De ce îți face bine să dormi noaptea cu animăluțe de pluș

Era vreo trei-patru dimineața și nu reușeam să adorm deloc. Cum sufăr de anxietate și depresie, plus apnee în somn, eram destul de obișnuit cu chestia asta. Mă trezisem cu câteva minute mai devreme, din cauza unui zgomot de afară, și eram destul de frustrat.

Am încercat să mă relaxez, dar cum prinsesem deja cinci ore de somn și corpul meu se simțea cât de cât înviorat, deja eram pregătit să încep ziua. Dar nu chiar.

Întins pe spate, apoi pe stânga, apoi pe dreapta, încercam să nu-mi deranjez iubita cufundată adânc în somn. Anxietatea îmi atinsese cote maxime.

Atunci, am atins cu antebrațul perna pe care o îmbrățișează iubita mea uneori când doarme. În timpul somnului, o lăsase prin pat. Am vrut să văd care e faza cu îmbrățișatul pernei.

M-am întors iar pe dreapta și am strâns perna la piept. Am simțit imediat mai puțină tensiune și mai mult confort. Am pierdut bătălia cu oboseala și am adormit în două minute.

În dimineața următoare, internetul mi-a zis că persoanele care strâng perne în brațe în timpul somnului apreciază conexiunile personale puternice și încearcă să recreeze această senzație în timpul somnului, când se simt vulnerabili. Cu alte cuvinte, le e dor de cineva. Am descoperit și un forum sau două care sugerau că oamenii care îmbrățișează perne noaptea se simt deconectați de partenerul lor și preferă o stare solitară. Perna funcționează ca un zid protector. Un studiu zicea că dacă dormi la mai mult de 2,5 centimetri de partener, chestia asta poate indica nefericire în relație.

„Astea sunt porcării psihologice", a zis Stephanie Silberman, o psiholoagă din Florida specializată în probleme de somn. „Cred că fiecare individ e diferit. Nu trebuie să clasificăm toți oamenii care îmbrățișează perne drept niște amărâți singuratici care îi evită pe cei din jur."

Silberman, care studiază psihologia somnului de 14 ani, se concentrează pe componente comportamentale și cognitive ale tulburărilor de somn, cât și pe cauzele fizice, care au un rol important în situațiile în care adulții îmbrățișează perne. Silberman a zis că persoanele care suferă de apnee în somn vor experimenta mai puține episoade apneice dacă dorm pe o parte. „Așadar, îmbrățișatul unei perne în timpul somnului s-ar putea să ajute", a notat ea. A zis și că pernele sunt grozave pentru femeile însărcinate, cărora li se recomandă să doarmă pe o parte. În plus, îmbrățișatul pernelor conferă un plus de căldură.

Silberman a mai atras atenția asupra unui element psihologic în teoria îmbrățișatului de perne: „Oamenilor le place rutina. Dacă fac lucrurile într-un anumit fel și îmbrățișează o pernă în fiecare noapte, obiceiul devine foarte confortabil pentru ei." Perna îi amintește creierului că e ora de culcare, iar acesta se liniștește. Silberman a mai adăugat că îmbrățișarea pernei le conferă un sentiment de securitate persoanelor anxioase.

Silberman mai suspectează că, multor oameni, îmbrățișatul pernei le aduce aminte de copilărie, când preferau să doarmă în poziție fetală sau înconjurați de animale de pluș. „Nu vrem să fim singuri", a zis ea. „Nu e nimic greșit ca adulții să vrea să țină ceva în brațe în timpul somnului."

În cazul bebelușilor, e un moment dificil când părintele îi lasă din brațe ca să doarmă în pătuț. Au nevoie de lucruri moi pe care să le țină în brațe ca să simtă o prezență lângă ei. Se pare că aceeași chestie funcționează și la adulți.

„Mulți oameni nu reușesc să adoarmă pentru că nu se pot liniști singuri", a zis Bonnie Allie, o psihoterapeută din New York. „Nu pot scăpa de temerile din timpul zilei, care se intensifică noaptea."

Ca să ajute un copil să-și descopere autonomia și să-și liniștească anxietatea când doarme singur, Allie spune că un părinte poate introduce în joc un obiect de tranziție. Acest obiect face legătura între bebeluș și îngrijitor și îi amintește copilului că îngrijitorul e cumva lângă el.

După trei ani de terapie, am realizat că nu reușesc să mă simt în siguranță, iar asta contribuie la anxietatea din timpul nopții. E din cauza fraților tăi, îmi zice mama la telefon. Se pare că are dreptate.

Când aveam 12 ani, mama a născut doi gemeni și a devenit foarte preocupată de nevoile lor.

După ce mi-a auzit istoria personală, Allie a zis: „A-ha! Ai fost trădat." A adăugat că probabil prezența fraților mei mi-a făcut tranziția spre autonomie mai dificilă, pentru că mama a fost nevoită să se concentreze pe nevoile lor mai mult decât pe ale mele. „Sentimentul de pierdere și trădare e foarte puternic la un copil de doi ani."

Se pare că mi-a luat ceva timp să mă simt în siguranță în dormitor, pentru că, acum 36 de ani, maică-mea nu mai avea energie să stea cu mine înainte de culcare. Până când o să mă obișnuiesc să mă liniștesc singur, o să continui să țin în brațe perna, așa cum fac de câteva săptămâni. Se pare că îmi e de mare ajutor.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia