsesc proiecte.” Dar poți căuta și pe FlexJobs, Freelancer și Upwork.

Publicitate

Redactor

Salariul mediu: 63 200 dolari

Indiferent că vine sub formă de copy sau postări pe blog, orice site are nevoie de conținut scris ca să-și vândă brandul sau produsul. Copywriterii scriu pentru a crește un brand și a încuraja cititorii să cumpere produsul companiei, în timp ce un scriitor de conținut este plătit să scrie articole sau postări pe blog.

În orice caz, asigură-te că poți să faci research online și să dai de surse pe net, altfel e mai greu să intervievezi pe cineva când tu ești în Singapore, iar persoana cealaltă în Los Angeles, chiar dacă poți vorbi pe Skype, WhatsApp, chiar și Facebook Messenger. Uite câteva site-uri unde poți găsi de lucru în domeniu: Pangian, Freelance Writing Jobs, FlexJobs, ProBlogger

Profesor online de engleză

Salariu mediu: 38 700 de dolari sau 10 - 23 dolari pe oră

Jobul de profesor de engleză nu te mai condiționează într-un loc. Dacă ești vorbitor nativ de limba engleză, să predai online via Skype și alte programe e o modalitate bună de a călători în timp ce muncești. Majoritatea joburilor, pe care le poți găsi pe VIPKID, Cambly și italki, impune profesorilor să aibă o facultate absolvită și un certificat TEFL, care se poate obține într-un weekend sau via un curs online, care nu costă o avere.

Fotograf

Salariu mediu: 57 000

În fotografie contează să convingi organizațiile și publicațiile să-ți cumpere lucrările. La început o să trimiți multe mailuri de prezentare, dar după ce-ți formezi o bază de clienți, care apreciază stilul tău, poți să le propui direct lor idei și proiecte fotografice, care sunt plătite pe comision. Poți urca imagini pe site-uri precum iStock sau Stocksy, care îți oferă un venit neglijabil, cât timp tu te concentrezi pe clienți și proiecte mari.

Publicitate

Somira Sao, care a făcut înconjurul lumii pe o barcă cu pânze alături de familia ei, a profitat de experiența ei unică de a fotografia pentru Patagonia și câteva reviste de navigare. „În ceea ce privește magazinele de navigație, a funcționat la fel, am prezentat oferta la diverse publicații și unele acceptau. Eu am ales să lucrez cu publicațiile care ofereau cea mai bună remunerație sau cu care am colaborat cel mai ușor”, spune Sao, care acum încearcă să fotografieze pe comision.

Customer service

Salariu mediu: 37 200 dolari

Dacă vrei să lucrezi în domeniul ăsta, ai nevoie de o conexiune bună la internet și să te descurci bine cu oamenii. S-ar putea să trebuiască să fii disponibil la anumite ore, așa că trebuie să te asiguri că planul tău de călătorie se pupă cu programul (sau poți lucra și noaptea dacă nu te deranjează). Dacă ai prefera o muncă de administrație decât să vorbești la telefon, caută joburi de asistente virtuale. Încearcă și pe Indeed, Remote, Virtual Vocations, We Work Remotely, și Fancy Hands.

Traducător și transcriitor

Salariu mediu: 49 300 (transcriitor), 59 200 (traducător)

Dacă ești fluent într-o limbă străină, munca de traducător sau transcriitor e o modalitate bună de a câștiga bani cât călătorești. Printre clienții tipici, găsești și site-uri de comerț online, care vor să penetreze piețele globale sau companii care vor să convertească conținutul audio sau video în text. De obicei, plata se face per minut sau per cuvinte și poți lucra ca freelancer pentru o companie ca Rev, care te conectează cu clienții sau poți licita pentru proiecte pe site-uri precum ProZ.com.