Am vorbit cu americanii care au făcut un serial despre România ca să aflu de ce noi și nu alții

E destul de clar după numărul imens de remake-uri din 2017, făcute după filme gen King Kong, Frumoasa și Bestia sau Mumia, că puțul de imaginație de la Hollywood a început să sece. Și nici serialele nu stau mai bine, dacă te gândești că au fost reluate serii apuse pe vremea când era mama fată, precum Gilmore Girls sau Twin Peaks. Asta îi face pe producători să caute din ce în ce mai mult povești noi.

E destul de greu să mai vezi ceva original în media americană acum, totuși mai apar încercări. Pentru unii chestia asta înseamnă pur și simplu să iei la rând benzi desenate și să le faci serial, din simplul motiv că nu s-a mai făcut până acum. Pentru alții, precum Amazon, înseamnă să mergi într-o zonă ceva mai experimentală. De exemplu să faci un serial de satiră care se petrece într-un fel de versiune alternativă a României comuniste. O lume în care Florin Piersic Junior ridică sus pumnul în numele partidului, ca un detectiv macho, în timp ce din gura lui iese vocea lui Channing Tatum. O lume în care o Dacie Papuc roșie plină de verze explodează mai ceva ca-n Armă Mortală II. O lume numită Comrade Detective.

Ca să aflu mai multe despre cum a ajuns să se nască totul și de ce, le-am scris lui Rhys Thomas, regizorul serialului, și scenariștilor Brian Gatewood și Alessandro Tanaka, ca să văd cum i-a marcat contactul lor cu România și cum s-a născut bijuteria asta sovietică.

VICE: De ce ați ales România și nu altă țară din fosta URSS?
Rhys: Eu am venit în recunoaștere pe aici cu producătorul meu, Inman Young, în timpul verii lui 2016 și am vizitat București, Sofia și Budapesta. Erau toate opțiuni pe masă și am discutat cu producători minunați din fiecare oraș.

În timpul acelei excursii m-am bucurat nu numai de un tur vizual prin fiecare oraș, dar am și discutat pe larg cu echipele de acolo și am ascultat experiențele lor din comunism. Fiecare avea păreri și experiențe diferite legate de acea perioadă și, în cele din urmă, combinația asta de puncte de vedere ne-a împins să alegem să facem serialul românesc.

La nivel vizual, ce-mi plăcea la București era amestecul de arhitectură clasică românească și clădirile moderne (și nu prea) din comunism. Ambele trăsături puteau să apară în același cadru. În Sofia și Budapesta mi se părea că trebuie să alegi între ele - ori centrul vechi frumos, ori cartierele 100% pline cu blocuri. Dacă am fi filmat exclusiv în lumea aia de betoane, am fi prezentat același clișeu occidental legat de comunismul sumbru. Dar în București am găsit echilibrul.

Cât despre experiența comunistă, mi se pare că atât Ungaria cât și Bulgaria au fost mai apropiate de idealul de stat satelit sovietic și aveau granițele ceva mai deschise. România, care a fost sub Ceaușescu și sub cultul său al personalității și controlul ferm asupra mass media, era mult mai potrivită pentru premisa serialului. Un regim anticapitalist agresiv, sfidător de românesc, dar atins de nesiguranța faptului că se simțea atacat.

Cum a fost primul vostru contact cu România?
Rhys: În ciuda vizitei de recunoaștere, abia când am venit să filmăm am avut cu adevărat contact cu România. Nu aveau scenariul terminat când am ajuns, deci am avut ocazia să schimbăm textul cu cât cunoșteam Bucureștiul mai bine cu ajutorul echipei locale. Ei au fost o resursă inestimabilă când a venit vorba de conturarea acestei lumi și de experiențele specifice ale acelei perioade. Nu credem că celor din echipă le-a convenit să aștepte până schimbam scenariul, dar la final, conversațiile cu actorii români ne-au ajutat să-i dăm serialului personalitate. Brian/Alessandro: Inițial, niciunii dintre noi nu fusese în România, așa că am făcut multă documentare. Totuși, asta a pălit în comparație cu momentul în care am ajuns la București și primeam feedback de la actorii români. Ne-au școlit și ne-au dat enorm de multe idei. Mai exact, am avut un om specializat în adaptarea scenariului și un supraveghetor de scenariu extrem de buni.

Ce feedback ați primit de la români pe proiect?
Brian/Alessandro: Am vorbit cu membrii distribuției și cu echipa care l-au văzut și toți păreau foarte mulțumiți de rezultat Rhys: Pe hârtie cred că totul părea un pic dement și am filmat totul atât de repede că era cam greu să înțeleagă ceva ce am făcut acolo. Dar a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea cât de bine a ieșit.

Cum nu s-au făcut filme și seriale moderne românești despre forțele de ordine din acea perioadă, mulți tineri români ar putea să creadă că erau ca în serial. Ce le-ați spune?
Brian/Alessandro: În primul rând, serialul este o satiră legată de propagandă și ideologie extremistă, iar noi încercăm să exprimăm clar asta în introducere, înainte să înceapă primul episod. Nu trebuie privit ca un documentar sau un film bazat pe fapte. Am încercat să-i dăm lumii Poliției din București un ton elevat - ei vorbesc mai mult în limbajul macho al serialelor polițiste de la Hollywood, decât în cel în care îmi imaginez că vorbea un român de la începutul anilor 80. Sperăm că i-am dat o aură de ficțiune destul de clară serialului prin acest ton.

Unii români care au trăit acea perioadă se tem că serialul ar putea glorifica Miliția comunistă care era celebră pentru brutalitatea ei
Rhys: Este o satiră despre cum adoptăm orbește ideologia în ambele tabere. Ni l-am imaginat pe Gregor, Joseph și pe căpitanul Covaci care lucrau în versiunea lor ideală a poliției, nu sunt nici milițieni, nici securiști. Sunt detectivi. Ei cred în propriul lor adevăr. Vine dintr-o viziune asupra lumii creată de comunism, dar în cele din urmă ei acționează după ceea ce simt ei că este corect. Nu după ceea ce le spune sistemul că ar fi corect. Brian/Alessandro: Serialul este și un comentariu la adresa „serialelor cu polițiști amici" cu care am crescut toți trei. Deci apar toate clișeele din acele filme. Îl ai pe Gregor, singuraticul care joacă doar după regulile sale, care seamănă mult cu personajul lui Mel Gibson în seria Armă Mortală, apoi îl ai pe Joseph, familistul, care e mai stabil, cum era Danny Glover în același film. Iubim filmele care se mulează pe un gen și ăsta a fost modul nostru să explorăm acea pasiune.

E vreo parte a serialului pe care vi se pare că occidentalii o vor lua ca o glumă, deși se bazează pe o realitate a regimului comunist?
Brian/Alessandro: Avem o glumă pe care o repetăm cu copiii care-și toarnă părinții și, de fiecare dată când o fac, li se spune că bine au făcut. Trebuia să fie o glumiță, dar mai mulți români ne-au zis că le-a plăcut pentru că era „atât de asemănătoare cu viața reală".

Serialul este clar o parodie, dar o mare parte a absurdității de acolo îl face foarte autentic românesc. Nu vă e teamă că vor fi unii care să-l ia în serios?
Rhys: E o satiră și o meditație asupra naturii propagandei, așa că sperăm ca oamenii să ia acest aspect în serios, poate asta va duce la o discuție mai largă asupra subiectului. Autenticitatea de care vorbești probabil vine din faptul că ne-am străduit să creăm o atmosferă cât mai sobră. A trebuit să facem asta, altfel ar fi ieșit o comedie prea grosolană și ar fi eșuat serialul. Totuși, sunt destule aspecte grosolane și absurde la serial. Sperăm ca aceste momente să le dea de înțeles celor care se uită că nu este o documentare reală a vieții din România de dinainte de 1980.

A fost vreo parte a scenariului pe care a trebuit s-o schimbați pentru că era prea absurdă chiar și pentru România comunistă?
Brian/Alessandro: Avem o glumă, în care Gregor vede o trupă de balerini stradali și li se alătură. E o glumă din filmele americane în care polițistul dansează aiurea cu break danceri. Echipa românească n-a înțeles-o și era s-o scoatem. Dar am păstrat-o în final, pentru că le arăta oamenilor umorul absurd al acestei lumi.

Polițiștii din serial luptă contra contrabandei cu produse americane, iar în realitate fix produsele acestea le dădeau românilor o viziune a altei lumi. Ați luat în calcul asta?
Brian/Alessandro: Absolut, pentru noi asta e ironia supremă. Care a fost cea mai grea parte de înțeles pentru voi legat de regimul ăsta, ca cetățeni americani?
Brian/Alessandro: Cel mai greu a fost să ne imaginăm exact cum era. Poți să documentezi subiectul și să asculți poveștile oamenilor, dar e greu să ai o imagine exactă. Mai ales când stăteam în București și vedeam că e un oraș atât de cool cu baruri și restaurante și nu ne gândeam decât la cum s-a schimbat în ultimii 20 de ani. Rhys: Să recreăm o eră atât de înghețată în timp din cauza revoluției, dar și să-i regăsim prezență în forma clădirilor în care filmam. Faptul că majoritatea distribuției și a echipei de producției au trăit în ambele realități și faptul că încă mai vedeai cicatricile lăsate de regimul lui Ceaușescu și de căderea sa a creat un spațiu în care era ciudat să lucrezi ca străin. Noi am construit o lume fictivă cu resturile vărului său îndepărtat, dar real. Acest lucru a fost întregit de faptul că, în timp ce încearcam să examinăm viziunea comunistă asupra vieții, noi săpam și dreptatea din jurul viziunii americane asupra lumii.