Am fost în satul din România unde și morții sunt colindați

E frig de crapă pietrele și-n sobă focul s-a stins de vreo patru ore. Sunt în Maramureș, în vizită la niște prieteni, e prima zi de Crăciun și sunt somnoroasă după prea mult Catan, nu colindat. Este și dimineața în care, după cum mi-au spus doamnele casei, mergem la cimitir. Ce-i afară nu este deloc îmbietor, dar zăpada densă care s-a așternut îmi amintește că nu o să mai calc pe așa ceva prea curând. 

Cât eu mă îmbrac suficient de gros cât să rezist urgiei de-afară, doamnele casei au pregătit sacoșele cu colaci, mere, nuci, cozonaci, dulciuri și horincă pentru pomenile din cimitir. În satul Cupșeni așa-i obiceiul. Mă rog, cel puțin pentru femei.

După cum mi-a zis și gazda, bărbații-s prea matoli după colindat. Dar pentru asta tot se zice că primul care intră-n casă în ziua de Crăciun trebuie să fie bărbatul, că aduce bogăție. Dacă primul om care-ți trece pragul e femeie e mare bai, o să ai un an cu sărăcie. Dar cum să intre primul bărbatul dacă doarme dus?

Drumul până la cimitir e anevoios și alunecos, iar noi ne-am grupat în bisericuțe: doamnele se țin de braț să nu alunece, iar bărbații se adăpostesc sub o umbrelă. Lăsăm ulița în spatele nostru și apar femeile îmbrăcate în costume populare care abia vin de la biserică, ne salută și-și văd de drum cu desaga în spate. „Bună ziua lu’ Crăciun!” și urcăm dealul către cimitir.

Lapovița nu se potolește și zăpada e tot mai lichidă, iar pe alocuri apar mici pârâuri. Gazda mă prinde braț, să nu care-cumva să pice într-un maldăr de zăpadă gri, murdară. Ajungem odată cu plecarea preotului din biserică și respir ușurată. Văd oameni adunați în jurul crucilor, cu colaci în mână, cu pahare de tărie, care-și cinstesc morții și viii, își urează de sănătate și mai pun un gând bun.

Intru în cimitir și zăpada îmi trece de gleznă, apoi ajunge la jumătate gambei, ca într-un final să mângâie genunchiul. Cimitirul e în pantă, cu biserica în deal și satul la vale. Aud clopotele bisericii și-mi ridic capul să văd ce se întâmplă și privesc fără să mișc la acest ritual atât de special: colindatul morților. Oamenii din zonă vin de patru ori pe an să-și cinstească morții: de Luminație, de Crăciun, de Paște și Rusalii. Iar când e Crăciunul ultimul om înmormântat e colindat în cimitir de familia lui și de cei care mai sunt acolo.

Oricum te-ai poziționa față de moarte, obiceiuri și religie, e ceva fascinant în abordarea românească de-a nu-i uita pe cei care au fost. Ai asta în diverse ritualuri, de la cel mai simplu, cum e vărsatul de câteva picături de alcool din pahar „ca să bea și morții”, până la acest colind la care am participat și de la care m-am întors cu fotografiile de mai jos.