Telefonul tău te face dependent ca să intri singur într-o închisoare digitală

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

În iunie 2017, Facebook a anunțat că a trecut de pragul de două miliarde de utilizatori. E pe departe cea mai mare rețea socială, deși Twitter, cu 300 de milioane de utilizatori, și Instagram cu 800 de milioane, au strâns o porțiune considerabilă din populația globală.

Deși nu ne place să dezvăluim detaliile personale pe site-urile de social media, totuși, e clar că oricum facem asta. Noi suntem de acord orbește cu Termenii și Condițiile, doar pentru a căpăta acces la ceea ce ne dorim.

Pentru Byung-Chul Han, autorului cărți recent traduse despre comunicarea digitală, Psychopolitics: Neoliberalism and New Technologies of Power, asta practic înseamnă cedarea voluntară a liberului arbitru. Han consideră confidențialitatea și lumea privată, factorii esențiali ai libertății. El observă cum, noi dezvăluim pe internet, de bună voie, orice fel de informație personală imaginabilă, fără să avem habar cine ce știe, când sau cu ce ocazie. Practic, idea în sine de a proteja confidențialitatea devine un concept depășit.”

Eu distribui fotografii cu cărțile pe care le cumpăr, public unele dintre opiniile mele politice și vorbesc despre job, pe Twitter. Practic, dezvălui mai multe informații pe social media decât aș putea vreodată să spun într-un sondaj guvernamental sau corporatist. Libertatea este capacitatea de a exercita liberul arbitru. Însă, dacă vreau să-mi fac un cont de Facebook, ca să păstrez legătura cu prieteni, familia și evenimente, trebuie să-mi cedez confidențialitatea bazelor de date Facebook.

Han dezbate că aspectul ăsta e geniul digital, care ne face dependenți și să nu avem de ales decât să-l folosim. El spune că „liberul arbitru este eliminat în favoarea unei selecții libere a ofertelor disponibile.”

Han percepe lumea digitală ca pe o închisoare (o „închisoare digitală”, un „panopticon”), în care tu ești un deținut izolat, care stă și se holbează la telefon, dar care este monitorizat de o arie întreagă de paznici, cum ar fi Google, Facebook, Acxiom și mulți alții. Spre deosebire de izolarea dintr-o închisoare normală, în cea digitală poți să comunici cu alți deținuți. Comunicare este încurajată într-un mod pozitiv, prin distribuiri, repostări și abonamente la diverse pagini.

Pentru Han, internetul e ca un zeu atotvăzător, capabil să înregistreze și să recapituleze păcatele noastre. Facebook este o biserică modernă, un spațiu unde te poți reuni cu ceilalți sub privirea atentă a unei entități. El susține că „smartphone-urile” sunt obiecte „devoționale”: „Smartphone-ul lucrează ca o carte de rugăciuni”, iar tu scrollezi ecranul ca pe un șirag de mătănii.

Practic mărturisești, împărtășești, venerezi via interfața smartphone-ului. Han adaugă apoi că „Like-ul e ca un Amin digital”. E clar, din moment ce Twitter-ul a schimbat emblema pentru „favorit” (dintr-o stea) la un „like” (o inimă), funcția s-a schimbat. La început, „favorit” era folosit pentru a salva postări (deseori linkuri către articole sau videoclipuri). Acum „like” este folosit pentru a demonstra acordul sau aprobarea față de o postae, ce funcționează exact ca un „amin”.

Atunci când guvernele fac un recensământ, ei au nevoie de date demografice, adică informațiile din lumea fizică, unde locuiești, vârsta, rasa, sexul, jobul, etc. (singura excepție este religia).

Informațiile colectate de Big Data sunt mai presus de astea. Noi le oferim voluntar dorințele noastre personale, obiceiurile consumeriste, fricile și relațiile. Han spune că o închisoare obișnuită „nu are acces la gândurile interioare sau nevoile interne… niciun acces la tărâmul fizic” și că „demografia nu e același lucru cu psihografia [adică informațiile interne.]”. Asta înseamnă că statisticile de modă veche și Big Data sunt complet diferite. Sondaje tradiționale de opinii sunt limitate, însă Big Data nu este. Han susține că „Big Data oferă mijloacele necesare pentru a stabili o psihogramă nu doar individuală, ci și colectivă.” Adică o hartă a dorințelor și fricilor colective. Trebuie să ai multă credință în democrație, capitalism și corporații benevolente ca asta să nu te panicheze.

Societatea consumeristă din Vest operează aproape în totalitate pe baza emoțiilor. Brandurile și reclamele exploatează emoția pentru a vinde produse. Televiziunea utilizează emoția pentru a te păstra ca telespectator fidel. Sfera social media nu e cu nimic diferită. Există o producție instantă de dopamină atunci când folosești rețelele sociale. Postezi ceva și de aici pornește, se adună share-urile, like-urile și comentariile. Câteodată sunt și aspecte bune, dar deseori poate fi distructiv.

Han susține că ne îndreptăm către o „dictatură emoțională”. El spune că „comunicarea accelerată promovează emoționalizarea. Rațiunea este mai înceată decât emoția.” Nu cred că „rațiunea” este cel mai bun lucru neapărat, deoarece, în spatele presupusului gând „rațional", se pot ascunde prejudecăți și psihopatia.

Într-un interviu din the Guardian, Hannah Anderson, angajatul fabricii de meme-uri „Social Chain”, spune: „Emoțiile de excitare redusă, cum ar fi satisfacția și relaxarea, sunt inutile în economia virală". Ea spune că pentru a obține un angajament real e nevoie ca oamenii să se simtă frustrați, supărați sau șocați. Facebook conduce un război emoțional, unde numai reacția umană cea mai intensă și instantanee e bună.

Am învățat multe lucruri bune de la oamenii pe care-i urmăresc, pe care poate nu le-aș fi aflat în viața reală, chestii legate în special de identitate, sex, literatură și muzică. Însă, Han activează în lumea digitală fără un profil anume, evaluând cu atenție cum ne trăim viețile digitale și asta mă forțează să privesc mai în profunzime. Sunt inițiative care ajută la promovarea confidențialității online, cum ar fi „dreptul de a nu uita” din Actul Data Protection și mișcarea Me2B, pentru a ne recupera propriile informații.

Cartea Pscyhopolitics m-a făcut mai conștient de aportul propriu la social media și problemele filozofice induse de obiceiurile mele online.

@KitCaless

Cartea „Psycho-Politics: Neoliberalism and New Technologies of Power” este publicată de Verso.