Am vorbit cu tineri din România despre primele lor postări de Facebook și ce s-a schimbat

Cu Facebook am avut mereu o relație deschisă. A început în ianuarie 2004, când încă mă distram cu Hi5-ul, dar primele postări n-au apărut până în 2010. Prima chestie pe care am făcut-o publică a fost o poză cu hamsterii mei, în care făceau wrestling un pic cam pasional.

Au urmat apoi multe alte postări de genul și, de-a lungul timpului, au fost tot mai îndrăznețe. Am avut și multe statusuri emo care acum mă fac să râd. Și, din ce-mi arată Activity Log, prea multe declarații siropoase către băieți cu ochii verzi și părul creț. E cale lungă de atunci. Acum folosesc Facebook-ul mai mult pentru chat.

Cred că e normal să se schimbe relația ta cu o rețea de socializare, că, pe de o parte crești tu, pe de altă parte, evoluează tehnologia din spatele ei, după cum poți să vezi și-n campania Vodafone 20 de ani. La fel cum eu am renunțat la unele tipuri de postări, așa și rețeaua de socializare s-a adaptat de la desktop la mobil and beyond. Ca să aflu mai multe despre schimbările prin care trecem odată cu tehnologia, am vorbit cu mai mulți tineri despre primele lor postări de Facebook și ce postează în zilele noastre.

De Facebook am aflat de la mama mea care deja avea un cont. Prin 2007 am rugat-o două zile să îmi facă și mie un cont. Încă îmi amintesc prima mea postare; a fost o melodie de care am fost obsedat atunci, în rest postam melodii și fotografii cu colegii de prin clasă sau bancuri.

Acum câțiva ani am postat o poză oribilă cu mine, după ce băusem câteva pahare. Când mi-am revenit mi-am dat seama că nu era tocmai OK. Iar cel mai personal lucru postat a fost legitimația de student, după ce am fost admis la facultate.

Tot ce pot să zic e că, în ziua de azi, Facebook-ul e peste tot: pe TV, pe mobil sau laptop, iar cu ajutorul lui comunicarea cu alte persoane este mult mai la îndemână.

Facebook-ul începea să crească tot mai mult în popularitate, în timp ce Hi5-ul pățea fix opusul, deci probabil din acest motiv mi-am făcut contul pe data de 9 ianuarie 2010. Primele postări au constat în transferarea pozelor și altor lucruri de pe Hi5 pe Facebook. Prima mea postare a fost un simplu „hello everybody!"

Pentru că-s pasionat de fotografie, postez fotografii cu diferite tematici și da, au fost câteva situații în care poate am regretat o anumită postare, fie din cauza calității mai proaste a pozei odată ce a ajuns pe pagină, fie pur și simplu din cauza unor schimbări de stare. Cred că cele mai personale postări ale mele au fost unele fotografii cu mine seminud. Față de 2010, cred că Facebook a devenit un tip de interacțiune în sine, care-i prezent la aproape toate nivelurile și pe toate device-urile.

Secretul unei relații fericite este o memorie scurtă. Noroc cu Activity Log. Înapoi la punctul zero. Pe 5 decembrie 2011, 7.43 PM, scriam: „Truth or happiness, never both". Da, probabil descoperisem ceva dubios în legătură cu Moş Nicolae.

Click din nou pe Activity Log. Facebook spune că mi-am făcut cont pe 30 iulie 2010. Nu îmi spune și motivul, din păcate. În orice caz, pot presupune că nu am fost prea entuziasmată de platformă, având în vedere că am început să postez abia după mai bine de un an.

Am stat cel mai mult fără să mă conectez pe Facebook în jur de două săptămâni. Am supraviețuit ca să spun mai departe. Pentru mine, Facebook a început să existe din momentul în care mi l-am instalat pe telefon.

Uite o chestie pe care am share-uit-o acum ceva timp: „When you gotta delete your post, because you're just not the same person you were 6 minutes ago". Nu pot să spun că am regretat că am postat ceva, în principiu pentru că nu obișnuiesc să fac publice lucruri personale. Pe pagina mea de Facebook nu scrie aproape nimic despre mine, unde locuiesc, ce studiez, unde lucrez, dacă sunt sau nu implicată într-o relație. Pe lângă asta, nu dau niciodată check-in-uri, nu postez fotografii cu familia și prietenii sau alte detalii intime. Doar muzică, artă, povești funny.

Mi-am făcut contul puțin după ce am început liceul, în noiembrie 2010. Postam numai porcării. Acum, când mă uit la ce fel de statusuri scriam, mă apucă durerile de cap. Prima mea postare e din 30 noiembrie 2010, am dat share unui videoclip de-al lui Skizzo Skillz feat. Grasu XXL.

Regret multe postări care mai târziu ar putea să mă afecteze, chestii care unor oameni li s-ar părea jignitoare. Nu îmi aduc aminte să fi postat ceva atât de personal încât sa regret, dar cea mai personală postare a fost una de protest împotriva sistemului educațional din România.

Odată cu schimbările Facebook, mi-am schimbat și eu preferințele și modul în care îl folosesc. Acum îl folosesc mai mult pentru facultate și pentru a ține legătura cu cei dragi, pe când la început îl foloseam pentru aplicații, jocuri, poze etc. De poke am uitat complet; și parcă mai erau Facebook gifts și wall-ul. Înainte de timeline, ți se posta pe perete. Încă îmi amintesc cât de mult am urât timeline-ul introdus forțat.

Mi-am deschis contul în august 2009, când încă era la modă Hi5-ul și foarte puțini oameni din țară foloseau Facebook. L-am deschis pentru că trăgea o prietenă de mine să vorbim acolo, ca să nu mai folosim Yahoo Messenger. În primul an, nu am postat mai nimic și nici nu mă prea logam (pentru ca nu era nimic de văzut pe atunci).

Prima postare am făcut-o pe 1 noiembrie 2010, când am share-uit Robbie Williams – Feel. Abia începusem facultatea, nu mai vorbeam de câteva luni cu dragostea mea din liceu și eram într-o fază sentimentală.

Cea mai embarassing chestie ar fi share-ul la o poză de la un joc (Warthunder) pentru un concurs. Mi se pare penibil să particip la concursuri la care trebuie sa dai share-uri, dar am câștigat. Deci n-a fost chiar așa rău (premiul în valoare de vreo 50 de euro consta în chestii Premium pentru joc).

Schimbarea cea mai mare este ce a devenit Facebook-ul pentru mine – de la o sursă de interacțiune socială fudulă, în care admiri ce chestii „mișto" fac oamenii din lista ta, la o sursă importantă de informare, dar și de divertisment (articole răspândite de oamenii din listă, grupuri de umor).

Am aflat de Facebook de la un prieten al meu care locuia în Canada și mi-am făcut cont pentru a ține legătura cu el. Asta se întâmpla prin 2009. Până și-au făcut și prietenii mei conturi, foloseam Facebook-ul pentru jocurile de atunci, deci și primele mele postări aveau legătură cu jocurile respective, scoruri și alte prostii de genul ăsta.

Am avut momente în care am simțit că anumite postări de-ale mele nu își aveau locul pe Facebook, fie că este vorba de păreri legate de tematici mai sensibile, fie că era vorba de detalii legate de viața personală. Mi-am dat seama de la început că există anumite subiecte pe care prefer să le las în afara rețelelor de socializare, iar printre cele mai personale lucruri pe care am ajuns să le postez au fost cele legate de locație, dar am renunțat destul de repede la obiceiul ăsta.

Cred că Facebook din 2010 mai are în comun cu Facebook din 2017 doar funcțiile de bază, în rest, platforma a evoluat într-un ritm foarte rapid. Odată cu introducerea smartphone-urilor, popularitatea Facebook-ului a crescut considerabil, iar în prezent folosesc aplicația mobilă în proporție de 90% dintre cunoscuții mei.

La început, nu prea postam, nu l-am luat așa în serios. Prima mea postare a fost un status update în care am scris „Ziua de mâine" pe la ora 12 - probabil am chiulit de la liceu și nu aveam ce face.

Pentru mine, „Cartea Feței" reprezintă o pagină de internet în care îmi pierd timpul din când în când cu beneficiul de a nu uita nicio zi de naștere a unui membru de familie sau a sutelor sau miilor de prieteni.
Am postat o grămadă de chestii regretabile, dar încă sunt acolo, setate pe privat, deoarece și acele postări pe care le-aș regreta sunt amintiri, însă pe care numai eu le văd.

Cel mai embarassing-ish lucru era o mătușă care îmi tot comenta la postări, pe replica „cel mai frumos nepot, îmbrățișări, pupici, the works". Asta se întâmpla acum mai bine de un an, când am început să postez chestii mai multe, random, atunci s-a nimerit să mă prindă. Numai că am șters totul de pe atunci, așa că, din nefecire, nu mai sunt printre noi acele comentarii. Sunt într-un loc mai bun acum…