Am vorbit cu dependenți de Facebook din România și-am înțeles de ce n-o să scăpăm de el niciodată

(Fotografie via Pixabay)

„Mami, uită-te ce role frumoase are fetița asta!" Suntem undeva pe o bancă, în parc și, după câteva secunde de așteptare, mă trage iritată de mânecă și strigă apăsat ca să mă trezească la realitate. „Mai lasă telefonul ăla, toată ziua stai cu ochii în telefon și citești. Uită-te la ce-ți arăt!"

Revin în real-life și îmi dau seama că e prima dată când copilul meu încearcă să-mi facă morală din cauza unui comportament care o irită. În cele câteva cuvinte, revolta ei răsună atât de matur încât mă blochează. O irită acel telefon care mă absoarbe cu totul, urăște acel mic device care mă rupe de lângă ea și mă transformă într-o prezență absentă sau o absență vie. Și vrea să-mi arate asta.

Am citit atâtea lucruri despre cum greii lumii high-tech, de la Steve Jobs încoace, au privit cu un ochi critici relația copiilor cu tehnologia, am crezut că știu să gestionez relația ei cu tableta și tv-ul, ca să n-o transform într-o dependentă și iată-mă pe o bancă, într-un rol inversat, ea fiind vocea rațională, iar eu cel mic și neajutorat, punându-mi brusc în față o oglindă în care nu-mi place ce descopăr: am devenit oare o dependentă de tehnologie? Atât de dependentă, încât comportamentul meu e supărător pentru cei din jur, asemănător comportamentului părintelui alcoolic?

Am pierdut controlul asupra consumului de net și nu întâmplător compar comportamentul virtual cu cel al unui dependent de alcool. Adicțiile sunt asemănătoare atât ca mecanism – dopamina a prins drag de like-urile pe Facebook, susțin cercetătorii, la fel ca de paharele de bere - cât și la nivelul conduitei.

Îmi verific compulsiv mailurile, notificările de pe smartphone mă atrag ca în experimentele lui Pavlov, pierd timp aiurea pe net citind lucruri care în fond nu mă interesează, dorm cu telefonul la cap, iar primul lucru, dimineața, verific ce s-a mai întâmplat în social media, am reacții anxioase când 4G-ul moare, fuck off!, e un coșmar să-mi moară conexiunea la net! Sunt o dependentă, ce să mai.

Dar textul ăsta nu e despre mine. Am conturat fugitiv un profil al consumatorului compulsiv de net, iar de acum încolo o să vă explic ce-am descoperit pe temă. În SUA, povestea asta despre adicția de net e foarte studiată.

Nu trebuie să fii mare expert în psihologie cibernetică ca să observi că mediul acesta, în care ne petrecem o bună bucată de timp, ne-a dezvoltat un sine distinct. Tocmai pentru că ne lipsesc mulți indicatori din real-life – de la mimica feței interlocutorului, inflexiunea vocii și tot ceea ce ține de limbajul corpului - în spațiul virtual avem abilități de comunicare specifice. Tehnologia s-a infiltrat subtil în toate aspectele din viața noastră - de la modul în care construim relațiile umane, la cum alegem un produs la cumpărături, cum și pe cine votăm sau cum se dezvoltă mintea copiilor. Tocmai de aceea e important să-i înțelegem efectele. De ce în mediul virtual tindem să ne comportăm altfel decât în realitate, ce ne face să avem reacții diferite? Doi psihologi de top, John Suler și Mary Aiken, au studiat ani întregi comportamentul uman în cyberspace și au adus unele răspunsuri. Ambii au ajuns la aceeași concluzie: netul dezinhibă, la fel cum o face alcoolul.

„Ceva din cyberspace provoacă oamenii să fie mai aventuroși. În online, ne simțim confortabil să fim mai îndrăzneți și expliciți. O persoană cu un comportament rațional, reținut în viața reală lasă aceste calități la ușa spațiului virtual. De ce oare se întâmplă asta?", se întreabă Mary Aiken, un cercetător expert în psihologie virtuală, în cartea sa The Cyber Effect. A pioneering cyberpsychologist explains how human behavior changes online.

Dacă față în față cu interlocutorul, ne abținem să spunem unele lucruri de teama unor consecințe imediate, reacții sau mustrări, în online, această teamă nu mai există. Altruismul, de pildă, este și el amplificat în online, oamenii tind să fie mai generoși decât în viața reală, iar asta explică succesul formidabil al strângerilor de fonduri în acest spațiu.

Un alt efect al spațiului cyber, spune Aiken, este că oamenii tind să aibă încredere mult mai ușor în persoane întâlnite pe net și se deschid mai repede în a oferi informații personale. Asta duce la prietenii și intimități rapide, pentru că mediul le creează o falsă percepție de siguranță, când realitatea ar trebui să-i contrazică și să-i facă mai precauți. Netul devoalează niște vulnerabilități pe care, în viața reală, avem grijă să le protejăm mai atent.

Nu întâmplător, un citat al unei jurnaliste americane și investitoare în tehnologie, Esther Dyson, a devenit celebru pe net.

Efectul de dezinihibiție în online e un concept introdus în mediul academic de către John Suler, considerat părintele psihologiei cibernetice. Suler spune că dezihibiția în online este de două feluri: cea benignă, care ne face mai deschiși spre intimitate și comunicativi. Și cea toxică. Trolii pe care îi întâlnim pe net sunt un bun exemplu al dezinhibiției toxice.

„Oamenii explorează partea întunecată a netului, locuri pline de ură, violență sau crime, pe care în lumea reală niciodată nu le-ar vizita. Recurg la limbaj grobian, crici dure, pline de ură, un fenomen care a atras atenția lumii întregi, de când cyberbullying-ul a devenit o problemă", scrie Suler în cartea sa The psychology of Digital Era. Human become electric.

Mai mult, asistăm pasivi, fără a simți nevoie de a interveni, atunci când observăm atacuri la persoană, sau reacții jignitoare față de alții. Fenomenul este asemănător cu cel al „ignoranței colective", descris de psihologii americani, Bibby Latane și John Darley, deveniți celebri după ce au analizat o crimă petrecută în New York, în anii 60', când o femeie a fost ucisă sub ochii a 38 de martori, fără ca unul să fi simțit nevoia să intervină. Când răspunderea individuală este disipată, susțineau ei, nimeni nu mai simte nevoia să ia măsuri concrete. Devine un spectator pasiv.

Atmosfera din cyberspace este una a egalității absolute, la limita anarhiei.

De multe ori interacționezi cu profiluri despre care nu știi ce fel de autoritate generează în realitate, iar asta dezinhibă și mai mult.

Cei mai mulţi oameni nu înţeleg efectele pe care le are mediul cibernetic asupra lor. Indivizi cu tendințe impulsive sau care obișnuiesc să acţioneze pripit ar putea fi mai vulnerabili. Ce ar trebui reținut este că, din cauza efectului de escaladare online, oricine poate ajunge mai repede la un comportament ușor schimbat.

Desigur, toate aceste descrieri sunt niște tendințe și nu trebuie luate ca regulă absolută ce se aplică oricărui consumator de net. Personalitatea fiecăruia este extrem de importantă și un catalizator în a tempera unele impulsuri, dar, în mod evident, consumatorul de cursă lungă pe net, la o autoevaluare onestă, și-ar putea observa niște modificări în comportament.

Suntem mai direcți în mesaje, mai deschiși către intimitate și confesiuni, implusivi și îndrăzneți în interacțiunile cu ceilalți, dar când anume, din punct de vedere psihologic, putem vorbi despre o adicție de net, tehnologie și social media? De cât consum este nevoie pentru ca plăcerea de a naviga pe net să capete și conotații cu efecte negative, gen adicție comportamentală?

În România, nu există studii care să arate cât timp alocă românii consumului de net, americanii, în schimb, susțin că, în medie, adulții cu un mobil conectat la net își verifică device-urile și de două sute de ori pe zi. Studiile americane diferă, dar concluzia generală este de necombătut: oamenii își verifică telefonul alarmant de mult, iar consumul de net crește. Exact așa cum dependenții de substanțe luptă constant cu dorința de a le consuma, tot astfel, alertele și notificările de pe telefonul mobil îi pot provoca utilizatorului nevoia greu gestionabilă de a-și controla în continuu aparatul.

Teoria evoluționistă a semnalelor luminoase ar fi explicația pentru care găsim aceste device-uri irezistibile, susține psihologul american, Adam Alter, în cartea sa dedicată adicțiilor de net, recent publicată în SUA, Irresistible. Why we can't checking, scrolling, clicking and watching.

Această nevoie de suprautilizare a mobilului a dus la apariția unui noi termen – nomophobia, o formă prescurtată de la „no-mobile-phobia"- și descrie teama de a rămâne fără telefonul mobil.

Dacă tot am ajuns la cartea lui Adam Alter, hai să-ți scriu și un curs scurt de istorie a dependențelor comportamentale. Într-o definiție scurtă, dependența comportamentală ar înseamna un ritual complusiv, care a depășit stadiul de opțiune și nu mai poate fi control. Timp de secole, experții în neuroștiințe au crezut că numai substanțele (alcoolul, drogurile, țigările) pot stimula apariția dependențelor. Cercetări mai recente au demonstrat, însă, că adicțiile comportamentale activează aceleași regiuni ale creierului și sunt alimentate de aceleași nevoi. În toate cazurile, apare descărcarea de dopamină, substanța responsabilă de producerea plăcerii. Adicțiile comportamentale sunt cele de net, shopping, jocuri, pornografie virtuală, sex etc.

Dependențele de comportament sunt alimentate de aceleași nevoi umane, ca în piramida lui Maslow, mai spun psihologii.

Iată o mărturisire care mi-a fost făcută pe chat:

Sub protecția anonimatului, o româncă stabilită în Spania mi-a spus că nu mai reușește deloc să-și gestioneze relația cu netul, iar prețul e mare în plan personal, a ajuns să-și neglijeze copilul și familia. Resimte un disconfort teribil că nu-și mai poate controla comportamentul, dar s-ar simți jenată să recunoască public această problemă.

În SUA, psihologul pionier în cercetarea dependenței de net, care a și deschis primul centru pentru tratarea acestei tulburări, este Kimberly Young. Un alt centru foarte cunoscut peste ocean se numește Restart (Conect with life, not your device), un campus în care tinerii învață să trăiască fără a mai simți nevoia să fie conectați la net. Campioni în abordarea acestei probleme sunt însă chinezii și sud-coreeni, țări în care există zeci de clinici de „digital detox", dar specialiștii americani susțin că la asiatici a apărut tendința de a supradiagnostica această tulburare.

Dependența de net cuprinde mai multe subtipuri. Un adolescent care chiulește de la școală ca să joace complusiv jocuri pe calculator diferă, în motivații, de persoana care, dintr-o nevoie acută de socializare, și-a transferat viața în social media sau de workaholic, cel care folosește netul pentru a munci excesiv.

Dacă intri în metrou, majoritatea oamenilor sunt cu ochii în ecrane. Au existat accidente auto din cauza faptului că oamenii nu-și mai pot lua ochii de la un ecran. Ecranul, în viața noastră, a devenit omniprezent.

„Se trimit sms-uri, Whatsapp, Facebook. Aici e elementul care ar fi periculos. Îi pui o tabletă unui copil în mână și uiți de el acolo. Are un efect de calmare și de implicare. Toți avem o dimensiune ludică. Contactul cu ecranul e o experiență puternică, în termeni de satisfacție- apeși pe un buton și primești ceva, la fel ca la păcănele- contactul cu ecranul este o sursă de satisfacție și recompense. Iar păcănelele sunt mult mai adictive decât ruleta. Pentru că ai o relație cu mașina respectivă. Această experință cu ecranul este un drog nou și nu știm încă ce efecte are asupra creierului", mai spune Eugen Hriscu.

Problemele de consum de net se apropie, mai degrabă, de tulburările legate de apetit, cum e bulimia. De ce? Pentru că nu poți să renunți definitiv la ele, să practici abstinența, ca în cazul dependențelor de substanțe. „Un bulimic ar trebuie să facă diferența între a mânca de foame sau a mânca de plăcere, sau ca să compenseze o stare afectivă negativă. Și în cazul social media, e important să știi să trasezi această linie, să înveți să folosești aceste instrumente pentru că sunt oarecum utile și necesare și realizezi când le folosești doar ca să obții plăcere", avertizează psihiatrul.

Ca să depășești aceste adicții, cheia constă în autocontrol și o monitorizare mai atentă a nevoilor nesatisfăcute care te împing spre acest refugiu. Ca în cazul altor tulburări, psihologii încurajează să reduci consumul de net, să cultivi relații cu persoane care nu-s interesate de cyberspace și să-ți analizezi atent trăirile când ești în fața unui device. Ca într-o cură de slăbire, apar restricțiile, lupta cu tentațiile și recidivele, iar care regim ți se potrivește cel mai bine nu mai ține de teorie. Vrem, nu vrem, o parte din identitatea noastră se manifestă și-n online. Cum o construim și relaționăm cu ea o să dea ceva bătăi de cap viitorului.